Larry Niven - Tronul Lumii Inelare

Roşii erau o rasă de monogami şi se împerecheau. Nu le plăcea să fie separaţi, dar cele două vehicule aveau nevoie de doi ghizi. Kay şi Vala trebuiseră să se despartă şi ei, întrucât cele două vehicule aveau, de asemenea, nevoie de doi conducători. Dar ea şi Kaywerbrimmis nu se împerecheaseră!

Din spate, dinspre Vehiculul Doi, apăru în goană Pilack. Vala verifică indicatorul de combustibil, apoi frână.

Culegătorii puteau alerga ca vântul. Pilack încetini şi se uită în sus, spre ea, zâmbind în timp ce-şi trăgea răsuflarea.

— Kaywerbrimmis doreşte să mergem mai departe, spuse el. Vala se întoarse să privească în spate. În stânga trecătorii, creasta muntelui urca destul de lent. Kay trebuie să fi fost deasupra liniei de zăpadă şi avea să-i zărească foarte curând.

— E cazul să aşteptăm?

— Kay a spus să nu aşteptaţi. Dacă daţi de pericol, opriţi-vă. Noi vă vom avea în vedere. Vom veni după voi.

— Bine.

Pilack o rupse la fugă înapoi. Sus, spre vârful pantei, echipajul lui Kay descărca tone întregi de marfă. Fără giganţii Paroom şi Twuk, treaba asta le-ar fi luat o veşnicie. Aşa, după câteva zeci de respiraţii, Vehiculul Doi porni din nou, avându-l pe Kay pe post de conducător, iar restul echipajului mergând pe jos — desigur, cu excepţia Demonului. Buciuma nu avea să se mai trezească până pe la mijlocul nopţii.

Acum, o curbă îi ascunse din nou privirii.

Vehiculul Unu îi transporta pe Valavirgillin şi Sabarokaresh, Waast şi Beedj, Manack şi Coriack, Tegger şi Harpster. Stăteau cu toţii pe platforma carosată de marfă. Aceasta nu mai fusese niciodată atât de curată şi fără nici un miros. Demonului Harpster îi plăcea întunericul, dar se îngrijise şi pentru restul zilei când stăteau cu toţii sub coviltir, pe pături întinse de-a lungul platformei.

Oamenii-Maşină de pe Autovehiculul Doi erau amândoi bărbaţi. Vala şi Kay ezitaseră să-l ia pe Chitakumishad. Ar fi preferat-o pe Spash, dar nimeni nu i-ar fi pus viaţa în primejdie acum când era gravidă.

În timpul atacului Vampirilor, fuseseră nevoiţi să-l lege pe Chit, în schimb acesta era inteligent şi îndemânatic cu uneltele.

Trebuia ca totul să fie în regulă. Aveau tot timpul la dispoziţie rishathra .

Vehiculul Unu coborâse acum sub plafonul norilor. Umbra ce se lăsa semnala un soare pe jumătate acoperit. Oare ce se întâmpla acolo jos, în zona fluviului?

— Tegger, ajută-ne cu privirea ta. Fluviul?

Culegătorii erau miopi, abia îşi vedeau degetele picioarelor. Oamenii-Maşină aveau o vedere bună. Dar nici unii nu aveau ochii Roşiilor. Tegger se căţără agil pe cabina de conducere, iar de acolo şi mai sus, în cabina tunului.

— Vampiri. Doi . Sunt hidoşi, Vala. Auzi ceva?

— Nu.

— Cred că au început să cânte. Şi… un lucru negru iese din apă. Cum arată Oamenii Fluviului?

— De un negru umed. De mărimea ta, dar solizi, cu o formă hidrodinamică…

— Au braţe scurte şi mâini mari, cu degetele unite de membrană? La fel şi picioarele? Au ademenit unul afară. Acum, unul dintre Vampiri se deplasează în aval. Poate că nu este sexul potrivit, nu pot să-mi dau seama de la distanţa asta. Cât de repede putem coborî?

— Nu prea repede.

Nu suficient de repede pentru a-l salva. Vampirii se apropiaseră şi mai mult. Vala putea vedea şi ea două forme albicioase şi una neagră. Una dintre formele albicioase o luase în josul fluviului. Cea neagră se apropia clătinându-se de cealaltă formă albicioasă, care o cuprinse în braţe. Câteva clipe mai târziu, aceasta din urmă se retrase câţiva paşi.

Forma negricioasă şi pătrăţoasă se apropie din nou, cu braţele larg deschise. Cea albă se retrăgea rapid pe picioarele ei slăbănoage. Adunându-şi curajul, sau îmboldită de foame, se resemnă în cele din urmă şi acceptă îmbrăţişarea celeilalte.

