Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Se poate. Pe de altă parte, domnule, el poate să rămână neconvins şi va cere alte mărturii, timp de gândire… sau amândouă.

— Şi dacă Preşedintele ajunge la o hotărâre, Amadiro se va pleca în faţa ei dacă e împotriva lui, sau Fastolfe se va pleca în faţa ei, dacă este împotriva lui?

— Asta nu e obligatoriu. Întotdeauna există cineva care nu e de acord cu hotărârea Preşedintelui, iar dr. Amadiro şi dr. Fastolfe sunt amândoi îndărătnici şi încăpăţânaţi, după cum reiese din comportarea lor. Totuşi, majoritatea legislatorilor vor vota hotărârea Preşedintelui, oricare ar fi aceasta. Dr. Fastolfe sau dr. Amadiro, dacă Preşedintele se va hotărî împotriva vreunuia din ei, se va afla, sigur, în minoritate când se va vota.

— Cât de sigur, Giskard?

— Aproape sigur. Perioada pentru care este ales Preşedintele e, în general, de treizeci de ani, cu posibilitatea de realegere de către Adunarea Legislativă pentru încă treizeci de ani. Dacă se va vota împotriva recomandării Preşedintelui, acesta va fi obligat să demisioneze imediat şi va urma o criză guvernamentală până ce Adunarea Legislativă va încerca să găsească un alt Preşedinte, în condiţii de dispută înverşunată. Puţini legislatori sunt dispuşi să rişte, aşa că posibilitatea ca majoritatea să voteze împotriva Preşedintelui este, prin urmare, aproape nulă.

— Atunci, zise Baley cu tristeţe, totul depinde de şedinţa din dimineaţa asta.

— E foarte posibil.

— Mulţumesc, Giskard.

Posomorât, se gândi în fel şi chip. Părea să aibă şanse, dar nu ştia ce-ar putea spune Amadiro sau cum ar putea fi Preşedintele. Amadiro era cel care iniţiase şedinţa, şi el trebuie să se simtă încrezător şi sigur de el.

Baley îşi aminti că, în timp ce adormea cu Gladia în braţe, văzuse sau a crezut că vede sau şi-a imaginat că vede sensul tuturor acestor întâmplări petrecute pe Aurora, pentru a treia oară. Totul păruse clar, evident, sigur. Dar gândul îi fugise, de parcă nici n-ar fi fost. Şi o dată cu gândul acesta, păreau să fugă şi speranţele lui.

Daneel îl conduse pe Baley în camera în care se servea micul dejun. Părea mai intimă decât o sufragerie obişnuită. Era mică şi simplă, singurul mobilier fiind alcătuit dintr-o masă şi două scaune, iar Daneel ieşi, pur şi simplu, nu intră într-o nişă, ca de obicei. De fapt, nici nu existau nişe, iar Baley se trezi, pentru o clipă, singur — absolut singur — în încăpere. Era sigur că, la drept vorbind, nu e singur. La prima chemare ar fi venit roboţii. Totuşi, era o cameră pentru două persoane, fără roboţi, o cameră (Baley şovăi) pentru iubiţi.

Pe masă erau două garnituri de obiecte asemănătoare cu clătitele, care nu miroseau a clătite, dar miroseau frumos. Lângă ele se aflau două vase cu ceva care părea unt topit (dar putea să nu fie). Se afla şi un ibric cu o băutură fierbinte (pe care Baley o gustase şi nu-i plăcuse prea mult) care înlocuia cafeaua.

Intră Gladia, îmbrăcată foarte elegant, cu părul strălucind de parcă ar fi fost proaspăt coafat. Se opri o clipă, schiţând un zâmbet:

— Elijah?

Baley, puţin surprins de apariţia ei, sări în picioare:

— Ce mai faci, Gladia?

Se bâlbâi puţin.

Ea nu observă. Părea veselă, fără grijă. Spuse:

— Dacă eşti îngrijorat că nu-l vezi pe Daneel, te rog linişteşte-te. Este foarte bine şi nu va păţi nimic. În ceea ce ne priveşte…

Se apropie de el şi-i puse încet o mână pe obraz, aşa cum făcuse cândva, demult, pe Solaria.

Râse:

— Asta-i tot ce-am făcut atunci, Elijah. Ţii minte?

Elijah dădu din cap în tăcere.

— Ai dormit bine, Elijah? Stai jos, dragă.

El se aşeză:

— Foarte bine. Mulţumesc, Gladia.

Şovăi o clipă şi se hotărî să nu întoarcă mângâierea.

