Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

Baley zise, neajutorat:

— Dar nu poate intra.

— De ce nu? întrebă Gremionis. E comună.

— Dar e pentru bărbaţi.

— E pentru oameni, zise Gremionis, părând peste măsură de încurcat.

— Indiferent de sex? Doar nu vorbeşti serios.

— Orice fiinţă umană. Bineînţeles că vorbesc serios! Cum ai vrea să fie? Nu înţeleg.

Baley se întoarse. Nu trecuseră multe clipe de când se gândise că o conversaţie liberă într-o Personală era culmea prostului gust, a Lucrurilor Care Nu Se Fac. Dacă ar fi încercat să se gândească la ceva şi mai rău, nici prin cap nu i-ar fi trecut posibilitatea de a întâlni o femeie în Personală. Pe Pământ, buna cuviinţă îi cerea să-i ignore pe ceilalţi în Personalele Comune din acea Lume, dar nici o bună cuviinţă nu l-ar fi împiedicat să-şi dea seama dacă o persoană care trece pe lângă el e bărbat sau femeie. Ce-ar fi dacă, în timp ce el se afla în Personală, ar fi intrat o femeie — degajată, indiferentă — ca şi cea care tocmai venise? Sau, mai rău, ce-ar fi fost ca el să intre în Personală şi să găsească o femeie acolo? Nu-şi putea aprecia reacţia. Niciodată nu se gândise la posibilitatea de a se afla într-o asemenea situaţie, dar găsi gândul absolut de nesuportat. Iar filmele-cărţi nu-i spuseseră nimic despre asta. Văzuse acele filme ca să nu se apuce de cercetare ignorând total modul de viaţă de pe Aurora — şi ele îl lăsaseră într-o ignoranţă totală faţă de ce era mai important.

Atunci cum să descurce această încurcătură cu trei noduri a morţii lui Jander, când la fiecare pas se trezea în neştiinţă?

Cu o clipă înainte se simţise triumfător pentru mica victorie asupra terorii Exteriorului, dar acum se confrunta cu sentimentul că nu cunoaşte nimic, nici măcar felul ignoranţei lui. Abia acum, când se străduia să nu şi-o închipuie pe femeie trecând prin spaţiul ocupat înainte de el, simţi cum îl cuprinde o disperare absolută.

Giskard vorbi din nou (într-un fel în care i se simţea îngrijorarea din cuvinte — dacă nu din intonaţie):

— Nu vă simţiţi bine, domnule? Aveţi nevoie de ajutor?

Baley murmură:

— Nu, nu. N-am nimic. Dar să plecăm de aici. Stăm în calea oamenilor care doresc să se folosească de această clădire.

Păşi repede spre vehiculul portant care se odihnea pe locul descoperit de dincolo de aleea cu nisip. Pe partea cealaltă se afla un vehicul mic, cu două roţi şi cu două locuri, unul în spatele celuilalt. Baley se gândi că e scuterul lui Gremionis.

Baley îşi dădu seama că sentimentul de descurajare şi nefericire era accentuat de faptul că îi era foame. Trecuse mult de prânz şi el nu mâncase.

Se întoarse către Gremionis:

— Să vorbim — dar, dacă nu te superi, s-o facem la masă. Adică, dacă n-ai mâncat deja… şi dacă nu te deranjează să mănânci cu mine.

— Unde vrei să mănânci?

— Nu ştiu. Unde se poate mânca la Institut?

Gremionis spuse:

— Nu la Cantina Comună. Acolo nu putem sta de vorbă.

— Există altă variantă?

— Vino la mine acasă, zise Gremionis imediat. Nu este cea mai frumoasă locuinţă de aici. Eu nu fac parte dintre notabilităţi. Am totuşi, câţiva roboţi utilitari şi putem aranja o masă cum se cuvine. Uite cum facem. Eu mă sui în scuter cu Brundij — ştii, robotul meu — şi voi mă urmaţi. Va trebui să mergeţi încet, dar e numai la un kilometru distanţă. Durează doar două sau trei minute.

Se îndepărtă în pas vioi. Baley îl urmări cu privirea şi se gândi că are un fel de tinereţe de gaşcă. Nu era uşor să-i apreciezi vârsta; bineînţeles că locuitorii Spaţiului nu-şi arătau vârsta şi Gremionis putea fi şi de cincizeci de ani. Dar se purta ca un tânăr, aproape ca un adolescent, cum ar fi zis Pământenii. Baley nu era sigur ce anume la Gremionis îi dădea această impresie.

Baley se întoarse brusc spre Daneel:

— Îl cunoşti pe Gremionis, Daneel?

— Nu l-am văzut niciodată, partenere Elijah.

— Tu, Giskard?

