Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

Nu era atât de ciudată. Acum, Louis începuse să simtă dureri cumplite şi n-ar fi dorit ca Bram să afle acest lucru. Louis era un hominid, Acolitul nu, iar un Protector s-ar fi putut să aibă nevoie de permisiunea unui Prăsitor pentru a vindeca mai întâi un alien.

Bram îl ridică şi pe el şi îl aşeză cu o singură mişcare lină pe platforma de transport. Durerea îl fulgeră, blocându-i respiraţia şi transformându-i ţipătul într-un geamăt. Bram îi ataşă conducte şi tuburi din medkitul portabil al Teelei.

— Ultimule, multe din rezervoarele de aici trebuie să fie umplute din nou, remarcă el după aceea. Autodocul tău mai mare poate fabrica medicamente?

— Bucătăria are un meniu medical.

Pereţii de la babord şi tribord străluceau de căldură portocalie.

În altă fereastră, văzu forma unui sac negru rostogolindu-se peste marginea căii de levitaţie magnetică. Apoi nimic, numai calea argintie care se pierdea în infinit.

Şi durerea începuse să scadă în intensitate. Louis îşi dădea seama că nu va mai fi lucid multă vreme.

Simţea braţe noduroase şi zvelte în jurul lui. Degete dure îl sondau ici şi colo. O durere înăbuşită într-o coastă dispăru foarte repede. Spatele trozni, apoi, din nou, ceva mai jos, apoi încheietura unui şold şi genunchiul drept.

Bram vorbea lângă urechea sa, dar nu pentru Louis:

— Oamenii Nopţii au depus ceva efort să ne arate un sat de pe un Muntele Răsturnat, unul dintre zecile de mii. De ce?

— N-ai remarcat felul în care…, se auzi ca prin vis vocea Păpuşarului. Louis adormi.

— Simţi ceva?

— Da, îi răspunse Warvia.

Încăperea tremura. Era o vibraţie uşoară în pereţi şi în roca de sub ei.

Călătoria cu vehicule stranii îl ameţise şi îi dezorientase, deşi de atunci dormiseră câteva ore bune. Acum, era vorba de cu totul altceva. Tegger nici nu-şi dăduse seama la început. Respiraţia Warviei şi tremurul nesfârşit erau singurele senzaţii în camera întunecată.

— Ai vreo idee…

— Gunoiul de pe fundul mărilor… Este vărsat pe vârf, şi noi îl simţim până aici, jos.

Tegger căută să-i distingă faţa în întuneric.

— Este pompat prin conducte aflate în spatele Zidului de Margine. Apoi, cade de pe marginea zidului cam cât cincizeci de zile de mers, completă Warvia. Cade pe toţi Munţii Răsturnaţi. Fără aceste pompe, tot solul de sub Arcadă s-ar aduna în mări. Şoapta mi-a spus despre toate astea.

— Ai obţinut mai mult de la Şoaptă decât mine.

— Mă întreb unde este ea acum.

— Ea?

Degete îi mângâiau bărbia.

— Încerc să ghicesc. Am întrebat-o, dar n-a vrut să-mi spună. Ştii cum se numeşte acest gunoi de pe fundul mărilor?

— Cum?

— Flup.

Tegger râse cu poftă.

— Cum? Vrei să spui că, până acum… Flup, toţi pe care i-am cunoscut, doar credeau că ştiu ce-nseamnă flup. Fundul mării?

— Acest munte este făcut din el. Presiunea îl transformă în stâncă… O lumină albă se revărsă peste ei…

— Bună, spuse o voce.

Săriră amândoi în picioare şi se înfăşurară în blănuri. Oamenii Punctului înalt le lăsaseră o blană ca a lui Saron, relicva unui leneş pătat cu verde şi rănit la cap. Arăta destul de drăguţ pe Warvia.

— Bună? Auziţi vocea lui Louis Wu. Putem să vorbim?

Tegger clipi în lumina puternică. Nu erau prea multe detalii, dar putea distinge forma unui om şi altceva destul de straniu.

— Ne-ai invadat viaţa intimă, spuse el.

— Nu dormeaţi. Dispozitivul de spionat, pe care-l căraţi de atâta vreme, este al nostru. Vreţi să vorbiţi sau să revin altă dată?

Cineva bătu în lemnul din spatele uşii din piele. O voce de femeie strigă:

— Tegger? Wairbeea?

— Flup! Intră, ordonă Tegger.

Printre pieile uşii îşi făcură apariţia Jennawil şi Barraye, urmaţi de un miros de sânge.

