Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

— Iar eu trebuie să-mi păstrez armura, se grăbi Thurl să precizeze. Nu ştim cine ne-ar putea vizita…

Păcat! Ar fi avut parte de niţică distracţie.

(Muzică?)

— Auziţi şi voi muzică? întrebă Spash, cuprinsă de nelinişte. Nu este cântecul Vampirilor.

Sunetul era încă slab, dar creştea treptat în intensitate, devenind aproape dureros, atingând nivelul de sus al percepţiei lor. Vala îşi simţi părul ridicându-i-se pe gât şi pe şira spinării. Auzea un instrument de suflat, unul cu coarde şi unul de percuţie, bubuitor. Nu se distingea nici o voce.

Thurl îşi coborî viziera şi păşi afară. Într-o mână, ţinea o arbaletă, îndreptată spre cer. Chit şi Silack se postară de o parte şi de alta a intrării. Ceilalţi hominizi din cort se înarmau la repezeală.

Silack cel subţirel se retrase câţiva paşi spre interiorul cortului. O dată cu el, pătrunse şi mirosul. Hoit şi blană udă.

Îl urmau două siluete masive, după care apăru şi mai masivul Thurl.

— Avem oaspeţi, tună el.

În cort, era aproape beznă. Vala sesiza doar sclipirea ochilor şi a dinţilor Demonilor, precum şi cele două siluete negre profilate pe fundalul luminat palid de Arcada ce se întrezărea printre spărturile norilor. Ochii ei se adaptau, însă, şi începuseră să distingă detalii.

Erau un bărbat şi o femeie. Părul, negru şi drept şi lucios din cauza ploii, îi acoperea aproape complet. Gura lor afişa un zâmbet larg, ce expunea dinţii mari şi laţi. În afara traistelor prinse de o curea de piele, nu purtau nici o piesă de îmbrăcăminte. De asemenea, nu ţineau nimic în mâinile mari şi scurte. Nu mâncau. Vala se simţea extrem de relaxată, deşi rezistase cu greu impulsului de a se retrage spre fundul cortului.

Devenise aproape evident faptul că numai Valavirgillin mai văzuse vreodată aşa ceva. Unii reacţionau ciudat. Chit rămăsese în uşă, de gardă, şi privea în afară. Spash se ridicase în picioare; nu se retrăsese, dar părea să fi ajuns la limita autocontrolului. În schimb, Culegătorul Silack, Tegger şi Chaychind se dăduseră la o parte, cu ochii mari şi gurile căscate.

Vala era conştientă că trebuia să întreprindă ceva. Se aşeză şi făcu o plecăciune din cap.

— Bine-aţi venit! Eu sunt Valavirgillin, din specia Oamenii-Maşină. V-am aşteptat ca să vă cerem ajutorul. Aceştia sunt Anakrin şi Warvia, din specia Păstorii Roşii, Perilack şi Manack, din cea a Culegătorilor. Chitakumishad şi Sopashintay sunt tot Oamenii-Maşină… — Prezentându-i astfel, gândea că aceştia îşi vor recăpăta aplombul.

— Cunoaştem speciile voastre diferite, interveni bărbatul Demon. Eu sunt…

Era ceva ca o răsuflare. Buzele nu i se închiseseră complet. Altfel, vorbea destul de fluent dialectul comercial, accentul fiind mai asemănător cu cel al lui Kay, decât cu cel al Valei.

— Spuneţi-mi, însă, Harpster, după instrumentul pe care-l imit. Perechea mea este…

Se auzi ceva între respiraţie şi fluierătură, asemănător cu muzica ce încă nu contenise afară.

— … Buciuma, reluă Demonul. Cum practicaţi voi rishathra ?

Tegger se retrase înspăimântat. Într-o clipă, ajunse alături de perechea lui.

— Noi nu putem! spuse el.

Femeia Demon îşi reprimă cu greu un hohot de râs.

— Ştim asta, spuse Harpster. Fii liniştit!

— Se află sub directa mea protecţie, se adresă Thurl spre Buciuma. Pot să-mi scot armura, dacă te referi la siguranţa noastră. După aceea, va trebui să aveţi grijă doar de mărimea mea.

Waast doar zâmbea spre Harpster, iar Vala nu putea decât s-o admire pentru stăpânirea de sine de care dădea ea dovadă.

Cei patru Culegători stăteau unul lângă altul, încremeniţi cu toţii în picioare.

— Semenii noştri practică rishathra , spuse Coriack.

Vala tânjea după căminul ei. Ar fi găsit hrană pentru perechea şi copiii săi şi în altă parte… Cât despre pasiunea pentru aventură, ar fi putut s-o mai amâne o vreme… Acum, însă, era mult prea târziu.

