Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Deloc, Giskard.

— Şi, spuse Daneel, ştim că aţi fost bine îngrijit de când v-am părăsit.

De-abia acum îşi aminti Baley întâmplările din seara trecută.

Gladia!

Privi în jur, brusc uluit. Nu era nicăieri în încăpere. Visase… Nu, sigur că nu. Asta era imposibil.

Apoi îl privi pe Daneel, încruntat, de parcă ar fi bănuit că remarca lui fusese desfrânată. Dar nu, nici asta n-ar fi fost posibil. Un robot, oricât de asemănător cu omul ar fi fost, nu putea fi proiectat să se desfete cu aluzii obscene.

Spuse:

— Foarte bine îngrijit. Dar acum trebuie să mi se arate unde e Personala.

— Suntem aici, domnule, zise Giskard, ca să vă îndrumăm şi să vă servim toată dimineaţa. Domnişoara Gladia s-a gândit că o să vă simţiţi mai bine cu noi decât cu altcineva din personalul ei şi a insistat să nu precupeţim nici un efort pentru confortul dumneavoastră.

Baley îl privi bănuitor:

— Până unde v-a instruit să mergeţi? Mă simt foarte bine acum, aşa că n-am nevoie să mă spele şi să mă usuce altcineva. Îmi port singur de grijă. Sper că ea înţelege asta.

— Nu trebuie să te jenezi, partenere Elijah, spuse Daneel cu zâmbetul care (i se păru lui Baley) apare la o fiinţă umană când exprimă un sentiment de afecţiune. Suntem aici doar ca să avem grijă de tot ce-ţi trebuie. Dacă te simţi mai bine singur, vom aştepta mai la distanţă.

— În acest caz, Daneel, ne-am înţeles.

Baley se dădu jos din pat. Îi făcu plăcere să vadă că stă drept în picioare. Odihna de peste noapte şi tratamentul de când fusese adus înapoi (oricare ar fi fost acela) făcuseră minuni… Şi Gladia.

Încă dezbrăcat şi destul de ud de la duş ca să se simtă curat; după ce-şi perie părul, analiză rezultatele cu un ochi critic. I se părea normal să ia micul dejun cu Gladia, dar nu ştia cum va fi primit. Poate ar fi mai bine să se poarte ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic şi să vadă cum se poartă ea. Şi se gândi că ar ajuta dacă ar arăta bine — cu condiţia să poată. Se privi în oglindă nemulţumit.

— Daneel! strigă.

— Da, partenere Elijah.

Vorbind cu gura plină de pastă de dinţi, Baley zise:

— Hainele tale sunt noi, mi se pare.

— Nu sunt ale mele, partenere Elijah. Au fost ale prietenului Jander.

Baley îşi înălţă sprâncenele.

— Ţi le-a dat ea pe ale lui Jander?

— Domnişoara Gladia n-a vrut să stau dezbrăcat până ce mi se spală şi mi se usucă hainele udate de furtună. Acum acelea sunt gata, dar domnişoara Gladia spune că pot să le păstrez pe astea.

— Când a spus asta?

— Azi-dimineaţă, partenere Elijah.

— Deci s-a sculat?

— Da. Şi vei lua micul dejun cu ea, când vei fi gata.

Baley îşi strânse buzele. Era ciudat că în clipa aceea îl preocupa mai mult faptul că trebuie să dea ochii cu Gladia, şi nu cu Preşedintele, ceva mai târziu. La urma urmei, problema cu Preşedintele era în mâna sorţii. Îşi stabilise o strategie care va merge sau nu va merge. În privinţa Gladiei pur şi simplu n-avea nici o strategie. Ei bine, trebuia să dea ochii cu ea.

Întrebă cât putu de indiferent:

— Şi ce mai face domnişoara Gladia în dimineaţa asta?

— Pare că bine, zise Daneel.

— Veselă? Tristă?

Daneel ezită:

— Este greu să-ţi dai seama de starea de spirit a unei fiinţe umane. Nimic din comportarea ei nu arată vreo tulburare interioară. Baley îi aruncă o privire lui Daneel şi, iarăşi, se întrebă dacă nu cumva el se referea la întâmplările din seara trecută. Şi iarăşi înlătură această posibilitate. Nici n-ar fi avut vreun rost să studieze chipul lui Daneel. Nu puteai citi gândurile unui robot din expresia feţei, pentru că nu erau gânduri în sens omenesc.