— Nu-mi mulţumi mie. De săptămâni n-am dormit aşa de bine şi n-aş fi dormit, dacă nu m-aş fi dat jos din pat după ce m-am convins că dormi buştean. Dacă aş fi rămas — aşa cum am vrut — te-aş fi plictisit toată noaptea şi nu te-ai fi odihnit, spuse ea.

El îşi dădu seama că trebuie să fie politicos:

— Sunt unele lucruri mai importante decât odihna, Gladia, zise, dar pe un ton atât de oficial, încât ea râse din nou:

— Bietul Elijah, spuse. Te jenezi.

Faptul că ea îşi dădea seama îl deranjă şi mai mult. Baley se aşteptase la remuşcări, dispreţ, ruşine, indiferenţă prefăcută, lacrimi — orice, în afara atitudinii ei sincer erotice.

Ea vorbi din nou:

— Ei bine, nu mai suferi atâta. Ţi-e foame. Abia dacă ai mâncat seara trecută. la nişte calorii şi o să te simţi mai în putere:

Baley privi neîncrezător înspre clătitele de pe masă. Gladia zise:

— O! Probabil că n-ai văzut aşa ceva. Sunt delicatese de pe Solaria. Pachinka! A trebuit să-mi reprogramez bucătarul şef ca să le facă aşa cum se cuvine. În primul rând, trebuie să foloseşti grâu importat de pe Solaria. Speciile de pe Aurora nu sunt bune. Şi sunt umplute. De fapt, există o mie de umpluturi, dar asta e preferata mea şi ştiu că şi ţie o să-ţi placă. Nu-ţi spun ce mai are în ea, în afară de piure de castane şi de puţină miere, dar gustă şi spune-mi ce crezi. Poţi s-o iei cu mâna, dar fii atent cum muşti din ea.

Ea luă una, ţinând-o delicat între degetul mare şi cel mijlociu de la fiecare mână, apoi muşcă o bucăţică, încet, şi linse umplutura aurie, semilichidă, care se scurse. Baley îi imită gestul. Pachinka era dură la pipăit şi nu prea fierbinte. Îşi vârî un capăt al ei în gură şi văzu că e tare. Muşcă mai cu putere, iar pachinka se rupse şi umplutura i se scurse pe mâini.

— Ai muşcat prea mult şi prea tare, zise Gladia, întinzându-i repede un şerveţel. Acum, linge. Nimeni nu mănâncă o pachinka în întregime. Nu există aşa ceva. Trebuie să te desfeţi cu ea. Ideal ar fi s-o mănânci dezbrăcat, apoi să faci un duş.

Baley linse puţin, nehotărât, iar expresia feţei fu destul de grăitoare.

— Îţi place, nu-i aşa? întrebă Gladia.

— E delicioasă, zise Baley, şi mâncă încet şi cu grijă. Nu era prea dulce şi părea să se înmoaie şi să se topească în gură. Aluneca singură pe gât.

Mâncă trei pachinka şi doar ruşinea îl împiedică să mai ceară. Îşi linse degetele fără să se grăbească şi se feri să folosească şerveţele, pentru că nu voia să risipească nimic pe un obiect fără viaţă.

— Scufundă-ţi degetele şi mâinile în curăţător, Elijah, spuse ea, arătându-i unde.

Ceea ce lui i s-a părut a fi unt topit era, de fapt, un castron pentru spălat degetele.

Baley făcu aşa cum i se spuse şi, apoi, îşi uscă mâinile. Le mirosi, dar nu simţi nimic.

— Eşti într-adevăr jenat pentru noaptea trecută, Elijah? întrebă ea. Asta-i tot ce simţi?

„Am spus eu aşa ceva?” se întrebă Baley. În cele din urmă, încuviinţă:

— Mi-e teamă că da, Gladia. Nu e asta tot ce simt, nici vorbă, dar sunt stânjenit. Stai şi gândeşte-te. Sunt Pământean şi tu o ştii, dar deocamdată nu recunoşti, şi „Pământean” nu e pentru tine decât un cuvânt fără sens, din trei silabe. Noaptea trecută ţi-a fost milă de mine, erai îngrijorată pentru necazul meu cu furtuna, simţeai pentru mine ce simţi pentru un copil şi, compătimindu-mă, probabil pentru că erai vulnerabilă din cauza pierderii pe care ai avut-o — ai venit la mine. Dar sentimentul acesta va trece — mă mir că n-a trecut încă — şi atunci îţi vei aduce aminte că sunt Pământean şi te vei simţi ruşinată, înjosită şi murdărită. Mă vei urî pentru ce ţi-am făcut, iar eu nu vreau să fiu urât. Nu vreau să mă urăşti, Gladia.