Negrul se freca de alb. Vala auzi un ţipăt ca al pisicii de munte în timp ce forma albicioasă se eliberă şi alergă în aval, spre ţărmul fluviului.

Forma neagră nu o putea prinde. Se oprise şi începuse să grohăie dezolant.

— Cât de repede? se interesă din nou Tegger.

— Vom ajunge jos înainte de miezul nopţii, la timp ca să ne spălăm. Apoi, cred că ne vom testa apărarea. Ar fi mai bine dacă Vehiculul Doi ar rămâne sus până în zori. Manack, ai auzit? Coriack?

— Am auzit, răspunse Coriack. Vehiculul Doi rămâne sus până în zori.

— Du-te să-i spui lui Kaywerbrimmis. Apoi, rămâi cu cei de acolo! Nu vreau să stai singur noaptea pe pantele muntelui.

Beedj se ridică şi începu să se deplaseze înainte şi spre dreapta, cu arbaleta pregătită. Barok controla Tunul. Tegger stătea cocoţat deasupra lui, scrutând împrejurimile.

Hominidul negru zăcea neconsolat în noroiul fluviului. În cele din urmă, se rostogoli şi văzu vehiculul care cobora. Rămase în aşteptare.

Manack sări de pe treapta vehiculului şi fugi în faţă. Vala ţinea pistolul în mână, pregătită să tragă.

Un Vampir cânta.

Muzica era inconfundabilă şi-i înfiora nervii. Manack se opri brusc. Vala nu vedea nici o ţintă. Făptura Fluviului se îndrepta cu un mers legănat spre tufişuri.

Cel de-al doilea Vampir ieşi timid din ele şi porni în întâmpinarea lui. Era mascul. Îşi ridicase braţele, cu un gest de implorare. Deşi muzica şi mirosul se amestecau sălbatic în mintea ei, Vala trase.

Glonţul îl lovi în omoplat, doborându-l. În semiobscuritate, sângele său era la fel de roşu ca al oricărui hominid. La nările Valei ajunse un damf puternic din mirosul lui; ea îşi ridică prosopul şi inhală piperpraz.

Manack se opri dezgustat. Făptura Fluviului se aruncă asupra cadavrului. Vampirul se zbătu, cuprins de convulsiile agoniei, apoi se linişti. Vala trăsese vehiculul chiar lângă ei. Pasagerii săriră de pe treptele laterale.

Păr negru mătăsos, braţe şi picioare scurte şi groase, mâini şi tălpi late, corp fusiform… haine, torsul Femeii Fluviului era acoperit cu blana maronie a altei creaturi. Ea îşi ridică privirea spre ei şi se retrase de lângă cadavrul Vampirului cu un efort vizibil.

— Bine-aţi venit, spuse ea. Eu sunt Wurblychoog…

Urmă o curgere fluidă de silabe, secondată de un zâmbet palid. Nu se putea pronunţa aşa ceva .

— Bine te-am găsit, Wurble! răspunse Vala. Sunt Valavirgillin. De ce nu te-a ucis Vampirul?

— Din cauza asta, spuse femeia şi mâinile îi alunecară de-a lungul corpului ei cilindric.

Haina i se încheia strâns la gât. Pe părţile laterale, părul fusese ras şi se vedea pielea moale. Restul, pieptul şi spatele, erau acoperite cu blana luată de la un alt animal.

— Noi obţinem un gel, continuă ea, de la un prădător care înoată în Lacul Adâncurilor, ce se află la o jumătate de zi de mers peste uscat.

Acest peşte gelatinos înţeapă peştii pentru a-i mânca. Acul este în gelatină. Noi ungem hainele făcute dintr-o altă blană cu acest gel, apoi radem blana acolo unde ţinem mâinile atunci când înotăm. Vampirilor nu le place acul, dar după, trebuie… trebuie…

Se întoarse spre Manack.

— Tu, curajosule mic, ştii să înoţi? Poţi să-ţi ţii o perioadă respiraţia?

— M-aş îneca, răspunse Manack.

— Tribul Casamoale are numai patru astfel de haine, îşi continuă povestea Femeia Fluviului. Vampirii ne-au barat ţărmurile cu mulţi falani în urmă. Dacă, din când în când, unul dintre noi îmbracă o haină şi lasă un Vampir să-l îmbrăţişeze, există posibilitatea să-i înveţe să-i lase în pace pe Oamenii Fluviului. Apoi, putem vâna o vreme şi pe ţărm.