Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

Siguranţa de sine a lui Baley slăbi. Spuse, neconvingător:

— Si dacă nu veţi învăţa niciodată cum să construiţi un robot cu aspect uman?

— De ce te aştepţi să n-o facem? Observă că am spus „noi”. Suntem mulţi implicaţi în asta.

— S-ar putea ca o grămadă de mediocrităţi să nu facă un geniu.

Amadiro zise scurt:

— Nu suntem mediocrităţi. Lui Fastolfe i-ar conveni să ni se alăture.

— Nu cred.

— Eu cred. Nu-i va plăcea să nu aibă putere în Adunarea Legislativă şi, când va vedea că planurile noastre pentru colonizarea Galaxiei avansează şi că opoziţia lui nu ne împiedică, ni se va alătura. E firesc să facă aşa.

— Nu cred că veţi câştiga, zise Baley.

— Pentru că îţi închipui că această investigaţie a dumitale îl va disculpa în vreun fel pe Fastolfe şi mă va implica pe mine, poate, sau pe altcineva.

— Poate, spuse Baley deznădăjduit.

Amadiro dădu din cap:

— Prietene, dacă aş crede că poţi face ceva care să-mi strice planurile, aş mai fi liniştit, aşteptând să fiu distrus?

— Nu sunteţi. Faceţi tot ce vă stă în putinţă ca să opriţi această investigaţie. De ce, dacă sunteţi convins că nimic din ce-aş face eu nu v-ar sta în cale?

— Ei bine, poţi să-mi stai în cale demoralizând-i pe unii din membrii Institutului. Nu poţi fi periculos, dar poţi fi enervant, iar eu nu vreau nici asta. Deci, dacă voi putea, voi pune capăt enervării, dar voi face asta cum se cuvine, chiar politicos. Dacă ai fi într-adevăr periculos…

— Ce-aţi face, dr. Amadiro, în acest caz?

— Aş putea da ordin să te prindă şi să te închidă până ce vei fi condamnat. Nu cred că Aurorienilor le-ar păsa prea mult de ce-aş putea face eu unui Pământean.

Baley spuse:

— Încercaţi să mă înspăimântaţi, şi asta n-o să vă meargă. Ştiţi foarte bine că nu mă puteţi atinge nici cu un deget cu roboţii mei de fată.

Amadiro zise:

— Îţi dai seama că la chemarea mea vin o sută de roboţi? Ce vor face ai dumitale împotriva lor?

— Toţi o sută nu-mi pot face rău. Ei nu pot face deosebirea între Aurorieni şi Pământeni. Eu sunt om, conform celor Trei Legi.

— Te pot imobiliza — fără să-ţi facă rău — în timp ce roboţii dumitale sunt distruşi.

— Nu chiar, spuse Baley. Giskard vă putea auzi şi, dacă faceţi vreo mişcare ca să vă chemaţi roboţii, Giskard vă va imobiliza pe dumneavoastră. Se deplasează foarte repede şi roboţii dumneavoastră vor fi neajutoraţi, chiar dacă reuşiţi să-i strigaţi. Ei vor înţelege că orice gest împotriva mea va avea drept rezultat vătămarea dumneavoastră.

— Vrei să spui că Giskard mă va lovi?

— Ca să mă apere pe mine de rău? Cu siguranţă. Vă va ucide, dacă trebuie.

— Desigur că nu vorbeşti serios.

— Ba da, zise Baley. Daneel şi Giskard au ordin să mă apere. Prima Lege, în această privinţă, a fost întărită cu toată îndemânarea de care e în stare dr. Fastolfe — şi mai ales în ceea ce mă priveşte. Asta nu mi s-a spus chiar cu atâtea cuvinte, dar sunt foarte sigur că e adevărat. Dacă roboţii mei trebuie să aleagă între răul făcut dumneavoastră şi răul făcut mie, aşa Pământean cum sunt, pentru ei va fi uşor să aleagă răul făcut dumneavoastră. Îmi închipui că vă daţi seama că dr. Fastolfe nu doreşte foarte mult să asigure bunăstarea dumneavoastră.

