Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

— Bram, tu eşti singurul care poate ghici ce doreşte ea.

— Într-adevăr.

— Eu sunt prea ameţit pentru a gândi. Cred că mi-aş dori vocea înapoi.

— Cum doreşti, răspunse Ultimul.

Warvia jupuise gwillul cu un cuţit.

— Păstorii Roşii trebuie să mănânce vânat proaspăt, le explicase Tegger celorlalţi. S-ar putea să vă deranjeze, dacă ne priviţi.

Warvia sfâşiase şopârla în două şi îi dăduse şi lui o parte. Începuseră să înfulece. Perechea din Punctul înalt părea fascinată şi şocată. Tegger se întreba de ce mai zăboviseră acolo, acum, când fereastra devenise din nou o reţea de bronz.

Rămăseseră doar oasele. Tegger privi în jur întrebător: Barraye îi arătă cu degetul un recipient.

— Tegger, Warvia, interveni Jennawil, am remarcat că voi nu aţi vorbit de reshtra până ce aţi văzut ce avem sub blănurile noastre.

Oh .

— Semenii noştri se împreunează o dată pentru totdeauna, răspunse Warvia şi privi la perechea ei.

Ceva avusese loc între ei, aşa că adăugă:

— Ceva s-a întâmplat şi ne-a schimbat. Dar noi nu avem nevoie de rishathra . Ceea ce s-a schimbat este doar că acum avem de ales.

Tegger se hotărî să intervină şi el.

— Barraye, Jennawil, nu există poveşti despre Păstori Roşii care rishează. Dacă oglinzile voastre vorbitoare răspândesc această poveste peste toată câmpia, unde am mai putea trăi? Cine s-ar mai împerechea cu copiii noştri?

Oamenii Punctului înalt se priveau surprinşi.

— Ai văzut Oamenii Nopţii, Jennawil, spuse Warvia. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar spune că aţi rishat cu Vizitatorii cu piele roşie care au venit de jos? La ce s-ar aştepta Oamenii Nopţii?

Barraye dădu încet din cap.

— Vor crede că pot să risheze cu noi. Oare de ce suntem atât de curioşi, perechea mea?

Ea îl plesni uşor peste umărul masiv, cu palma deschisă, şi izbucni în râs. Tegger bănuia că asta însemna „nu”.

— Nu este vorba numai de forma lor. Dar şi de miros !

Barraye o lovi liniştitor peste fund.

— Atunci, va trebui să mai ţinem un secret.

Nostimă treabă. Louis privea cu o lascivitate pasivă. Un astfel de spectacol ar fi un succes, gândi el, pe canalele închiriate ale oricărei lumii din Spaţiul Cunoscut. Şi, desigur, se înregistra… dar, că venise vorba, câte simţuri putea să înregistreze reţeaua, în afară de imagine şi sunet? Mirosul? Radar pentru un sens tactil?

Pe undeva, pe la mijlocul acestor gânduri, adormise.

Câteva ore mai târziu, aşa i se părea, se trezise privind uimit la el însuşi — dublura se holba de deasupra.

Nu: era costumul său presurizat, colţuros, aidoma unor oase fracturate, acolo unde, pe el, ar fi fost suprafaţă lină. Bram îşi scoase casca şi-l întrebă:

— Te simţi mai bine?

— Mă doare peste tot.

Medkitul doar răspândise medicamente în el, dar îşi dădea seama unde îl aştepta durerea.

— Două coaste nu erau la locul lor. Le-am pus eu. Nici un os nu este rupt. Ţi-ai forţat muşchii, ţi s-au rupt câteva tendoane şi mezenterul, iar un disc spinal alunecat l-am aşezat la loc. Te-ai putea vindeca şi singur, fără ajutorul medkitului.

— De ce îmi porţi costumul?

— Raţiuni de strategie.

— Prea complexe pentru mintea mea? Foarte bine, Bram. Ai remarcat că avem mai mulţi vizitatori. Dacă ai să mă deconectezi, vocea lui Louis Wu îşi poate arăta şi faţa.

Ultimul şi Bram aşteptau de fiecare parte a lui Louis şi un pic în spate. De cealaltă parte a reţelei-fereastră, Roşii se îngrămădiseră sub o blană, lăsându-i pe Demoni să ocupe centrul scenei.

Demonii tremurau.

— Este destul de frig aici! spuse femeia zveltă. Ei bine, eu sunt Buciuma, iar el este Harpster. Scoate vreun sens cutia ta din vocea mea?

