Arthur Clarke - Grădina din Rama

— Vom lipsi o zi jumătate, poate două, le spuse Vulturul lui Michael și copiilor. Rama este recondiționată într-un hangar aflat la zece mii de kilometri de aici.

— Dar vreau să merg și eu, se bosumflă Katie. Şi eu am niște idei bune pentru modulul Pământ.

— Te vom implica și pe tine în fazele ulterioare ale procesului, o liniști Richard. Vom avea un centru de proiectare, chiar aici lângă noi, în sala de conferințe.

În cele din urmă, Richard și Nicole își luară rămas bun și i se alăturară Vulturului în hol. Își puseră costumele speciale și trecură în zona comună a sectorului. Nicole își dădea seama că Richard avea emoții.

— Iubești aventura, nu-i așa, iubitule? El recunoscu, încuviințând din cap.

— Goethe, mi se pare, a spus că tot ce-și dorește o ființă omenească poate fi clasificat în patru componente: dragoste, aventură, putere și faimă. Personalitatea noastră este modelată după ponderea pe care o căutăm din fiecare componentă. Pentru mine, aventura a fost dintotdeauna pe primul loc.

Nicole era gânditoare când intrară cu Vulturul în mașina ce aștepta. Capota se închise peste ei și nu putură să vadă nimic în drum spre baza de transport. Aventura e importantă și pentru mine, gândi Nicole, iar când eram fată, faima era țelul suprem. Zâmbi în sinea ei. Dar acum acest țel este, neîndoios, dragostea… Am fi plicticoși dacă nu ne-am schimba niciodată.

Călătoreau într-o navetă identică celei care îi adusese prima dată la Baza de Tranzit. Vulturul stătea în față, iar Nicole și Richard în spate. Priveliștea modulelor sferice dinapoia lor, a coridoarelor de transport și a întregului triunghi luminat era absolut senzațională.

Mergeau în direcția lui Sirius, caracteristica dominantă a spațiului ce înconjura Baza de Tranzit. Tânăra stea mare și albă strălucea în depărtare, părând cam de aceeași mărime cu soarele lor natal văzut din centura de asteroizi.

— Cum de ați ales locul ăsta pentru Baza de Tranzit? îl întrebă Richard pe Vultur după vreo oră de mers.

— La ce vă referiți?

— De ce aici, de ce în sistemul Sirius, și nu în altă parte? Vulturul râse.

— Această locație este numai temporară. Îndată ce Rama pleacă, ne vom muta iar.

Richard era nedumerit.

— Vreți să spuneți că întreaga Bază de Tranzit se mișcă? Se întoarse și privi triunghiul care sclipea slab în depărtare. Unde-i sistemul de propulsie?

— În fiecare modul există mici capacități de propulsie, dar ele sunt folosite numai în cazuri de urgență. Transportul între locurile de staționare temporară este realizat de ceea ce voi ați numi odgoane — ele se fixează în porturile de pe părțile laterale ale sferelor și asigură practic viteza necesară schimbării traiectoriei.

Nicole se gândi la Michael și Simone și se îngrijoră.

— Unde va pleca Baza de Tranzit? se interesă ea.

— Încă nu s-a stabilit exact, răspunse vag Vulturul. Oricum, este întotdeauna o funcție stocastică, depinzând de felul în care decurg diversele activități. Când munca noastră într-un anumit loc s-a terminat, întreaga configurație — Baza de Tranzit, Hangarul și Halta — este mutată în altă zonă de interes.

Pe bancheta din spate, Nicole și Richard se priviră lung, în tăcere. Le venea greu să priceapă toate implicațiile celor spuse de Vultur. Întreaga Bază de Tranzit se muta! Era prea mult ca să poți crede. Richard se hotărî să schimbe subiectul.

— Vreți să spuneți că există creaturi inteligente care au evoluat în vid? Cum e posibil?

— Sunteți un șovin atmosferic, răspunse Vulturul. Asemeni tuturor creaturilor, limitați modurile în care se poate exprima viața la mediile similare mediului în care trăiți dumneavoastră.

