Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

Baley se simţi îndemnat să treacă la partea cea mai importantă, ca să vadă dacă are dreptate. Dar simţi că n-ar merge. Ea i-ar înţelege jocul — nu era proastă — şi l-ar opri. Ştia că e pe o cale bună şi nu voia să strice totul. Ceea ce spusese despre situaţia ei vulnerabilă, din cauza legăturii cu tatăl ei, putea fi adevărat, dar Vasiliei nu i-ar fi fost frică să-l întâlnească pe Baley, dacă n-ar fi bănuit că el ştia unele lucruri care nu erau caraghioase în totalitate.

Trebuia să spună ceva, prin urmare, ceva important care ar stabili imediat un soi de dominaţie a lui asupra ei. Deci — la noroc. Spuse:

— Santirix Gremionis ţi s-a oferit.

Şi, până să poată Vasilia spune ceva, adăugă cu asprime:

— Şi nu o dată, de mai multe ori.

Vasilia îşi puse mâinile pe genunchi, apoi se ridică şi se aşeză pe scaun, de parcă ar fi vrut să stea mai comod. Privi la Giskard, care stătea lângă ea nemişcat şi inexpresiv. Apoi privi la Baley şi zise:

— Păi, cretinul se oferă oricui, indiferent de vârstă şi sex. Aş fi neobişnuită dacă nu mi-ar da atenţie.

Baley făcu un gest de nerăbdare. (Ea nu râsese. Nu pusese capăt întrevederii. Nici măcar nu se enervase. Aştepta să vadă cu ce mai venea el, deci era ceva cu povestea asta.) Spuse:

— Exagerezi, dr. Vasilia. Oricine alege, indiferent cât de lipsit de discernământ este, iar în cazul acestui Gremionis dumneata ai fost aleasă şi, în ciuda refuzului dumitale, a continuat să se ofere, încălcând chiar şi obiceiurile de pe Aurora.

Vasilia spuse:

— Îmi pare bine că înţelegi că l-am refuzat. Unii consideră că e o problemă de politeţe să accepţi orice ofertă — sau aproape orice ofertă — dar eu sunt de altă părere. Nu văd de ce trebuie să iau parte la un eveniment lipsit de interes care mă va face, doar, să pierd timpul. Ai ceva de obiectat la asta, Pământeanule?

— N-am nici o părere — nici favorabilă, nici defavorabilă — în legătură cu obiceiurile de pe Aurora.

(Ea aştepta în continuare, ascultând-l. Ce aştepta oare? Ceea ce el intenţionase să spună, dar nu îndrăznise, încă?)

Ea vorbi, făcând eforturi să pară voioasă:

— Mai ai ceva de oferit:… sau am terminat?

— N-am terminat, zise Baley, obligat, acum, să rişte din nou. Ţi-ai dat seama de această insistenţă a lui Gremionis, neobişnuită pe Aurora, şi te-ai gândit că te-ai putea folosi de ea.

— Zău? Ce prostie! Cum aş fi putut să mă folosesc de ea?

— Deoarece el era foarte atras de dumneata, n-a fost prea greu să aranjezi să fie atras de altcineva care îţi semăna foarte mult. L-ai îndemnat la asta, promiţându-i că-l accepţi dacă nu-l acceptă cealaltă persoană.

— Cine e această biată femeie care îmi seamănă foarte bine?

— Nu ştii? Hai, e simplu, dr. Vasilia. Vorbesc despre femeia de pe Solaria, Gladia, despre care am spus, deja, că se află sub protecţia doctorului Fastolfe tocmai pentru că seamănă cu dumneata. N-ai fost deloc surprinsă când m-am referit la asta la începutul discuţiei. Acum e prea târziu să te prefaci că nu ştii.

Vasilia îl privi tăios:

— Şi din interesul lui faţă de ea, ai dedus că el trebuie să fi fost interesat mai întâi de mine? Cu bănuiala asta prostească ai venit la mine?

— Nu tocmai o bănuială prostească. Mai sunt şi alţi factori importanţi. Negi toate astea?

Ea mângâie uşor, gânditoare, masa lungă de lângă ea, iar Baley se întrebă ce cuprindeau colile mari de hârtie aflate pe aceasta. De la distanţă distingea scheme complicate, absolut fără nici un înţeles pentru el, oricât de atent şi de grijuliu le-ar fi studiat.

