Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

O fereastră din spate arăta firmamentul şi, ridicându-se în imagine, o suprafaţă plată, aproape goală. Louis clipi şi privi alături. Reţeaua furată părăsise tunelul şi intrase într-un fel de elevator deschis, exact în momentul cel mai nepotrivit.

Apoi auzi discuţia.

— Eu nu înţeleg războiul, dar simt că Louis ar putea.

— Chiar dacă este toropit de medicamente?

— Întreabă-l.

— Louis, eşti treaz?

— Desigur că sunt, Bram!

— Acesta este un duel între Protectori…

— Japonia medievală, spuse Louis în şoaptă. — În ciuda a ceea ce spusese, medicamentele îl îndemnau să aţipească. — Ascunde-te şi atacă. Învinge prin orice mijloace ai la-ndemână. Nu se duelau ca europenii.

— Într-adevăr, văd că înţelegi. Dar înţelegi şi de ce acest al doilea intrus este încă în viaţă?

— Nu… aşteaptă.

Noul venit se deplasa în salturi şi aplecat, examinând epava sondei. El se remarca prin forma umflată, proprie costumelor spaţiale de pe Lumea Inelară, amintind de cel pe care-l purta Şoapta; dar acesta se potrivea.

Noul venit descoperi semnele de pe sondă unde fusese ataşat discul depăşit. Îşi ridică brusc capul şi se făcu nevăzut instantaneu.

Louis îi zărise, însă, faţa.

— Protector din specia Munţilor Răsturnaţi. Şoapta trebuie să vadă şi ea asta. Este un servitor, nu-i aşa, Bram? Trebuie să existe şi un stăpân, Protectorul însărcinat să apere calea de levitaţie magnetică. Stăpânul l-a trimis.

O fereastră se înclină brusc, apoi se rostogoli iar şi iar, arătând partea întunecată a Lumii Inelare, apoi stelele alunecând, Lumea Inelară, stelele… Protectorul servitor curăţase calea de levitaţie magnetică, răsturnând epava sondei în spaţiu.

Acum, fereastra principală se retrăgea. Protectorul din specia Munţilor Răsturnaţi porni înapoi nestingherit.

— Primul, spuse Louis, cel care a murit, a lăsat o sanie cu sustentaţie magnetică pe cale. Acolitul a împrăştiat reţeaua pe sanie. Este cea pe care o privim. Cineva trebuia să dea la o parte sania şi sonda de pe cale. Iată, deci, că un Protector din specia Munţii Răsturnaţi, a îndepărtat sonda şi a trimis prima sanie înapoi, de unde venise, spre platforma astroportului. Problema este rezolvată. Acum, el este la bordul propriei sănii… se întoarce pe aceeaşi cale în locul de unde a venit.

— Într-adevăr, înţelegi, spuse Bram.

— Şoapta a pornit ceva pe care nu-l mai poate opri.

— Ea a bănuit că eu am trimis sonda, continuă Bram. Nu dorea ca inamicii mei s-o studieze.

— Nu avea de unde să ştie câţi sunt.

— Putea să extrapoleze. Începând cu Teela Brown…

— Mda. Totul începe cu Teela.

Durerea îl părăsise. Louis simţea că pluteşte. Era mai bine să se deconecteze singur de la medkit, să-şi limpezească mintea.

Fereastra-reţea se opri. Apoi, din nou, începu să alunece pe cale. Şoapta o folosea pentru a o urmări pe cealaltă.

— Teela a creat Protectori pentru a o ajuta să monteze motoarele, spuse Bram. Un Protector din Munţii Răsturnaţi putea fi de încredere, deoarece Teela le promisese izbăvirea speciei. Un Protector Demon ar fi putut să considere că specia sa stăpâneşte deja tot ce se află sub Arcadă şi ar fi acţionat numai pentru a păstra acest lucru. Un Vampir…

— Porneşte cu forţe proaspete. Un Protector născut cu o minte liberă, iar Teela sosise tocmai la timp pentru a-l învăţa. Tu ai spus asta.

— Într-adevăr. Să-i spunem Dracula?

— Mary Shelley.

— De ce instruiesc eu un Prăsitor ameţit de medicamente?

— Eu cred că Teela ar fi ales o femeie ca să fie Protector. Trei femei. Bram ridică alene din umeri.

