Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

— Noi am auzit că Protectorii pot pătrunde orice secret. Cum speraţi voi că puteţi ascunde ceva?

— De vishnishtee de la şes, preciză Deb.

— Vishnishtee reprezintă un pericol, începu să explice Saron. Aşa ne-au spus Teela, Oamenii Nopţii şi legendele noastre. Dar pasajul aparţine celor din Punctul înalt. Pasajul îi interesează pe vishnishtee . Pasajul străbate Zidul de Margine. Ei pot ieşi afară din lume pe acolo, dacă poartă costumele lor ca nişte baloane şi glugile cu ferestre. Oamenii Nopţii nu doresc să atragă atenţia acestor vishnishtee .

— Voi aveţi Protectori aici?

Părea clar că Saron vorbea atât pentru reţeaua de bronz, cât şi pentru Tegger şi Warvia.

— Trei vishnishtee de la şes stăpânesc pasajul. Mai mult: au luat câţiva dintre noi, pe cei mai bătrâni, şi unii dintre aceştia s-au întors ca vishnishtee . Când a strălucit Lumina Morţii, vishnishtee de la şes ne-au arătat cum să ne ascundem. Iarba sau stâncile erau suficiente pentru a opri lumina ce strălucea prin blană şi carne, dar cel mai bine era să ne ascundem chiar în pasaj. Makray vâna, când a strălucit Lumina Morţii. La jumătate de zi de adăpost, şi fără nici un vishnishtee care să-i spună că are nevoie de el.

— Mulţi dintre noi am ieşit la vânătoare, continuă povestea Deb. Unul din trei a murit. După aceea, s-au născut copiii ciudaţi şi slabi. Pe toţi munţii din jur se spuneau aceleaşi poveşti, dar numai noi şi munţii din jur aveam vishnishtee care să ne avertizeze. Vishnishtee de la şes nu sunt complet răi.

— Lumina Morţii? se miră Tegger.

Probabil că nici unul dintre cei din Punctul înalt nu dorise să audă întrebarea, astfel încât el nu mai insistă.

— Vishnishtee din Punctul înalt îi slujesc pe cei de la şes, ca să ne ţină în siguranţă, vorbi mai departe Saron. Dar ei nu vor să le spună unde avem oglinda, iar aceştia nu vor afla singuri. Se pricep să afle secrete, dar munţii nu sunt ai lor.

Warvia oftă.

— Oamenii Nopţii vor fi foarte mulţumiţi de răspunsurile voastre. Noi am călătorit foarte mult ca să-i găsim. Fără-ndoială, ei vor avea întrebări mai bune.

— Si Louis Wu, interveni Deb. Sau este doar o poveste?

— De unde ai auzit de ea?

— Din mesajele oglinzilor şi de la Teela.

— Louis Wu a fiert un ocean, spuse Tegger. Halrloprillalar, Constructorul Oraşului, a făcut comerţ şi a rishat cu el. Louis Wu este real. Dar se află el de partea cealaltă a acestei pânze de păianjen? Deb, acum avem nevoie de somn.

— Aşa e! îl susţinu perechea lui. Jennawil exprimă uimirea tuturor:

— Dar este mijlocul zilei!

— Noi am lucrat în timpul nopţii, adăugă Warvia. Respiraţia este greoaie…

— Lăsaţi-i să doarmă acum! ordonă Saron. Noi plecăm. Tegger, Wairbeea, vă veţi trezi o dată cu Oamenii Nopţii?

Tegger îşi aduna cu greu gândurile şi abia mai ţinea ochii deschişi.

— Să sperăm.

— Mâncarea este în spatele acestei uşi. Flup, am uitat! Ce mâncaţi voi?

— Carne de vânat proaspăt, spuse Warvia.

— În spatele acelor uşiţe… nu, nu-i nimic. Skreepu va găsi ceva pentru voi. Somn uşor.

Oamenii Punctului înalt ieşiră pe rând din încăpere.

Căutară în spatele uşiţelor, dar, din această cauză, cam jumătate din căldură se scurse din cameră. Dincolo de ele descoperiră hrana — hrană pentru vizitatori, plante şi carne veche, nu hrana Păstorilor Roşii — şi împrejurimile acoperite de zăpadă, văzute printre gratiile de lemn. Gratii pentru a o feri de prădători şi aer liber pentru a o ţine la rece.

