Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

Pescarul masiv, Shans Serpentstragler, făcu prezentările. Louis încerca să-şi amintească numele lor. Translatorul le-ar fi refăcut, chiar dacă ar fi reuşit să-şi amintească numai o singură silabă.

— Într-adevăr, facem comerţ pentru haine, explica Shans. Suntem în competiţie. Când Hishthare Rockdiver şi cu mine ne-am oferit să coacem acest monstru de peşte pe care l-au prins Marinarii în aval, s-au oferit şi ei. Le era teamă că noi vom vorbi cu Kidada, că vom învăţa ceva util. Că vom obţine un preţ mai mic.

— Totodată, ne-am contrazis în privinţa felului cum urma să pregătim peştele nostru.

Acesta era Navigatorul, Wheek.

— Cel puţin, Kidada îşi pregăteşte păsările cum vrea el.

— Eu aş spune că păsările acelea sunt gata, interveni Louis. În schimb, nu pot spune nimic despre peşte. Când aţi început?

— Va fi perfect peste o sută de răsuflări, vorbi din nou Shans. Prăjit pe partea de jos, pentru Marinari, încălzit pe partea de sus, pentru noi. Ţie cum îţi place.

— Partea de jos.

Ţesătorii se uscaseră deja pe jumătate şi acum veneau să mănânce. Păsările erau scoase dintre pietrele fierbinţi şi desfăcute în bucăţi. Peştele continua să se prăjească. Louis urma să-şi culeagă a doua zi vegetalele sale.

Si cu toţii începură să vorbească.

Degetele agile ale Ţesătorilor împleteau capcane pentru a prinde păsările şi animalele de mărime mijlocie ce populau pădurea, dar ţeseau şi haine pentru comerţul desfăşurat de-a lungul râului. Haine transparente, hamace, plase de peşte, genţi şi borsete, o varietate de lucruri pentru o varietate de specii.

Pescarii şi Marinarii făceau negoţ în susul şi-n josul fluviului cu kilturi de-ale Ţesătorilor, cu peşte sărat şi afumat, cu sare, cu rădăcini comestibile…

Se pălăvrăgea ca în bazar. Louis se obişnuise. Îl întrebase pe Kidada unde-şi dobândise cicatricele, şi acesta îi povestise despre o luptă cu ceea ce părea a fi un urs monstruos. Ţesătorii se retrăseseră: auziseră istoria. Kidada era bun povestitor, deşi, după cum spunea că se desfăşuraseră lucrurile, cicatricele ar fi trebuit să se afle în frunte.

La apusul soarelui, se părea că Ţesătorii se topiseră. Sawur îl conduse la un cerc de corturi, mergând printr-un strat gros de crenguţe subţiri şi uscate.

Marinarii şi Pescarii rămăseseră să discute în jurul vetrei de cărbuni pe jumătate stinşi. Cineva strigă după el, dându-i un sfat.

— Nu te plimba! Numai Oamenii Nopţii rătăcesc prin aceste locuri în întuneric.

Se lungiseră sub o cuşcă împletită. Sawur se lipise de el şi adormise instantaneu. Louis simţi o iritaţie de moment, deşi era conştient de faptul că speciile cărora le aparţineau difereau foarte mult.

De falani … ba nu, de o groază de ani, dormitul în locuri străine nu-l mai deranja pe Louis. Nici dormitul în braţele unei femei stranii, nici frecarea de o blană miţoasă… precum dormitul lângă un câine mare… nu toate în acelaşi timp, desigur. Ştiind că ochiul Ultimului era pe aproape, rămase treaz o vreme.

Cândva, pe parcursul nopţii, visase că un monstru îşi înfipsese colţii în piciorul său. Se trezi, sufocat de un ţipăt.

— Ce s-a întâmplat, Învăţătorule? îl întrebă Sawur, fără să deschidă ochii.

— Cârcei. În gambă.

Louis se rostogoli din braţele ei şi se târî până la uşă.

— Şi eu am cârcei. Umblă! Apoi Sawur adormise din nou.

Ieşi afară şchiopătând. Muşchiul piciorului se contractase. Ura cârceii!

Arcurile zilei de pe Arcada Lumii Inelare reflectau mai multă lumină decât luna plină a Pământului. Kitul medical i-ar fi oferit un medicament care să-i înlăture simptomele, dar acesta n-ar fi acţionat mai repede decât simplul mers.