Amadiro chicoti şi un zâmbet îi lumină faţa:

— Sunt sigur că ai dreptate în toate privinţele, domnule Baley, dar este bine că te-am făcut s-o spui. Ştii, bunul meu domn, că înregistrez şi această conversaţie — ţi-am spus de la început — şi mă bucur. E posibil ca dr. Fastolfe să şteargă ultima parte, dar te asigur că eu n-o voi face. Din ceea ce ai spus reiese clar că el este foarte pregătit să inventeze un robot care să-mi facă rău, chiar să mă ucidă, dacă reuşeşte, având în vedere că din această conversaţie — sau din alta — nu reiese că eu plănuiesc să-i produc un rău fizic lui sau, chiar, dumitale. Care dintre noi este ticălosul, domnule Baley? Cred că ai dedus asta şi mai cred că este un moment bun pentru a pune capăt întrevederii.

Se ridică, încă zâmbind, iar Baley, înghiţind greu, se ridică şi el, aproape automat.

Amadiro zise:

— Mai am totuşi un lucru de spus. N-are nici o legătură cu micile noastre necazuri de aici, de pe Aurora — ale lui Fastolfe şi ale mele. Mai degrabă cu problema dumitale, domnule Baley.

— Problema mea?

— Poate ar trebui să spun problema Pământului. Îmi închipui că eşti foarte nerăbdător să-l salvezi pe bietul Fastolfe din propria lui neghiobie deoarece crezi că asta va da planetei dumitale o şansă de expansiune. Să nu crezi asta, domnule Baley. Te înşeli amarnic, este exact viţăvercea, ca să folosesc o expresie populară. Am dat peste ea în câteva romane istorice de pe planeta dumitale.

— Nu cunosc această expresie, răspunse Baley băţos.

— Vreau să spun că situaţia este exact pe dos. Când părerea mea va câştiga în Adunarea Legislativă — şi observă că am spus „când” şi nu „dacă” — Pământul va fi obligat să rămână în propriul lui sistem planetar, recunosc; dar asta va fi, de fapt, în folosul lui. Aurora va avea perspectiva expansiunii şi întemeierii unui imperiu nemărginit. Dacă vom şti că Pământul nu va fi decât Pământ, nimic altceva, ce treabă vom avea cu el? Având Galaxia la dispoziţia noastră, nu-i vom pizmui pe pământeni cu singura lor Lume. Am fi chiar dispuşi să facem din Pământ o Lume confortabilă pentru oamenii lui, atât cât se poate. În schimb, domnule Baley, dacă Aurorienii fac aşa cum cere Fastolfe şi permit Pământului să-şi trimită grupuri colonizatoare în Spaţiu, nu va dura mult până ce un număr tot mai mare dintre ai noştri se va gândi că Pământul vrea să stăpânească Galaxia şi că noi vom fi încercuiţi şi îngrădiţi, că vom fi sortiţi decăderii şi morţii. Atunci, nu voi mai putea face nimic. Propriile mele sentimente prieteneşti faţă de Pământeni nu se vor putea opune suspiciunii şi prejudecăţilor crescânde ale Aurorienilor şi atunci va fi foarte rău pentru Pământ. Aşa că, domnule Baley, dacă eşti cu adevărat îngrijorat pentru semenii dumitale, ar trebui să fii foarte nerăbdător ca Fastolfe să nu reuşească să impună acestei planete planul lui foarte greşit. Ar trebui să fii un aliat puternic al meu. Gândeşte-te. Îţi spun asta, te asigur, din prietenie sinceră şi simpatie faţă de dumneata şi de planeta dumitale.

Amadiro zâmbea la fel de larg ca şi până atunci, numai că acum era lup întreg.

Baley şi roboţii lui îl urmară pe Amadiro afară din încăpere şi pe coridor.

Amadiro se opri în dreptul unei uşi discrete şi întrebă:

— N-ai vrea să foloseşti instalaţiile înainte de plecare?

Baley se încruntă o clipă, fiindcă nu înţelegea. Apoi îşi aminti expresia veche pe care o folosise Amadiro, pentru că citise romane istorice. Spuse:

— A fost odată un general, al cărui nume nu mi-l amintesc şi care, conştient de exigenţele serviciului militar, a spus cândva: „Nu pierde niciodată şansa de a face pipi.”

Amadiro zâmbi larg şi zise:

— Excelent sfat. Aproape la fel de bun ca sfatul meu de a te gândi serios la cele discutate. Crede-mă, nu sunt un sălbatic. Eşti oaspetele meu în această clădire şi, din acest motiv, eşti în perfectă siguranţă.

Baley spuse prevăzător: