Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— De ce vrei să-mi vorbeşti? întrebă din nou.

— Gladia… femeia de pe Solaria… Gremionis îl privi bănuitor şi se opri.

— O cunosc pe Gladia, zise Baley cu răceală.

— Gladia a luat legătura cu mine — ştii, pe tridimensional — şi mi-a spus că ai întrebat de mine. Şi ea m-a întrebat dacă am maltratat, cumva, un robot pe care-l avea ea — un robot cu aspect uman, ca unul din cei de afară.

— Si l-ai maltratat, domnule Gremionis?

— Nu! Nici măcar n-am ştiut că are un robot din ăsta, până ce… I-ai spus că eu am făcut-o?

— Era doar o întrebare, domnule Gremionis.

Gremionis îşi strânse mâna dreaptă în pumn, frecându-şi-o nervos de stânga. Spuse agitat:

— Nu vreau să fiu acuzat pe nedrept de nimic — şi mai ales că o asemenea acuzaţie falsă mi-ar afecta relaţia cu Gladia.

— Cum ai dat de mine? întrebă Baley. Gremionis zise:

— Ea m-a întrebat de robotul ăla şi mi-a spus că ai întrebat de mine. Auzisem că ai fost chemat pe Aurora de dr. Fastolfe ca să rezolvi… misterul ăsta… în legătură cu robotul. S-a spus la ştirile de pe hiperunde. Şi…

Cuvintele scrâşniră, de parcă le-ar fi rostit cu foarte mare greutate.

— Continuă, zise Baley.

— Trebuie să stau de vorbă cu dumneata şi să-ţi explic că n-am avut nici o legătură cu robotul ăla. Nici una! Gladia nu ştia unde eşti, dar m-am gândit că dr. Fastolfe ştie.

— Aşa că l-ai căutat?

— O, nu — nu cred că aş avea tupeul s-o fac. Este un savant atât de mare. Dar l-a căutat Gladia pentru mine. Ea este… aşa. El i-a spus că te-ai dus la fiica lui, dr. Vasilia Aliena. Asta era bine, pentru că eu o cunosc.

— Da, ştiu, spuse Baley.

Gremionis păru jenat:

— Cum ai… Ai întrebat-o şi despre mine?

Jena lui păru să se transforme în nefericire.

— Până la urmă am căutat-o pe dr. Vasilia, ea mi-a spus că tocmai ai plecat şi că probabil te voi găsi în vreo Personală Comună, iar asta e cea mai apropiată de locuinţa ei. Am fost sigur că n-o să ai nici un motiv de amânare ca să cauţi una mai îndepărtată. Adică, de ce-ai face-o?

— Gândeşti foarte corect, dar cum se face că ai ajuns aici atât de repede?

— Lucrez la Institutul de Robotică şi locuinţa mea se află pe terenul Institutului. Scuterul meu m-a adus aici în câteva minute.

— Ai venit singur?

— Da! Cu un singur robot. Înţelegi, scuterul are două locuri.

— Si robotul dumitale aşteaptă afară?

— Da.

— Mai spune-mi o dată de ce vrei să mă vezi.

— Trebuie să mă asigur că nu-ţi închipui că am ceva de-a face cu acel robot. Nici n-am auzit de el până ce n-a răbufnit toată afacerea la ştiri. Deci, acum pot să-ţi vorbesc?

— Da, dar nu aici, zise Baley serios. Să ieşim.

Ce ciudat, gândi Baley, că era atât de fericit să iasă dintre cei patru pereţi în Exterior. Această Personală avea ceva şi mai diferit fată de cele pe care le văzuse pe Aurora sau pe Solaria. Chiar mai tulburător decât faptul că o putea folosi oricine, i se părea grozăvia că în ea erau permise comportări care nu făceau nici o deosebire între acest loc şi scopul lui şi oricare alt loc sau scop. Filmele-cărţi pe care le văzuse nu spuneau nimic despre asta. Desigur, aşa cum arătase Fastolfe, acestea nu erau scrise pentru Pământeni, ci pentru Aurorieni şi, într-o mai mică măsură, pentru potenţialii turişti din celelalte patruzeci şi nouă de Lumi din Spaţiu. La urma urmei, cei de pe Pământ nu plecau niciodată spre Lumile din Spaţiu sau spre Aurora. Nu erau bineveniţi aici. Atunci, de ce li s-ar fi adresat lor? Şi de ce-ar fi prezentat filmele-cărţi ceea ce ştia toată lumea? Trebuia să facă mare tevatură că Aurora avea formă sferică, sau că apa era udă, sau că un bărbat putea discuta, liber, cu altul într-o Personală? Şi totuşi, lucrul ăsta nu-şi bătea joc de chiar numele clădirii? Baley nu putu să nu se gândească la Personalele pentru Femei de pe Pământ unde, aşa cum spusese de mai multe ori Jessie, femeile pălăvrăgeau neobosite şi asta nu le deranja deloc. De ce numai femeile, iar bărbaţii nu? Baley nu se gândise la asta, serios, înainte, ci acceptase totul ca pe un obicei, dar dacă femeile da, bărbaţii de ce nu? N-avea importantă.

