Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

— Nu, Louis. Eu am intenţionat să te spionez pe tine şi pe Chmeee şi…

Pesemne Harkabeeparolyn nu le tăiase.

— Am făcut din acest loc postul meu de ascultare, continuă Păpuşarul. Nici o entitate nu putea adăuga un dispozitiv de spionat în hangarul landerului fără să bag de seamă.

Poate.

— Ultimule, nu eşti în siguranţă când te afli în cabina ta?

— Bram are o cale prin care mă poate ataca acolo.

— Poţi s-o blochezi?

— Nu mi-am dat seama ce poate fi.

— Un bluf imens? Bram a avut destul timp să se impună în faţa ta. Te-a înspăimântat.

Privirea Ultimului se concentră asupra pământeanului: vedere binoculară cu o bază de un metru.

— Nu ne-ai înţeles niciodată. Protectorul ascuns m-a înspăimântat de la bun început. Am rămas cu spaima în oase. Orice ai plănui ca să-l scurcircuitezi pe Bram, eu trebuie să accept riscul sau să-l resping, iar asta este numai o excepţie. Nu pot să nu mă gândesc la primejdii.

— Nu intenţionez să-mi încalc contractul.

— Excelent.

Existau costume presurizate şi rezerve de aer proiectate special pentru oameni. El şi Bram ar fi avut nevoie de câte două din fiecare. Louis verifică fermoarele de pe costume şi rezerve. Goli rezervoarele reciclatoarelor de deşeuri şi le umplu pe cele cu nutrienţi, curăţă interiorul costumelor, cisternele de aer şi apă, completă cu aer şi schimbă bateriile.

Acolitul se îngrijea de propriul său costum. Ultimul inspecta o stivă de discuri de păşit.

— Ştiu de ce a murit Teela Brown, spuse Louis.

— Protectorii mor destul de uşor, replică Ultimul, atunci când nu mai se simt utili…

Bărbatul clătină din cap.

— A găsit ceva. Poate grădina lui Anne, poate doar amprente pe motoarele Zidului de Margine. Oricum, şi-a dat seama că exista un Protector în Centrul de Reparaţie. Ea trebuia să aducă Acul în Harta Marte, dar când a făcut-o, ne-a transformat în ostatici. Singura cale prin care ne putea pune la adăpost era să moară. Dar…

— Louis, nu avem timp. Ce vrei de la noi?

— Vreau să schimbăm setarea discurilor de păşit fără ca Bram să ştie. Apoi le schimbăm la loc. Nu sunt încă sigur dacă am dreptate. Am nevoie de o opţiune implicită.

— Opţiune implicită? se miră Kzinul.

— Decide în avans ceea ce ai face, dacă nu ai avea timp de decis, îi răspunse Ultimul.

— Asemeni primei mişcări pe care o înveţi în lupta cu un pumnal Kzin, un wtsai, continuă Louis explicaţia. Dacă eşti atacat prea repede pentru a mai putea gândi, rămâne acest antrenament.

— Eviscerarea.

— Orice. Ştiu doar că există una. Floretă, pistol sau mână-n mână yogatsu , nu contează: antrenamentul ţi se transformă în reflex, aşa că nu mai trebuie să te gândeşti la altceva, atunci când eşti atacat. În acelaşi fel instruieşti un computer ce să facă dacă nu-i spui ce să facă.

— Isteaţă noţiune, conchise Kzinul.

— Ultimule, eu nu înţeleg prea bine reţeaua ta de discuri de păşit…

Discutară despre ea. Sistemul voia confirmarea că doreai cu adevărat schimbarea pe care o fluieraseşi sau o tastaseşi. Î mpinge marginea discului în jos .

— Marcat. Acum, am s-o pot face, iar voi nici n-o să băgaţi de seamă. Putem dezminţi. Acolitule, am nevoie de o distragere.

— Să vedem cum am putea s-o gândim, răspunse Acolitul.

— Eu unul n-am nici cea mai vagă idee. Am doar nevoie de ea, nu mai mult de două respiraţii.

În timp ce se materializau înapoi în cabină, Ultimul întrebă:

— Louis, eşti conştient că ai să mori? Pământeanul zâmbi uşor.

— Tradiţia spune că toţi murim. Există excepţii în cazul Păpuşarilor şi al Protectorilor. Bună, Bram. Vreo schimbare?

Nodurosul era furios.

— Ultimule, amplifică lumina şi factorul de apropiere. Satul! Sonda se deplasa prin umbră; dar mult mai aproape decât banda cu lumina zilei, se vedea un model strălucitor ce încrusta culorile palide ale zăpezii unei trecători în Muntele Răsturnat.

