Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

El spuse:

— Domnule Preşedinte, fără să întindă mâna.

Apoi, cu un gest al mâinii care voia să însemne încuviinţare, zise:

— Şi, desigur, l-am cunoscut pe dr. Amadiro.

Zâmbetul lui Amadiro nu dispăru la tonul puţin insolent al lui Baley.

Preşedintele, care nu băgă în seamă salutul lui Baley, îşi puse câte o mână pe fiecare genunchi, cu degetele răsfirate, şi zise:

— Să începem şi să vedem dacă nu putem face această întâlnire cât mai scurtă şi cât mai productivă cu putinţă. Mai întâi o să accentuez că vreau să trec peste această problemă a comportării necorespunzătoare — sau a posibilei comportări necorespunzătoare — a unui Pământean şi să ajung direct în miezul lucrurilor. Iar când spun miezul lucrurilor, nu mă refer la arhicunoscuta poveste a robotului. Întreruperea activităţii unui robot este o chestiune de competenţa tribunalele civile; poate fi considerată o încălcare a drepturilor de proprietate şi urmată de o amendă, dar nu mai mult. În plus, dacă se va dovedi că dr. Fastolfe l-a făcut inoperant pe robotul Jander Panell, la urma urmei e vorba de un robot proiectat, construit şi verificat chiar de el, al cărui proprietar era la data imobilizării lui. S-ar putea să nu se aplice nici o amendă, deoarece o persoană e liberă să facă orice vrea cu bunul propriu. Ceea ce este, într-adevăr, în litigiu e problema explorării şi colonizării Galaxiei: fie noi, cei de pe Aurora, le înfăptuim singuri, fie în colaborare cu alte Lumi din Spaţiu, fie le lăsăm pe seama Pământului. Dr. Amadiro şi Globaliştii sunt de părere că Aurora trebuie să poarte singură această sarcină; dr. Fastolfe doreşte s-o lase Pământului. Dacă putem reglementa această problemă, atunci afacerea cu robotul poate fi lăsată pe seama tribunalelor civile, iar chestiunea comportării Pământeanului va fi, probabil, în litigiu, şi noi vom putea scăpa de el, pur şi simplu. Deci, voi începe prin a întreba dacă dr. Amadiro este pregătit să accepte punctul de vedere al doctorului Fastolfe, pentru a înlătura neînţelegerea sau dacă dr. Fastolfe este pregătit să accepte punctul de vedere al doctorului Amadiro, având în vedere acelaşi scop.

Se opri şi aşteptă.

Amadiro spuse:

— Îmi pare rău, domnule Preşedinte, dar trebuie să insist ca Pământenii să se limiteze la planeta lor, iar Galaxia să fie colonizată numai de Aurorieni. Totuşi, aş putea face un compromis, îngăduind altor Lumi din Spaţiu să împartă colonizarea cu noi, dacă asta ar înlătura conflictul inutil dintre noi.

— Înţeleg, spuse Preşedintele. Având în vedere această declaraţie, dr. Fastolfe, renunţi la punctul dumitale de vedere?

Fastolfe zise:

— Compromisul doctorului Amadiro nu prea are fundament, domnule Preşedinte. Sunt gata să ofer un compromis mai important. De ce n-ar fi deschise Lumile Galaxiei celor din Spaţiu şi Pământenilor, deopotrivă? Galaxia este mare şi ar fi loc pentru toţi. Sunt gata să accept o asemenea soluţie.

— Fără îndoială, vorbi Amadiro repede, pentru că nu e nici un compromis. Populaţia de peste opt miliarde de locuitori a Pământului este cu mai mult de jumătate mai mare decât populaţia tuturor Lumilor din Spaţiu la un loc. Pământenii trăiesc puţin şi sunt obişnuiţi să-şi înlocuiască repede pierderile. Nu au respectul nostru pentru viaţa individului. Se vor înghesui în noile Lumi cu orice chip, înmulţindu-se ca insectele, şi vor ocupa Galaxia înainte ca noi să începem ceva. A oferi Pământenilor o şansă presupus egală în faţa Galaxiei înseamnă să le dăm Galaxia — şi asta nu înseamnă echitate. Pământenii trebuie să se limiteze la Pământ.

— Şi dumneata ce ai de spus in legătură cu asta, dr. Fastolfe? întrebă Preşedintele.

