Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

Amadiro zise:

— Domnule Preşedinte, protestez. În viaţa mea n-am mai auzit o calomnie atât de răutăcios formulată. Nu ştiu — şi probabil că nu vom şti niciodată — dacă vehiculul aeropurtat a fost, într-adevăr, avariat; şi dacă a fost, de cine; dacă roboţii au urmărit, într-adevăr, vehiculul şi au vorbit sau nu cu domnul Baley. El nu face altceva decât să tragă o concluzie după alta, toate bazate pe mărturia îndoielnică referitoare la evenimente al căror unic martor a fost — şi încă într-o perioadă în care era pe jumătate înnebunit de teamă şi se poate să fi avut halucinaţii. Nimic din toate astea nu stă în picioare în nici un tribunal, nici o secundă.

— Acesta nu este un tribunal, dr. Amadiro, spuse Preşedintele, şi este de datoria mea să ascult orice poate ţine de problema în discuţie.

— Aceasta nu ţine de problemă, domnule Preşedinte. Este o încâlceală.

— Şi, totuşi, se leagă într-un fel. Se pare că nu-l pot prinde pe domnul Baley cu ceva ilogic. Dacă admitem ceea ce susţine el că a trăit, concluziile lui au un sens. Negi toate astea, dr. Amadiro? Avarierea vehiculului aeropurtat, urmărirea, intenţia de a pune mâna pe robotul cu aspect uman?

— Neg! Absolut! Nimic nu e adevărat! zise Amadiro, care nu mai zâmbise de mult. Pământeanul poate prezenta o înregistrare a întregii noastre conversaţii care va arăta, cu siguranţă, cum l-am întârziat vorbindu-i mult, invitându-l să viziteze Institutul, invitându-l la cină, dar toate astea pot fi interpretate şi ca o accentuare a faptului că sunt politicos şi ospitalier. Poate că am fost indus în eroare de o anumită simpatie pe care o am faţă de Pământeni şi asta a fost tot. Neg insinuările lui şi nimic din cele spuse de el nu e valabil faţă de negarea mea. Reputaţia mea nu permite ca o simplă speculaţie să convingă pe oricine că sunt intrigantul nemernic descris de Pământean.

Preşedintele se scărpină gânditor în bărbie şi spuse:

— Desigur, nu am de gând să te acuz pe baza celor spuse de Pământean până acum. Domnule Baley, dacă asta e tot ce ai, este interesant, dar insuficient. Ai ceva mai important de spus? Te previn că dacă nu ai, am consumat pentru treaba asta tot timpul pe care mi-l pot permite.

Baley zise:

— Mai este un singur subiect pe care vreau să-l aduc în discuţie, domnule Preşedinte. Poate aţi auzit de Gladia Delmarre — sau Gladia Solariana. Ea îşi spune, simplu, Gladia.

— Da, domnule Baley, răspunse Preşedintele cu iritare în glas. Am auzit de ea. Am văzut spectacolul de pe hiperunde în care dumneata şi ea interpretaţi roluri atât de remarcabile.

— Ea a locuit împreună cu robotul Jander timp de mai multe luni. De fapt, spre sfârşit el devenise soţul ei.

Privirea nefavorabilă pe care i-o aruncă Preşedintele lui Baley deveni dură:

— Ce devenise?

— Soţ, domnule Preşedinte.

Fastolfe, care se ridicase pe jumătate, se aşeză la loc, părând tulburat.

Preşedintele spuse cu răceală:

— Asta e ilegal. Mai rău, e caraghios. Un robot n-o poate fecunda. Nu pot exista copii. Statutul de soţ — sau de soţie — nu se acordă fără o declaraţie, din care să reiasă dorinţa lor de a avea copii, dacă li se permite. Cred că şi un Pământean ştie asta.

Baley zise:

— Îmi dau seama de asta, domnule Preşedinte. Sunt sigur că şi Gladia şi-a dat seama. Ea n-a folosit cuvântul „soţ” în sensul lui legal, ci într-un sens emoţional. Îl considera pe Jander echivalentul unui soţ. Avea faţă de el sentimente pe care le-ar fi avut faţă de un soţ.

Preşedintele se întoarse către Fastolfe:

— Ştiai toate astea, dr. Fastolfe? Era un robot din personalul dumitale.

Fastolfe, evident stânjenit, spuse:

— Ştiam că ţine la el. Am bănuit că se foloseşte de el din punct de vedere sexual. Totuşi, n-am ştiut nimic despre secretul ăsta ilegal, până ce nu mi-a povestit domnul Baley.