— Marcat! Nu le cunosc numele, dar s-ar putea să ai dreptate. Mary Shelley a făcut copii de sânge, Protectori din propria ei specie de Vampiri, şi i-a ascuns de Teela. Când Teela s-a întors pe Harta Marte, au urmat-o doi Protectori. Numai Demonul rămăsese pe zid.

— Mary Shelley trebuie să fi ştiut că progeniturile ei îl vor ucide şi îl vor înlocui pe Demon. Ar fi condus inelul prin intermediul lor. Protectorul din Munţii Răsturnaţi trebuie să fi ghicit că Teela plănuia să îmbăieze marginea în flamă solară. El s-a luptat să-şi protejeze specia. Dar Teela i-a ucis pe amândoi.

— Acum, nu ne mai rămâne decât să ghicim câţi urmaşi a avut Mary Shelley.

— Fabricaţie, achiziţie, transport, montaj, rezerve…, enumeră Ultimul.

— Doar trei, cred, spuse Bram. Fabricaţia ar fi putut folosi instalaţiile de reparaţie deja existente pe un astroport. Dacă venea o navă, fabricaţia devenea achiziţie. În ceea ce priveşte rezerva, nici un Protector nu ar fi permis altuia să controleze ce avea nevoie. Marcat? Trei. Lovecraft pentru construcţie, Collier pentru transport, King deasupra lor, însărcinat cu montarea motoarelor.

Louis zâmbi. Bram îşi amintise cine fusese Mary Shelley !

— Semenii mei, interveni Ultimul, ar fi fost de o sută de ori mai numeroşi, numai pentru o singură companie.

— Şi ai mei, preciză Bram, şi-ar fi proiectat fiecare propriul domeniu pentru a funcţiona fără ajutorul său. Existau Oamenii Munţilor Răsturnaţi la-ndemână. I-au lăsat pe ei să construiască, să deplaseze şi să monteze, în timp ce Lovecraft şi Collier şi King pândesc şi atacă.

— Tu crezi că ei o aşteaptă pe Şoaptă? întrebă Louis.

— Pe Şoaptă sau pe altcineva, sau pe mine, sau pe invadatorii din stele. Ne crezi prea proşti pentru a extrapola existenţa unor planete din ceea ce putem vedea din Univers? Anne şi-a dat seama de existenţa Protectorilor de pe zid, fiecare pregătit s-o ucidă. Orice este acum, sau orice a făcut de atunci, a ajuns la zid fără a fi observată nici de mine, şi nici de ei. Ea l-a ucis deja pe Lovecraft.

— A devenit, însă, o ţintă destul de bună pentru Collier. Ultimule, poţi citi spatele unei videocamere de reţea?

— Louis, eu nu înţel… sticlă, a răspândit-o pe sticlă. — O orgă răsună tânguitor. — O s-o fac, dar aşteaptă unsprezece minute.

Unsprezece minute mai târziu, fereastra basculă brusc spre spate, de-a lungul căii de levitaţie magnetică, pe platforma saniei.

Louis sesiza unele forme întunecate ce sugerau unelte. Nimic suficient de masiv pentru a putea ascunde un Protector. Unde era Şoapta?

Imaginea se inversă din nou… prima sanie încetinea.

Cea de-a doua sanie începuse şi ea să încetinească.

Louis auzi o serie de vaiete instrumentale şi văzu capetele Ultimului săltând brusc în sus. Nu era cântecul Ultimului. Era Bram şi sculptura lui muzicală, pe care o pusese deja deoparte. Nodurosul se îndreptă spre discul de păşit şi dispăru.

— Ai văzut? întrebă Louis.

— A plecat, spuse Ultimul.

— Unde? De ce?

— Spune-mi tu. Louis Wu înţelege duelurile, marcat? Vrei să-ţi iei mâncarea? Păpuşarul stătea lângă el, ţinând un recipient.

Louis îl luă şi sorbi din el. Ciorbă.

— Este foarte bună.

Test de sănătate mentală: blocul de granit era din nou la locul lui, iar Ultimul era în cabina echipajului, încă blocat, ca şi Louis, de altfel.

— S-a dus într-un loc unde are nevoie de costumul spaţial, spuse pământeanul. Deocamdată, nu este nicăieri. Ultimule, dacă ai închide sistemul discurilor de păşit, unde ar rămâne Bram?

— Mă împiedică sistemele de siguranţă.

— Dar dacă, pur şi simplu, am bombarda sistemul cu o salvă laser? Tanj, nu se poate, are atât laserul, cât şi cuţitul variabil…

— Sistemul este încastrat în carcasă, Louis.