— Câte specii capabile de călătoria prin spațiu există în galaxia noastră? întrebă Richard puțin mai târziu.

— Răspunsul exact la această întrebare este unul dintre obiectivele proiectului nostru. Nu uitați că în Calea Lactee există peste o sută de miliarde de stele. Mai mult de un sfert din ele sunt înconjurate de sisteme planetare. Dacă ar fi ca doar una dintr-un milion de stele cu planete să găzduiască o specie care străbate spațiul, atunci numai în galaxia noastră ar exista douăzeci și cinci de mii de specii apte de zbor prin Cosmos.

Vulturul se întoarse și se uită la Richard și Nicole.

— Numărul estimat de călători interplanetari și densitatea lor într-o anumită zonă este o informație de Nivel 34, totuși vă pot spune un lucru. Există în galaxie Zone Dense de Viață, în care numărul mediu de voiajori spațiali este mai mare de unul la o mie de stele.

Richard fluieră.

— Uluitor, murmură el impresionat spre Nicole. Asta înseamnă că miracolul evolutiv local care ne-a produs pe noi este o paradigmă răspândită în Univers. Noi suntem unici, fii sigură, căci nicăieri în altă parte procesul care ne-a produs pe noi n-a fost duplicat cu exactitate. Însă trăsătura cu adevărat deosebită a speciei noastre, și anume capacitatea de a ne modela lumea și a o înțelege atât pe ea cât și locul nostru în schema generală, această trăsătură trebuie să fie comună la mii de creaturi! În absența ei, n-ar fi putut deveni călători spațiali.

Nicole era copleșită. Își aminti de un moment asemănător când, cu ani în urmă, se afla cu Richard în camera fotografiilor din adăpostul octopăianjenilor și se chinuia să priceapă imensitatea universului în termenii conținutului total de informații. Acum își dădea seama din nou că întregul set de cunoștințe în domeniul uman, tot ce învățase sau trăise vreodată un membru al rasei umane nu era decât un bob de nisip pe plaja imensă care reprezenta tot ce se știuse vreodată de către toate făpturile conștiente din Univers.

Naveta se opri la câteva sute de kilometri de Hangar. Construcția avea o formă ciudată, cu baza complet plată dar cu părțile laterale și superioară rotunjite. Cele trei fabrici din Hangar — câte una în fiecare capăt și a treia în mijloc — semănau din exterior cu niște domuri geodezice, ce se înălțau cu șaizeci-șaptezeci de kilometri deasupra părții inferioare a structurii. Între aceste fabrici, acoperișul era mai coborât, ajungând la doar opt-zece kilometri de suprafața plană, așa că partea superioară a Hangarului semăna cu spatele unei cămile cu trei cocoașe, dacă o astfel de făptură ar fi existat.

Vulturul, Nicole și Richard se opriseră să privească o navă „stea de mare” care, după spusele Vulturului, fusese recondiționată și era gata acum pentru următorul voiaj. Steaua, mică prin comparație cu Hangarul sau cu Rama dar având, totuși, aproape zece kilometri pe raza exterioară, ieșise din cocoașa stângă și începuse să se rotească de îndată ce părăsise Hangarul. Deoarece naveta rămăsese la cincisprezece kilometri depărtare, steaua își mări viteza de rotație la zece ture pe minut. O dată ce viteza respectivă deveni stabilă, steaua se îndepărtă, dispărând spre stânga.

— Acum a rămas aici doar Rama, spuse Vulturul. Roata uriașă care a fost prima la coadă în Haltă a plecat acum patru luni. A avut nevoie doar de reparații minime.

Richard vru să pună o întrebare, dar se abținu. Din primul zbor de la Baza de Tranzit, învățase deja că Vulturul le dădea din proprie inițiativă practic toate informațiile pe care avea voie să le comunice.

— Rama a fost o problemă foarte complicată, continuă Vulturul, și încă nu suntem siguri când anume vom termina.