Intră în dormitor şi privi hainele care fuseseră pregătite pentru el, studiindu-le atent şi întrebându-se dacă le-ar fi putut îmbrăca fără să greşească şi fără să ceară ajutorul roboţilor. Furtuna şi noaptea se terminaseră, iar el voia să-şi pună, din nou, haina maturităţii şi a independenţei.

Spuse:

— Ce-i asta?

Ridică o eşarfă lungă, acoperită cu un desen complicat şi colorat.

— Este o eşarfă pentru pijama, zise Daneel. Este doar de podoabă. Se trece peste umărul stâng şi se leagă în partea dreaptă a pieptului. Se poartă de obicei la micul dejun în unele Lumi din Spaţiu, dar pe Aurora nu este foarte populară.

— Atunci de ce s-o pun?

— Domnişoara Gladia s-a gândit c-o să-ţi vină bine, partenere Elijah. Legătura e destul de complicată şi voi fi bucuros să te ajut.

„Pe lehova”, se gândi Baley cu tristeţe. „Vrea să fiu frumos. Ce are de gând? Nu-ţi bate capul!”

Baley zise:

— Nu te deranja. Îmi ajunge un nod simplu. Dar ascultă, Daneel, după micul dejun voi merge la locuinţa lui Fastolfe, unde mă voi întâlni cu el, cu Amadiro şi cu Preşedintele Adunării Legislative. Nu ştiu dacă va mai fi şi altcineva.

— Da, partenere Elijah, cunosc. Nu cred că vor mai fi şi alţii.

— Păi, atunci, zise Baley, începând să-şi îmbrace încet rufăria de corp, ca să nu greşească şi să nu fie nevoit să-i ceară ajutorul lui Daneel, vorbeşte-mi despre Preşedinte. Din ce-am citit, ştiu că este un fel de funcţionar superior pe Aurora, dar, din aceleaşi lecturi, am înţeles că funcţia este numai onorifică. El nu are nici o putere.

Daneel spuse:

— Mă tem, partenere Elijah…

Giskard îl întrerupse:

— Domnule, eu cunosc mai bine situaţia politică de pe Aurora decât prietenul Daneel. Sunt în funcţiune de mult mai multă vreme. Aţi dori să vă răspund eu la întrebare?

— Păi, sigur, Giskard. Dă-i drumul.

— Când a fost alcătuit primul guvern de pe Aurora, domnule, începu Giskard pe un ton şcolăresc, de parcă în interiorul lui s-ar fi desfăşurat treptat o bandă cu informaţii, intenţia a fost ca acest funcţionar superior să îndeplinească numai sarcini formale. El trebuia să-i întâmpine pe demnitarii din alte Lumi, să deschidă toate şedinţele Adunării Legislative, să prezideze deliberările acesteia şi să voteze doar ca să nu existe un număr egal de voturi. Totuşi, după Disputa Râului…

— Da, am citit despre asta, spuse Baley.

Fusese un episod destul de întunecat în istoria Aurorei, în care dispute de nelămurit asupra repartizării raţionale a energiei hidroelectrice erau cât pe ce să provoace un război civil nemaivăzut pe planetă.

— Nu trebuie să intri în amănunte, continuă el.

— Nu, domnule, spuse Giskard. Totuşi, după Disputa Râului s-a luat hotărârea generală de a nu se mai îngădui vreodată ca o controversă să pună, din nou, în pericol societatea de pe Aurora. Deci, a devenit un obicei ca toate disputele să fie rezolvate în particular şi într-un mod paşnic, în afara Adunării Legislative. Când legiuitorii votează la sfârşit, o fac într-un mod convenit, aşa că există întotdeauna o majoritate, de o parte sau de alta. Persoana cea mai importantă în rezolvarea disputelor este Preşedintele Adunării Legislative. Se consideră că el este mai presus de competiţie, iar puterea lui — care, deşi nulă în teorie, este destul de mare în realitate — durează doar atâta timp cât el este considerat astfel. De aceea, Preşedintele îşi păzeşte cu grijă obiectivitatea şi, atâta timp cât reuşeşte, el este acela care ia, de obicei, hotărârea ce reglementează orice dispută, într-un fel sau altul.

Baley zise:

— Adică Preşedintele o să ne asculte pe mine, pe Fastolfe şi pe Amadiro şi apoi va lua o hotărâre?