Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

— Problema o reprezintă combustibilul, interveni şi Chitakumishad. Roşii au făcut o bere ce poate fi transformată în combustibil…

— Porniţi la războiul vostru peste păşunile Roşiilor. Le putem trimite proiectele pentru distileriile voastre printr-un mijloc secret, mâine. Ei vor produce alcool acolo, iar voi îl veţi produce aici, din propriile voastre ierburi putrezite. Va trebui să vă confruntaţi cu Cuibul din Umbră cam peste un falan .

Chit îl aprobă, dar mintea lui era plină de planuri.

— Combustibil pentru a duce două autovehicule acolo şi înapoi…

— Va trebui să traversaţi Bariera de Flacără. Cred că vehiculele voastre vor fi în stare de aşa ceva. Există trecători.

— Luaţi mai mult combustibil.

— Combustibil pentru explorări, sau pentru ştergare, sau pentru aruncătoarele de flăcări… Veţi consuma rapid ceea ce aveţi. Şi ce dacă? Numai în caz de victorie aţi avea nevoie de combustibil, ca să reveniţi aici, iar atunci va apărea şi cel de-al treilea vehicul, sau va trebui să părăsiţi unul acolo. În plus, vă sfătuim să alcătuiţi o caravană din perechi, continuă Harpster. Buciuma şi cu mine vom călători împreună. Thurl, noi îţi cunoaştem obiceiurile, dar din timp în timp tribul tău se divide. Fă-o cu această ocazie! Tegger, crezi că tu şi Warvia veţi putea să vă împotriviţi Vampirilor? Ar fi posibil, dar ce se va întâmpla cu ceilalţi? Lăsaţi-i să se împerecheze când trebuie, pentru a nu risha cu cei ce beau sânge. Anakrin, Chaychind, voi nu aveţi perechi! Va trebui să vă întoarceţi acasă…

Începură dezbaterile. Nici un hominid de acolo n-ar fi acceptat planul unui Demon pentru războiul lor, fără a-l critica. Doar Vala rămase tăcută, pentru că-şi dădea seama cât de mult câştigase.

Sunt alături de noi. Cu adevărat. Iar ei se vor îmbăia…

Nu se ştia de cât timp era vrăjitorul acolo. Copiii mai răsăriţi plecaseră în Pădurea Mare pentru a se întrece în prinderea păsărilor. Băiatul Parald îşi aruncase plasele cu evidentă graţie — acestea îşi păstrau forma mult mai mult timp decât celelalte, zburau cel mai departe —, totuşi, nu prinsese decât două. Strill se gândea cum să-i vorbească, atunci când îşi ridicase din întâmplare privirile.

Vrăjitorul era deasupra râului, zburând peste apa argintie, pe un suport gros sub formă de monedă, nu mai lat decât înălţimea unui om.

Strigaseră şi îi făcuseră semne să coboare. După ce le remarcase şi el prezenţa, îşi oprise înaintarea impresionantă printre vârfurile copacilor şi începuse să coboare lin. Zâmbise şi le vorbise într-o limbă necunoscută. Nu avea păr pe cea mai mare parte a corpului, dar această caracteristică nu era atât de rară în rândurile Vizitatorilor.

Îl conduseseră acasă, vorbind tot timpul. Unii dintre băieţi îi testaseră cunoştinţele utilizând insulte. Strill le dezaprobase gestul, şi acum ştia că avusese dreptate.

Vrăjitorul nu cunoştea deloc limba lor, cu excepţia câtorva cuvinte, precum „flup” şi „ rishathra ”; în schimb, purta la gât un colier care vorbea, care începuse să vorbească, asemeni unui învăţător, chiar înainte de a ajunge în sat.

Oricare dintre speciile stranii putea fi învăţător. Un vrăjitor care zbura şi care era servit de un traducător magic fără îndoială că avea multe să-i înveţe.

Se împlineau nouă ani de când îi părăsise pe Kawaresksenjajok şi Harkabeeparolyn; zece de când Chmeee plecase pe Harta Pământ. Unsprezece ani de când se îmbarcaseră la bordul navei Patriarhul Ascuns . Doisprezece de la revenirea lor pe Lumea Inelară. Patruzeci şi trei de ani de când Louis Wu şi echipajul său pestriţ aterizaseră întâia oară aici, învăluiţi în stază, cu peste 1200 de kilometri pe secundă.