— Eu l-am văzut o dată, domnule, dar numai în treacăt.

— Ştii ceva despre el, Giskard?

— Nimic în afară de ce se vede, domnule.

— Vârsta? Personalitatea?

— Nu, domnule.

Gremionis strigă:

— Gata?

Scuterul bâzâia destul de grosolan. Se vedea că nu funcţionează cu jet de aer. Roţile nu se desprindeau de pământ. Brundij stătea în spatele lui Gremionis.

Giskard, Daneel şi Baley intrară din nou, repede, în vehiculul lor aeropurtat.

Gremionis se roti într-un cerc larg. Părul îi flutura în vânt, iar Baley avu dintr-o dată senzaţia pe care ţi-o dă vântul când mergi într-un vehicul descoperit, cum e un scuter. Era recunoscător că se afla adăpostit în întregime de un vehicul aeropurtat, care i se păru un mijloc de transport mult mai civilizat. Scuterul se îndreptă şi, apoi, se repezi cu un efort înăbuşit. Gremionis flutură o mână, făcându-le semn să-l urmeze. Robotul din spatele lui menţinea echilibrul aproape cu indiferenţă şi nu-l ţinea pe Gremionis de mijloc, aşa cum Baley era sigur că ar fi făcut o fiinţă umană. Vehiculul aeropurtat îl urmă. Deşi scuterul părea să înainteze cu viteză, asta era o iluzie provocată de dimensiunile lui mici. Vehiculul aeropurtat îşi menţinu cu greu o viteză destul de scăzută, ca să nu-l calce.

— Totuşi, zise Baley gânditor, un lucru mă încurcă.

— Ce anume, partenere Elijah?

— Vasilia s-a referit la acest Gremionis cu dispreţ, spunând că e „bărbier”. Se pare că el se ocupă de păr, haine şi alte probleme de înfrumuseţare a omului. Cum se face, atunci, că are o locuinţă pe terenul Institutului de Robotică?

Dură doar câteva minute până ce Baley se pomeni în cea de-a patra locuinţă pe care o văzuse de când sosise pe planetă, cu o zi şi jumătate în urmă: a lui Fastolfe, a Gladiei, a Vasiliei şi, acum, a lui Gremionis.

Casa lui Gremionis părea mai mică şi mai neîngrijită decât celelalte, deşi Baley, neobişnuit cu problemele de pe Aurora, înregistră semne de construcţie recentă. Existau, oricum, nişele roboţilor, trăsătura caracteristică a locuinţelor Aurorienilor. După ce intrară, Giskard şi Daneel se vârâră repede în două locuri libere, cu faţa spre încăpere, rămânând nemişcaţi şi tăcuţi. Robotul lui Gremionis, Brundij, trecu la fel de repede într-o nişă. Părea că îşi aleg locul fără nici o greutate, neîncercând nici măcar o dată să intre doi în una şi aceeaşi nişă. Baley se întrebă cum de reuşeau roboţii să evite un conflict şi ajunse la concluzia că între ei exista un sistem de comunicaţie inaccesibil fiinţelor umane. Era un lucru despre care putea să-l întrebe pe Daneel (cu condiţia să nu uite).

Baley observă că şi Gremionis analiza nişele. Îşi duse mâna la gură şi-şi mângâie o clipă mustaţa cu degetul arătător. Spuse, cam nesigur:

— Robotul dumitale, cel cu aspect uman, parcă nu ar sta bine în nişă. E Daneel Olivaw, nu-i aşa? Robotul de la dr. Fastolfe?

— Da, zise Baley. Şi el a fost în drama de pe hiperunde. Adică a fost un actor- unul care era mai potrivit pentru rol.

— Da, îmi amintesc.

Baley băgă de seamă că Gremionis, ca şi Vasilia, şi chiar ca Gladia şi Fastolfe, păstra o anumită distanţă. Parcă exista în jurul lui un câmp de respingere — invizibil, neperceput în vreun fel — care îi împiedica pe aceşti locuitori ai Spaţiului să se apropie prea mult, îi făcea să-l ocolească. Baley se întrebă dacă Gremionis era conştient de asta sau acţiona, pur şi simplu, automat. Şi ce făceau ei cu scaunele pe care se aşeza el în casele lor, cu farfuriile din care mânca sau cu prosoapele pe care le folosea? Spălatul obişnuit era de-ajuns? Foloseau procedee speciale de sterilizare? Aruncau şi înlocuiau totul? Locuinţa era dezinfectată după plecarea lui de pe planetă sau în fiecare noapte? Dar Personala Comună pe care o folosise? O vor dărâma şi vor construi alta? Dar femeia care, neştiutoare, intrase după ce ieşise el? Sau poate că ea era chiar cea cu dezinfectarea.