Larry Niven - Inginerii Lumii Inelare

Ea se dovedi interesată de subiect.

— Se spune că străvechii magicieni erau capabili să transforme sticla în diamante. Dar astea erau poveşti pentru copii.

Cu atât mai bine.

— Dar despre un Centru de Reparaţie al lumii ai auzit? Există legende despre aşa ceva? Se vorbeşte de o localizare a lui?

— Ca şi cum lumea n-ar fi decât un lucru fabricat, o versiune mai mare a unui oraş? îl întrebă ea, privindu-l uimită.

Louis râse.

— Cu mult mai mare. Mult, mult, mult mai mare. Nu?

— Nu.

— Dar despre un drog al nemuririi? Ştiu că este real. Halrloprillalar îl folosea.

— Desigur că a fost real. Nu mai există însă aşa ceva în oraş, şi nici în altă parte, din câte ştiu. Povestea este o favorită a — translatorul utiliză o frază din interplanetară — oamenilor de încredere.

— Si povestea de unde ar fi putut veni?

O tânără Constructor al Oraşului veni gâfâind pe scări, purtând un platou puţin adânc. Teama de otrăvire îi dispăru brusc. Mâncarea era ademenitoare, ceva în genul omletei; o mâncară direct cu mâinile, din acelaşi vas.

— Drogul tinereţii venea dinspre sensul de rotaţie, spuse bătrâna, dar nu ştiu cât de departe. Asta este comoara cunoştinţelor după care ai venit?

— Una dintre numeroasele comori. Asta ar putea fi importantă.

„Cu siguranţă — gândi Louis — în Centrele de Reparaţie trebuie să se găsească arborele vieţii. Mă întreb cum l-au manipulat. Oare nici o fiinţă umană n-ar dori să devină un Protector? Nişte hominizi însă ar fi… Oricum, şarada asta mai putea aştepta.”

Whil era un hominid solid, cu o figură de simian, şi era îmbrăcat cu o bucată de pânză ale cărei culori fuseseră şterse de vreme, căpătând un aspect de curcubeu. Whil nu vorbea prea mult. Avea braţele scurte şi groase, părea extrem de puternic. Purta cu el o trusă de scule şl îl conduse pe ultima porţiune de scări, apoi afară, în lumina zorilor.

Se aflau pe buza unui horn, pe vârful tăiat al conului dublu. Buza avea doar treizeci de centimetri lăţime. Louis simţi un nod în gât. Fără centura zburătoare, avea motive să se teamă de înălţimi. Vântul sufla pe lângă el, transformând îmbrăcămintea lui Whil într-un steag multicolor, fluturând.

— Ei bine, poţi să-l repari? întrebă Laliskareerlyar.

— Nu de aici. Trebuie să fie o maşinărie dedesubt.

Exista, într-adevăr, dar se ajungea greu la ea. Spaţiul prin care se târau era doar cu câţiva centimetri mai lat decât Louis Wu. Whil se târa în faţa lui şi deschidea panourile aşa cum fusese instruit.

Spaţiul prin care se târau avea forma unui covrig, înconjurând maşinăria care, la rândul ei, înconjura hornul. Iar apa, fără-ndoială, urma să se condenseze pe acest horn. Prin răcire? Sau dispuneau de ceva mai sofisticat?

Mecanismele acoperite de panouri erau extrem de înghesuite şi reprezentau un mister complet pentru Louis. Străluceau de curăţenie, cu excepţia… Aha! Privi mai de aproape, fără să respire. O urmă de praf subţire ca o sârmă căzuse printre mecanisme. Louis încercă să ghicească de unde căzuse. Trebuia să presupună că restul maşinii era în stare de funcţionare.

Se retrase puţin. Împrumută de la Whil nişte mănuşi groase şi o pereche de cleşti patent. Tăie o bucată din marginea ţesăturii pe care o ţinea în buzunarul vestei şi o răsuci. O întinse apoi între două contacte şi o fixă acolo.

Nu se întâmplă nimic deosebit. Continuă să se târască în cerc, pe urmele lui Whil. În total, găsi şase urme de praf ca nişte viermişori subţiri. Fixă şase bucăţele de pânză supraconductoare răsucită, acolo unde crezu că era locul lor.

Se rostogoli cu greu din spaţiul strâmt.