— Da, foarte bine. De unde ştii despre translatorul meu?

— Tovarăşul tău, Tonfierar, se pare că a plecat, dar fiul său, Kazarp, a povestit despre vizita ta în Oraşul Ţesătorilor.

— Salutaţi-l din partea mea pe Kazarp. Buciuma, de ce aţi deplasat o piatră de două greutăţi de om pe o asemenea distanţă, dacă puteaţi să vorbiţi cu mine prin intermediul lui Tonfierar?

Etalându-şi aproape toţi dinţii, Demonii izbucniră în râs.

— De vorbit, da, dar ce-am fi putut spune? Zidul de Margine este în mâini greşite? Nu ştiam asta. Tu eşti un vashnesht ?

Protector , spuse translatorul.

— Da, răspunse Bram.

Tegger încercă să se ridice; Warvia îl trase îndărăt. Şi Demonii se dădură un pic înapoi, dar Harpster se hotărî să se adreseze direct Protectorului:

— Suntem suficient de informaţi pentru a şti cât de neajutoraţi suntem. Aceştia sunt Protectori Vampiri. Ei au luat mai mulţi Oameni ai Punctului înalt ca pradă pentru o turmă. Unii s-au întors ca Protectori. Mulţi, pur şi simplu, dispar.

— Ei repară Arcada, spuse Bram.

— Fac ei mai mult bine decât rău?

— Da. Sunt prea mulţi şi vor lupta între ei, când va fi gata reparaţia. Noi sperăm că vom putea să echilibrăm balanţa.

— Cum vă aşteptaţi să vă ajutăm?

— Trebuie să ştim mai mult. Spuneţi-ne tot ce puteţi. Harpster ridică din umeri.

— Voi cunoaşteţi ceea ce ştim noi. Cei din Punctul înalt ne vor arăta mai multe, aşa că reveniţi în zori.

Ultimul lansă câteva triluri. Fereastra se restrânse la dimensiunile fundalului.

— O să aşteptăm, spuse el. Louis, noi am înregistrat conversaţia anterioară. Ei ştiu mai multe despre Protectori şi ceva despre Teela Brown. Sau vrei să-ţi cânt o serenadă?

Bram se întinsese după instrumentul ciudat pe care-l adusese de pe Patriarhul Ascuns .

— Puţină muzică la masă este binevenită, spuse Louis politicos. Iar mie îmi este foame.

Louis încercă să se întindă puţin. Efortul depus la ridicarea Acolitului îi afectase serios câţiva muşchi şi câteva tendoane. Îngrijirile acordate de Bram îl ajutaseră mult, dar trebuia să se mişte cu atenţie.

Trecuseră multe ore. Acum, fereastra din Punctul Înalt era rotită cu zmucituri de-a lungul peisajului montan cufundat în noapte. Un grup pestriţ de forme hominide rostogoleau reţeaua furată ca pe o piatră de-a lungul drumului desfundat al satului. Când părăsiseră satul şi începuseră să urce versantul, mişcarea imaginii reuşise să-i întoarcă stomacul pe dos.

Louis întoarse spatele monitorului, nădăjduind că ceilalţi aveau să-l alerteze dacă reţeaua ar fi arătat ceva interesant. De ce vindecarea Kzinului dura atât de mult? În orice loc din Spaţiul Cunoscut, ar fi putut utiliza un autodoc! Medkitul nu l-ar fi ajutat prea mult, cu excepţia injectării de substanţe medicamentoase, dar avea nevoie de el din nou, după câteva minute.

Patru Oameni ai Punctului înalt duceau reţeaua şi suportul ei. Urcau versantul într-un întuneric de smoală. Saron se deplasa în faţa Păstorilor Roşii şi a Oamenilor Nopţii, pentru a le arăta treptele săpate în stâncă.

Demonii încercaseră să-i ajute la transport, dar abia reuşeau să-şi menţină respiraţia normală.

— Curând, va veni lumina soarelui, o atenţionă Warvia pe femeia Demon. Ce o să faceţi atunci?

— Ni s-a spus că o să ajungem la pasaj. La adăpost.

Nu exista nici un fel de drum. Aşa-zisa cărare consta, de fapt, doar în urme de paşi pe pământul îngheţat şi stânca dură. Oamenii Punctului înalt continuau să urce tot mai sus pe terenul extrem de înclinat, tot mai sus, la kilometri deasupra câmpiei infinite.

Dinspre sensul de rotaţie sosea linia terminatorului şi lumina zilei.