Orson Card - Vorbitor în numele morţilor

Здесь есть возможность читать онлайн «Orson Card - Vorbitor în numele morţilor» весь текст электронной книги совершенно бесплатно (целиком полную версию без сокращений). В некоторых случаях можно слушать аудио, скачать через торрент в формате fb2 и присутствует краткое содержание. Город: Bucureşti, Год выпуска: 2005, ISBN: 2005, Издательство: Nemira, Жанр: Фантастика и фэнтези, на румынском языке. Описание произведения, (предисловие) а так же отзывы посетителей доступны на портале библиотеки ЛибКат.

Vorbitor în numele morţilor: краткое содержание, описание и аннотация

Предлагаем к чтению аннотацию, описание, краткое содержание или предисловие (зависит от того, что написал сам автор книги «Vorbitor în numele morţilor»). Если вы не нашли необходимую информацию о книге — напишите в комментариях, мы постараемся отыскать её.

Romanul prezintă evenimentele ce au loc când Ender Wiggin, personajul principal al primului roman al seriei, călătoreşte pe planeta Lusitania, în încercarea de a găsi un loc unde poate reînvia specia
, pe care o distrusese în
.
Premiul Nebula 1986.
Premiul Hugo 1987.

Vorbitor în numele morţilor — читать онлайн бесплатно полную книгу (весь текст) целиком

Ниже представлен текст книги, разбитый по страницам. Система сохранения места последней прочитанной страницы, позволяет с удобством читать онлайн бесплатно книгу «Vorbitor în numele morţilor», без необходимости каждый раз заново искать на чём Вы остановились. Поставьте закладку, и сможете в любой момент перейти на страницу, на которой закончили чтение.

Тёмная тема
Сбросить

Интервал:

Закладка:

Сделать

— Excelent proiect, aprobă ea. Va suna foarte frumos în autobiografia ta.

Ender descoperi că Olhado conducea mai bine decât el. Avea un desăvârşit simţ al distanţei şi atunci când îşi conecta ochiul la computerul de bord, dirijarea vehiculului se desfăşura practic de la sine. Ender uita unde se află şi privea fără grijă.

Când începuseră zborurile de explorare, peisajul i se păruse monoton. Preerii nesfârşite, turme uriaşe de cabra, câte-o pădure la distanţă niciodată nu se apropiau de ele deoarece nu voiau să-i pună pe gânduri pe purceluşii care trăiau acolo. Pe de altă parte, căutau un cămin pentru matcă şi acesta nu trebuia să fie prea aproape de vreun trib.

Astăzi se îndreptaseră spre vest, dincolo de Pădurea lui Rădăcină şi urmaseră un râu până la vărsare. Se opriră pe o plajă scăldată de valuri care se spărgeau înainte de a ajunge la ţărm. Ender gustă apa. Era sărată. Deci aici se afla marea.

Olhado ceru computerului de bord să-i afişeze o hartă a acestei regiuni a Lusitaniei şi să-i arate poziţia în care se găseau faţă de pădurea lui Rădăcină şi alte aşezări din preajmă. Era un loc potrivit şi Ender simţi în subconştient că matca aprobă. Lângă mare, apă din belşug, soare.

Plutiră razant pe deasupra apei, călătorind cale de câteva sute de metri în susul râului până într-un loc unde malul drept se înălţa, formând un povârniş nu prea înalt.

— Putem opri undeva? întrebă Ender.

Olhado găsi un punct la cincizeci de metri de muchia dealului. Merseră pe jos de-a lungul malului, acolo unde trestiile făceau loc ierbii de râu. Toate râurile din Lusitania arătau la fel. După ce obţinuse acces la fişierele Novinhei şi permisiunea de a-şi continua cercetările, Elei îi fusese uşor să documenteze modelele genetice. Trestii a căror reproducere era legată de muştele-sugătoare. Iarba de râu care se împerechea cu şerpii de apă. Şi întinderile nesfârşite de capim care îşi frecau paniculele încărcate de polen de pântecele cabrelor fertile, contribuind astfel la germinarea următoarei generaţii de animale producătoare de îngrăşăminte naturale. Printre rădăcinile şi tulpinile de capim se încolăceau viţele târâtoare de tropecos, despre care Ela dovedise că aveau aceleaşi gene ca şi zingadora, pasărea care-şi făcea cuibul din planta vie direct pe sol. Acelaşi tip de împerechere putea fi întâlnit şi în pădure: viermii macios ieşeau din seminţele viţelor de merdona şi apoi dădeau naştere seminţelor de merdona. Puladorele, insectele mici, se împerecheau cu tufişurile cu frunze lucioase din pădure. Şi mai presus de toate, purceluşii şi copacii, ambii la apogeul regnurilor, plantă şi animal, îngemănate într-o singură viaţă.

Aşa arăta lista completă a animalelor şi plantelor de suprafaţă din Lusitania. Iar în mediul subacvatic trăiau multe altele. Cu toate astea, Descolada adusese monotonie pe Lusitania.

Dar chiar şi monotonia îşi avea frumuseţea ei ciudată. Geografia era variată ca a oricărei alte lumi — râuri, dealuri, munţi, deşerturi, oceane, insule. Covorul de iarbă capim şi peticele de pădure deveneau muzica de fond pentru simfonia formelor de relief. Privitorul se simţea mişcat de câmpiile unduitoare, de vârfurile golaşe, de stânci, adâncituri şi mai ales de repeziciunea apelor ce scânteiau în razele soarelui. Ca şi Trondheim, în loc să etaleze întreaga paletă de posibilităţi, Lusitania era una dintre puţinele lumi dominate de un singur motiv. Planeta Trondheim era aproape nelocuibilă din pricina climei care abia îngăduia dezvoltarea vieţii la suprafaţă. Prin climă şi sol, Lusitania binecuvânta sosirea plugului, a hârleţului şi a mistriei zidarului. „Înviaţi-mă”, părea ea să spună.