Warvia şi Tegger se înghesuiră unul în altul; aveau blănuri şi sub ei şi deasupra lor. Îşi aşezară hainele alături, să se aerisească. Trupurile lor îşi păstraseră căldura, dar Tegger simţea frigul cu nasul. Auzea bocănituri dincolo de perete — probabil că gazdele lor îşi potriveau şi ei blănurile.

Aproape adormise, când Warvia îşi exprimă un gând cu voce tare:

— Şoapta ar fi avut întrebări mai bune.

— Şoapta a fost doar nebunia mea, spuse el.

— Şi a mea. Şoapta m-a învăţat nişte lucruri…

— Ce?

— Ea a fost cu noi pe sania aeriană, sub vehicul, îi şopti Warvia la ureche. M-a învăţat câte ceva despre viteză, astfel încât viteza noastră să nu mă scoată din minţi. Ea se ascunde de ceilalţi. Nu vreau ca reţeaua să ne audă.

Tegger privi spre reţeaua rezemată de perete, ce reflecta imaginea întregii camere, şi pufni în râs.

— Dar dacă reţeaua nu este decât o bucată de piatră…

— Am fi cu toţii nişte mari proşti.

— Cum arată Şoapta?

— N-am văzut-o niciodată. Probabil este un spirit fără corp.

— Ce te-a învăţat? Nu, nu-mi povesti acum. Trebuie să dormim.

— De ce ai spus că noi nu putem să rishăm? Din cauză că arată atât de ciudat?

— Nu. Nu sunt mai ciudaţi decât Oamenii Nisipului. M-am şi văzut în minte în braţele lui Jennawil, trăgându-mi sufletul ca peştele pe uscat… Warvia îi râse plăcut în ureche.

— Apoi mi-am adus aminte că ei vorbesc cu — vorbesc pentru — imperiul Demonilor. Noi vom fi faimoşi. Vrei ca, într-o bună zi, să te aşezi undeva, într-o bună zi, unde nici un Păstor Roşu n-a auzit de Păstorii Roşii care rishază cu fiecare specie de sub Arcadă?

— Dar n-am făcut aşa ceva!

— Povestirile se amplifică atunci când sunt spuse. Cei din imperiului Demonilor sunt mari povestitori, iar Oamenii Muntelui Răsturnat de aici le vorbesc limba, iar tu şi cu mine am distrus cel mai mare cuib de Vampiri de sub Arcadă.

— Aşa este.

— Te-ai gândit…

— Este o noutate pentru ei. Au rishat numai cu oameni asemănători lor. Iubitule, ţi-ar place să predai rishathra , fie şi numai o dată?

Adormiră.

Sonda se înclină foarte mult şi ţâşni drept înainte cu o acceleraţie de 10g. Se apropia rapid de Zidul de Margine. Fundalul albastru se îngustă până dispăru cu desăvârşire. Sonda continuă să se înalţe.

Muchia zidului Lumii Inelare era foarte îngustă. Sonda o depăşi cu aproape o sută de metri şi descrise un arc peste ea. Un norişor de flamă de fuziune îi opri căderea lăsând-o să plutească spre spatele întunecat al unui zid negru ce părea că ajunge până în ceruri.

Încetinise. Plutea. Se poziţiona.

O fereastră se deschisese brusc peste celelalte. Ea arăta sonda plutind pe o flamă indigo, apoi aceasta căzu şi nu se mai văzu decât bolta înstelată.

— V-am oferit o imagine a reţelei de dincolo de Zidul de Margine, spuse Ultimul.

— Avem nevoie de o imagine de dedesubt. Hai să ne ducem acolo! comandă Bram.

— Am înţeles.

Dar Ultimul nu întreprindea nimic.

— Ultimule!

— Sonda are deja instrucţiunile mele. Opreşte motoarele. Roteşte. Imagine.

Sonda se rotea în timp ce cădea. Imaginea se rotea şi ea: Zidul de Margine negru, strălucirea soarelui, bolta înstelată… un cablu argintiu strălucea pe fundalul negru, presărat cu stele, de sub sonda ce cădea.

— Asta! izbucni Louis. O vedeţi? Aveţi nevoie de încă un impuls sau ne vom lovi de ea.

— Impuls, am înţeles.

Se auzi un şuvoi de triluri şi fluierături, apoi:

— Ce-ar putea fi?

— E prea îngust pentru a fi vorba de un astroport.

Aşteptau, din cauza decalajului temporal, provocat de viteza luminii. Cablul argintiu devenea tot mai mare şi mai clar. Acum, părea inelat ca un vierme de pământ argintiu. Unsprezece minute…