Ultimul slobozi o serie de triluri şi fluierături. Modelul deveni mai strălucitor şi începu să se extindă.

Satul de pe Muntele Răsturnat semăna cu o cruce uriaşă şi pătată, văzută aproape de deasupra. Casele aveau diferitele nuanţe de alb ale zăpezilor înconjurătoare: acoperişuri înclinate sub straturi de zăpadă se înşirau de-a lungul rambleurilor, pe o distanţă de treizeci de kilometri sau mai mult, având drept fundal stâncile golaşe şi zăpada împestriţată de cărări întunecate. Fabricile şi depozitele intersectau vertical respectiva bandă; erau mult mai apropiate unele de altele şi urcau de la nouă mii de metri până la vreo şaisprezece mii de metri altitudine. În vârf şi la bază, se vedeau petele ascuţite de portocaliu strălucitor, dar şi frânturi din alte culori.

Bram îşi controla impecabil furia.

— Aveam nevoie de voi. Mi-a fost teamă că sonda va trece înainte de a vă întoarce. Înţelegeţi de ce asta ar reprezenta un motiv de îngrijorare?

— Nu… da.

Atunci văzu şi Louis. Trei pătrate de un argintiu-strălucitor: trei dintre platformele de marfă supradimensionate. Una era goală, alta era încărcată cu marfă, dar nu se distingea cu ce anume. A treia, un pătrat maroniu cu o margine dreaptă: vehiculul Oamenilor-Maşină, încă aşezat pe platforma lui de transport. Aceasta era priponită de docul superior, alături de un pisc de stâncă golaşă pictat cu portocaliu strălucitor şi de două petece de galben, portocaliu şi albastru cobalt: baloane dezumflate.

— A fost o călătorie rapidă, aprecie Louis.

Lumina zilei se abătu peste sat cu 1200 de kilometri pe secundă. Imaginea deveni foarte strălucitoare, apoi reveni la culorile normale.

— Au propria lor reţea, le aminti Acolitul.

Ultimul deschise o nouă fereastră, alături de cea a sondei — patru în total. Acum, vedeau prin prova vehiculului.

Acolo se aflau Păstorii Roşii înfofoliţi în blănuri frumoase, cu benzi gri şi albe. Louis zări doar mâinile roşii în mânecile lungi, nasurile turtite şi ochii întunecaţi ascunşi de glugi, dar cine altcineva ar fi putut să fie? Neînfricaţii Ucigaşi de Vampiri. Celelalte forme îmblănite trebuie să fi fost Oamenii Muntelui Răsturnat. Mâinile lor erau late, iar degetele scurte şi groase. Feţele ce se întrezăreau în interiorul glugilor erau gri-argiritii, asemeni mâinilor.

În timp ce munceau cu toţii, scoteau pe nări norişori de aburi. Mâinile roşii şi cenuşii se agăţară de marginile difuze ale ferestrei şi imaginea tremură.

— Sonda îi va depăşi, înainte de a putea încetini, interveni Ultimul. Să o aduc din nou înapoi, pentru o altă imagine?

— De ce? replică Bram cu promptitudine. Noi avem imaginea noastră. Ultimule, ne apropiem de capătul sistemului de transport de pe zid şi de posibili martori. Când poţi, treci sonda peste zid.

— Am înţeles. Peste douăsprezece minute.

Acum, sonda se găsea în plină lumină şi lăsase mult în urmă satul. Reţeaua demontată îndura o mişcare smucită, fiind purtată de-a lungul unor locaşuri pentru mâini şi picioare săpate în stâncă. Fereastra ei se suprapuse peste celelalte.

— Unde aţi fost? întrebă brusc nodurosul.

Îi răspunse Louis.

— Momentul pentru verificarea unui costum de presurizat…

— Da. Raportează!

— … este înainte de a respira vidul…

— Voi aţi utilizat o listă de control. Eu îmi utilizez mintea.

— Iar prima ta greşeală va fi memorabilă.

— Raportează!

— Nu pot vorbi despre starea costumului Păpuşarului. Ale noastre ne vor ţine în viaţă timp de doi falani . Am umplut şi am schimbat tot ce se putea umple sau schimba. Ultimul mai are o rezervă de şase discuri de păşit, iar noi putem recicla ceva din ceea ce folosim acum. Putem instala reţele pretutindeni. Nu mai există nici o armă în hangarul landerului. Presupun că le-ai depozitat în altă parte. Tu decizi cu ce vrei să ne înarmăm. Nu ne-am mai gândit să verificăm altceva.