Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora
Здесь есть возможность читать онлайн «Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora» весь текст электронной книги совершенно бесплатно (целиком полную версию без сокращений). В некоторых случаях можно слушать аудио, скачать через торрент в формате fb2 и присутствует краткое содержание. Город: Bucureşti, Год выпуска: 1996, ISBN: 1996, Издательство: Teora, Жанр: Фантастика и фэнтези, на румынском языке. Описание произведения, (предисловие) а так же отзывы посетителей доступны на портале библиотеки ЛибКат.
- Название:Roboţii de pe Aurora
- Автор:
- Издательство:Teora
- Жанр:
- Год:1996
- Город:Bucureşti
- ISBN:973-601-268-9
- Рейтинг книги:5 / 5. Голосов: 1
-
Избранное:Добавить в избранное
- Отзывы:
-
Ваша оценка:
- 100
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
Roboţii de pe Aurora: краткое содержание, описание и аннотация
Предлагаем к чтению аннотацию, описание, краткое содержание или предисловие (зависит от того, что написал сам автор книги «Roboţii de pe Aurora»). Если вы не нашли необходимую информацию о книге — напишите в комментариях, мы постараемся отыскать её.
Roboţii de pe Aurora — читать онлайн бесплатно полную книгу (весь текст) целиком
Ниже представлен текст книги, разбитый по страницам. Система сохранения места последней прочитанной страницы, позволяет с удобством читать онлайн бесплатно книгу «Roboţii de pe Aurora», без необходимости каждый раз заново искать на чём Вы остановились. Поставьте закладку, и сможете в любой момент перейти на страницу, на которой закончили чтение.
Интервал:
Закладка:
Daneel zise:
— A, prietenul Giskard şi-a terminat examinarea.
Giskard se întorsese, iar Baley întrebă cu asprime:
— Ei? Eşti atât de bun să-mi dai voie…
Se opri. De ce să consume ironie pe învelişul impenetrabil al unui robot?
Giskard spuse:
— Pare foarte sigur că Personala nu e ocupată.
— Bun! Atunci dă-te la o parte.
Baley împinse uşa de la vehiculul portant şi păşi pe nisipul unei alei înguste. Merse cu paşi mari, urmat de Daneel. Când ajunse la uşa clădirii, Daneel îi arătă contactul care o deschidea. Daneel nu se aventură să atingă el însuşi contactul. Probabil, se gândi Baley, dacă ar fi făcut aşa fără indicaţii anume, ar fi însemnat intenţia de a intra — şi nici măcar intenţia nu era permisă.
Baley apăsă pe contact şi intră, lăsându-i pe cei doi roboţi afară. De-abia când ajunse înăuntru îi dădu prin cap că Giskard n-ar fi putut intra în Personală să vadă dacă e liberă şi că trebuie să se fi luat după aparente exterioare — un procedeu destul de îndoielnic.
Acum Baley îşi dădu seama, cu oarecare neplăcere, că, pentru prima oară, era izolat şi despărţit de toţi apărătorii şi că apărătorii de pe partea cealaltă a uşii n-ar fi putut intra cu uşurinţă dacă el ar avea, dintr-o dată, probleme. Ce-ar fi dacă, în clipa asta, n-ar fi singur? Ce-ar fi dacă vreun duşman ar fi fost alertat de Vasilia, care ştia că el caută o Personală, şi dacă acest duşman se ascundea, chiar acum, în clădire?
Baley deveni, dintr-o dată şi în mod neplăcut, conştient că — aşa cum nu s-ar fi întâmplat pe Pământ — era total neînarmat.
46
La drept vorbind, clădirea nu era mare. Erau acolo vreo şase pisoare mici, unul lângă altul; chiuvete mici, una lângă alta, tot vreo şase. Nu erau duşuri, nici dispozitive de aerisit îmbrăcămintea, nici aparate de ras. Existau şase compartimente, separate prin pereţi despărţitori, fiecare compartiment având câte o uşă mică. Dacă cineva aştepta într-una dintre ele… ?
Uşile nu ajungeau până la pământ. Mergând încet, el se aplecă şi privi pe sub fiecare uşă, căutând ceva picioare. Apoi se apropie de fiecare din ele, încercându-le, deschizându-le plin de încordare, gata să le trântească la cel mai mic semn nefavorabil şi să se repeadă pe uşa care ducea în Exterior.
Toate compartimentele erau goale.
Privi în jur, ca să se asigure că nu exista nici o ascunzătoare. Nu găsi nici una.
Merse înspre uşa care dădea în Exterior şi nu găsi nici o indicaţie despre felul in care ar fi trebuit închisă. Se gândi că e firesc să nu se închidă. Era clar că Personala putea fi folosită de câţiva bărbaţi în acelaşi timp. Era necesar ca alţii să poată intra. în caz de nevoie. Totuşi, el nu putea să iasă şi să încerce alta, pentru că pericolul exista oriunde si, în afară de asta, nu mai putea întârzia.
O clipă îi fu imposibil să hotărască ce pisoar din şir să utilizeze. Putea să se apropie de oricare şi să-l folosească. Aşa ar fi putut oricine. Alese unul la nimereală şi, conştient că se află într-o poziţie expusă, se lăsă chinuit de vezica gata să-i pocnească. Simţea presiunea, dar trebui să aştepte, ca pe ghimpi, să i se risipească teama că ar putea intra cineva. Nu se temea de intrarea vreunul duşman, se temea de intrarea oricui.
Şi pe urmă se gândi: „Roboţii, cel puţin, vor reţine pe oricine s-ar fi apropiat”. Cu asta, reuşi să se relaxeze…
Aproape terminase, foarte uşurat, şi tocmai voia să se întoarcă înspre o chiuvetă, când auzi o voce uşor stridentă:
— Eşti Elijah Baley?