Ender încă nu-şi dădea seama că iubea această planetă cotropită, pustiită şi devastată de Descolada fiindcă semăna cu propria lui viaţă care, păstrând proporţiile, fusese lovită în copilărie de aceleaşi groaznice cataclisme şi denaturări. Şi totuşi planeta se dezvoltase, găsise în ea însăşi puterea să supravieţuiască şi să devină altceva. Din acţiunea distrugătoare a Descoladei apăruseră cele trei vieţi ale Micuţilor. Săvârşitorul Wiggin se născuse din anii de izolare petrecuţi în Şcoala de Luptă. Se asemuia acestui loc de parcă el l-ar fi conceput pe băiatul care păşea alături de el prin iarba de râu îl simţea ca pe un fiu, ca şi cum l-ar fi cunoscut din pruncie. „Ştiu ce înseamnă să descoperi un zid de oţel ridicat între tine şi lume, Oldaho. Dar aici şi acum am dărâmat zidul şi putem să atingem pământul, să ne potolim setea, să oferim consolare şi să primim dragoste.”

Malul râului se ridica în trepte, măsurând vreo zece metri de la nivelul apei până pe creastă. Solul era îndeajuns de afânat şi umed pentru a fi săpat să se prăbuşească sub propria greutate. Matca avea nevoie de galerii; Ender simţi dorinţa de a săpa, şi o făcu cot la cot cu Olhado. Pământul se disloca uşor şi totuşi tavanul micii peşteri nu se surpă.

Aici.

Şi asta îl făcu să se hotărască.

„Aici va fi”, spuse el cu voce tare.

Olhado zâmbi. Dar de fapt Săvârşitorul vorbise către Jane şi auzise deja răspunsul ei:

— Novinha consideră că a reuşit. Toate testele au ieşit negative. Descolada a rămas inactivă în faţa noului Colador prezent în celulele clonate de gândac. Ela e de părere că margaretele la care lucra pot fi adaptate pentru a produce Colador pe cale naturală. Dacă rezultatele se confirmă, nu va trebui decât să însămânţaţi margarete ici şi colo, iar Gândacii vor putea ţine Descolada în frâu sugând seva florilor.

Vocea îi era destul de vioaie, dar preocupată, şi lipsită de umor. Buna dispoziţie dispăruse.

— Foarte bine, spuse Ender. Simţi o înţepătură de gelozie — fără îndoială că Jane vorbea mai degajat cu Miro, sâcâindu-l şi tachinându-l aşa cum o făcuse şi cu Ender până nu de mult.

Dar nu-i fu greu să alunge sentimentul. Întinse o mână şi o rezemă de umărul lui Olhado; îl trase pe băiat mai aproape şi plecară împreună către vehiculul zburător care-i aştepta. Olhado marcă pe hartă locul şi-l introduse în memorie. Râse şi făcu glume tot drumul şi Ender se veseli alături de el. Băiatul nu putea lua locul lui Jane. Era însă Olhado, şi Ender îl iubea, iar Olhado avea nevoie de el, şi evoluţia de milioane de ani făcea ca Ender să aibă nevoie mai mult ca oricând de această apropiere. Semăna cu foamea chinuitoare a acelor ani petrecuţi împreună cu Valentine, foamea care-l îndemnase să rătăcească de la o lume la alta. Băiatul cu ochi de metal. Grego, frăţiorul sclipitor şi înfiorător de distractiv. Nevinovăţia şi pătrunzătoarea percepţie a lui Quim, ascetismul şi credinţa lui; statornicia şi neclintirea ca de stâncă a Elei şi, în acelaşi timp, ştiinţa de a găsi momentul potrivit pentru a acţiona; şi Miro…

Miro. „Nu-i pot oferi nici o consolare lui Miro sau, cel puţin, nu acum ori pe lumea asta. I-au fost răpite munca la care ţinea atât de mult, timpul, speranţa în viitor şi nimic din ce-aş spune sau face nu-i poate oferi o preocupare vitală. Durerea îl macină, iubita i-a devenit soră, iar traiul printre purceluşi îi este inaccesibil acum, când ei caută prietenia şi ştiinţa altor fiinţe umane.”

— Miro ar trebui… începu Ender cu glas domol.

— Miro ar trebui să părăsească Lusitania, termină Olhado.

— Mda, făcu Ender.

— Ai o navă, sau mă înşel? Îmi amintesc de o poveste pe care am citit-o demult. Ori poate că era vreun film pe video. Despre un erou al Războaielor cu Gândacii, Mazer Rockham. A salvat cândva Pământul de la pieire, dar se ştia că nu va mai apuca următoarea bătălie. De aceea a fost trimis la bordul unei nave care se deplasa cu o viteză apropiată de cea a luminii, făcând cursa spre spaţiu şi înapoi. Pe Pământ trecuseră o sută de ani, dar pentru el numai doi.

Читать дальше
Тёмная тема
Сбросить

Интервал:

Закладка:

Сделать

Похожие книги на «Vorbitor în numele morţilor»

Представляем Вашему вниманию похожие книги на «Vorbitor în numele morţilor» списком для выбора. Мы отобрали схожую по названию и смыслу литературу в надежде предоставить читателям больше вариантов отыскать новые, интересные, ещё непрочитанные произведения.


Отзывы о книге «Vorbitor în numele morţilor»

Обсуждение, отзывы о книге «Vorbitor în numele morţilor» и просто собственные мнения читателей. Оставьте ваши комментарии, напишите, что Вы думаете о произведении, его смысле или главных героях. Укажите что конкретно понравилось, а что нет, и почему Вы так считаете.

x