Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

— Greutatea voastră.

Tegger întrebase elementul esenţial, dar el implica un acord… iar greutatea umană, în cazul Oamenilor Maşină, ar fi fost cu o şesime mai mare.

— Mă gândesc să luăm cu noi două vehicule, continuă ea. Pe al treilea îl vom lăsa aici şi îl vor alimenta cu alcool cei din specia lui Thurl.

— Whand şi Chit ar putea superviza asta, spuse Kay.

— Cum?

Pe Vala o mira faptul că amândoi erau absenţi.

— Le-a fost de ajuns, Şefa! Şi Spash şovăie. La fel şi Barok.

— Orice raid ar fi o sinucidere, interveni Warvia, cu excepţia cazului în care ne-am cunoaşte duşmanul. Au vorbit Demonii?

— Unele cadavre au dispărut, spuse Thurl şi ridică din umeri.

— Plătim pentru bunele noastre maniere! strigă Vala. — Un comerciant trebuia să ştie să-şi proiecteze vocea la cerere. — Cadavrele pe care le-am protejat de paraziţi, vor fi luate ultimele de către Lorzii Nopţii. Au luat Curăţătorii pentru că muriseră cu o zi mai devreme.

Noaptea avea s-o audă.

În noaptea aceea, Kay şi Whand au stat pe zid, împreună cu Barok. Acesta, de lângă tun, privea peste ei.

Noaptea se dovedise a fi mai puţin obositoare, dar şi mai puţin veselă. Culegătorii şi Oamenii-Maşină, precum şi femeia mai puţin dezvoltată din specia Giganţii Ierbii, pe nume Twuk, încercaseră să organizeze ceva. Thurl îşi păstrase armura pe el. Cei patru Păstori Roşii priveau voioşi de la o distanţă apreciabilă şi şuşoteau pe limba lor.

Roşii nu erau neprietenoşi. Păreau un pic rigizi doar în jurul lui Thurl, dar, în compania celorlalţi, erau relaxaţi şi vorbăreţi. Acum, Spash şi trei Roşii făceau schimb de poveşti. În ciuda handicapului lor, Roşii aveau o considerabilă experienţă cu hominizii.

Vala asculta absentă. Roşii erau influenţaţi de dieta lor. Mâncau carne crudă, erau păstori-gurmanzi. Îngrijeau o singură formă de viaţă, rareori două, pentru că le venea mai uşor să procedeze aşa decât să încerce să ţină împreună mai multe tipuri animale de came. triburile Roşiilor întocmeau o hartă a rutelor, pentru a se întâlni şi a organiza cu rândul ospeţe.

Făceau şi schimburi de poveşti, şi întâlneau tot soiul de hominizi în diverse tipuri de mediu. Acum, vorbeau despre două tipuri de Oamenii Apei, care aparent, nu semănau cu cei cu care Vala era familiarizată.

Al patrulea Roşu, Tegger, stătea de veghe împreună cu Chit.

Thurl adormise în armură. „Evident, nu era interesat nici de rishathra , nici de Demoni”, gândi Vala.

Sopashintay stătea întinsă lângă pilonul cortului.

— Mă întreb ce se întâmplă în interiorul zidurilor în noaptea asta, spuse ea.

Vala încercă să raţioneze cu voce tare.

— Thurl este aici. Beedj este acolo, pe poziţii de apărare. „Ceea ce Thurl nu vede, nu se întâmplă.”

Spash se ridică într-un cot.

— De unde ai auzit asta?

— De la Thurl. Presupun că masculii beta sunt ocupaţi cu împerecherea, iar ceilalţi cu lupta. Cred că vom pierde această distracţie…

— Din nou, în ceea ce mă priveşte, spuse Spash.

— …dar nu vor risha dacă au posibilitatea să se împerecheze. Iar eu pot să utilizez pauza.

— La fel şi Thurl. Doarme ca un vulcan aproape stins, adăugă Spash.

Chit privi spre femeie, zâmbi şi ieşi tiptil din cort. O ceaţă densă ascundea noaptea. Chit ridică un os rămas de la cină şi îl aruncă. Vala auzi un trosnet înăbuşit.

O formă argintie ajunsese pe nesimţite în dreptul umerilor săi. Thurl fornăi, în timp ce mâinile sale ridicau o sabie, fără zgomot şi fără efort.

— Nu sunt pe aproape, nici Vampirii, nici Oamenii Nopţii, spuse el. Chitakumishad, vezi ceva? Miroşi ceva?

