Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Pe atunci, nu foloseai roboţii?

— Nu, nu mi-a dat în gând. Nici alt obiect fără viaţă. Se zvonea despre lucruri din astea, dar cu asemenea groază — sau groază prefăcută — încât nici n-aş fi visat să fac aşa ceva. Bineînţeles, aveam vise şi, uneori, mă trezea ceva despre care îmi dau seama că trebuie să fi fost orgasme incipiente. Niciodată nu le-am înţeles, nici n-am îndrăznit să vorbesc despre ele. De fapt, îmi era foarte ruşine. Mai rău, eram înspăimântată de plăcerea pe care mi-o produceau. Şi pe urmă am venit, desigur, pe Aurora.

— Mi-ai povestit despre asta. Actul sexual cu Aurorienii nu a fost satisfăcător.

— Da. Asta m-a făcut să cred că, de fapt, Solarienii aveau dreptate. Actul sexual nu semăna deloc cu visele mele. De-abia la Jander mi-am dat seama. Pe Aurora nu se face sex, ci… coregrafie. Fiecare pas este dictat de modă, de la metoda de apropiere până la momentul despărţirii. Nimic nu este neaşteptat, spontan. Pe Solaria, pentru că exista atât de puţin sex, nu se dăruia şi nu se primea nimic. Iar pe Aurora, actul sexual era atât de stilizat încât, în final, nici aici nu se dăruia şi nu se primea nimic. Înţelegi?

— Nu sunt sigur, Gladia, pentru că n-am încercat niciodată actul sexual cu o femeie de pe Aurora, sau, mai bine zis, pentru că nu sunt un bărbat de pe Aurora. Dar nu trebuie să-mi explici. Am o idee vagă despre ceea ce vrei să spui.

— Eşti grozav de stânjenit, nu-i aşa?

— Nu într-atât, încât să nu pot asculta.

— Dar apoi l-am întâlnit pe Jander şi am învăţat să mă folosesc de el. El nu era un bărbat de pe Aurora. Singurul lui scop, singurul lui scop posibil, era să-mi facă plăcere. El dăruia iar eu primeam şi, pentru prima oară, am simţit actul sexual aşa cum ar trebui simţit. Asta înţelegi? Îţi poţi da seama ce înseamnă să înţelegi, dintr-o dată, că nu eşti nebună, depravată sau perversă, că nici măcar nu te înşeli — ci să ştii că eşti femeie şi ai un partener care te satisface?

— Cred că-mi pot da seama.

— Şi apoi, după un timp scurt, să mi se ia totul. Am crezut… Am crezut… ca ăsta e sfârşitul. Eram condamnată. Niciodată, în secole de viaţă, nu voi mai avea o relaţie sexuală bună. Că nu avusesem până atunci era destul de rău. Dar să o primesc pe neaşteptate şi să o am, apoi, dintr-o dată, să o pierd şi să mă întorc la nimic — asta era de nesuportat… Înţelegi, acum, cât de importantă a fost noaptea trecută?

— Dar de ce eu, Gladia? De ce nu altcineva?

— Nu, Elijah, trebuia să fii tu. Am venit şi te-am găsit, Giskard şi cu mine, şi erai neajutorat. Într-adevăr neajutorat. Nu erai inconştient, dar nu-ţi stăpâneai corpul. A trebuit să fii ridicat, dus şi pus în maşină. Eram acolo când tu erai încălzit şi tratat, îmbăiat şi uscat, neajutorat tot timpul. Roboţii s-au descurcat de minune, cu intenţia de a avea grijă de tine şi de a te feri de rău, dar fără nici un sentiment. În schimb, eu am urmărit totul şi am simţit.

Baley îşi înclină capul, scrâşnind din dinţi la gândul că toată lumea îl văzuse neajutorat. Se simţise bine când se întâmplase, dar acum nu simţea decât nemulţumirea pentru că fusese văzut în asemenea stare.

Ea continuă:

