Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

— Atunci, schimbă-i destinaţia! Fă-l să ajungă pe Mons Olimpus! Oricum, unde crede el că se duce? Ar putea fi deja acolo. Apelează harta.

Ultimul emise câteva note muzicale. Nu se întâmplă nimic.

— Sunt blocat, spuse Ultimul. Bram mi-a învăţat limbajul de programare. Mi-a smuls controlul discurilor de păşit.

Picioarele i se pliară sub el, iar capetele i se aplecară spre pântece.

Louis încercă să ridice marginea discului de păşit. Nu se mişca. Bram preluase controlul total. Acele afurisite de concerte nu erau pură distracţie. Se dovedeau a fi fost antrenamentul lui Bram cu instrumentele lui artizanale, pentru a reuşi să imite vorbirea muzicală a Ultimului.

Ceva se întâmpla: fereastra-reţea tremura şi continua să se clatine.

— Ultimule! strigă Louis. Întoarce imaginea invers! Nu este în direcţia corectă!

Păpuşarul nu se mişca.

Fereastra se înclină într-o parte, lovi calea şi sări cât colo, rotindu-se. Orice ar fi atacat sania, suporta acelaşi efect.

Păpuşarul începu să se descolăcească.

Sania cu sustentaţie magnetică lovi puternic celălalt perete. Imaginea tremura şi aluneca. Când, în sfârşit, se opri, arăta doar filigranul argintiu.

Păpuşarul fluieră şi imaginea se inversă. Acum, lumina stelelor scotea în evidenţă pereţii de cristal făcut ţăndări. Gloanţele transformaseră sania într-o sită, iar uneltele de pe platformă fuseseră acoperite cu bucăţi de sticlă.

Majoritatea acelor lucruri deveniseră de nerecunoscut. Acum erau gunoi, cu o singură excepţie.

„Când îi văzuse pe Acolit şi pe el teleportându-se”, gândi Louis, „Şoapta dedusese utilitatea discurilor de păşit.” Probabil smulsese discul de pe sondă şi îl aşezase pe sanie, pentru că era singurul neafectat.

Trei costume spaţiale ţâşniră pe sanie în acelaşi timp. Două trăgeau rafale de proiectile în orice obiect de dimensiuni mai mari, apoi aruncară tot ce se putea arunca, într-o căutare rapidă a vreunui Protector ascuns printre sfărâmături. Dar Şoapta nu era nicăieri.

Doi Protectori ridicară discul păşitor, ţinându-l pe muchie, pentru ca al treilea să-l poată examina pe dedesubt. Apoi, îl întoarseră cu faţa în sus. Vampirul trebuie să fi gândit că este mai mult periculos decât util, deoarece îşi pregăti arma şi slobozi o rază îngustă şi strălucitoare în el.

Raza ieşi direct din discul de păşit principal al cabinei şi începu să carbonizeze plafonul.

Deşi Louis nu-şi putea aminti să fi sărit în lături, el şi Ultimul se ascunseseră în spatele peretelui reciclatorului. Păpuşarul nu lăsa impresia că intenţiona să se încolăcească din nou.

Louis îşi scoase capul de după perete.

Vampirul Protector ridicase discul de păşit şi încerca să-l azvârle peste marginea căii.

Discul deveni brusc prea greu, — greutatea unui intrus îl făcu să-l scape din mână.

Intrusul — Bram! — lovi cu putere, în timp ce celălalt sărea înapoi.

Vampirul — Collier? — căzu, tăiat în două de aproape doi metri de sârmă în câmp de stază. Ambele jumătăţi răspândeau ceaţă. Dar bustul lui avea încă braţe, iar unul ridică arma masivă de lumină.

Cuţitul variabil al lui Bram şfichiui din nou. Arma-lumină căzu.

Nu văzuse de unde apăruse Şoapta, dar era şi ea acolo. Doi Protectori din Munţii Răsturnaţi se confruntau cu doi Protectori Vampiri.

Păpuşarul părea să se afle în continuare într-un soi de stare catatonică. Louis încerca să urmărească ce se întâmpla în fereastra-reţea. Nu era simplu.

Protectorii din Munţii Răsturnaţi nu atacaseră.

Şoapta purta unul dintre costumele lor; ar fi fost capabilă să le vorbească. Louis putea auzi respiraţia accelerată a lui Bram, provocată de eforturile recente, dar nu el vorbea. Nu ar fi avut echipamentul radio potrivit.

Clipea din lampa căştii spre Şoaptă.