Primii hominizi pe care-i întâlniseră fuseseră nişte fanatici religioşi, mici şi acoperiţi cu blană.

Aceşti tineri vorbăreţi erau din rasa lor sau dintr-o specie similară. Îi ajungeau lui Louis până la obraz, erau acoperiţi cu un puf de blană blondă şi purtau kilturi de culoare maronie. Îşi aruncau plasele minunat alcătuite cu o îndemânare impresionantă în acest labirint de trunchiuri, cu ramuri crescute asemeni pălăriilor de ciuperci.

Erau prietenoşi. Toate speciile din jurul Marelui Ocean erau prietenoase cu străinii. Louis se obişnuise cu asta.

— Ce formă are lumea? îl întrebase cea mai mare dintre fete. Se lăsase liniştea şi toate capetele se întorseseră spre el. Era un test?

— Mai degrabă, ar trebui ca eu să întreb, Strill. Ce formă are lumea?

— Un cerc, forma infinitului, spune Locuitorul Reţelei. Totuşi, eu nu înţeleg. Văd un arc ca acela.

Strill arătă cu degetul. Mai încolo, se zăreau acoperişuri mici, conice, răspândite printre copaci: un sat de o mărime considerabilă se întindea de-a lungul fluviului imens. Înspre amonte, se înălţa un arc asemănător cu Arcul St. Louis reconstruit, larg la bază şi tot mai îngust pe măsură ce se ridica.

— … precum Poarta Amonte.

Deci, totul era în regulă.

— Arcul este partea inelului pe care nu stai, spuse Louis.

Locuitorul Reţelei ?

Înainta pe jos, ţinând o mână pe discul-platformă cu marfă stivuită, care plutea alături de el.

Existau milioane de discuri de acest fel în Centrul de Reparaţie de sub Harta Marte. Sudase câteva lucruri utile în partea sa cea mai de sus. Era vorba despre balustrade, un fotoliu, un container pentru haine de schimb şi un altul pentru alimente, precum şi un mic propulsor de orientare, o piesă de schimb de la sondele Ultimului . Şi… desigur, aflată deja pe disc, după bătălia din urmă cu unsprezece ani: trusa medicală a Teelei Brown.

Adulţii acoperiţi de blană şi copiii lor mici remarcaseră că prinzătorii de păsări se întorseseră prea devreme. Mulţi îşi văzuseră de treburi, dar un bărbat şi o femeie îi aşteptau lângă arc, pentru a-i întâmpina.

— Este un vrăjitor! strigă Strill. Kidada-sir, el spune că este un inel! Bărbatul privi spre discul plutitor, apoi întrebă:

— Cunoşti tu asta?

— L-am văzut, răspunse Louis. Eu sunt Louis Wu, din specia Oamenii Sferei.

Acest lucru n-ar fi trebuit să însemne nimic pentru ei, dar adulţii rămăseseră cu gura căscată, iar copiii exclamaseră un Oohhh de uimire.

— Louis Wu din specia Oamenii Sferei? repetă femeia.

Vârsta presărase alb din belşug peste blana ei aurie, chiar mai mult decât în cea a bărbatului. Kilturile lor lungi până la genunchi erau tapiţerii elaborate care ar fi avut valoare în orice cultură.

— Eu sunt Sawur şi acesta este Kidada. Amândoi suntem din Consiliu, amândoi aparţinem Poporului Ţesătorilor. Tu nu eşti din nici o parte a Arcadei, nu? Locuitorul Reţelei a garantat pentru puterile şi pentru înţelepciunea ta.

— Locuitorul Reţelei?

Cum de era posibil ca, acolo, să-l cunoască cineva?

— Locuitorul Reţelei este, cu siguranţă, de pe o altă lume, preciză Kidada. Are două capete! Şi nenumăraţi servitori ca el.

Oh, tanj!

— Ce altceva a mai spus Locuitorul Reţelei?

— Ne-a arătat imagini de deasupra Arcadei… cel puţin, aşa spunea el.

— Si ce-aţi văzut? Vampiri?

— Nişte umanoizi stranii ce trăiesc în întuneric şi o alianţă a mai multor feluri de oameni, pregătiţi să-i atace. Ne poţi spune ceva despre asta?

— Ştiu câte ceva despre Vampiri. Fără îndoială că Locuitorul Reţelei ştie mai multe, dar n-am vorbit cu el de treizeci şi şase de falani .