Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

Baley nu rezistă:

— Supă de pui?

— Desigur.

Apoi, cu nevinovăţie:

— Exact asta aş fi sugerat şi eu, şi cu găluşte, ca să fie consistentă.

Castronul îi fu pus în faţă cu o viteză uimitoare. Zise:

— Tu nu mănânci, Gladia?

— Am mâncat deja, în timp ce tu erai îmbăiat şi tratat.

— Tratat?

— Tratament biochimic obişnuit, Elijah. Ai suferit o traumă psihică şi nu voiam să aibă urmări. Mănâncă!

Baley duse la buze o lingură, de încercare. Nu era rea supa, deşi se simţea tendinţa pe care o aveau cei de pe Aurora să condimenteze mâncarea mai mult decât i-ar fi plăcut lui Baley. Sau poate că era preparată cu alte condimente în afara celor cu care era el obişnuit. Dintr-o dată îşi aminti de mama lui — un joc al memoriei care o făcea pe ea mai tânără decât era el acum. Îşi aminti cum: stătea pe capul lui când el se încăpăţâna să nu mănânce „supa bună”.

Ea îi spunea:

— Hai, Lije. E pui adevărat, foarte scump. Nici măcar cei din; Spaţiu nu au ceva aşa de bun.

N-aveau. O strigă în gând, peste ani: „N-au, mămico!”

Într-adevăr! Dacă putea să aibă încredere în memorie şi să ţină seama de papilele gustative din tinereţe, supa de pui făcută de mama lui, când nu devenea plictisitoare din cauza repetiţiei, era mult mai bună.

Sorbi iar şi iar şi când termină, murmură ruşinat:

— Ar mai fi o porţie?

— Cât vrei, Elijah.

— Încă puţin.

Gladia îi spuse, în timp ce el termina:

— Elijah, întâlnirea asta de mâine dimineaţă…

— Da, Gladia?

— Înseamnă că investigaţia ta a luat sfârşit? Ştii ce i s-a întâmplat lui Jander?

Baley vorbi cu prudenţă:

— Am idee despre ce i s-ar fi putut întâmpla lui Jander, dar nu cred să pot convinge pe cineva că am dreptate.

— Atunci de ce se tine şedinţa?

— Nu e ideea mea, Gladia. Este a Preşedintelui Robotician Amadiro. El se opune investigaţiei şi va încerca să mă trimită înapoi pe Pământ.

— El e cel care a umblat la maşina ta şi a încercat să-i facă pe roboţii lui să-l ia pe Daneel?

— Cred că da.

— Păi, pentru asta nu poate fi judecat, condamnat şi pedepsit?

— Ar putea, zise Baley cu blândeţe, numai că există o mică problemă: n-am cum dovedi.

— Şi el, după toate astea, poate să scape şi să mai şi oprească investigaţia?

— Mă tem că are toate şansele să poată face asta. După cum spune şi el, oamenii care nu se aşteaptă la dreptate nu vor suferi dezamăgiri.

— Dar nu trebuie. Nu trebuie să-l laşi. Trebuie să-ţi termini investigaţia şi să afli adevărul.

Baley oftă:

— Şi dacă nu pot afla adevărul? Sau dacă pot să-l aflu, dar nu să-i fac pe alţii să mă asculte?

— Poţi afla adevărul. Şi-i poţi face pe alţii să te asculte.

— Ai o încredere emoţionantă în mine, Gladia. Totuşi, dacă Adunarea Legislativă de pe Aurora vrea să mă trimită înapoi şi ordonă terminarea investigaţiei, nu voi mai putea face nimic.

— Nu cred că vei dori să te întorci fără să fi realizat nimic.

— Sigur că nu. E mai rău de-atât, Gladia. Dacă nu realizez nimic, mă voi întoarce cu o carieră ruinată şi cu viitorul Pământului distrus.

— Atunci nu-i lăsa să-ţi facă asta, Elijah.

Iar el zise:

— Pe Iehova, Gladia, voi încerca să nu-i las, dar nu pot ridica o planetă cu mâinile goale. Nu-mi poţi cere să fac minuni.

Gladia încuviinţă din cap şi, privind în jos, îşi duse pumnul la gură, stând nemişcată, parcă ar fi chibzuit la ceva. Lui Baley îi trebui un timp ca să-şi dea seama că ea plângea înfundat.

Baley se ridică iute şi înconjură masa până la ea. Observă în treacăt — şi puţin enervat — că îi tremurau picioarele şi că i se zbătea un muşchi în coapsa stângă.