— Am vrut să fac totul pentru tine. I-am invidiat pe roboţi pentru că aveau dreptul să fie buni cu tine — şi să dăruiască. Şi când m-am închipuit pe mine făcând asta, am simţit o excitaţie sexuală puternică, aşa cum nu mai simţisem de la moartea lui Jander. Şi mi-am dat seama că singura dată când avusesem o relaţie sexuală reuşită n-am făcut decât să iau. Jander îmi dăruia tot ce doream, dar nu primea niciodată. Era incapabil să primească, pentru că singura lui plăcere era să-mi facă mie pe plac. Şi nu mă gândisem niciodată să dăruiesc, pentru că fusesem crescută de roboţi şi ştiam că ei nu pot primi. Şi, în timp ce priveam, mi-am dat seama că nu cunosc decât jumătate din actul sexual, şi am vrut cu disperare să cunosc şi cealaltă jumătate. Dar apoi, la cină, când îţi mâncai supa, păreai refăcut, păreai puternic. Erai destul de puternic să mă consolezi pe mine şi, pentru că avusesem acel sentiment pentru tine, în timp ce ţi se purta de grijă, nu m-am mai temut că eşti de pe Pământ şi am vrut să mă îmbrăţişezi. Am vrut. Dar chiar în timp ce mă ţineai în braţe am avut o senzaţie de pierdere, pentru că primeam din nou şi nu dădeam. Iar tu mi-ai spus „Gladia, te rog, trebuie să stau jos.” O, Elijah, a fost cel mai frumos lucru pe care mi-l puteai spune.

Baley simţi că se înroşeşte:

— Atunci m-a jenat îngrozitor. Mărturisirea slăbiciunii.

— Tocmai asta doream. Dorinţa m-a înnebunit. Te-am obligat să te culci şi am venit la tine şi, pentru prima oară în viaţă, am dăruit. N-am primit nimic. lar blestemul lui Jander s-a dus, pentru că ştiam că nici el nu fusese destul. Trebuie să fie posibil să primeşti şi să dăruieşti. Şi una, şi alta… Elijah, rămâi cu mine.

Baley dădu din cap:

— Gladia, dacă mi-aş rupe inima în două, n-aş putea schimba ceva. Nu pot rămâne pe Aurora. Trebuie să mă întorc pe Pământ. Tu nu poţi veni pe Pământ.

— Elijah, şi dacă pot veni pe Pământ?

— De ce spui asemenea absurdităţi? Chiar dacă ai putea, eu voi îmbătrâni repede şi în curând nu-ţi voi mai fi de folos. În douăzeci de ani, cel mult treizeci, eu voi fi bătrân, probabil mort, în timp ce tu vei rămâne aşa cum eşti secole întregi.

— Dar tocmai asta e, Elijah. Pe Pământ mă voi molipsi de bolile voastre şi voi îmbătrâni şi eu repede.

— Nu cred că vrei aşa ceva. În afară de asta, bătrâneţea nu e o boală. Numai că te vei îmbolnăvi foarte repede şi vei muri. Gladia, poţi găsi alt bărbat.

— Un Aurorian? Vorbise cu dispreţ.

— Îi poţi învăţa. Acum, când ştii cum să primeşti şi să dăruieşti, învaţă-i cum să facă şi una, şi alta.

— Dacă îi învăţ, ei vor învăţa?

— Unii, da. Cu siguranţă că da. Ai aşa de mult timp să găseşti pe cineva care să înveţe. Este… („Nu”, se gândi, „nu e bine să vorbesc de Gremionis acum, dar poate dacă va veni la ea — mai puţin politicos şi cu mai multă hotărâre…” )

Ea păru că se gândeşte:

— E posibil?

Apoi, privindu-l pe Baley cu ochii ei albastru-cenuşii umezi:

— O, Elijah, nu-ţi aminteşti de nimic din ce s-a întâmplat noaptea trecută?

— Trebuie să recunosc, spuse Baley puţin cam trist, că unele lucruri sunt supărător de neclare.

— Dacă ţi-ai aminti, n-ai dori să mă părăseşti.

— Nu vreau să te părăsesc, Gladia. Numai că aşa trebuie.

— Şi pe urmă, zise ea, păreai atât de fericit, de împăcat. M-am cuibărit pe umărul tău şi am simţit cum îţi bate inima, la început repede, apoi din ce în ce mai încet, numai că te-ai sculat imediat. Ţii minte asta?

Baley tresări şi se trase puţin înapoi, privind-o înnebunit în ochi:

— Nu, nu-mi amintesc asta. Ce vrei să spui? Ce am făcut?

— Ţi-am spus. Te-ai sculat dintr-o dată.

— Da, şi pe urmă?

Inima îi bătea repede, probabil la fel de repede ca în noaptea trecută. De trei ori, ceva care semăna cu adevărul venise la el, dar prima şi a doua oară fusese absolut singur. A treia oară, noaptea trecută, fusese Gladia cu el. Avusese un martor.

Gladia răspunse:

— Nimic altceva, zău. Eu am spus: „Ce este, Elijah?” dar nu mi-ai dat atenţie. Ai spus: „Ştiu. Ştiu.” Nu vorbeai clar şi priveai în toate părţile. Era puţin înspăimântător.