Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

Îşi dădu seama că o ia razna. La naiba cu toate. Ce făceau Aurorienii şi cum îşi rezolvau problemele era treaba lor Şi el n-o să-şi mai bată capul cu asta. Pe Iehova! Avea el grijile lui, iar Gremionis făcea parte din ele — va aborda chestiunea după masă.

Prânzul a fost foarte simplu, în mare măsură vegetarian, dar, pentru prima oară, se ivi o mică problemă. Fiecare produs luat în parte avea un gust prea specific. Morcovii prea aveau gust de morcovi şi mazărea de mazăre, dacă se poate spune aşa. Poate cam prea mult.

Mâncă fără tragere de inimă şi încercă să-şi ascundă greaţa care-l cuprindea. Făcând astfel, îşi dădu seama că începea să se obişnuiască şi, parcă, papilele lui gustative puteau să se descurce mai uşor cu diversitatea gusturilor. Lui Baley îi trecu prin minte, cu oarecare tristeţe, că dacă mânca multă vreme mâncare Auroriană, la întoarcerea pe Pământ va duce dorul acestei separări a gusturilor şi va fi revoltat de gusturile amestecate de acolo. Chiar şi faptul că unele produse erau crocante — ceea ce la început îl speriase, pentru că fiecare muşcătură părea să producă un zgomot care (credea el) deranjează conversaţia — începuse să fie o dovadă emoţionantă că el, într-adevăr, mânca. În timpul unei mese pe Pământ ar fi o linişte care i-ar da impresia că lipseşte ceva.

Începuse să mănânce cu atenţie, studiind gusturile. Când Pământenii se vor stabili în alte Lumi, poate că această hrană din Spaţiu va însemna un nou regim, mai ales dacă nu vor exista roboţi care să pregătească şi să servească mâncarea. Apoi se gândi cu neplăcere, nu când, ci dacă Pământenii se vor stabili în alte Lumi — şi probabilitatea asta depindea de el, de detectivul Elijah Baley. Greutatea asta îl strivea.

Masa se terminase. O pereche de roboţi aduseră şerveţele încălzite şi umezite pentru ştersul mâinilor. Numai că nu erau şerveţele obişnuite. Când Baley îl puse pe al lui pe farfurie, acesta se mişcă uşor, se subţie şi deveni ca pânza de păianjen. Apoi, dintr-o dată şi incredibil, sări în sus şi ajunse într-o gaură de scurgere din tavan. Baley tresări şi privi în sus, urmărind şerveţelul dispărut cu gura căscată.

Gremionis spuse:

— E ceva nou, luat de curând. De vânzare, înţelegi, dar deocamdată nu ştiu dacă-mi place. Unii spun că vânzarea va fi oprită după un timp şi alţii se tem de poluare, afirmând că sigur o să ne intre în plămâni. Fabricantul zice că nu, dar…

Dintr-o dată, Baley îşi dădu seama că nu scosese un cuvânt în timpul mesei şi că era prima oară când unul dintre ei vorbea, de la scurtul schimb de replici despre Daneel, înainte de servirea mâncării. Şi discuţia despre şerveţele n-avea nici un rost.

Baley zise, cam morocănos:

— Eşti bărbier, domnule Gremionis?

Gremionis se înroşi până la rădăcina părului. Vorbi, sufocându-se:

— Cine ţi-a spus asta?

Baley spuse:

— Dacă am spus ceva nepoliticos despre profesia dumitale, îmi cer scuze. Pe Pământ e un mod obişnuit de a vorbi şi nu înseamnă nici o insultă.

— Sunt coafor şi creator vestimentar, zise Gremionis. Este o ramură artistică recunoscută. De fapt, sunt artist al personalului.

Îşi duse din nou degetul la mustaţă.

Baley spuse cu seriozitate:

— Am observat mustaţa dumitale. E un lucru obişnuit pe Aurora?