Baley încremeni. După toată teama şi toate măsurile de precauţie, nu-si dăduse seama că a intrat cineva. Până la urmă, fusese absorbit în întregime de actul simplu de golire a vezicii, un lucru care n-ar fi trebuit să-i ocupe nici o fărâmă din mintea lui trează. (Îmbătrânea?)
De fapt, nu se simţea nici o ameninţare de nici un fel in vocea pe care o auzise. Părea lipsită de răutate. Se prea poate ca Baley să fi fost sigur — şi absolut încrezător — că Daneel, cel puţin, dacă nu Giskard, n-ar fi lăsat să intre cineva care să fie o ameninţare pentru el.
Ce-l deranja pe Baley era doar faptul că intrase cineva. În viaţa lui nu se apropiase cineva de el — darămite să i se mai adreseze — într-o Personală. Pe Pământ ăsta era cel mai înverşunat tabu, iar pe Solaria (şi pe Aurora, până acum) folosise doar Personala pentru o singură persoană.
Vocea se auzi din nou. Nerăbdătoare:
— Haide! Trebuie să fii Elijah Baley.
Încetişor, Baley se întoarse. Era un bărbat de înălţime medie, îmbrăcat cu gust în haine asortate, în diverse nuanţe de albastru. Avea pielea albă, părul blond şi o mustaţă mică de o nuanţă puţin mai închisă decât părul de pe cap. Baley se pomeni privind fascinat la fâşia mică de păr de pe buza superioară. Pentru prima oară vedea un locuitor al Spaţiului cu mustaţă.
Baley zise (plin de ruşine pentru că vorbea într-o Personală):
— Sunt Elijah Baley.
Chiar şi în urechile lui, vocea îi păru o şoaptă scârţâită şi neconvingătoare.
Locuitorul Spaţiului o găsi, cu siguranţă, neconvingătoare. Spuse, mijindu-şi ochii:
— Roboţii de afară au zis că Elijah Baley e înăuntru, dar nu prea arăţi ca pe hiperunde. Nici un pic.
„Dramatizarea aia stupidă!” se gândi Baley mânios. În veci nu se va mai întâlni cineva cu el fără să nu fi fost intoxicat dinainte de acel spectacol imposibil. Nimeni nu-l va mai accepta de la bun început ca pe o fiinţă umană — ca pe o fiinţă umană supusă greşelilor —, iar când vor descoperi că şi el poate greşi, dezamăgiţi; îl vor considera nebun. Se întoarse cu ciudă înspre chiuvetă şi împroşcă apa, apoi îşi scutură dezordonat mâinile în aer, întrebându-se unde o fi jetul de aer cald. Locuitorul Spaţiului atinse un contact şi păru să culeagă un fel de puf absorbant din aer.
— Mulţumesc, spuse Baley, luându-l. N-am fost eu în spectacolul de pe hiperunde. A fost un actor.
— Ştiu, dar ar fi putut alege unul care să semene mai mult cu dumneata, nu-i aşa?
Părea să aibă un necaz:
— Vreau să vorbesc cu dumneata.
— Cum ai trecut de roboţii mei?
Asta părea a fi alt necaz:
— Cât pe ce să nu trec. Au încercat să mă oprească şi n-aveam decât un robot cu mine. A trebuit să mă prefac că trebuie să intru pentru o nevoie urgentă şi m-au percheziţionat . Pur şi simplu şi-au pus mâinile pe mine să vadă dacă nu am ceva periculos. Te-aş trage la răspundere — dacă n-ai fi Pământean. Nu poţi da unor roboţi ordine care să stânjenească fiinţele umane.
— Îmi pare rău, zise Baley băţos, dar nu eu le-am dat ordinele. Cu ce-ţi pot fi de folos?
— Vreau să-ţi vorbesc:
— Vorbeşti cu mine. Cine eşti?
Celălalt păru să ezite, apoi spuse:
— Gremionis.
— Santirix Gremionis?
— Întocmai.
— De ce vrei să-mi vorbeşti?
Gremionis îl privi fix pe Baley o clipă, vădit jenat. Apoi murmură:
— Păi, dacă tot sunt aici… dacă nu te superi… aş putea să şi… şi păşi înspre şirul de pisoare.
Baley îşi dădu seama, cu o senzaţie de greaţă desăvârşită, ce avea Gremionis de gând să facă. Se întoarse grăbit şi spuse:
— Te aştept afară.
— Nu, nu, nu pleca, zise Gremionis, disperat, cu un fel de chiţăit. Nu durează decât o secundă. Te rog!
Numai că Baley voia acum, la fel de disperat, să stea de vorbă cu Gremionis şi nu voia să facă vreun lucru care l-ar fi putut supăra pe celălalt şi l-ar fi determinat să nu vorbească; altfel n-ar fi fost de acord cu cererea. Se întoarse cu spatele şi-şi închise ochii, scandalizat. Doar după ce Gremionis veni după el, ştergându-şi mâinile cu un prosop pufos ca al lui, Baley se relaxă, cât de cât.
Читать дальшеИнтервал:
Закладка:
Похожие книги на «Roboţii de pe Aurora»
Представляем Вашему вниманию похожие книги на «Roboţii de pe Aurora» списком для выбора. Мы отобрали схожую по названию и смыслу литературу в надежде предоставить читателям больше вариантов отыскать новые, интересные, ещё непрочитанные произведения.
Обсуждение, отзывы о книге «Roboţii de pe Aurora» и просто собственные мнения читателей. Оставьте ваши комментарии, напишите, что Вы думаете о произведении, его смысле или главных героях. Укажите что конкретно понравилось, а что нет, и почему Вы так считаете.