Gândul îi afecta raţiunea şi îl făcea să simtă un dezgust, covârşitor şi imposibil de înlăturat, faţă de toată treaba asta. Repetă:

— Să ieşim.

Gremionis protestă:

— Dar acolo se află roboţii dumitale.

— Aşa e. Si ce dacă?

— Dar e vorba de un lucru pe care vreau să-l discut între patru ochi, de la bărbat la bă…bărbat. (Se bâlbâi când ajunse aici.)

— Presupun că vrei să spui de la locuitor al Spaţiului la Pământean.

— Dacă vrei.

— Roboţii mei sunt necesari. Îmi sunt parteneri în investigaţie.

— Dar asta n-are nici o legătură cu investigaţia. Tocmai asta încerc să-ţi spun.

— Eu apreciez lucrul acesta, zise Baley cu severitate, ieşind din Personală.

Gremionis ezită.

Daneel şi Giskard aşteptau — nemişcaţi, indiferenţi, răbdători. Baley crezu că distinge pe chipul lui Daneel o urmă de îngrijorare, dar, pe de altă parte, abia dacă putea citi o asemenea expresie pe acele trăsături umane nefireşti. Giskard, care semăna cel mai puţin cu un om, nu arăta nimic, bineînţeles, nici măcar cuiva care ar fi avut mai multă bunăvoinţă. Mai aştepta şi un al treilea robot — probabil cel al lui Gremionis. Ca aspect era mai simplu şi decât Giskard şi avea un aer de timiditate. Era clar că Gremionis nu prea avea dare de mână.

Daneel spuse, cu un ton pe care Baley îl bănui că este plin de uşurare:

— Sunt bucuros că te simţi bine, partenere Elijah.

— Foarte bine. Totuşi, sunt curios să aflu ceva. Dacă m-aţi fi auzit strigând speriat dinăuntru, aţi fi intrat?

— Imediat, domnule, zise Giskard.

— Chiar dacă sunteţi programaţi să nu intraţi în Personale?

— Nevoia de a apăra o fiinţă umană — pe dumneavoastră, mai precis — ar domina, domnule.

— Aşa este, partenere Elijah, zise Daneel.

— Mă bucur să aud asta, spuse Baley. Această persoană este Santirix Gremionis. Domnule Gremionis, acesta este Daneel şi acesta este Giskard.

Fiecare robot îşi înclină grav capul. Gremionis abia dacă le aruncă o privire şi ridică o mână, cu indiferenţă. Nu se osteni deloc să-şi prezinte propriul robot.

Baley privi în jur. Lumina era mult mai slabă, vântul bătea mai tare, aerul era mai rece, soarele era complet acoperit de nori. În împrejurimi era o beznă care nu părea să-l afecteze pe Baley, ce continua să fie încântat că scăpase din Personală. Faptul că se bucura, într-adevăr, că se află în Exterior îi ridica moralul în chip uimitor. Ştia că e vorba de un caz special, dar era un început şi nu putea sa-l considere altfel decât un triumf.

Baley tocmai voia să se întoarcă înspre Gremionis ca să termine discuţia, când observă o mişcare. Peste gazon păşea o femeie, însoţită de un robot. Venea spre ei, dar nu-i băga în seamă. Era clar că venea spre Personală. Baley îşi îndreptă un braţ înspre femeie, ca şi cum ar fi vrut s-o oprească, deşi ea se afla la vreo treizeci de metri distanţă, şi murmură:

— Nu ştie că e o Personală pentru Bărbaţi?

— Cum? făcu Gremionis.

Femeia continua să se apropie, în timp ce Baley o urmărea absolut zăpăcit. În sfârşit, robotul femeii se opri într-o parte să aştepte, iar femeia intră în clădire.