— Rishathra ţine unit Imperiul nostru, le preciză Valavirgillin Lorzilor Nopţii.

— Adevărul este că rishathra a unit imperiul Constructorilor Oraşului, o corectă Harpster. Combustibilul îl ţine unit pe al vostru. Şi noi practicăm rishathra , dar nu cred că o vom face în noaptea asta, pentru că bănuim cât de mult îi va deranja pe Păstorii Roşii…

— Nu suntem aşa de fragili, spuse Warvia.

— …dar şi pentru alt motiv, continuă Harpster. Aveţi a ne face vreo cerere?

Toţi încercară să vorbească deodată:

— Vampirii…

— Aţi văzut teroarea…

— Morţii…

În cele din urmă, vocea lui Thurl reuşi să le acopere pe celelalte.

— Vampirii au decimat toate speciile pe un teritoriu întins, cât zece zile de mers pe jos. Ajutaţi-ne să punem capăt ameninţării lor.

— Două sau trei zile de mers pe jos, nu mai mult, preciză Harpster. Vampirii au nevoie să ajungă la un adăpost, după un raid. Cu toate acestea, este un teritoriu destul de mare, ce adăposteşte mai mult de zece specii hominide…

— Dar ei ne hrănesc pe noi, interveni blând Buciuma (vocea ei se dovedea a fi puţin mai ascuţită şi mai înaltă decât cea a tovarăşului său). Problema cu care vă confruntaţi voi constă în faptul că noi nu avem probleme. Ceea ce este bun şi pentru fiecare dintre voi este, de asemenea, bun pentru Oamenii Nopţii. Vampirii ne hrănesc la fel de sigur cum deşteptaţi şi voi plăcerea pentru alcool printre speciile ce sunt clienţii voştri, Valavirgillin. Dacă veţi reuşi, însă, să-i cuceriţi pe Vampiri, şi acest lucru ne va fi de folos.

Îşi dădeau seama cât de multe lucruri dezvăluiseră în doar câteva vorbe? Pentru că prea mulţi începură din nou să vorbească deodată, Vala ceru să se facă linişte.

— Pentru înţelegerea voastră, continuă Buciuma, să-l luăm ca exemplu pe Manack. Ce s-ar întâmpla dacă regina voastră s-ar certa cu oamenii lui Thurl? Aţi încerca să ne convingeţi să nu ne atingem de nici un mort care zace în apropierea zidurilor lui Thurl? Curând, ar trebui să se predea.

— Dar noi şi Giganţii Ierbii, dădu să protesteze Manack, noi niciodată nu…

— Desigur că nu. Dar, Warvia, voi şi cu bătrânul Thurl aţi fost în război, cu cincizeci de falani în urmă. Să presupunem că lidera voastră, Ginjerofer, ne-ar ruga să sfâşiem orice gigant care le ucide animalele…

— Foarte bine, spuse Warvia. Înţelegem.

— Chiar înţelegeţi? Nu vom lua partea nici unui hominid împotriva celorlalţi. Voi toţi depindeţi de noi. Fără Oamenii Nopţii, cadavrele voastre ar rămâne acolo unde au căzut, ar izbucni molimele şi s-ar răspândi pretutindeni, apa ar deveni poluată! cânta femeia Demon cu vocea ei ascuţită.

Mai ţinuse acest discurs şi altă dată .

— Noi interzicem incinerarea, dar să presupunem că n-am face-o? Ce s-ar întâmpla dacă fiecare specie ar avea combustibilul necesar ca să-şi ardă morţii? Norii încă acoperă acest cer, la patruzeci şi trei de falani după ce a fiert marea. Dar dacă ar fi vorba de fumul morţilor arşi, o duhoare ce ar spori cu fiecare falan ? Ştiţi cât de mulţi hominizi din fiecare specie mor într-un falan ? Noi ştim!

— Noi nu putem alege o parte.

Chaychind hooki-Karashk se înroşise şi mai mult.

— Cum puteţi să consideraţi Vampirii o parte? Sunt nişte animale!

— Ei nu gândesc, interveni Harpster, iar voi o faceţi. Dar puteţi spune întotdeauna, cu mâna pe inimă, că aşa se întâmplă? Noi cunoaştem hominizi ce se află la limita raţiunii, câţiva care trăiesc chiar de-a lungul acestui arc al Arcadei. Unii folosesc focul, dacă-l găsesc, sau formează haite atunci când vânatul este mai mare şi înspăimântător. Alţii transformă beţele în suliţe. Unii trăiesc în apă; ei nu pot utiliza focul, dar cizelează rocile pentru a-şi face cuţite. Cum îi consideraţi pe aceştia? Unde trageţi linia?