Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

Giskard se opri din vorbit şi deveni, din nou, nemişcat ca un robot.

Baley se încruntă:

— Mă gândesc că n-am nici un merit în ceea ce am realizat aici. Probabil că ai avut grijă să descopăr adevărul.

— Nu, domnule. Dimpotrivă. Am pus piedici în drumul dumneavoastră — rezonabile, bineînţeles. M-am împotrivit să-mi descoperiţi capacităţile, chiar dacă am fost silit să mă trădez. Am avut grijă să vă simţiţi părăsit şi disperat, uneori. V-am încurajat să riscaţi ieşirea în aer liber, ca să vă studiez reacţiile. Totuşi v-aţi descurcat şi aţi trecut de toate aceste obstacole şi eu am fost mulţumit. Am descoperit că dumneavoastră tânjeaţi după zidurile Oraşului dumneavoastră, dar recunoşteaţi că trebuie să învăţaţi să vă descurcaţi fără ele. Am descoperit că sufereaţi vizionând Aurora din spaţiu şi când eraţi expus furtunii, dar nimic nu v-a împiedicat să gândiţi şi nici nu v-a abătut din drum. Am descoperit că vă acceptaţi defectele şi viaţa scurtă… şi că nu vă daţi în lături de la o controversă.

Baley zise:

— De unde ştii că sunt reprezentativ pentru Pământeni, în general?

— Ştiu că nu sunteţi. Dar din gândurile dumneavoastră ştiu că sunt mulţi ca dumneavoastră şi noi ne vom baza pe aceia. Voi avea grijă de asta, iar acum, când ştiu bine ce cale trebuie urmată, voi pregăti alţi roboţi ca mine — şi vor avea şi ei grijă de asta.

Baley zise dintr-o dată:

— Vrei să spui că roboţii care citesc gândurile vor veni pe Pământ?

— Nu, nu e vorba de asta. Şi aveţi dreptul să fiţi îngrijorat. Implicarea directă a roboţilor ar însemna construirea aceloraşi ziduri care înconjoară Aurora şi Lumile din Spaţiu până la sufocare. Pământenii vor trebui să colonizeze Galaxia fără nici un robot. Asta ar însemna greutăţi, pericole, rău nemăsurat, întâmplări pe care roboţii s-ar căzni că le înlăture, dacă ar fi prezenţi — dar, până la urmă, fiinţele umane se vor descurca mai bine dacă vor munci singure… Şi poate că într-o zi — într-o zi îndepărtată în viitor — roboţii vor mai fi necesari din nou. Cine ştie?

Baley întrebă, curios:

— Cunoşti viitorul?

— Nu, domnule, dar când studiezi gândurile, ca mine, îţi dai seama că există legi care guvernează comportarea oamenilor, aşa cum cele Trei Legi ale Roboticii guvernează comportarea roboţilor; şi poate că viitorul se va ocupa de acestea într-o zi, într-o oarecare măsură. Legile umane sunt mult mai complicate decât Legile Roboticii şi nu am idee cum ar putea fi organizate. Poate că sunt statistice, aşa că nu pot fi exprimate cu folos decât dacă este vorba despre populaţii imense. Poate că sunt foarte libere, aşa că s-ar putea să nu aibă înţeles dacă aceste populaţii imense nu sunt conştiente de efectul acestor legi.

— Spune-mi, Giskard, la asta se referă dr. Fastolfe când vorbeşte despre viitoarea ştiinţă a „psihoistoriei”?

— Da, domnule. I-am introdus această idee în gând, cu fineţe, ca să înceapă elaborarea ei. Va fi nevoie de ea cândva, dacă existenţa Lumilor din Spaţiu, ca societăţi robotizate, cu durata de viaţă lungă, se apropie de sfârşit şi începe un nou val de expansiune umană, al fiinţelor umane cu durată scurtă de viaţă şi fără roboţi. Şi acum — Giskard se ridică — cred, domnule, că trebuie să plecăm înspre locuinţa doctorului Fastolfe şi să vă pregătim pentru decolare. Tot ce am vorbit aici nu va fi repetat, bineînţeles.

— Este strict confidenţial, te asigur, zise Baley.

— Într-adevăr, spuse Giskard calm. Dar nu trebuie să vă temeţi de răspunderea de a păstra tăcerea. Vă voi permite să vă amintiţi, dar nu veţi simţi niciodată imboldul de a repeta discuţia — nici cel mai mic imbold.

Baley îşi înălţă sprâncenele, în semn de resemnare, şi zise:

— Încă un lucru, Giskard, înainte ca tu să strângi şurubul. Vrei să ai grijă ca Gladia să nu fie sâcâită pe planeta asta, să nu fie tratată cu duşmănie pentru că e Solariană şi a acceptat ca un robot să fie soţul ei şi… şi ca ea să accepte ofertele lui Gremionis?

— Am auzit ultima dumneavoastră discuţie cu domnişoara Gladia, domnule, şi înţeleg. Voi avea grijă. Acum, domnule, pot să-mi iau rămas bun de la dumneavoastră când nu ne vede nimeni?

Giskard îi întinse mâna cu cel mai uman gest pe care Baley îl văzuse vreodată la el. Baley îi apucă mâna. Degetele erau tari şi reci:

— La revedere, prietene Giskard.

Giskard zise:

— La revedere, prietene Elijah, şi ţine minte că, deşi lumea foloseşte această expresie pentru Aurora, de acum înainte Pământul este adevărata Lume a Zorilor.