Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

Giskard se aşeză imediat, cu faţa la Baley, dar privirea continuă să-i rătăcească în toate părţile, atentă.

Baley privi cerul printre frunzele copacului, verde şi albastru, ascultă murmurul insectelor şi chemarea unei păsări, observă iarba culcată în apropiere, ceea ce ar fi putut însemna că pe acolo trecuse un animal mic, şi din nou se gândi cât de ciudat de liniştit era totul şi ce diferită era această linişte de gălăgia din Oraş. Era o linişte lină, lentă, îndepărtată. Pentru prima oară Baley avu idee ce înseamnă să preferi Exteriorul Oraşului. Îşi dădu seama că e recunoscător experienţei de pe Aurora, mai ales furtunii — pentru că acum ştia că va fi în stare să plece de pe Pământ şi să facă faţă condiţiilor din oricare Lume nouă colonizată, el şi Ben… şi poate Jessie.

Spuse:

— Aseară, în întunericul furtunii, m-am gândit că aş putea vedea satelitul Aurorei, dacă n-ar fi fost înnorat. Are un satelit, dacă mi-aduc bine aminte din ce am citit.

— De fapt, doi, domnule. Cel mai mare e Tithonus, dar e atât de mic, încât se vede ca o stea moderat strălucitoare. Cel mai mic nu se vede deloc cu ochiul liber şi este numit pur şi simplu Tithonus II când se vorbeşte despre el.

— Mulţumesc. Şi-ţi mulţumesc, Giskard, pentru că m-ai salvat ieri seară.

Privi la robot:

— Nu ştiu cum să-ţi mulţumesc.

— Nu e nevoie să-mi mulţumiţi. Respectam, doar, preceptele Primei Legi. N-aveam de ales.

— Oricum, poate îţi datorez chiar viaţa şi e important să ştii că înţeleg asta… Şi acum, Giskard, ce va trebui să fac?

— În ce problemă, domnule?

— Misiunea mea s-a încheiat. Punctul de vedere al doctorului Fastolfe nu mai este în pericol. Viitorul Pământului pare a fi asigurat. S-ar părea că nu mai am nimic de făcut şi, totuşi, mai e problema cu Jander.

— Nu înţeleg, domnule.

— Ei bine, s-ar părea că a murit din cauza unei deviaţii accidentale a potenţialului pozitronic din creierul lui, dar Fastolfe recunoaşte că şansa unui astfel de accident este infinit de mică. Chiar şi cu acţiunea lui Amadiro, şansele, deşi ceva mai mari, tot infinit de mici rămân. Cel puţin aşa crede Fastolfe. Deşi mie mi se pare că Jander a murit din cauza unui roboticid intenţionat. Şi totuşi, nu îndrăznesc să ridic problema asta acum. Nu vreau să tulbur lucrurile după ce s-a ajuns la o concluzie atât de mulţumitoare. Nu vreau să-l pun, din nou, pe Fastolfe în pericol. Nu vreau s-o fac nefericită pe Gladia. Nu ştiu ce să fac. Nu pot vorbi cu o fiinţă umană despre asta, aşa că vorbesc cu tine, Giskard.

— Da, domnule.

— Pot oricând să-ţi ordon să ştergi ce-am spus şi să nu-ţi mai aminteşti.

— Da, domnule.

— După părerea ta, ce ar trebui să fac?

Giskard spuse:

— Dacă există un roboticid, domnule, trebuie să fie cineva în stare să-l înfăptuiască. Numai dr. Fastolfe e în stare, şi el spune că n-a făcut-o.

— Da, cred că de aici am început. Dr. Fastolfe şi cu mine suntem foarte siguri că n-a făcut-o el.

— Atunci cum ar fi putut avea loc un roboticid, domnule?

— Să presupunem că altcineva ştia tot atâtea lucruri despre roboţi ca şi dr. Fastolfe.

Baley îşi îndoi genunchii şi-i înlănţui cu braţele. Nu-l privea pe Giskard şi părea dus pe gânduri.

— Cine ar putea fi, domnule? întrebă Giskard.

Şi, în sfârşit, Baley ajunse la punctul hotărâtor. Spuse:

— Tu, Giskard.

Dacă Giskard ar fi fost om, s-ar fi holbat, pur şi simplu, tăcut şi uluit, ori s-ar fi înfuriat, ori s-ar fi tras înapoi, îngrozit, ori ar fi avut vreo alte zece reacţii. Pentru că era robot, nu arătă nici un semn de emoţie, ci, pur şi simplu, întrebă:

— De ce spuneţi asta, domnule?

