Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Cu siguranţă că a ajutat, zise Giskard.

— Chiar dacă îmi aminteam, înainte de a adormi sau de a-mi pierde cunoştinţa, uitam din nou când eram pe deplin conştient. Noaptea trecută mi-am amintit, totuşi, pentru a treia oară, şi nu eram singur. Gladia a fost cu mine şi mi-a repetat ce am spus, adică „El a ajuns acolo mai întâi.” Şi nici atunci nu-mi aminteam înţelesul; până ce o remarcă întâmplătoare a doctorului Fastolfe m-a dus la un gând care şi-a croit drum în întuneric. Atunci, o dată ce am reuşit să pricep, mi-am amintit alte lucruri. Astfel, când mă întrebam dacă, într-adevăr, aterizam pe Aurora, m-ai asigurat că destinaţia e Aurora înainte ca eu să întreb ceva. Presupun că nu dai voie nimănui să afle de capacitatea ta de a citi gândurile.

— Aşa este, domnule.

— De ce?

— Citirea gândurilor îmi oferă o capacitate unică de a respecta Prima Lege, aşa că îi apreciez existenţa. Pot preveni vătămarea fiinţelor umane mult mai eficient. Am impresia, totuşi, că nici dr. Fastolfe, nici o altă fiinţă umană, n-ar tolera mult timp un robot care citeşte gândurile, aşa că am ţinut secretă această însuşire. Doctorului Fastolfe îi place să povestească legenda robotului care citea gândurile şi care a fost distrus de Susan Calvin, iar eu n-aş vrea ca el să repete fapta doctorului Calvin.

— Da, şi mie mi-a povestit legenda. Cred că ştie că citeşti gândurile, altfel n-ar insista atât cu legenda. Şi cred că, în ceea ce te priveşte, e periculos că o face. Bineînţeles că asta m-a ajutat să-mi vâr ideea în cap.

— Fac ce pot ca să neutralizez pericolul, fără să-i influenţez prea mult gândirea doctorului Fastolfe. El pune, invariabil, accent pe caracterul legendar şi imposibil al poveştii, când o spune.

— Da, şi de asta-mi amintesc. Dar dacă dr. Fastolfe nu ştie că tu citeşti gândurile, înseamnă că n-ai fost proiectat de la început cu puterile astea. Domnişoara Vasilia a fost deosebit de fascinată de tine în tinereţe, când a început s-o intereseze robotica. Mi-a povestit că a făcut experienţe programându-te pe tine, sub controlul de la distanţă al doctorului Fastolfe. S-ar putea ca o dată, din întâmplare, să-ţi fi făcut ceva care ţi-a dat această putere? Aşa e?

— Aşa e, domnule.

— Şi ştii despre ce e vorba.

— Da, domnule.

— Eşti singurul robot existent care citeşte gândurile?

— Până acum, da, domnule. Vor fi şi alţii.

— Dacă te-aş întreba ce ţi-a făcut dr. Vasilia ca să-ţi confere o asemenea putere — sau dacă dr. Fastolfe ţi-a făcut ceva — ai spune, în virtutea celei de-a Doua Legi?

— Nu, domnule, pentru că eu consider că v-ar dăuna să ştiţi, iar refuzul de a vă răspunde, din cauza Primei Legi, ar avea întâietate. Totuşi, nu s-ar pune problema, pentru că eu aş şti că cineva urmează să pună întrebarea şi să dea ordinul, iar eu aş înlătura acest impuls din minte înainte ca aşa ceva să se întâmple.

— Da, zise Baley. Cu o seară înainte, când ne întorceam de la locuinţa Gladiei la cea a lui Fastolfe, l-am întrebat pe Daneel dacă avusese vreun contact cu Jander în perioada cât acesta se afla la Gladia şi el mi-a spus că nu. Apoi m-am întors să-ţi pun aceeaşi întrebare, dar, nu ştiu cum, n-am făcut-o. Înseamnă că tu mi-ai reprimat ideea.

— Da, domnule.

— Pentru că, dacă te-aş fi întrebat, ar fi trebuit să spui că îl cunoşteai foarte bine pe atunci, dar nu erai pregătit ca eu să aflu asta.

— Nu eram, domnule.

— Dar în această perioadă, cât ai luat legătura cu Jander, ai ştiut că Amadiro îl supunea la testări, pentru că îmi închipui că puteai să-i citeşti gândurile lui Jander sau să-i detectezi potenţialele pozitronice…

— Da, domnule, această capacitate se referă atât la activitatea mentală a roboţilor, cât şi la cea a oamenilor. Roboţii sunt mult mai uşor de înţeles.

— Nu erai de acord cu acţiunile lui Amadiro, pentru că împărtăşeai părerea doctorului Fastolfe în legătură cu colonizarea Galaxiei?

— Da, domnule.

— De ce nu l-ai oprit pe Amadiro? De ce n-ai îndepărtat din mintea lui impulsul de a-l testa pe Jander?

