Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

— Louis, Acolitule, Ultimule, ce este nou?

— Precum vezi, răspunse Ultimul, o navă ARM purtătoare orbitează la peste o sută de milioane de kilometri în spatele Lumii Inelare. Cum ai să procedezi cu ea?

— Încă nu e momentul.

Bram se întoarse cu spatele la fereastră. Acum, Şoapta rezista, agăţată de bucla de supraconductor, ca o maimuţă înspăimântată.

— A declanşat deceleraţia, Acolitule, înţelegi? Sperăm ca King să considere colectorul şi uriaşa sanie prea valoroase pentru a le distruge.

— Louis, explică-mi!

— Şoapta mă aşteaptă, spuse Bram. Vă pot ajuta cu ceva înainte de a pleca?

— Dă-mi accesul la discurile de păşit! behăi Păpuşarul.

— Nu încă, Ultimule.

— Ce fel de opoziţie…? întrebă Louis.

— King are o lungă linie de aprovizionare. Va avea la dispoziţie şi câţiva Protectori din Munţii Răsturnaţi. El îi va roti frecvent, dacă nu vrea să-i vadă murind. Ei trebuie să-şi adulmece semenii, pentru a şti pe cine protejează, sau, altfel, protejează totul de sub Arcadă. King îşi rezervă asta pentru sine.

— Atunci, nu sunt prea mulţi.

— Şi nici nu vor fi. Numai mâinile lui King îl vor mai servi. Motoarele de orientare de pe Zidul de Margine nu pot fi mişcate doar de forţa muşchilor. În orice caz, nu mă tem de Protectorii Punctului înalt. Dacă ei prevăd o victorie clară, îl vor termina pe cel care pierde. Victoria este preţul care îi ţine pe oamenii lor uniţi.

— Dă-ne un indiciu, interveni Louis. Dacă tu şi Şoapta sunteţi ucişi, ce să facem noi?

— Respectaţi Contractul. Protejaţi tot ce este sub Arcadă.

Bram îşi lăsă vizorul în jos şi îl fixă la locul lui. Apoi, dispăru. Era doar o particulă virtuală în mişcare, iar pereţii de la babord şi tribord străluciră în nuanţe de portocaliu-aprins, datorită căldurii rezultate în urma transformării.

Sticluţe subţiri apărură din consola bucătăriei. Ultimul le fixă, una câte una, în medkitul portabil de pe platforma de transport.

— Antibiotice, spuse el.

— Mulţumesc, Ultimule. Trebuie să se fi terminat. Alte sticluţe.

— Analgezice.

Şoapta nu se mai zărea pe barjă. Se lăsase văzută tot timpul până atunci. Se arătase şi în faţa telescopului lui King, împreună cu comoara acestuia, bine etalată în spatele ei. Ce joc mai juca acum?

Era cumva sus, în acel con de cablu supraconductor? Cât de bine se poate căţăra un Vampir? Sau sub barja de pe calea de levitaţie magnetică?

Imaginea din faţă nu se schimbase. Calea continua la nesfârşit.

Barja şi încărcătura sa masivă trebuie să fi decelerat, dar, chiar şi la un g foarte mare, ar fi durat destul. Louis se întreba dacă Şoapta plănuise să se izbească de terminal. King s-ar fi putut întreba acelaşi lucru.

Nuu . În zece ore, la 1200 Kilometri/secundă, ea acoperise în jur de patruzeci de milioane de kilometri. Dar calea avea mai mult de trei sute de milioane de kilometri — unde, pe această lungime, se afla ţinta sa? Nu i-ar fi oferit lui King atâta timp pentru a o doborî.

În acelaşi timp, unde se afla King? Protectorul Vampir putea fi oriunde, dacă îi instruise pe Protectorii din Punctul înalt să încarce colectorul pentru el. Ce fusese asta ?

O sanie cu sustentaţie magnetică, din categoria celor mici, abia se distingea în imensitatea căii. Venea direct spre fereastră. Se rotise cu spatele înainte şi încetinea… Îşi potrivea viteza după cea a barjei… contact , şi cinci costume presurizate egale trecură de reţea, înainte ca Louis să poată clipi. Ultimul fluieră, imaginea se inversă şi… nimic. Cei cinci dispăruseră deja în labirintul de cabluri.