— Gladia, zise el insistent, nu plânge.

— Nu te îngrijora, Elijah, şopti ea. O să-mi treacă.

Rămase neajutorat lângă ea, încercând s-o atingă, oarecum şovăielnic.

— Nu te ating, spuse. Nu cred că ar fi bine s-o fac, dar…

— O, atinge-mă. Atinge-mă. Nu ţin chiar atât de mult la corpul meu şi nu mă voi molipsi de nimic de la tine. Nu mai sunt… cum eram.

Aşa că Baley se apropie şi-i atinse obrazul, mângâindu-l uşor şi stângaci cu vârful degetelor.

— Mâine voi face tot ce pot, Gladia, zise. Îmi voi da toată silinţa.

Auzind asta, ea se ridică, se întoarse către el şi spuse:

— O, Elijah.

Automat, aproape fără să-şi dea seama ce face, Baley îşi întinse braţele. Şi, la fel de automat, ea se lăsă cuprinsă de ele, rezemându-şi capul de pieptul lui. El o ţinu cât putu de uşor, aşteptând ca ea să-şi dea seama că îmbrăţişează un Pământean. (Fără îndoială că îmbrăţişase un robot cu aspect uman, dar acela nu fusese Pământean.) Ea pufni cu putere şi vorbi cu gura pe jumătate ascunsă în cămaşa lui Baley. Spuse:

— Nu e drept. E din cauză că sunt Solariană. Nimănui nu-i pasă ce i s-a întâmplat lui Jander, dar le-ar păsa dacă aş fi Auroriană. E vorba de prejudecăţi şi de politică.

Baley se gândi: „Cei din Spaţiu sunt oameni. Exact la fel ar fi vorbit şi Jessie într-o situaţie asemănătoare. Şi dacă ar fi fost Gremionis cel care ar fi îmbrăţişat-o pe Gladia, el ar fi zis exact ceea ce voi spune eu, dacă aş şti ce să spun.”

Apoi vorbi:

— Nu e chiar aşa. Sunt sigur că doctorului Fastolfe îi pasă ce i s-a întâmplat lui Jander.

— Nu. Nu prea. Vrea numai să iasă cum zice el în Adunarea Legislativă, iar acel Amadiro vrea să iasă cum zice el, şi oricare din ei l-ar vinde pe Jander pentru asta.

— Îţi promit, Gladia, că eu nu-l voi vinde pe Jander pentru nimic în lume.

— Nu? Dacă îţi vor spune că poţi pleca înapoi pe Pământ cu cariera salvată şi fără nici o pedeapsă pentru Lumea ta, cu condiţia să-l laşi baltă pe Jander, ce vei face?

— N-are nici un rost să ne gândim la situaţii ipotetice care nu se pot ivi. Nu-mi vor da nimic în schimbul lui Jander. Ei vor încerca, doar, să mă trimită înapoi cu nimic altceva decât ruină pentru mine şi pentru Lumea mea. Dar dacă m-ar lăsa, l-aş afla pe omul care l-a distrus pe Jander şi aş avea grijă să fie pedepsit cum trebuie.

— Cum adică, dacă te-ar lăsa? Fă-i să te lase!

Baley zâmbi cu amărăciune:

— Dacă îţi închipui că Aurorienii nu-ţi dau nici o atenţie pentru că eşti Solariană, imaginează-ţi cât de puţin ai obţine dacă ai fi de pe Pământ, ca mine.

O strânse mai aproape, uitând că e de pe Pământ, chiar dacă rostise cuvântul.

— Dar voi încerca, Gladia. N-are nici un rost să ne facem speranţe, dar nu mă duc cu mâna tocmai goală. Voi încerca…

Vocea i se frânse.

— Spui întruna că vei încerca. Dar cum?

Se trase puţin înapoi, ca să-l privească în ochi.

Baley zise, buimăcit:

— Păi, aş putea…

— Să găseşti ucigaşul?

— Orice. Gladia, te rog, trebuie să mă aşez.

Se întinse spre masă, sprijinindu-se de ea.

— Ce s-a întâmplat, Elijah? întrebă ea.

— Am avut o zi grea, evident, şi cred că nu m-am refăcut prea bine.

— Atunci, mai bine te-ai duce la culcare.

— Drept să-ţi spun, Gladia, aş vrea.

Ea îi dădu drumul, cu chipul îngrijorat şi cu ochii plini de lacrimi. Ridică un braţ şi făcu un semn rapid, iar el fu înconjurat (aşa i se păru) imediat de roboţi.