Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

Baley zise:

— Ai sugerat să fiu supus unui Test Psihic, pentru a obţine informaţii din creierul meu, pe care, altfel, nu le pot da. Te-ai gândit cumva că, dacă te-ai supune dumneata unui Test Psihic, ţi-ai putea demonstra nevinovăţia?

Fastolfe dădu din cap gânditor:

— Îmi închipui că Vasilia ţi-a sugerat că e o dovadă a vinovăţiei mele faptul că nu m-am oferit să fiu supus unui Test Psihic. Nu este aşa. Un Test Psihic e periculos şi sunt la fel de temător să mă supun lui, cum eşti şi dumneata. Şi totuşi, aş fi făcut-o, în ciuda temerilor mele, dacă asta n-ar fi fost ceea ce adversarii mei abia aşteaptă de la mine. Ei sunt împotriva oricărei dovezi a nevinovăţiei mele, iar Testul Psihic nu este un instrument suficient de fin pentru a o demonstra convingător. Dar ceea ce ar obţine prin folosirea Testului, ar fi informaţii despre teoria şi proiectarea roboţilor cu aspect uman. Asta vor ei şi asta n-o să le dau eu.

Baley zise:

— Foarte bine. Mulţumesc, dr. Fastolfe.

— N-ai pentru ce, spuse Fastolfe. Şi acum, dacă-mi dai voie să revin la ce spuneam, Giskard a povestit că, după ce ai fost lăsat singur în vehiculul aeropurtat, ai fost acostat de nişte roboţi ciudaţi. Cel puţin, ai vorbit de nişte roboţi ciudaţi, destul de incoerent, după ce ai fost găsit inconştient şi expus furtunii.

— Roboţii cei ciudaţi m-au acostat, într-adevăr, dr. Fastolfe. Am reuşit să-i deviez şi să-i alung, dar m-am gândit că e mai bine să părăsesc vehiculul, decât să aştept întoarcerea lor. Poate că nu m-am gândit bine când am luat această hotărâre. Giskard spune că nu.

Fastolfe zâmbi:

— Giskard are un mod simplist de a vedea Universul. Ai idee câţi roboţi erau?

Baley se agită şi păru că nu-şi găseşte locul pe scaun. Întrebă:

— Încă n-a sosit Preşedintele?

— Nu, dar va veni dintr-o clipă în alta. La fel şi Amadiro, conducătorul Institutului, pe care, mi-au povestit roboţii, l-ai întâlnit ieri. Nu sunt sigur că a fost bine. L-ai enervat.

— Trebuia să-l văd, dr. Fastolfe, iar el n-a părut nervos.

— Ăsta nu e un indiciu pentru Amadiro. Ca urmare a ceea ce el numeşte calomnii şi întinarea insuportabilă a reputaţiei profesionale, a forţat mâna Preşedintelui.

— În ce fel?

— Treaba Preşedintelui este să încurajeze întâlnirea părţilor în litigiu şi ajungerea la un compromis. Dacă Amadiro vrea să mă întâlnească, Preşedintele nu poate împiedica asta prin definiţie, cu atât mai mult s-o interzică. Trebuie să ţină şedinţa şi, dacă Amadiro are destule dovezi împotriva dumitale — şi e uşor să găseşti dovezi împotriva unui Pământean — asta va pune capăt investigaţiei.

— Dr. Fastolfe, poate că nu trebuia să chemi un Pământean în ajutor, ştiind cât suntem noi de vulnerabili.

— Poate că nu, domnule Baley, dar nu m-am putut gândi la altcineva. Nici acum nu pot, aşa că trebuie să las pe seama dumitale să-l convingi pe Preşedinte referitor la punctul nostru de vedere… dacă poţi.

— Răspunderea este a mea? întrebă Baley posomorât.

— În întregime a dumitale, spuse Fastolfe calm.

Baley întrebă:

— Doar noi patru vom fi prezenţi?

Fastolfe răspunse:

— De fapt, noi trei: Preşedintele, Amadiro şi cu mine. Noi suntem personajele principale şi factorii care provoacă neînţelegeri, ca să spun aşa. Dumneata te vei afla acolo ca o a patra parte, domnule Baley, doar tolerată. Preşedintele îţi poate ordona să pleci după plac, aşa că sper că nu vei face nimic pentru a-l supăra.

— Voi încerca să nu fac, dr. Fastolfe.

— De exemplu, domnule Baley, nu-i întinde mâna… dacă îmi ierţi grosolănia.