— Desigur, sursa voastră de energie ar putea fi moartă de mult, spuse el.

— O să vedem, spuse bătrâna şi se îndreptă pe scări spre acoperiş. Louis şi Whil o urmară.

Suprafaţa lustruită a hornului părea acoperită de ceaţă. Louis îngenunche şi se întinse să pipăie. Umezeală. Apa era caldă. Deja se adunase în picături ce se îndreptau în jos, spre conducte. Bărbatul dădu din cap gânditor. O altă realizare ce n-ar fi ridicat probleme timp de cincisprezece falani .

Chiar sub impresionanta parte de mijloc a Clădirii Lyar se afla ceea ce părea o combinaţie între o cameră de audienţe şi un dormitor. Un pat uriaş, circular, cu baldachin, canapele şi scaune, mese mici şi mari, o fereastră-imagine pe peretele aflat faţă în faţă cu cea mai apropiată margine a fermei din umbră, un bar ce putea să ofere o mare varietate de băuturi. Această varietate dispăru, însă. Laliskareerlyar turnă dintr-un decantor de cristal într-un pocal cu două toarte, sorbi şi i-l trecu lui Louis.

— Ţii aici audienţe? o întrebă el.

— De un anume fel, zâmbi ea. Întâlniri de familie.

Orgii? Foarte probabil, dacă rishathra ţinea familia Lyar unită. O familie care înfrunta timpuri dificile. Louis sorbi din pocal, degustând nectarul. Utilizarea în comun a cupei şi a platoului de mâncare să fi însemnat oare o anumită teamă de otrăvire? O făcuse însă atât de natural. Pe Lumea Inelară nu exista nici o boală.

— Ceea ce ai făcut pentru noi ne va spori statutul şi fondurile, spuse Laliskareerlyar. Acum, întreabă.

— Am nevoie să ajung la Bibliotecă, să intru şi să-i conving pe cei ce o conduc să-mi permită să folosesc liber toate informaţiile pe care le deţin.

— Asta ar fi foarte scump.

— Nu e imposibil? Bun.

Laliskareerlyar zâmbi.

— Prea scump. Relaţia dintre clădiri este complicată. Cele Zece conduc comerţul cu turişti…

— Zece ce?

— Zece dintre cele mai mari clădiri, Luweewu, cele mai puternice din oraş. Nouă încă au lumină şi condensatoare de apă. Împreună, au construit podul către Dealul Cerului. Ei bine, ele conduc comerţul turistic şi plătesc taxe clădirilor mai mici pentru a asigura cazarea oaspeţilor străini, utilizarea tuturor locurilor publice, precum şi taxe speciale pentru evenimentele petrecute în clădirile private. Ele fac toate înţelegerile cu celelalte specii, cum ar fi cea pentru apa pe care Oamenii-Maşină o pompează aici. Noi plătim taxe Celor Zece pentru apă şi pentru alte concesii speciale. Tu ai reprezenta o concesie foarte specială… deşi noi plătim Bibliotecii o taxă generală pentru educaţie.

— Biblioteca face parte din grupul Celor Zece?

— Exact, Luweewu, iar noi nu avem suficienţi bani. Este posibil să le fii de folos celor din Bibliotecă? Poate cercetările tale i-ar interesa.

— Este posibil.

— Vor înapoia o parte din taxe pentru un serviciu oferit. Probabil, chiar mai mult decât oferim noi. Noi nu avem acest serviciu. Le-ai putea vinde arma cu lumină sau maşina care vorbeşte pentru tine?

— Cred că nu ar fi cel mai indicat lucru.

— Poţi repara mai multe condensatoare de apă?

— Poate. Spuneai că una dintre Cele Zece nu are condensatorul de apă în funcţiune? De ce, atunci, face parte din grupul lor?

— Clădirea Orlry a fost printre Cele Zece de la Prăbuşirea Oraşelor. Tradiţia…

— Ce erau ele când au căzut oraşele?

— O instalaţie militară, un depozit pentru arme. — Laliskareerlyar ignoră amuzamentul lui Louis şi continuă: Au o slăbiciune pentru arme. Proiectorul tău de lumină…

— Mi-ar fi teamă să-l dau. Poate că vor dori să le repar condensatorul de apă.

— Am să mă interesez ce taxă pretind pentru a te lăsa să intri în Clădirea Orlry.