Baley zise:

— Sunt foarte sigur, Giskard, că tu ştii exact cum am ajuns la această concluzie, dar fă-mi plăcerea ca, în acest loc liniştit şi în puţinul timp dinaintea plecării, să explic totul pentru mine. Aş vrea să mă aud vorbind despre asta. Şi aş vrea să mă corectezi unde n-am dreptate.

— Neapărat, domnule.

— Cred că greşeala mea de la început a fost să-mi închipui că eşti un robot mai puţin complicat şi mai primitiv decât Daneel, pentru că semeni mai puţin cu un om. O fiinţă umană va presupune întotdeauna că un robot, cu cât seamănă mai mult cu un om, cu atât este mai avansat, complicat şi inteligent. La drept vorbind, un robot ca tine se proiectează uşor, iar unul ca Daneel este o problemă grea pentru oameni ca Amadiro şi poate fi rezolvată numai de un geniu al roboticii, precum Fastolfe. Totuşi, dificultatea de a-l proiecta pe Daneel stă, bănuiesc, în reproducerea tuturor trăsăturilor umane, ca expresia feţei, intonaţia glasului, gesturi şi mişcări extraordinar de complicate, dar care n-au, de fapt, nici o legătură cu complexitatea minţii. Am dreptate?

— Absolut, domnule.

— Aşa că automat te-am subestimat, ca toată lumea. Totuşi, te-ai trădat chiar înainte de a ateriza pe Aurora. Poate ţi-aduci aminte că în timpul aterizării am fost copleşit de un acces de agorafobie şi, o clipă, am fost chiar mai neajutorat decât aseară în furtună.

— Ştiu, domnule.

— Atunci Daneel era în cabină cu mine, în timp ce tu erai afară, lângă uşă. Eu cădeam într-un fel de stare catatonică, în tăcere, iar el probabil că nu se uita la mine şi nu ştia nimic. Deşi erai afară, totuşi, tu ai năvălit în cabină şi ai oprit vizorul pe care-l ţineam în mână. Tu ai ajuns la mine primul, înaintea lui Daneel, deşi reflexele lui sunt la fel de rapide ca ale tale, sunt sigur — cum a demonstrat când l-a împiedicat pe dr. Fastolfe să mă lovească.

— Desigur că dr. Fastolfe nu vă lovea.

— Nu mă lovea. Demonstra, doar, reflexele lui Daneel. Şi totuşi, cum am spus, în cabină tu ai ajuns primul la mine. Nu eram în situaţia să pot observa asta, dar am fost antrenat să observ, iar spaima agorafobiei nu mă scoate cu totul din circuit, aşa cum am demonstrat şi aseară. Am observat, într-adevăr, că ai ajuns la mine primul, deşi am avut tendinţa să uit. Bineînţeles, asta e doar o soluţie logică.

Baley se opri, parcă ar fi aşteptat ca Giskard să-l aprobe, dar robotul nu zise nimic.

(În ultimii ani, de asta îşi aducea aminte Baley, când se gândea la şederea lui pe Aurora. Nu de furtună. Nici măcar de Gladia. Mai degrabă de liniştea de sub copac, cu frunzele verzi pe cerul albastru, de briza blândă, de sunetele slabe pe care le scoteau vieţuitoarele şi de Giskard în faţa lui, cu ochii strălucind şters.)

Baley spuse:

— S-ar părea că tu mi-ai putut detecta starea şi, chiar prin uşa închisă, ţi-ai dat seama că aveam un acces. Sau, ca s-o spun pe scurt şi poate simplist, tu poţi citi gândurile.

— Da, domnule, zise Giskard liniştit.

— Şi le poţi şi influenţa. Cred că ai observat că mi-am dat seama de asta şi mi-ai întunecat gândul, ca să-l uit sau ca să nu-i prind sensul, dacă rememorez, întâmplător, scena. Totuşi, n-ai făcut-o destul de bine, poate pentru că puterile tale sunt limitate.

Giskard spuse:

— Domnule, Prima Lege este precumpănitoare. Trebuia să vă salvez, chiar dacă mi-am dat seama că mă trădez. Şi a trebuit să vă întunec gândul cât mai puţin, ca să nu vă fac vreun rău.

Baley dădu din cap:

— Văd că ai problemele tale. L-ai întunecat prea puţin — aşa că mi-am amintit atunci când mintea mi-a fost suficient de relaxată şi putea gândi prin asocieri libere. Chiar înainte de a-mi pierde cunoştinţa în furtună. Ştiam că vei fi primul care mă va găsi, aşa cum făcuseşi pe navă. Poate m-ai găsit după radiaţiile cu infraroşii, dar orice mamifer sau pasăre emitea aceleaşi radiaţii; şi asta ar fi putut da naştere la confuzii, numai că tu detectai şi activitatea creierului, chiar dacă eram inconştient, şi asta te-a ajutat să mă găseşti.