Sfărâmă sub tălpi câteva ramuri uscate.

Colibele oaspeţilor erau înconjurate de frunze şi surcele uscate. Deşi erau foarte prietenoşi, Ţesătorii se văzuseră obligaţi să găsească câteva metode de a-i descuraja pe hoţi. Materialul acesta uscat putea fi apărarea lor.

Crampele se mai potoliseră, dar Louis se trezise de-a binelea. Discul său plutea lângă colibă. Se ridică la bord. Străbătu bariera de uscături fără să facă nici un zgomot, mergând în zig-zag printre trunchiurile copacilor.

Nu se dovedeau deloc nocturni aceşti Ţesători. Nu se zărea nici un semn care să probeze că vreunul dintre ei veghea. Dacă dormeau aşa, ca morţi, cum ar fi putut să prindă un hoţ?

Străinii veniţi în vizită se retrăseseră şi ei! Câteva felinare luminau prova şi prora unei nave cu pânze lungi şi joase, pe care n-o remarcase mai devreme.

Peste un minut sau două, Louis plutea liniştit peste bazin, luminat de strălucirea directă şi de cea reflectată a Arcadei.

Se îndrepta spre stâncă… şi o lumină îi explodă în faţă.

Louis clipi, înjurând. Privi în lumină… printr-o fereastră cu margini neregulate, la un impresionant con cenuşiu acoperit de ceea ce părea a fi zăpadă murdară. Pe orice Lume, aşa ar fi arătat un vulcan. Aici putea fi vorba de un crater meteoritic pătruns pe dedesubt. Semăna foarte bine cu Pumnul-lui-Dumnezeu, al cărui vârf ajungea în vid şi era încoronat cu structura golaşă a fundaţiei Lumii Inelare.

Un mesaj de la Ultimul?

De vreme ce Păpuşarul ştia că Louis se deplasa în amontele fluviului, putea să-şi fi mutat sonda şi mai în faţă. Împrăştiase un dispozitiv spion pe acest pinten de rocă şi, fără-ndoială, plantase şi altele, în diverse locuri. Le vorbise Ţesătorilor… asta fusese destul de uşor… dar de ce îl sâcâia? Ce dorea ?

Ceva ţâşnise din crater, de două-trei ori în zece secunde.

— Cu şase sute zece ore în urmă, preciza un contaalto familiar. Priveşte!

Imaginea se apropie de cele trei obiecte. Astronave imense, sub formă de lentilă. Concepţie Kzinti, gândi Louis. Se opriseră chiar deasupra vârfului, apoi începuseră coborârea, la doi sau trei metri deasupra pereţilor îngheţaţi ai craterului.

— Pentru nişte nave de război, se deplasează destul de încet, spuse Ultimul. Dă-mi voie să le vedem pe repede înainte.

Navele acceleraseră brusc, de-a lungul pantei, în jos. Dincolo şi mai jos de ele, pătura de nori se transformase într-un curent continuu.

— În două ore şi douăzeci de minute, chiar sub viteza sonică, au parcurs peste două mii două sute de kilometri. Pentru nişte Kzini, este o forţare uimitoare. Apoi, s-au despărţit, astfel…

Fundalul de nori şi farfuriile se opriseră brusc. Două cotiseră în unghi drept, în vreme ce a treia continuase să meargă înainte.

Lumina albă clipi. Apoi, scena rămase aceeaşi, dar cele trei nave aveau acum un aspect amorf, părând aproape topite în peisaj, strălucind ca nişte oglinzi. Începuseră să coboare… să cadă.

— Câmpuri de stază, murmură bărbatul. Ţi-au oprit fasciculul.

— E îngrijorător, Louis. Două greşeli în cinci secunde. Ţi se deteriorează creierul?

— Se poate întâmpla, răspunse pământeanul foarte calm.

— Fasciculele acelea au fost intense. Un vast flux energetic a fost prins înăuntru, înainte de formarea câmpurilor de stază.

— Dar…

— Tu şi Nessus aţi supravieţuit unui atac similar pentru că noi proiectaserăm mecanisme de apărare care să acţioneze rapid ! Aceste nave de război Kzinti nu mai sunt acum decât nişte bombe. Iar ăsta a fost Sistemul de Apărare Antimeteoritic al Lumii Inelare, dar nu eu l-am folosit.

— Mda, corect…

— Uită-te aici…