Giskard spuse:

— Domnule, eu nu influenţez uşor gândurile. Hotărârea lui Amadiro era atât de profundă şi de complexă, încât ar fi însemnat prea mult pentru mine să i-o îndepărtez… iar mintea lui este una avansată şi importantă şi n-aş vrea s-o vatăm. Am lăsat mult timp ca lucrurile să continue şi am reflectat ce acţiune ar îndeplini mai bine cerinţele Primei Legi pentru mine. În cele din urmă, m-am hotărât asupra soluţiei corecte pentru a rezolva situaţia. Nu a fost o hotărâre uşoară.

— Te-ai hotărât să-l imobilizezi pe Jander înainte ca Amadiro să poată afla metoda de a proiecta un robot cu adevărat asemănător omului. Ştiai cum s-o faci, deoarece, în timp, ai căpătat înţelegerea perfectă a teoriilor lui Fastolfe din gândurile lui. Nu-i aşa?

— Exact, domnule.

— Aşa că Fastolfe nu era, la urma urmei, singurul expert în stare să-l imobilizeze pe Jander.

— Într-un fel, era, domnule. Singura mea capacitate este doar reflectarea — sau aplicarea — gândirii lui.

— Dar e destul. N-ai înţeles că această imobilizare îl va pune pe Fastolfe în mare pericol? Că el va deveni, în mod firesc, primul suspect? Te-ai gândit să-ţi recunoşti fapta şi să-ţi dezvălui capacităţile, dacă ar fi trebuit să-l salvezi?

Giskard răspunse:

— M-am gândit, într-adevăr, că dr. Fastolfe se va afla într-o situaţie penibilă, dar nu aveam de gând să-mi recunosc vina. Am sperat să mă folosesc de situaţie pentru a vă aduce pe dumneavoastră pe Aurora.

— Să mă aduci pe mine aici. A fost ideea ta?

Baley era stupefiat.

— Da, domnule. Cu permisiunea dumneavoastră, aş vrea să explic.

— Te rog, făcu Baley.

Giskard zise:

— Ştiam de dumneavoastră de la domnişoara Gladia şi de la dr. Fastolfe, nu numai din ceea ce spuneau, ci şi din gândurile lor. Am aflat despre situaţia de pe Pământ. Era clar că Pământenii trăiesc în spatele unor ziduri de care le e greu să scape, dar pentru mine era la fel de clar că şi Aurorienii trăiesc în spatele unor ziduri. Aurorienii trăiesc în spatele unor ziduri alcătuite din roboţi, care-i apără de toate vicisitudinile vieţii şi care, după planul lui Amadiro, ar trebui să construiască societăţi ocrotite care să-i împrejmuiască pe Aurorienii care vor coloniza noile Lumi. Aurorienii mai trăiesc şi în spatele zidurilor alcătuite din propriile lor vieţi îndelungate, care îi silesc să supraaprecieze individualitatea şi-i împiedică să-şi dezvăluie descoperirile ştiinţifice. Ei nu tolerează nici talmeş-balmeşul controversei, ci, prin Preşedintele lor, cer o sistare a tuturor incertitudinilor şi găsirea de soluţii înainte ca problemele să se ivească. Nu pot fi deranjaţi ca să discute îndelung cele mai bune soluţii. Ceea ce vor ei sunt soluţiile paşnice. Zidurile Pământenilor sunt grosolane şi adevărate, aşa că existenţa lor este supărătoare şi evidentă, şi întotdeauna există cineva care tânjeşte să evadeze. Zidurile Aurorienilor sunt imateriale şi nici măcar nu sunt considerate ziduri, aşa că nimeni nu se gândeşte să evadeze. Atunci, mie mi s-a părut că Pământenii, nu Aurorienii — şi nici alţii din Spaţiu — trebuie să fie aceia care să colonizeze Galaxia şi să înfiinţeze ceea ce va deveni, cândva, Imperiul Galactic. Acesta era raţionamentul doctorului Fastolfe, iar eu eram de acord cu el. Oricum, dr. Fastolfe era mulţumit de argumentare, în timp ce eu, din cauza capacităţilor mele, nu puteam fi. Trebuia să examinez direct mintea unui Pământean, cel puţin, ca să-mi verific concluziile, şi dumneavoastră aţi fost Pământeanul pe care m-am gândit să-l aduc pe Aurora. Imobilizarea lui Jander a avut drept scop atât oprirea lui Amadiro, cât şi vizita dumneavoastră. Foarte uşor, am îndemnat-o pe domnişoara Gladia să-i sugereze doctorului Fastolfe venirea dumneavoastră; pe el l-am îndemnat, la fel de uşor, să-i sugereze acest lucru Preşedintelui; şi, tot atât de uşor, l-am făcut pe Preşedinte să fie de acord. De îndată ce aţi sosit, v-am studiat şi am fost foarte mulţumit de ceea ce am aflat.