Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Sunt nerăbdător să plec, spuse Baley, dar sper că voi avea timp să-mi iau rămas bun. Aş vrea să… s-o mai văd pe Gladia o dată, şi aş vrea să-mi iau rămas bun de la Giskard, care mi-a salvat viaţa aseară.

— Fără îndoială, domnule Baley. Dar, te rog, mănâncă, vrei?

Baley mâncă fără nici o plăcere. Ca şi în cazul confruntării cu Preşedintele şi a victoriei care urmase, şi mâncarea era ciudat de insipidă. N-ar fi trebuit să câştige. Preşedintele ar fi trebuit să-l întrerupă. Dacă era nevoie, Amadiro ar fi trebuit să nege răspicat. Ar fi fost acceptat cuvântul lui împotriva cuvântului — sau raţionamentului — unui Pământean.

Dar Fastolfe jubila. Spuse:

— M-am temut de ce e mai rău, domnule Baley. M-am temut că întâlnirea cu Preşedintele e prematură şi că nimic din ce vei spune n-ar salva situaţia. Totuşi, ai reuşit atât de bine. Eram cuprins de admiraţie, ascultându-te. Mă aşteptam în orice clipă ca Amadiro să ceară să fie crezut cuvântul lui în locul aceluia al unui Pământean care, la urma urmei, s-a aflat într-o permanentă stare de seminebunie, pentru că se găsea pe o planetă străină, în aer liber…

Baley spuse cu răceală:

— Cu tot respectul, dr. Fastolfe, nu m-am aflat într-o permanentă stare de seminebunie. Aseară a fost ceva neobişnuit, dar a fost singura dată când mi-am pierdut stăpânirea de sine. În ceea ce priveşte restul şederii mele pe Aurora, poate că nu m-am simţit bine din când în când, dar am fost întotdeauna în deplinătatea facultăţilor mele mintale. O parte din furia pe care şi-o oprimase cu un efort considerabil în timpul confruntării cu Preşedintele răbufnea acum:

— Numai în timpul furtunii, domnule… desigur, cu excepţia — îşi aminti — câtorva clipe pe nava care se pregătea de aterizare…

Nu-şi dădea seama de felul în care îi venise gândul, nici cu ce viteză. Îi explodase deodată în minte, ca şi cum ar fi fost tot timpul acolo şi n-ar fi fost nevoie decât de spargerea unui balon de săpun ca să iasă la iveală.

— Pe Iehova! şopti înspăimântat.

Apoi, lovind cu pumnul în masă şi făcând farfuriile să zdrăngăne:

— Pe Iehova!

— Ce s-a întâmplat, domnule Baley? întrebă Fastolfe uimit.

Baley se holbă la el şi auzi întrebarea cu întârziere:

— Nimic, dr. Fastolfe. Tocmai mă gândeam la violenţa infernală cu care dr. Amadiro i-a făcut rău lui Jander şi cum s-a străduit, apoi, să arunce vina asupra dumitale, cum a aranjat ca eu să înnebunesc pe jumătate în furtuna din seara trecută şi cum s-a folosit de asta ca să arunce îndoiala asupra declaraţiilor mele. Eram numai… momentan… furios.

— Ei bine, nu e nevoie să fii, domnule Baley. Şi de fapt, este aproape imposibil ca Amadiro să-l fi imobilizat pe Jander. Rămâne doar un accident. Ca să fiu cinstit, s-ar putea ca investigaţia lui Amadiro să fi crescut şansele ca un asemenea accident să aibă loc, dar n-aş susţine asta.

Baley auzi declaraţia cu jumătate de ureche. Ceea ce tocmai îi spusese lui Fastolfe erau pure invenţii, iar ce spunea Fastolfe n-avea importanţă. Nu avea (aşa cum ar fi spus Preşedintele) nici o legătură cu cazul. De fapt, tot ce se întâmplase — tot ce explicase Baley — nu avea nici o legătură cu cazul. Dar nimic nu trebuia schimbat din cauza asta.

Cu excepţia unui lucru — după un timp.

„Pe lehova!” şopti el în liniştea din mintea lui, şi îşi îndreptă brusc atenţia la masă, mâncând cu plăcere şi bucurie.

Baley mai străbătu o dată pajiştea dintre locuinţa lui Fastolfe şi cea a Gladiei. O va vedea pe Gladia a patra oară în trei zile, iar acum era pentru ultima oară (inima păru să i se strângă dureros în piept).

