Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Acum toate se leagă. Sunt aproape silit să cred.

— Plus un punct final, şi atunci cu adevărat nu voi mai avea nimic de spus, zise Baley. În timpul examinării şi testării lui Jander, este foarte posibil ca dr. Amadiro, întâmplător — şi fără nici o intenţie — să-l fi imobilizat pe Jander şi astfel să fi comis roboticidul.

Iar Amadiro ţipă înnebunit:

— Nu! Niciodată! Nimic din ce-am făcut nu l-ar fi putut imobiliza pe acel robot!

Fastolfe interveni:

— Sunt de acord. Domnule Preşedinte, şi eu cred că dr. Amadiro nu l-a imobilizat pe Jander. Totuşi, domnule Preşedinte, declaraţia abia făcută de dr. Amadiro ar părea o recunoaştere implicită a faptului că lucra cu Jander… şi că analiza situaţiei, făcută de domnul Baley, este foarte corectă.

Preşedintele încuviinţă:

— Sunt nevoit să-ţi dau dreptate, dr. Fastolfe… Dr. Amadiro, poţi continua să negi toate acestea şi să mă obligi la o investigaţie completă, care ţi-ar putea face mult rău, orice rezultat ar avea. Şi, oricum, cred că e posibil să se termine net în defavoarea dumitale. Părerea mea este să nu ne obligi la aşa ceva… să nu-ţi periclitezi propria poziţie în Adunarea Legislativă şi, poate, să stânjeneşti capacitatea Aurorei de a continua o cale politică netă. După cum înţeleg, înainte de a interveni imobilizarea lui Jander, în problema colonizării Galaxiei, dr. Fastolfe avea de partea sa majoritatea legislatorilor — recunosc, nu o majoritate largă. I-ai fi făcut pe mulţi legislatori să treacă de partea dumitale accentuând presupusa responsabilitate a doctorului Fastolfe pentru imobilizarea lui Jander şi ai fi câştigat, astfel, majoritatea. Dar acum dr. Fastolfe, dacă doreşte, poate schimba rolurile acuzându-te pe dumneata de imobilizarea robotului şi, în plus, de a fi încercat să arunci asupra adversarului dumitale o acuzaţie falsă. Dacă nu intervin, atunci s-ar putea ca dumneata, dr. Amadiro, şi dumneata, dr. Fastolfe, acţionând din încăpăţânare sau răzbunare, să vă daţi toată silinţa în a vă acuza unul pe celălalt de tot felul de lucruri. Forţele noastre politice şi opinia publică vor fi şi ele divizate — chiar fărâmiţate — producându-ne un rău imens. Cred că, în acest caz, victoria doctorului Fastolfe, deşi inevitabilă, ar fi una foarte costisitoare, aşa că ar fi de datoria mea ca Preşedinte să atrag voturile de partea lui mai întâi, apoi să vă silesc, pe dumneata şi fracţiunea dumitale, dr. Amadiro, să acceptaţi victoria lui Fastolfe, cu toată bunăvoinţa de care sunteţi în stare, şi s-o faceţi chiar acum, spre binele Aurorei.

— Nu mă interesează o victorie zdrobitoare, domnule Preşedinte, zise Fastolfe. Propun, din nou, un compromis prin care Aurora, celelalte Lumi din Spaţiu şi Pământul să aibă toate libertatea de a coloniza Galaxia. În schimb, voi fi bucuros să mă alătur Institutului de Robotică, să-i pun la dispoziţie cunoştinţele mele referitoare la roboţii cu aspect uman şi, astfel, să încurajez planul doctorului Amadiro, dacă el se angajează solemn să renunţe la orice gând de represalii împotriva Pământului oricând în viitor şi să treacă toate astea într-un tratat, pe care să-l semnăm noi şi Pământul.

Preşedintele încuviinţă:

— O poziţie înţeleaptă şi demnă de un om politic. Pot avea acordul dumitale, dr. Amadiro?

Amadiro se aşeză. Chipul lui era o reprezentare a înfrângerii. Spuse:

— Nu am dorit puterea personală sau satisfacţia victoriei. Am vrut ceea ce cred eu că e mai bine pentru Aurora şi sunt convins că acest plan al doctorului Fastolfe va însemna, cândva, sfârşitul Aurorei. Totuşi, recunosc că sunt neajutorat, acum, în faţa realizării acestui Pământean — îi aruncă o privire iute şi veninoasă lui Baley — şi sunt silit să accept părerea doctorului Fastolfe, deşi voi cere permisiunea de a mă adresa Adunării Legislative în legătură cu acest subiect şi de a declara, pentru dosar, temerile mele referitoare la consecinţe.