Baley simţi cum se aprinde, amintindu-şi de gestul făcut cu puţin timp în urmă:

— N-o să i-o întind.

— Şi fii extraordinar de politicos. Nu face acuzaţii la mânie. Nu insista asupra declaraţiilor pentru care nu există dovezi…

— Adică să nu forţez pe nimeni să se trădeze. Pe Amadiro, de exemplu.

— Da, să nu faci asta. Ar însemna o calomnie şi ne-ar trage înapoi. Deci, fii politicos! Dacă politeţea ascunde un atac, n-o să ne certăm din pricina asta. Şi încearcă să nu vorbeşti dacă nu ţi se vorbeşte.

Baley zise:

— Cum se face, dr. Fastolfe, că acum îmi dai atâtea sfaturi pline de grijă şi nu m-ai prevenit mai demult despre pericolul calomniei.

— Vina este, într-adevăr, a mea, spuse dr. Fastolfe. Pentru mine însemna ceva atât de elementar, încât nici nu m-am gândit că trebuie explicat.

Baley mârâi:

— Da, mi-am închipuit eu.

Fastolfe îşi înălţă capul brusc:

— Aud un vehicul aeropurtat afară. Mai mult, aud paşii unui robot din personalul meu, îndreptându-se către intrare. Presupun că Preşedintele şi Amadiro sunt foarte aproape.

— Împreună? întrebă Baley.

— Fără îndoială. Înţelegi, Amadiro a sugerat ca locuinţa mea să fie locul de întâlnire, acordându-mi astfel avantajul terenului propriu. Deci, el va avea ocazia de a se oferi, din aşa-zisă politeţe, să-l invite pe Preşedinte să-l aducă aici. La urma urmei, ei trebuie să vină aici amândoi. Asta îi va da lui câteva minute de discuţie cu Preşedintele între patru ochi, în care să-şi impună punctul de vedere.

— Nu prea e cinstit, zise Baley. Nu puteai împiedica asta?

— N-am vrut s-o fac. Amadiro îşi asumă un risc calculat. El ar putea spune ceva care să-l enerveze pe Preşedinte.

— Preşedintele este deosebit de nervos, de felul lui?

— Nu. Nu mai mult decât oricare alt Preşedinte aflat în cel de-al cincelea deceniu al mandatului său executiv. Totuşi, obligaţia de a respecta cu stricteţe protocolul, de a nu fi părtinitor şi faptul că dispune de puteri absolute, toate acestea duc inevitabil la o anumită nervozitate. Iar Amadiro nu este întotdeauna înţelept. Zâmbetul lui jovial, dinţii albi, bonomia care se revarsă pot fi extrem de iritante când cei asupra cărora le risipeşte nu sunt bine dispuşi, dintr-un motiv oarecare… Dar trebuie să mă duc să-i întâmpin, domnule Baley, şi să ofer ceea ce sper să fie o versiune mai substanţială a farmecului. Te rog să rămâi aici şi să nu te mişti de pe acel scaun.

Baley n-avea, acum, altceva de făcut decât să aştepte. Se gândi, fără nici o legătură, că se afla pe Aurora doar de cincizeci de ore standard.

Preşedintele era scund, surprinzător de scund. Amadiro era mai înalt decât el cu aproape treizeci de centimetri. Totuşi, când toată lumea se aşeză, Preşedintele nu era mult mai scund decât ceilalţi. Într-adevăr, era îndesat, cu pieptul şi umerii largi, în aceste condiţii părând că-i domină pe toţi. Şi capul îi era mare, dar chipul îi era încreţit şi răvăşit de vârstă. Ridurile nu erau de felul celor provocate de râs. Simţeai că îi sunt imprimate pe obraji şi pe frunte de exercitarea puterii. Părul îi era alb şi rar, şi era chel în punctul în care ar fi avut un vârtej. Vocea se potrivea înfăţişării — gravă şi hotărâtă. Poate că vârsta îi mai furase puţin din timbru şi îi împrumutase puţină asprime, dar la un Preşedinte (se gândi Baley) asta mai degrabă ajuta, decât deranja.

Fastolfe trecu prin întregul ritual de întâmpinare, făcu schimb de replici banale şi oferi mâncare şi băutură. În tot acest timp, intrusul nu a fost pomenit şi nimeni nu l-a observat. De-abia după ce preliminariile au luat sfârşit şi când toată lumea s-a aşezat, a fost prezentat Baley (aflat ceva mai departe de centru decât ceilalţi).