Arthur Clarke - Grădina din Rama

Vulturul păru să facă o grimasă în timp ce se uita la ajutoarele lui umane. După o secundă, privi harta din notebook-ul lui Richard.

— Sper ca asta să fie ultima modificare majoră, comentă el. Nu prea avansăm dacă, la fiecare întâlnire o luăm practic de la capăt.

— Ne pare rău, spuse Nicole, dar ne-a trebuit ceva timp ca să pricepem magnitudinea sarcinii noastre. Acum înțelegem că proiectăm o situație de conviețuire pe termen lung pentru două mii de ființe umane și, dacă asta necesită mai multe modificări ca să iasă bine, atunci ne trebuie timp.

— Văd că ați mărit iar numărul structurilor mari din complexul central, observă Vulturul. Care este scopul clădirii din spatele bibliotecii și a sălii de spectacole?

— Sporturi și recreere, răspunse Nicole. Va avea pistă de atletism, teren de baschet și fotbal, terenuri de tenis, sală de gimnastică și bazin de înot, plus suficiente bănci în fiecare zonă ca să-i mulțumească pe aproape toți cetățenii. Eu și cu Richard ne imaginăm că atletismul va fi foarte important în Noul Eden, mai ales ținând cont de faptul că atâtea treburi de rutină vor fi realizate de bioți.

— Ați extins și mărimea spitalului și a școlilor…

— Am fost prea conservatori în distribuirea inițială a spațiului, interveni Richard. N-am lăsat suficient loc pentru activități pe care nu le putem încă defini în mod specific.

Primele două ședințe de lucru duraseră câte zece ore fiecare. Inițial, atât Richard cât și Nicole se minunaseră cât de repede era în stare Vulturul să integreze comentariile lor în recomandările specifice de proiectare. La a treia întâlnire, nu mai erau uimiți de viteza și acuratețea capacității lui de sinteză. Însă biotul extraterestru îi surprindea în mod regulat, arătându-se profund interesat de unele detalii ținând de cultură. De exemplu, îi chestionase amănunțit privitor la numele dat de oameni coloniei. După ce Nicole îi explică faptul că era esențial ca habitatul să aibă un nume, Vulturul întrebă despre înțelesul și semnificația „Noului Eden”.

— Întreaga familie a discutat despre numele habitatului și au existat multe propuneri bune, majoritatea derivate din istoria și literatura speciei noastre. Utopia a fost un candidat de frunte. Au fost dezbătute cu seriozitate Arcadia, Elizeu, Paradis, Concordia și Beauvois, dar până la urmă ne-am gândit că Noul Eden era alegerea cea mai bună, spuse Richard.

— Edenul mitologic, adăugă Nicole, a fost începutul, punctul de pornire a ceea ce am putea numi cultura noastră occidentală modernă. Un paradis luxuriant, verde, presupus a fi fost destinat oamenilor de către un Dumnezeu atotputernic care, de asemenea, a creat tot Universul. Acest prim Eden era bogat în forme de viață, dar lipsit de tehnologie. Noul Eden este și el un început. Dar în aproape toate celelalte privințe este opusul străvechii grădini. Noul Eden este un miracol tehnologic fără nici o formă de viață, cel puțin la început, cu excepția câtorva ființe umane.

O dată ce planul general al coloniei fu încheiat, mai rămâneau de discutat sute de detalii. Katie și Patrick primiră sarcina să proiecteze parcurile din cele patru sate. Cu toate că nici unul dintre ei nu văzuse vreodată un petic de iarbă autentică, o floare adevărată sau un copac, vizionaseră o mulțime de filme și văzuseră foarte multe fotografii. Sfârșiră prin a veni cu patru proiecte diferite, întocmite cu gust, pentru cele două hectare de zonă deschisă, grădini comunale și alei liniștite din fiecare sat.

— Dar de unde o să facem rost de iarbă și de flori? îl întrebă Katie pe Vultur.

— Vor fi aduse de oamenii de pe Pământ.

— De unde vor ști ei ce să aducă?

— Le vom spune.