Fastolfe oftă:

— Părerile mele sunt la dosar. Sunt sigur că nu trebuie să le repet. Dr. Amadiro se gândeşte să folosească roboţi cu aspect uman pentru a construi Lumile colonizate în care vor pătrunde, apoi, oamenii de pe Aurora, la cheie, dar nici măcar nu are roboţii cu aspect uman. Nu-i poate construi, şi proiectul n-ar merge, chiar dacă i-ar avea. Nu este posibil nici un compromis, dacă dr. Amadiro nu este de acord cu principiul că Pământenilor trebuie să li se permită cel puţin să ia parte la colonizarea Lumilor noi.

— Atunci, nu este posibil nici un compromis, zise Amadiro.

Preşedintele păru nemulţumit:

— Mă tem că unul dintre voi trebuie să cedeze. Nu vreau ca Aurora să fie sfâşiată de pasiuni din cauza unei probleme atât de importante.

Îl privi indiferent pe Amadiro, cu o expresie care nu însemna nici aprobare, nici dezaprobare:

— Intenţionezi să foloseşti imobilizarea robotului Jander ca argument împotriva părerii lui Fastolfe, nu-i aşa?

— Da, zise Amadiro.

— Un argument pur şi simplu emoţional. Ai de gând să declari că Fastolfe încearcă să-ţi desfiinţeze părerea, făcându-i pe roboţii cu aspect uman să pară mai puţin folositori decât sunt în realitate.

— Asta este exact ceea ce el încearcă să facă…

— Calomnie! aruncă Fastolfe, încet.

— Nu şi dacă o dovedesc, şi pot s-o dovedesc, spuse Amadiro. Poate că argumentul este emoţional, dar va fi eficient. Înţelegeţi asta, nu-i aşa, domnule Preşedinte? Părerea mea va câştiga, fără îndoială, dar lupta va crea neplăceri. V-aş sugera să-l convingeţi pe dr. Fastolfe să accepte o înfrângere inevitabilă şi să scutească Aurora de enorma tristeţe a unui spectacol care va slăbi poziţia noastră printre Lumile din Spaţiu şi ne va clătina încrederea în noi înşine.

— Cum poţi dovedi că dr. Fastolfe a scos robotul din funcţiune?

— Chiar el recunoaşte că este singura fiinţă umană care ar fi putut s-o facă. Ştiţi asta.

— Ştiu, spuse Preşedintele, dar voiam să te aud pe dumneata spunând-o, nu în circumscripţia dumitale electorală, nu în mass-media, ci mie personal. Şi ai făcut-o.

Se întoarse către Fastolfe:

— Şi dumneata ce spui, dr. Fastolfe? Eşti singurul om care ar fi putut distruge robotul?

— Fără să las urme fizice? După câte ştiu, da. Nu cred că dr. Amadiro este atât de talentat în robotică pentru a face asta şi sunt uluit că, după ce şi-a întemeiat Institutul de Robotică, este aşa de nerăbdător să-şi declare propria incapacitate, a sa şi a angajaţilor săi — şi încă în public.

Preşedintele oftă:

— Nu, dr. Fastolfe. Fără trucuri retorice acum. Să ne dezbărăm de ironie şi de subtilităţi. Care este apărarea dumitale?

— Păi atât, că nu i-am făcut rău lui Jander. Nu spun că i-a făcut cineva. A fost o întâmplare — a funcţionat principiul nesiguranţei asupra conexiunilor pozitronice. Se poate întâmpla des. Dr. Amadiro să admită că a fost o întâmplare, nimeni să nu fie acuzat fără dovezi, şi atunci vom putea discuta fondul propunerile divergente referitoare la colonizare.

— Nu, spuse Amadiro. Şansa unei distrugeri accidentale este prea mică pentru a fi luată în seamă, mult mai mică decât şansa ca dr. Fastolfe să fie răspunzător — cu atât mai mică, cu cât ignorarea faptului că dr. Fastolfe e vinovat ar însemna iresponsabilitate. Nu voi renunţa şi voi câştiga. Domnule Preşedinte, dumneavoastră ştiţi că eu voi câştiga şi cred că singura măsură raţională care se poate lua este să-l obligaţi pe dr. Fastolfe să-şi recunoască înfrângerea în interesul unităţii globale.

Fastolfe zise repede:

— Şi asta mă aduce la problema investigaţiei pe care i-am cerut domnului Baley, de pe Pământ, să o întreprindă.