Cinci costume presurizate egale puteau fi cinci Protectori din Munţii Răsturnaţi, nu-i aşa? Ei trebuiau să păzească colectorul, să-l protejeze de efectele nedorite ale unei bătălii, servind astfel ambelor părţi. Pentru King, ar fi servit, de asemenea, ca o diversiune.

Şi oricine văzuse vreodată un act de magie, putea ghici că unul dintre cei cinci era însuşi King, costumul său fiind adus la dimensiuni normale printr-un surplus de arme sau armuri.

Unde erau acum?

Acţiune departe în spate. Louis nu-şi putea da seama. „Era destul de frustrant”, gândi el. Îşi întoarse privirile spre Kzin: îi excitase cumva? El privea, însă, cu răbdarea unei pisici ce aşteaptă în dreptul unei găuri de şoarece.

Urme de mişcare, flashuri de lumină îndepărtate… două sănii cu sustentaţie magnetică zburau printre inelele căii, urmate de flashuri sporadice. Coborâră sub unghiul de vedere, apoi se ridicară din nou. Una lovi un inel şi se răsturnă într-o lumină orbitoare, se izbi de inelul următor, căzu peste marginea căii şi dispăru. Cealaltă…

— Isteaţă treabă, şopti Louis şi îşi coborî privirea spre podeaua barjei. Dar nu era nimic de văzut acolo.

— Louis, ce se întâmplă? izbucni Ultimul.

— Şoapta a ţinut săniile mici, care urmau barja, chiar în spatele ei, acolo unde King n-a reuşit să le vadă. Eu am văzut doar două, dar probabil că sunt mai multe, toate conduse de pe cea pe care se află ea, dar care este aceea? Acum le-a despărţit, înaintează independent şi le expune din nou atacului. Chiar dacă King şi-a dat seama de stratagemă, ea se poate afla în două locuri, iar Şoapta ştie unde se află el . S-ar putea să greşesc în totalitate.

— Barja va opri curând. Atunci, câmpul de duelare se va extinde, nu-i aşa?

— Bun, aşa e. Dacă… Bram se materializă acolo.

Lumina lovi locul unde fusese, dar nodurosul se pierduse deja printre buclele supraconductoare şi răspundea cu laserul lui Louis. Lumina declanşă în zonă o furtună de raze energetice. Bram se ridică, ţinându-şi strâns cu o mână costumul.

Prima rază nu-l ocolise. Fusese îngrozitor de intensă, penetrase prin scutul laser şi costumul lui Louis.

Acum, două forme umane minuscule, trăgeau printre bucle, săreau şi trăgeau din nou, urcându-se pe colector.

— Eu tocmai… Începu Louis, dar se opri brusc.

— Continuă! mârâi Acolitul.

— Lumina nu afectează un supraconductor. Toţi trei utilizează arme de lumină. Dacă King ar fi ştiut…

Bram avea să moară, dacă nu ajungea curând într-un loc sigur. Se adăpostise în spatele unei bucle imense a colectorului şi supraveghea, doar supraveghea. „Se părea că nici nodurosul nu ştia mai bine decât el,” gândi Louis, care dintre formele umane era Şoapta şi care King. Făcuse tot ce putuse.

Unul dintre combatanţi se aprinse ca un soare şi se dizolvă.

Celălalt străluci şi mai mult şi dispăru şi mai repede. Patru forme ţâşniră ca nişte purici, încolţindu-l pe Bram.

Louis izbucni în râs.

Bram alerga spre discul de păşit. Se aprinse ca un soare şi dispăru acolo/apăru aici, sări de pe disc, îşi dădu pe spate casca şi inspiră cu putere. Pe anumite porţiuni, costumul său presurizat strălucea într-o nuanţă de roşu stins. Îl dezbrăcă, păstrându-şi mănuşile până în ultima clipă, îl îngrămădi sub duş şi porni apa.

Louis continua să râdă.

Şi Acolitul părea să zâmbească larg, dar pentru un Kzin asta nu însemna zâmbet.

— Unul dintre voi trebuie să-mi spună ce s-a întâmplat, mârâi el din nou.

— Şoapta este moartă şi eu am rămas singur, spuse Bram. Vrei să ştii mai mult? Protectorii servitori ai lui King păzeau colectorul şi barja, în timp ce noi ne luptam. Dar noi trei am început să ne luptăm într-un câmp de supraconductori, printre bucle supraconductoare. Am ales cu toţii arme energetice. Ai marcat, Acolitule? Arcada trăieşte datorită colectoarelor montate pe margine! Iar noi suntem Protectori!