Tot Katie scoase în evidență faptul că în proiectul Noului Eden fusese omis un element cheie, care jucase un rol major în poveștile pe care i le spunea mama ei la culcare când era mică.

— Eu n-am văzut niciodată o grădină zoologică, spuse ea. Putem avea una în Noul Eden?

În următoarea ședință, Vulturul modifică planul principal pentru a include o mică grădină zoologică la marginea Pădurii Sherwood.

Richard lucra cu Vulturul la majoritatea detaliilor tehnice ale Noului Eden. Domeniul lui Nicole era mediul de locuit. Inițial Vulturul propusese un gen de case cu mobile standard pentru fiecare locuință din colonie. Nicole râsese zgomotos.

— Cu siguranță, n-ați învățat prea multe despre noi ca specie, spuse ea. Ființele omenești trebuie să aibă diversitate. Altfel ne plictisim. Dacă am face toate casele la fel, oamenii se vor apuca imediat să le schimbe.

Din cauză că timpul îi era limitat (nevoia de informații a Vulturului îi făcea pe Richard și pe Nicole să lucreze între zece și douăsprezece ore pe zi — din fericire, Michael și Simone erau bucuroși să aibă grijă de copii), Nicole hotărî să rămână la opt planuri de bază pentru case și patru aranjamente de mobilă din module. Chiar și așa, însemna treizeci și două de configurații diferite de locuințe. Variind modelul exterior al clădirilor din cele patru sate (Nicole elabora detaliile împreună cu Richard, după unele sfaturi utile ale criticului de artă Michael O'Toole), femeia își atinse în final scopul de a crea un proiect pentru traiul zilnic care să nu fie nici uniform, nici steril.

În doar câteva ore, Richard și Vulturul căzură de acord asupra sistemelor de transport și comunicație din Noul Eden, atât interne cât și externe. Le fu mai greu cu controlul general al mediului și cu proiectarea bioților. Concepția inițială a Vulturului (pe care se baza infrastructura care susținea Noul Eden) presupunea zilnic douăsprezece ore de lumină și douăsprezece de întuneric. Perioadele de soare, nori și ploaie, urmau să fie regulate și previzibile. Practic, nu avea să existe nici o variație de temperatură în funcție de loc și timp.

Când Richard ceru schimbări sezoniere în lungimea zilelor și mai multă variație în toți parametrii meteo, Vulturul ținu să arate că includerea de „variații semnificative” în enormul volum de aer din habitat ar fi avut ca rezultat folosirea unei „resurse critice calculate” mult mai mari decât fusese inițial alocată în timpul proiectării infrastructurii. Principalii algoritmi de control ar fi trebuit să fie restructurați și reverificați și, ca urmare, data plecării ar fi fost întârziată. Nicole îl susținu pe Richard în problema vremii și a anotimpurilor, explicând Vulturului că adevăratul comportament uman („pe care dumneavoastră și Inteligența Bazei de Tranzit se pare că doriți să-l observați”) depindea în mod hotărâtor de acei doi factori.

Până la urmă se ajunse la un compromis. Lungimea zilelor și nopților pe durata unui an avea să corespundă unei locații de treizeci de grade latitudine pe Pământ. Vremea din Noul Eden avea să evolueze în mod natural în cadrul unor limite impuse, regulatorul principal acționând numai atunci când condițiile atingeau limitele „designului”. Astfel, temperatura, vântul și ploaia puteau să fluctueze în mod liber în cadrul toleranțelor. Totuși, Vulturul rămase neclintit cu privire la două probleme. Nu aveau să existe nici fulgere, nici gheață. Dacă vreuna dintre aceste două condiții meteo erau iminente, chiar dacă restul parametrilor se afla în limitele proiectate, sistemul de control avea să intre automat în funcțiune și să regleze vremea.

Intenția inițială a Vulturului fusese să rețină același tip de bioți care fuseseră în primele două nave Rama. Totuși, Nicole și Richard susținură că bioții ramani, mai ales cei care semănau cu multipezii, călugărițele, crabii și păianjenii, nu erau deloc potriviți.