— Bineînţeles că vom permite asta, zise Preşedintele. Şi dacă vrei să mă asculţi, dr. Fastolfe, trimite-l pe Pământeanul acesta afară din Lumea noastră cât poţi de repede. A impus punctul dumitale de vedere, care nu va fi unul foarte popular dacă Aurorienii au prea mult timp de gândire asupra lui, considerându-l o victorie Pământeană asupra Aurorei.

— Aveţi foarte multă dreptate, domnule Preşedinte, iar domnul Baley va pleca repede — cu mulţumirile mele şi, sper, şi cu ale dumneavoastră.

— Ei bine, spuse Preşedintele, nu cu cea mai mare politeţe, de vreme ce inteligenţa lui ne-a salvat de la o luptă politică atroce, are mulţumirile mele… Mulţumesc, domnule Baley.

Baley le urmări plecarea de la distanţă. Deşi Amadiro şi Preşedintele veniseră împreună, acum plecau separat.

Fastolfe se întoarse după ce-i condusese, fără să facă vreo încercare de a-şi ascunde uşurarea imensă.

— Vino, domnule Baley, zise el, vei lua masa de prânz cu mine şi, apoi, cât de curând posibil, vei pleca înapoi spre Pământ. Personalul lui de roboţi acţiona, evident, cu gândul ăsta în minte. Baley încuviinţă şi zise batjocoritor:

— Preşedintele a reuşit să-mi mulţumească, dar parcă îi stătea în gât.

Fastolfe spuse:

— N-ai idee ce onoare ţi s-a făcut. Preşedintele mulţumeşte rar cuiva, în schimb Preşedintelui nu-i mulţumeşte nimeni. Întotdeauna rămâne pe seama istoriei să-i laude pe Preşedinţi şi acesta este în funcţie de peste patruzeci de ani. A devenit capricios şi irascibil, aşa cum devin toţi Preşedinţii în deceniile lor finale. Totuşi, domnule Baley, eu îţi mulţumesc din nou şi, prin mine, Aurora îţi va mulţumi. Vei trăi să-i vezi pe Pământeni deplasându-se în spaţiu, chiar şi în decursul scurtei dumitale vieţi, iar noi vă vom ajuta cu tehnologia noastră. Cum ai reuşit să descurci acest nod al nostru în două zile şi jumătate — mai puţin — nu-mi pot imagina. Eşti o minune… Dar vino, poate vrei să te speli şi să te înviorezi. Eu ştiu că vreau.

Pentru prima oară de la sosirea Preşedintelui, Baley avea timp să se gândească şi la altceva, nu numai la fraza pe care urma s-o spună în clipa următoare.

Totuşi, nu ştia ce era lucrul care îi venise de trei ori în minte, mai întâi când era pe punctul de a adormi, apoi când era aproape inconştient şi în sfârşit în perioada de relaxare de după actul sexual.

„El a fost acolo mai întâi!”

Era tot fără înţeles, şi, totuşi, îşi susţinuse ideea în faţa Preşedintelui şi se descurcase fără acest lucru. Avea, oare, vreun înţeles, dacă făcea parte dintr-un mecanism de care, aparent, nu era nevoie? Era o prostie? Îi zvâcnea în gând, iar el sărbătorea o reuşită fără senzaţia de victorie. Într-un fel, se simţea de parcă n-ar fi sesizat ceva important. Se întreba — îşi va menţine Preşedintele hotărârea? Amadiro pierduse lupta, dar nu părea genul de persoană care să cedeze în vreo împrejurare. Dacă îl credeai şi presupuneai că a vorbit serios, nu se lăsa condus de vanitatea personală, ci de concepţia lui de patriotism Aurorian. Dacă aşa stăteau lucrurile, atunci el nu putea să cedeze. Baley simţi că e nevoie să-l prevină pe Fastolfe:

— Dr. Fastolfe, zise, nu cred că s-a terminat. Dr. Amadiro va continua să lupte pentru a exclude Pământul.

Fastolfe încuviinţă, în timp ce se aducea mâncarea:

— Ştiu că va continua. Mă aştept s-o facă. Oricum, nu mă tem, atâta timp cât problema imobilizării lui Jander este lăsată deoparte. Fără asta, sunt sigur că-l voi putea manevra cu mai multă uşurinţă în Adunarea Legislativă. Nu te teme, domnule Baley, Pământenii se vor putea deplasa. Nici nu trebuie să te temi de vreun pericol personal din partea unui Amadiro răzbunător. Vei pleca de pe această planetă şi vei fi pe drumul de întoarcere spre Pământ înainte de apusul soarelui — iar Daneel te va însoţi, desigur. Mai mult, raportul pe care-l vom trimite cu dumneata îţi va asigura, încă o dată, o avansare frumoasă.