— Nu, nu este. Sper că va deveni aşa. Masculinizează figura. Multe chipuri pot fi îndreptate şi îmbunătăţite prin aranjamentul artistic al părului de pe faţă. Importantă este creaţia — asta face parte din profesia mea. Desigur, poţi depăşi măsura. Pe Palas, părul de pe faţă este ceva normal, dar acolo e obiceiul să şi-l vopsească în şuviţe. Fiecare şuviţă este vopsită separat şi iese un amestec. Păi, asta-i o prostie. Nu ţine mult, culorile se schimbă cu timpul şi se vede urât. Dar chiar şi aşa, e mai bine decât să fii spân. Nimic nu e mai puţin atrăgător decât o faţă fără păr. Asta e expresia mea. O folosesc în discuţiile personale cu posibilii mei clienţi şi e foarte eficientă. Femeile se pot descurca fără păr pe faţă, pentru că îl compensează altfel. Pe Smitheus…

Cuvintele pe care le rostea cu glas scăzut, dar repede, expresia lui serioasă, felul în care îşi fixa asupra lui Baley ochii mari, plini de sinceritate, toate astea parcă hipnotizau. Baley trebui să facă un efort fizic pentru a se desprinde.

Zise:

— Eşti robotician, domnule Gremionis?

Gremionis păru speriat şi cam încurcat pentru că era întrerupt în mijlocul peroraţiei:

— Robotician?

— Da. Robotician.

— Nu, deloc. Folosesc roboţi, la fel ca toată lumea, dar nu ştiu ce se află în ei. Nici nu-mi pasă.

— Dar locuieşti pe teritoriul Institutului de Robotică. De unde şi până unde?

— De ce n-aş locui?

Vocea lui Gremionis era mult mai duşmănoasă.

— Dacă nu eşti robotician…

Gremionis se strâmbă:

— Asta-i o prostie! Institutul, când a fost proiectat acum câţiva ani, trebuia să fie o comunitate autonomă. Avem propriile noastre ateliere de reparaţii pentru vehicule de transport, ateliere pentru întreţinerea roboţilor personali, medicii noştri, constructorii noştri. Personalul nostru locuieşte aici şi, dacă le trebuie un artist pentru personal, ăsta e Santirix Gremionis şi eu locuiesc tot aici. E ceva în neregulă cu meseria mea, ca să n-am voie?

— N-am spus asta.

Gremionis îşi întoarse privirea destul de bănuitor, tăgada grăbită a lui Baley nereuşind să-l liniştească. Apăsă pe un buton, apoi, după ce examină o fâşie dreptunghiulară multicoloră, făcu un lucru care semăna uimitor cu bătutul darabanei cu degetele.

Din tavan se lăsă în jos, uşor, o sferă, care rămase suspendată la vreun metru deasupra capetelor lor. Se deschise ca o portocală care se desface în felii şi în ea începu să se desfăşoare un joc de culori, însoţit de un sunet slab. Culorile şi sunetul se contopeau atât de măiestrit încât Baley, plin de uimire, descoperi că, după un timp, sunt greu de deosebit unele de altele. Ferestrele se întunecară şi feliile deveniră mai luminoase.

— E prea strălucitor? întrebă Gremionis.

— Nu, răspunse Baley, după o scurtă ezitare.

— E pentru fundal şi am ales o combinaţie liniştitoare, care ne va permite să discutăm într-un mod civilizat, înţelegi?

Apoi zise brusc:

— Nu trecem la subiect?

Baley îşi îndepărtă destul de greu atenţia de la… orice ar fi fost (Gremionis nu îi dăduse vreun nume) şi spuse:

— Dacă vrei. Eu aş vrea.

— Mă acuzi că am vreo legătură cu imobilizarea acelui robot, Jander?

— Am investigat împrejurările sfârşitului robotului.

— Dar ai pomenit de mine în legătură cu acest sfârşit. De fapt, acum două secunde m-ai întrebat dacă sunt robotician. Ştiu la ce te gândeşti. Încerci să mă faci să recunosc faptul că mă pricep la robotică, să mă poţi învinui că sunt… terminatorul robotului.

— Ai putea spune ucigaş.

— Ucigaş? Nu poţi ucide un robot… Oricum, eu nu l-am terminat, sau ucis, sau cum vrei să-i spui. Ţi-am spus, nu sunt robotician. Nu ştiu nimic despre robotică. Cum poţi să-ţi închipui măcar că…

— Eu trebuie să analizez toate legăturile, domnule Gremionis. Jander îi aparţinuse Gladiei — femeia de pe Solaria — şi dumneata erai prietenos cu ea. Asta e o legătură.

— O grămadă de oameni ar putea fi prietenoşi cu ea. Asta nu-i o legătură.

— Eşti gata să declari că nu l-ai văzut niciodată pe Jander, de câte ori ai fost în locuinţa Gladiei?