Tanj, ăsta trebuie să fie limbajul heliografelor Demonilor! îşi dădu seama Louis. Acum, şi ceilalţi îşi utilizau lămpile căştilor.

Continuară, astfel, o vreme, iar în cele din urmă ajunseseră la o înţelegere.

Protectorii Munţilor Răsturnaţi ridicară cu anumită dificultate sania avariată. Bram îi dădu Şoaptei arma sa şi îi ajută s-o arunce peste margine, în spaţiu.

Încărcară, apoi, discul de păşit în sania cu sustentaţie magnetică rămasă intactă. Cei doi Protectori Vampiri urcară la bord, urmaţi de Protectorii Munţilor Răsturnaţi. Sania începu să alunece înapoi de-a lungul căii. După ce porniseră, Bram împrăştiase o reţea pe cale şi alta pe sanie.

Apoi, Bram imită cântecul unei orchestre doborâte de terorişti.

Păşi pe disc şi, dispăru, aici . În timp ce fereastra-reţea îl arăta că pleacă, Bram se dădu jos de pe discul de păşit şi îşi scoase casca. Din gură, îi ieşea ceva asemeni unui fluier noduros şi plat, sub formă de cioc.

Când un Păpuşar este supărat, îşi pierde controlul, dar nu asupra vorbirii, ci a semnalelor emoţionale. Cântecul Ultimului era la fel de pur ca nişte clopote de vânt.

— Ai învăţat limbajul meu de programare! Bram puse fluierul alături.

— Contractul nostru nu exclude acest lucru.

— Sunt tulburat.

— Ai înţeles ce-ai văzut? Nu? Dintre copiii de sânge ai lui Mary Shelley, noi i-am ucis pe Lovecraft şi pe Collier. Servitorii lui Collier ne-au spus că servitorii lui Lovecraft sunt gata să încarce marfa. Ne aşteptăm ca ei să ne ajute. Acum, a rămas doar King. Când va fi ucis şi King, Şoapta va controla zidul, iar eu Centrul de Reparaţie, şi atunci putem realiza ceva.

Consola bucătăriei livră un bol şi Bram bău cu poftă. Louis remarcă faptul că acum purta masiva armă-lumină. Acea chestie, dacă ar fi fost folosită, probabil că i-ar fi omorât pe toţi din cabină.

Bram se întoarse spre el.

— Louis Wu, ce ai să faci tu acum?

— Păi, ea trebuie să-l omoare pe King. Este prea târziu pentru orice altceva. Eu? Costumul meu mă va ţine în viaţă doi falani, aşa că nu va trebui să mă îmbarc pe vreo sanie pe care s-o accelerez până la o mie două sute de kilometri pe secundă, pentru ca, apoi, să-l las pe King să mă împuşte. M-aş putea întoarce de partea aceasta a zidului, apoi aş urca peretele pe aici.

— Vei pierde orice element de surpriză.

— El rămâne…

Bram îl întrerupse cu o mişcare a braţului.

— Costumul lui Anne nu va dura atât de mult.

— Hmm. — Marfă , precizase Bram. — Ei bine, dacă aş avea ceva ce şi-ar dori King, l-aş pune lângă mine pe sanie. Desigur, el ar trebui să ştie că-l am. Ce îşi doreşte King?

— Las-o baltă, Louis! Am crezut că merită să caut un punct de vedere diferit.

Bram fluieră spre sistemul discurilor de păşit, apoi dispăru.

— Unde s-a mai dus acum ! Ultimule, eşti încă blocat?

— Nu pot să utilizez discurile de păşit, dar pot să-l găsesc.

— Fă-o!

Ferestrele deveniseră înceţoşate: reţelele fuseseră afectate de luptă. Ultimul cântă pentru a le închide, apoi deschise alta în locul lor, care începu să clipească imagine după imagine. Oraşul Ţesătorilor. Patriarhul Ascuns : gabia de la provă.

Ultimul interpreta instrumente de suflat şi percuţie.

— Am început un program de căutate, spuse el. Dacă invadatorii sosesc cu nave familiare, o să ştim într-o clipă.

— Perfect.

Louis indică o fereastră pe jumătate astupată de prima.

— Sper că înregistrezi asta.

— Desigur.

Reţeaua furată ajunsese pe platforma astroportului. Minuscule costume spaţiale, luminate de stele, ţopăiau prin vid spre o structură prea mare pentru a-şi arăta forma. Dură o veşnicie până îi ocoliră curbura.