Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

Creatura se răsuci cu iuţeala mercurului, dar nu suficient de repede. Ceva rapid şi negru o atinse şi trecu dincolo de unghiul de vedere, dispărând.

Elegantul costum al intrusului era acum sfâşiat lateral, pe o porţiune destul de lungă. El ridică o armă asemeni unui motor chimic de rachetă arhaică. O flamă alb-violetă ţâşni în urma atacatorului. Probabil îl rată. Apoi, ţâşni după el, ţinându-şi costumul aproape etanş cu o mână şi trăgând încontinuu cu cealaltă. O coadă fantomatică de cristale de gheaţă şerpuia în spatele lui.

— Asta a fost Anne, spuse Bram.

— Care?

— Anne era ucigaşul, Louis. Sunt amândoi Protectori Vampiri, dar mi-am amintit cum se mişcă Anne.

— Cum să-l avertizăm pe Acolit?

— Nu putem.

Louis îşi dădu seama că strânge din dinţi. Acolitul nu era nicăieri: un semnal, un punct, o energie cuantificată ce se deplasa cu viteza luminii spre locul în care un Protector ucisese alt Protector şi era pregătit pentru mai mulţi.

— Teela voastră a fost prea încrezătoare, spuse Bram. Ea a făcut un Protector dintr-un Vampir, iar acesta trebuie să mai fi schimbat şi alţii din specia lui, înainte ca ea să-l fi ucis. Dar Anne şi cu mine aparţinem unei alte specii decât a lor.

— Semnal! izbucni Ultimul, în timp ce lingea aerul cu cealaltă limbă. Acum aveau două ferestre fixate asupra căii de levitaţie magnetică.

Acolitul sosise; împrăştiase o reţea pe… Louis nu era sigur. Pe ceva situat deasupra capului său. Nu mai era nici un semn al vreunui intrus. Kzinul poza, având sonda chiar în spatele lui. Aceasta părea pe jumătate topită, destul de turtită şi bloca evident calea.

Orice Protector ar fi trebuit să înlăture acel blocaj.

Acolitule , pleacă !

Calea se pierdea în infinit. Părea să aibă cam şaizeci de metri lăţime şi era dreaptă din punct de vedere geometric.

Acolitul se învârtea încet în tot cadrul. Mai împrăştie altă reţea, apoi păşi înapoi spre sondă şi dispăru.

— S-a teleportat, îi informă Ultimul.

— Atunci, unde este?

— Presupui cumva că mi-ar fi făcut plăcere să mă trezesc cu plasmă de fuziune împrăştiată prin cabina mea?

— Unde este legătura. Unde l-ai teleportat? Ultimul nu răspunse şi Louis îşi dădu seama.

— Pe Mons Olimpus, bastardule?

Se îndreptă spre discul de păşit, dar se răzgândi şi se urcă pe platforma de transport. Legă o frânghie de balustradă, apoi o fixă în jurul centurii sale cu scule: obţinuse o centură de siguranţă pentru un om sărman.

— Chmeee o să mă înghită cu fulgi cu tot!

Ridică platforma şi o conduse deasupra discului de păşit.

Flic , şi cerul deveni pe jumătate stele, pe jumătate negru. Un filigram fractal argintiu sub picioare şi stelele strălucind prin el.

Minunat.

Privi în susul şi-n josul căii de levitaţie magnetică. Era o linişte nefirească. Nimic nu mişca.

Un şiret de argint. Unde mai văzuse el acel model fractal? Se aşteptase ca această cale de levitaţie magnetică să fie ceva solid, dar constata că vedea stelele prin urzeala ei.

Aha! Semăna cu Sfârleaza, liftul orbital ce mai era folosit pentru transferul încărcăturilor mari între Pământ, Lună şi Centură. Fractalul distribuie efortul mai bine. Nu conta că…

— Bram, Ultimule, calea de levitaţie magnetică este o reţea. Puteţi s-o vedeţi? Dacă aş fi avut sprayul, aş fi împrăştiat o reţea pe ea chiar acum. Să privim prin ea şi să vedem pe oricine ar încerca să se ascundă în umbra Lumii Inelare.

Aveau să audă asta peste cinci minute şi jumătate. Atât era de îndepărtat, la viteza luminii, Acul încins al Căutării .

O pată de cerneală se căţără peste marginea căii, îndreptându-se spre el… o masă ca un sac de cartofi vopsit în negru, cu un clopot aprins ţinut neglijent într-o mână.

