Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Zău? Fastolfe crede că, dacă Aurorienii nu pot coloniza noi planete direct şi fără ajutorul roboţilor, atunci trebuie încurajaţi Pământenii s-o facă.

— Mie mi se pare un lucru de la sine înţeles, zise Baley.

— Pentru că eşti Pământean, bunul meu domn Baley. Te asigur că Aurorienii nu-i vor vedea cu ochi buni pe Pământenii care se vor înghesui în noile lor Lumi, construind noi stupuri şi formând un soi de Imperiu Galactic din trilioanele şi cvadrilioanele lor şi reducând Lumile Spaţiului — la ce? La lipsă de importanţă, în cel mai bun caz, şi la pieire, în cel mai rău.

— Dar cealaltă variantă o reprezintă Lumile roboţilor asemănători cu omul, care vor construi societăţi aproape umane şi nu vor îngădui nici o fiinţă umană reală printre ei. Aşa se va dezvolta treptat un Imperiu Galactic robotic, reducând Lumile Spaţiului la lipsă de importanţă, în cel mai bun caz, şi la pieire, în cel mai rău. Sunt sigur că Aurorienii vor prefera un Imperiu Galactic uman în locul unuia robotic.

— De ce eşti atât de sigur, domnule Baley?

— Forma pe care o are acum societatea dumneavoastră mă face sigur. În drum spre Aurora, mi s-a spus că aici nu se face nici o deosebire între roboţi şi fiinţele umane, dar e clar că nu e aşa. Poate că e un ideal dorit, despre care Aurorienii se amăgesc că există, dar el nu există.

— Eşti aici — de când? — de mai puţin de două zile şi-ţi dai, deja, seama?

— Da, dr. Amadiro. Poate tocmai pentru că sunt străin văd atât de bine. Nu sunt orbit de obiceiuri şi idealuri. Roboţii nu au voie să intre în Personale, şi asta e o deosebire care e clar că se face. Le permite fiinţelor umane să găsească un loc unde să fie singure. Dumneavoastră şi cu mine stăm comod, în timp ce roboţii rămân în picioare în nişele lor, după cum vedeţi — Baley arătă cu mâna înspre Daneel — ceea ce este o altă deosebire. Cred că fiinţele umane, chiar şi Aurorienii, vor dori întotdeauna să facă deosebiri şi să-şi păstreze propria umanitate.

— Uimitor, domnule Baley.

— Nu e deloc uimitor, dr. Amadiro. Aţi pierdut. Chiar dacă veţi reuşi să vă impuneţi credinţa că dr. Fastolfe l-a distrus pe Jander faţă de toţi Aurorienii, chiar dacă îl reduceţi pe dr. Fastolfe la neputinţă politică, chiar dacă veţi convinge Adunarea Legislativă şi pe Aurorieni să aprobe planul dumneavoastră de colonizare cu ajutorul roboţilor, veţi câştiga doar timp. De îndată ce Aurorienii vor înţelege implicaţiile planului dumneavoastră, se vor întoarce împotriva dumneavoastră. Atunci, ar fi mai bine dacă aţi pune capăt campaniei împotriva doctorului Fastolfe şi v-aţi întâlni cu el ca să stabiliţi un compromis prin care se poate aranja colonizarea noilor Lumi de câtre Pământeni, astfel încât să nu reprezinte o ameninţare pentru Aurora sau pentru Lumile din Spaţiu în general.

— Uimitor, domnule Baley, spuse Amadiro a doua oară.

— Nu aveţi altă soluţie, zise Baley categoric.

Dar Amadiro răspunse alene şi amuzat:

— Când spun că remarcile dumitale sunt uimitoare, nu mă refer la conţinutul declaraţiilor dumitale, ci doar la faptul că le faci… şi că îţi închipui că au vreo valoare.

Baley îl urmări pe Amadiro luând ultima prăjitură şi muşcând jumătate din ea, cu evidentă plăcere.

— Foarte bună, spuse Amadiro, dar îmi place prea mult să mănânc. Ce spuneam? A, da. Domnule Baley, îţi închipui că ai descoperit un secret? Că ţi-am spus un lucru pe care Lumea noastră nu-l ştie, deja? Că planurile mele sunt periculoase, dar că le flecăresc cu primul venit? Cred că-ţi închipui că, dacă voi vorbi cu dumneata, voi scăpa vreo nerozie de care să te poţi folosi. Fii sigur că n-am de gând s-o fac. Planurile mele pentru mai mulţi roboţi cu aspect uman, pentru familiile de roboţi şi pentru o cultură cât mai umană posibil sunt toate la dosar. Sunt la dispoziţia Adunării Legislative şi a oricui este interesat.