Giskard era cu el, dar la distanţă, mai atent ca oricând la împrejurimi. Desigur, o dată ce Preşedintele se afla în posesia completă a dovezilor, ar fi trebuit să existe mai puţină îngrijorare pentru siguranţa lui Baley — când, de fapt, Daneel fusese cel asupra căruia planase pericolul. Probabil că Giskard nu fusese reinstruit în această privinţă. O singură dată se apropie de Baley, şi anume când acesta din urmă întrebase:

— Giskard, unde e Daneel?

Giskard acoperi iute distanţa dintre ei, ca şi cum n-ar fi vrut să vorbească decât încet:

— Daneel e în drum spre cosmodrom, domnule, însoţit de câţiva membri ai personalului, pentru a aranja cu transportul dumneavoastră spre Pământ. Când veţi fi dus la cosmodrom, vă va aştepta acolo şi se va afla pe navă cu dumneavoastră, despărţindu-se de dumneavoastră pe Pământ.

— Asta-i o veste bună. Preţuiesc orice zi petrecută împreună cu Daneel. Şi tu, Giskard? Ne vei însoţi?

— Nu, domnule. Eu am fost instruit să rămân pe Aurora. Totuşi, Daneel vă va fi de folos, chiar şi în lipsa mea.

— Sunt sigur, Giskard, dar îmi va fi dor de tine.

— Mulţumesc, domnule, zise Giskard, şi se retrase la fel de repede cum venise.

Baley privi în urma lui câteva clipe, gânditor… Nu, fiecare lucru la timpul lui. Trebuia s-o vadă pe Gladia.

Ea înaintă să-l întâmpine… şi ce mult se schimbase doar în două zile. Nu era veselă, nu dansa, nu era plină de haz; avea privirea serioasă a cuiva care a suferit un şoc şi o pierdere, dar îi dispăruse aura supărării. Acum se observa un fel de seninătate, ca şi cum ar fi devenit conştientă de faptul că viaţa merge înainte, la urma urmei, şi că, uneori, poate, chiar, să fie frumoasă.

Reuşi un zâmbet, cald şi prietenos, în timp ce înainta spre el întinzându-i mâna.

— O, ia-o, ia-o, Elijah, zise ea, când văzu că el şovăie. E ridicol să dai înapoi şi să te prefaci că nu vrei să mă atingi, după noaptea trecută. Vezi, tot îmi amintesc de ea şi n-am început să regret. Dimpotrivă.

Baley reuşi un lucru neobişnuit (pentru el), să zâmbească la rândul lui:

— Şi eu îmi amintesc de ea, Gladia, şi nici eu nu regret. Ba chiar mi-ar plăcea s-o repet, dar am venit să-mi iau rămas bun.

Pe chipul ei trecu o umbră:

— Deci te întorci pe Pământ. Totuşi, raportul pe care l-am obţinut prin reţeaua de roboţi care funcţionează întotdeauna între locuinţa lui Fastolfe şi a mea arată că totul a mers bine. Nu se poate să fi dat greş.

— N-am dat greş. De fapt, dr. Fastolfe a câştigat în totalitate. Nu cred că mai există vreun zvon că el a fost implicat în moartea lui Jander.

— Din cauza celor spuse de tine, Elijah?

— Aşa cred.

— Ştiam eu.

În glas i se simţea o nuanţă de automulţumire.

— Ştiam eu că vei reuşi, când le-am spus să te cheme pe tine pentru acest caz. Dar atunci de ce eşti trimis acasă?

— Tocmai pentru că a fost rezolvat cazul. Dacă mai stau aici mult, voi fi doar un străin enervant.

Ea îl privi o clipă, neîncrezătoare, apoi spuse:

— Nu-mi dau seama ce vrei să spui. Pentru mine sună ca o expresie de pe Pământ. Dar nu contează. Ai reuşit să afli cine l-a ucis pe Jander? Asta e lucrul important.

Baley privi în jur. Giskard stătea într-o nişă, unul dintre roboţii Gladiei, în alta.

Gladia înţelese privirea imediat. Zise:

— Haide, Elijah, trebuie să înveţi să nu te temi de roboţi. Nu te temi de scaun, nu-i aşa, sau de perdelele astea?

Baley dădu din cap:

— Ei bine, Gladia, îmi pare rău… îmi pare foarte rău… dar a trebuit să le spun că Jander a fost soţul tău.

Ea făcu ochii mari, iar el spuse repede:

— A trebuit s-o fac. Era important pentru caz, dar îţi promit că nu-ţi va afecta situaţia pe Aurora.