Louis atinse maneta de ridicare.

Platforma nu se mişcă. Exista o cale de levitaţie magnetică chiar sub el, dar nu-i furniza suficientă putere de ridicare.

— Mă uit la o armă ARM, spuse Louis.

Ei îl vor auzi şi vor deduce restul: trupele ARM trebuie să fi aterizat pe platforma unui astroport şi descoperiseră acolo Protectori.

Cum se activează discurile de păşit atunci când nu poţi să păşeşti mai întâi pe ele ? Voi fi mort când vor auzi asta . Ar fi trebuit să car cu mine o orchestră — sau o înregistrare pentru comenzile necesare .

Ucigaşul Protectorului îl examina pe Louis Wu cu un aer de proprietar. Ea — Anne — se dovedea a fi o formă zveltă într-un costum umflat, proiectat pentru cineva puţin mai înalt. Ochii acesteia priveau chiar pe deasupra indicatoarelor de la nivelul bărbiei, şi puţin solid…

Flic , se trezi cu capul în jos, căzând printr-o lumină roşiatică.

Împrejurul lui şi sub cap, defilau roci roşii şi sute de metri de lavă, ce se întindea până jos. Platforma se smuci în sus, şi Louis rămase suspendat deasupra stâncilor roşii. Simţea cum alunecă frânghia, în clipa în care sistemul de stabilizare al platformei o întoarse cu faţa în sus.

Creierul, şi burta, şi urechile îi ţiuiau. Abia peste câteva clipe, reuşi să-şi focalizeze privirea.

Nici un Marţian nu se afla prin preajmă.

Plutea alături de o fâşie de lavă, lucioasă ca sticla, ce cobora aproape vertical… la naiba… aproape trei sute de metri, înainte de a deveni orizontală, asemeni unei trambuline de schi. Louis putea distinge, acolo jos, o pată portocalie. Acolitul, în costumul său transparent. Era… şi nu era posibil să fi supravieţuit căzăturii.

Louis decise că nu trebuia să se teamă de Marţieni.

De data aceasta, Marţienii montaseră discul de păşit cu gura în jos, pe cel mai înalt pisc pe care-l găsiseră. Apoi flama, ce distrusese sonda de realimentare a Ultimului, se revărsase prin disc. Orice Marţian care ar fi pândit prin preajmă, trebuie să fi fost carbonizat. Versantul muntelui se topise şi cursese la vale, formând o pârtie alunecoasă.

Louis coborî platforma, slăbi frânghia şi sări jos.

Acolitul zăcea într-o poziţie înclinată pe roca roşie şi fierbinte.

Louis îşi strecură umărul sub el. Reuşi doar să-l tragă pe Kzin peste el. Acolitul era o masă inertă. Louis simţea cum i se mişcă coastele rupte.

În cazul ăsta, i-ar fi fost de folos adevărata gravitaţie marţiană.

Îşi încordă muşchii abdominali, genunchii şi spatele, icni şi se strădui să-l ridice. Şi mai sus! Un mascul Kzin aproape matur, costumul lui presurizat şi tot ce mai avea — îl săltă suficient pentru a-l putea rostogoli pe platformă.

Louis se căţără şi el la bord. Legă bine Kzinul. Ridică platforma şi folosi micul propulsor pentru a o centra exact sub discul de păşit. Se înălţă din nou, până ce umerii îi atinseră discul.

Flic , şi ajunseră în Ac , răsturnaţi şi cu platforma peste ei.

Bram rezolvă restul: aduse platforma în poziţie normală, deschise toate benzile de etanşare ce prindeau costumul Kzinului şi îl scoase pe Acolit. Ochii acestuia clipiră, se focalizară şi-l recunoscură pe Louis. În rest, era incapabil să se mişte.

Bram îl ajută pe pământean să iasă din costum, îl lungi alături de Acolit şi îl examină. Asta durea.

— Ţi-ai răsucit câţiva muşchi şi nişte tendoane, spuse el. Ai nevoie de autodoc dar Kzinul are şi mai mult.

— El intră primul, hotărî ferm Louis.

Dacă murea Acolitul, ce i-ar fi spus el lui Chmeee?

Nodurosul îl ridică pe Kzin fără vreun efort aparent, îl rostogoli în coşciugul uriaş şi închise capacul. Ciudată idee: un Protector ar fi aşteptat până ar fi primit permisiunea?