— Publicul ştie? întrebă Baley.

— Probabil că nu. Publicul are priorităţile lui şi e mai interesat de mâncare, de spectacolele de pe hiperunde, de meciurile de fotbal decât de secolul următor şi de mileniul următor. Totuşi, publicul va fi la fel de încântat să-mi aprobe planurile, aşa cum sunt intelectualii care ştiu deja. Cei care vor obiecta nu vor fi destul de numeroşi ca să conteze.

— Sunteţi sigur de asta?

— Ciudat, dar sunt. Dumneata nu înţelegi, mă tem, intensitatea sentimentelor pe care Aurorienii — şi locuitorii Spaţiului în general — le au fată de Pământeni. Bagă de seamă, eu nu împărtăşesc aceste sentimente şi, de exemplu, mă simt foarte în largul meu cu dumneata. Nu am acea teamă primitivă de infecţii, nu-mi închipui că miroşi urât, nu-ţi atribui toate trăsăturile de caracter care sunt jignitoare, nu cred că dumneata şi ai dumitale complotaţi ca să ne luaţi viaţa sau ca să ne furaţi proprietăţile, dar majoritatea Aurorienilor au toate aceste atitudini. Poate că nu se văd prea bine, şi Aurorienii sunt în stare să fie foarte politicoşi cu anumiţi Pământeni care par inofensivi, dar pune-i la încercare şi toată ura şi suspiciunile lor vor izbucni. Spune-le că Pământenii vin grămadă peste Lumile lor şi că vor ocupa galaxia înaintea altora şi vor cere urlând distrugerea Pământului, înainte ca aşa ceva să se întâmple.

— Chiar dacă varianta cealaltă ar fi o societate a roboţilor?

— Desigur. Dumneata nu înţelegi nici ce simţim noi in legătură cu roboţii. Suntem obişnuiţi cu ei. Ne simţim bine cu ei.

— Nu. Ei sunt slugile dumneavoastră. Vă simţiţi superiori faţă de ei Şi vă simţiţi bine cu ei doar pentru că este întreţinută această superioritate. Dacă veţi fi ameninţaţi de o răsturnare a situaţiei, ca ei să devină superiori dumneavoastră, veţi reacţiona cu groază.

— Spui asta doar pentru că Pământenii ar reacţiona aşa.

— Nu. Îi ţineţi departe de Personale. E un simptom.

— Nu au nevoie de aceste încăperi. Pentru spălat au propriile lor instalaţii şi nu excretează. Desigur, nu sunt în întregime asemănători oamenilor. Dacă ar fi, n-am face această deosebire.

— V-aţi teme şi mai mult de ei.

— Zău? făcu Amadiro. Asta-i o prostie. Dumneata te temi de Daneel? Dacă m-aş lua după acel spectacol de pe hiperunde — şi, recunosc, nu cred că pot — ai o deosebită afecţiune pentru Daneel. O simţi, nu-i aşa?

Tăcerea lui Baley era grăitoare, aşa că Amadiro punctă în continuare:

— Chiar acum, zise el, nu te înduioşează faptul că Giskard stă în picioare, liniştit şi fără să vorbească, într-o nişă, în schimb îmi pot da seama, după unele gesturi, că eşti jenat că Daneel este în aceeaşi situaţie. Simţi că este prea uman ca înfăţişare ca să fie tratat ca un robot. Nu te temi mai mult de el din cauză că seamănă cu un om.

— Sunt Pământean. Avem roboţi, spuse Baley, dar nu avem o cultură a roboţilor. Nu puteţi aprecia după mine.

— Si Gladia, care l-a preferat pe Jander fiinţelor umane…

— Ea e Solariană. Nici după ea nu puteţi aprecia.

— Atunci, după ce poţi aprecia? Dumneata presupui, doar. Pentru mine e destul de clar că, dacă un robot e destul de uman, va fi acceptat ca fiind uman. Ceri o dovadă că eu nu sunt robot? Faptul că par uman e suficient. În concluzie, nu ne îngrijorează dacă o Lume nouă e colonizată de Aurorieni care sunt oameni în realitate sau în aparenţă, dacă nimeni nu poate face deosebirea. Dar — oameni sau roboţi — colonizatorii vor fi Aurorieni oricum, nu Pământeni.