— Am auzit voci, spuse tânăra femeie, altfel am fi lăsat astea în antreu. Este un gwill. Skreepu l-a ucis pentru voi.

Gwillul era o şopârlă mare. Coada ei încă mişca.

— Aţi sosit tocmai la timp, spuse Tegger, cântărind în mână şopârla. Îi simţea pielea solzoasă. Trebuia jupuită. Se întoarse spre lumina din reţea şi spre monştrii din ea şi adăugă: Vorbeşte cu Jennawil şi Barraye, din specia Oamenii Punctului înalt. Ei ştiu ceea ce noi doar bănuim. Jennawil, Barraye, l-am întâlnit, în sfârşit, pe Louis Wu.

Moţăind cu obrazul sprijinit de medkitul portabil, Louis se auzi vorbind.

— Auziţi vocea lui Louis Wu şi îi vedeţi pe asociaţii mei, Bram şi Locuitorul Reţelei. Am păstrat tăcerea până acum, pentru că am avut duşmani.

— Noi suntem Warvia şi Tegger, spusese o voce străină şi piţigăiată. Ochii lui Louis se deschiseră — îi recunoscuse pe ucigaşii de Vampiri, cei cu piele roşie.

— De ce ai rupt acum tăcerea?

— Trebuie să punem întrebări.

Era, într-adevăr, vocea lui Louis Wu, dar venea de la Ultimul.

— O să îţi arătăm oglinda ascunsă şi pasajul prin zid, şi orice altceva vei dori, interveni Barraye.

— Mulţumesc. Sunteţi pregătiţi să mergeţi prin pasaj? Jennawil tresări şocată.

— Nu! Pentru că sunt vishnishtee … - Translatorul lui Louis ezită o clipă. -… Protectori care se plimbă mereu prin pasaj.

Louis decise să nu vorbească. Se simţea liniştit şi oarecum jenat, iar dacă se gândea şi la durere, parcă o mai simţea. N-ar fi înţeles şi, în plus, ce-ar fi zis ei de cele două „voci ale lui Louis Wu”?

— Spuneţi-ne ce ştiţi despre Protectori.

— De două feluri sunt. Protectorii de felul nostru au grijă de noi, dar ei se supun Protectorilor din câmpie?…

— Putem să vorbim cu un Protector din Punctul înalt?

— Cred că nu. Păstrarea secretelor faţă de Protectorii câmpiei este aproape imposibilă, iar Protectorii sunt uşor de remarcat. Dar am să întreb.

— Doreşte Şoapta să vorbească cu noi? îşi continuă Păpuşarul seria întrebărilor.

Oh ?

Păstorii Roşii se priviră surprinşi.

— Şoapta nu, răspunse femeia cu fermitate.

— Ce ne poţi spune tu despre Şoaptă?

— Nimic.

— Ce este dincolo de pasaj?

— Otravă, credem, spuse Barraye. Jennawil încercă să-i explice mai pe larg:

— Protectorii poartă costume care îi acoperă cu totul, atunci când trec prin pasaj. Ei duc şi aduc o mare cantitate de unelte. Zvonurile spun că ei construiesc ceva acolo, ceva monstruos.

— Louis Wu, interveni femeia roşie, a fost puterea unită a Oamenilor Nopţii cea care a mutat ochiul aici. Vino noaptea, trebuie să vorbeşti cu ei.

— Cât mai este până la noapte?

— Două zecimi, răspunse Jennawil.

— O să aşteptăm, spuse vocea lui Louis Wu, după care cântă aidoma unui cvartet de instrumente de coarde.

— Tu ai auzit, Louis? întrebă Bram.

— Câte ceva. Ai interpretat bine, Ultimule, dar ţi-ar fi trebuit un machiaj mai bun!

— Louis Wu este vashnesht , spuse Ultimul. Vrăjitor. A rămas nevăzut, în timp ce servitorii lui ciudaţi vorbeau pentru el.

— Marcat. Cine este Şoapta?

— Anne este Şoapta, interveni Bram. Ţi-am văzut înregistrările cu Şoapta ghidându-l pe omul roşu. A utilizat misiunea vehiculelor pentru acoperire.

— Şoapta se potriveşte cu ea, spuse Louis. Ultimul se întoarse de la fereastră.

— Louis, tu ce crezi? Unde este Şoapta? Se va implica şi ea? Pământeanul îi privea pe oameni prin fereastră. Nu avea prea mult anestezic în el, pentru că, altfel, l-ar fi doborât complet.