Baley zise:

— Este o Solariană. Concepţia ei despre „soţ” nu este Auroriană.

— Evident, nu, spuse Preşedintele.

— Dar are suficient simţ al măsurii ca să ţină asta secret, domnule Preşedinte. N-a povestit niciodată nimic despre acest secret, cum îi spune dr. Fastolfe, nici unui Aurorian. Mi-a povestit mie alaltăieri, pentru că voia să mă îndemne să cercetez lucrul care pentru ea însemna atât de mult. Chiar şi aşa, cred că n-ar fi folosit cuvântul dacă n-ar fi ştiut că sunt Pământean şi că-l înţeleg în sensul folosit de ea, şi nu de un Aurorian.

— Foarte bine, vorbi Preşedintele. Îi acord minimum de bun simţ — pentru o Solariană. Acesta e subiectul în plus pe care doreai să-l aduci în discuţie?

— Da, domnule Preşedinte.

— În acest caz, n-are absolut nici o legătură şi nu joacă nici un rol în discuţia noastră.

— Domnule Preşedinte, totuşi, există o întrebare pe care trebuie s-o pun. O întrebare. Zece cuvinte, domnule, şi termin.

Vorbise cât putuse de serios, pentru că de asta depindea totul.

Preşedintele şovăi:

— De acord. O ultimă întrebare.

— Da, domnule Preşedinte.

Lui Baley i-ar fi plăcut să strige cuvintele, dar se abţinu. Nu ridică nici vocea. Nu arătă nici cu degetul. Totul depindea de asta. Totul condusese la asta, dar îşi aminti avertismentul dat de dr. Fastolfe şi vorbi aproape indiferent:

— Cum de ştia dr. Amadiro că Jander era soţul Gladiei?

— Ce?

Sprâncenele albe şi stufoase ale Preşedintelui se înălţară în semn de surpriză:

— Cine a spus că el ştia ceva despre asta?

Pentru că i se pusese o întrebare directă, Baley putu continua:

— Întrebaţi-l pe el, domnule Preşedinte.

Şi de-abia înclină capul în direcţia lui Amadiro, care se ridicase de pe scaun şi se holba la Baley, vădit îngrozit.

Baley vorbi din nou, foarte încet, nedorind să îndepărteze atenţia de la Amadiro:

— Întrebaţi-l, domnule Preşedinte. Pare tulburat.

— Ce înseamnă asta. dr. Amadiro? întrebă Preşedintele. Ştiai ceva despre robot, cum că ar fi soţul acestei femei de pe Solaria?

Amadiro se bâlbâi, apoi îşi lipi buzele o clipă, pe urmă încercă iar. Paloarea care îl cuprinsese dispăruse şi fusese înlocuită de un roşu aprins. Spuse:

— Sunt surprins de această acuzaţie fără sens, domnule Preşedinte. Nu ştiu despre ce e vorba.

— Îmi daţi voie să explic, domnule Preşedinte? Foarte pe scurt? întrebă Baley. (Va fi întrerupt?)

— Cred şi eu, zise Preşedintele morocănos. Dacă ai o explicaţie, sigur că aş vrea s-o aud.

— Domnule Preşedinte, spuse Baley. După-amiază am avut o discuţie cu dr. Amadiro. Pentru că avea de gând să mă reţină până la începerea furtunii, a vorbit mai pe larg decât a avut intenţia şi, evident, mai neatent. Când s-a referit la Gladia, a pomenit că robotul Jander este soţul ei. Sunt curios de unde ştia acest lucru.

— E adevărat, dr. Amadiro? întrebă Preşedintele.

Amadiro era tot în picioare, semănând cu un prizonier în faţa judecătorului. Spuse:

— Dacă e adevărat sau nu, nu influenţează cu nimic problema în discuţie.

— Poate că nu, zise Preşedintele, dar m-a mirat reacţia dumitale când s-a pus întrebarea. Am impresia că atât dumneata, cât şi domnul Baley ştiţi despre ce e vorba, iar eu nu ştiu. De aceea, vreau să înţeleg şi eu. Ştiai sau nu ştiai despre această relaţie imposibilă dintre Jander şi femeia Solariană?

Amadiro vorbi, sufocându-se:

— N-aveam de unde şti.

— Ăsta nu e un răspuns, zise Preşedintele. Asta e o eschivare. Emiţi o judecată, când eu îţi cer să-ţi aduci aminte. Ai făcut sau nu declaraţia care ţi se pune în seamă?