— Nimic.

Thurl părea extrem de vioi pentru un ins care dormea în urmă cu numai câteva momente. Îşi coborî viziera şi ieşi afară. O gardă gigant, Tarun, îl urmă.

— L-am judecat greşit, nu-i aşa? întrebă Spash. De ce…

— Roşii, şopti Vala. Ei sunt vechii inamici şi se află pretutindeni în jurul lui. Din cauza asta îşi ţine armura pe el şi de aceea se preface că doarme. Pariez pe asta!

Dimineaţa, nu mai găsiră cadavre între zid şi iarba înaltă, cu excepţia celor care erau lungite pe cearşafuri. Se părea că Demonii se luaseră după vorbele Valei.

— Ar trebui să dăm drumul hakarrch-ului? întrebă Chaychind într-o doară.

Coriack privi spre Manack.

— Numai până la iarba înaltă, răspunse femeia Culegător. Mai întâi, însă, lăsaţi-mă să-i anunţ pe tovarăşii mei. Vala, şi semenii tăi vânează?

— Cred că nu, dar am să-i întreb.

Vorbi şi cu ceilalţi. Nici unul nu se dovedi interesat. Oamenii-Maşină mâncau carne, dar, în general, carnea de prădător avea un gust neplăcut.

— Vom părea prea timizi dacă nu va participa nici unul dintre noi la vânătoare, fu de părere Kay.

— Pune mai întâi câteva întrebări, îi spuse ea. Această creatură pare periculoasă. Cu cât ştii mai multe, cu atât îţi cresc şansele de a scăpa cu viaţă.

Kay nu mai auzise proverbul. Rămase o clipă pe gânduri, râse, apoi spuse.

— Nu vrem să-l prindem decât o dată ?

— Exact.

Vala dormi în timpul vânătorii. La prânz, se trezi pentru a lua parte la masă. Kaywerbrimmis avea doar o singură tăietură, de-a lungul antebraţului. Vala îl tamponă cu un prosop îmbibat cu alcool. Carnea de hakarrch avea gust de pisică.

Numărul cadavrelor scăzuse din nou, dar putoarea lor plutea în jurul cortului, iar noaptea îngrozitoare abia urma să vină.

Demonii se luaseră după cuvintele pe care le strigase, gândi ea. Cadavrele pe care le-am protejat de paraziţi vor fi luate de Lorzii Nopţii în ultima noapte . În noaptea aceasta.

Când umbra acoperise aproape în întregime soarele, Vala îi găsi pe Culegători şi pe Roşii adunaţi în jurul focului. Culegătorii mâncau, după ce se oferiseră să împartă hrana cu ceilalţi. Roşii îşi mâncaseră vânatul fără să-l fi preparat în prealabil.

O ploaie măruntă începuse să cearnă peste cărbuni. Negociatorii intrară în cort: Valavirgillin, Chitakumishad şi Sopashintay, din partea Oamenilor Maşină; trei dintre Roşii; cei patru Culegători. Vala nu ştia că Anakrin hooki-Whanhurhur, Thurl şi o femeie se aflau deja înăuntru.

Iarba veche fusese înlocuită cu una proaspătă.

Thurl vorbi primul, vocea sa acoperind imediat celelalte conversaţii:

— Oameni buni, faceţi cunoştinţă cu negociatorul meu, Waast, care are să vă spună o poveste.

Waast arăta destul de graţioasă pentru o femeie atât de mare.

— Cu două zile în urmă, Paroom şi cu mine am plecat pe jos spre tribord, începu ea. Paroom s-a întors cu aceşti Roşii din neamul lui Ginjerofer. Eu mi-am continuat drumul, însoţită de o gardă a războinicilor Roşii, ca să vorbesc cu Oamenii Râului Tulbure. Ei nu pot veni aici, dar vor vorbi cu Oamenii Nopţii despre supărarea noastră.

— Vor avea şi ei aceleaşi probleme pe care le avem şi noi, interveni Coriack.

(Ceva îi atrăsese atenţia Valei.)

Waast se aşeză, apoi îi întrebă direct pe Roşii:

— Voi nu puteţi practica rishathra . Împerecherea, însă, vă este familiară?

— Nu mi-a venit timpul, răspunse Warvia, strâmbând din nas. Anakrin şi Chaychind zâmbeau. Tegger părea furios.

(Vântul.)

Multe specii hominide erau monogame, cu excepţia momentelor de rishathra , desigur. Probabil că Tegger şi Warvia formau o pereche.