Vasilia spuse:

— Încep să mă plictisesc. Mi-ai spus că Gremionis a fost mai întâi interesat de mine, apoi de sosia mea, Solariana. Şi acum vrei să neg asta. De ce m-aş osteni să neg? Ce importanţă are? Chiar dacă ar fi adevărat, cum mi-ar putea dăuna asta în vreun fel? Spui că am fost enervată de o atenţie pe care nu o doream şi că am îndreptat-o înspre altcineva cu dibăcie. Şi?

— Nu contează aşa de mult ce ai făcut, zise Baley, cât de ce. Ştiai că Gremionis era genul de persoană care va insista. Ţi s-a oferit întruna şi i se va oferi Gladiei întruna.

— Dacă ea îl va refuza.

— Ea e Solariană, are probleme cu sexul şi refuză pe oricine, lucru pe care îndrăznesc să spun că-l ştii, deoarece îmi imaginez că, în ciuda înstrăinării de ta… de dr. Fastolfe, te interesează destul de mult înlocuitoarea dumitale.

— Păi, atunci, bravo ei. Dacă l-a refuzat pe Gremionis, înseamnă că are gust.

— Ştiai că nu e nici o îndoială despre asta. Ştiai că o va face.

— Si totuşi — ce-i cu asta?

— Ofertele repetate adresate ei ar fi însemnat că Gremionis s-ar fi aflat des în casa Gladiei, că se va agăţa de ea.

— Pentru ultima oară — şi?

— Iar în locuinţa Gladiei se afla un obiect foarte neobişnuit, unul dintre cei doi roboţi cu aspect uman existenţi, Jander Panell.

Vasilia ezită. Apoi:

— Unde vrei să ajungi?

— Cred că te-ai gândit că, dacă robotul cu aspect uman ar fi ucis în circumstanţe care l-ar implica pe dr. Fastolfe, acest fapt ar putea fi folosit ca o armă pentru a scoate de la el secretul creierului pozitronic asemănător cu al omului. Gremionis, plictisit de refuzul constant al Gladiei şi având ocazia să se afle permanent în locuinţa ei, a fost îndemnat să se răzbune crunt omorând robotul.

Vasilia clipi nervos:

— Acel biet bărbier ar fi putut avea douăzeci de motive şi douăzeci de ocazii şi n-ar fi contat. N-ar fi ştiut cum să-i ordone unui robot să dea mâna. Cum poate parcurge un an-lumină şi să impună unui robot degajarea mentală?

— Asta, zise Baley încet, ne aduce în sfârşit la problema pe care cred că ai anticipat-o, pentru că te-ai abţinut să mă dai afară, vrând să te asiguri dacă mă gândeam sau nu la ea. Vreau să spun că Gremionis a făcut treaba, cu ajutorul acestui Institut de Robotică, lucrând cu ajutorul dumitale.

Părea că o dramă pe hiperunde s-a întrerupt cu un instantaneu holografic.

Nici unul dintre roboţi nu se mişca, bineînţeles, dar nu se mişcau nici Baley şi nici dr. Vasilia Aliena. Trecură clipe lungi, anormal de lungi, până ce Vasilia îşi reveni în fire şi, foarte încet, se ridică în picioare.

Chipul îi era crispat de un zâmbet lipsit de umor, iar glasul scăzut:

— Zici, Pământeanule, că am ajutat la distrugerea robotului cu aspect uman?

— La aşa ceva m-am gândit, dr. Vasilia, răspunse Baley.

— Mulţumesc pentru gând. Întrevederea s-a terminat şi dumneata vei pleca.

Arătă spre uşă.

— Mă tem că nu vreau, zise Baley.

— Nu te întreb ce vrei, Pământeanule.

— Trebuie, altfel cum mă vei face să plec împotriva dorinţei mele?

— Am roboţi care, la cererea mea, te vor da afară politicos dar hotărât şi fără să-ţi vatăme ceva, în afară de respectul de sine — dacă ai aşa ceva.

— Ai un singur robot aici. Eu am doi care nu vor permite asta.

— Am douăzeci pe care-i chem imediat.

Baley spuse:

— Dr. Vasilia, te rog să înţelegi! Ai fost surprinsă când l-ai văzut pe Daneel. Cred că, deşi lucrezi la Institutul de Robotică, unde roboţii cu aspect uman sunt la ordinea zilei, de fapt n-ai văzut niciodată unul terminat şi funcţionând. Deci nici roboţii dumitale n-au văzut vreunul. Acum uită-te la Daneel. Pare a fi om: Seamănă cu un om mai mult decât toţi roboţii care au existat vreodată, cu excepţia răposatului.