Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Este atât de neobişnuit pentru Aurora, cu toate aceste clădiri la vedere — cel puţin judecând după ce am văzut în Eos — încât cred că este foarte dezaprobat.

— Cred că a fost, partenere Elijah, dar conducătorul Institutului este prieten cu Preşedintele, care are multă influenţă, şi am înţeles că a fost o dispensă specială, din cauza cerinţelor cercetării.

Daneel privi gânditor în jur:

— Este într-adevăr mult mai înghesuit decât am crezut.

— Decât ai crezut? N-ai fost niciodată aici, Daneel?

— Nu, partenere Elijah.

— Dar tu, Giskard?

— Nu, domnule, zise Giskard.

— Te descurci fără probleme, spuse Baley, de parcă ai cunoaşte locul.

— Am fost corect informaţi, partenere Elijah, zise Daneel, pentru că trebuia să venim cu tine.

Baley dădu gânditor din cap, apoi întrebă:

— De ce n-a venit dr. Fastolfe cu noi?

Şi se convinse din nou că n-avea nici un rost să încerci să prinzi un robot pe picior greşit. Dacă pui o întrebare repede — sau pe neaşteptate — ei pur şi simplu vor aştepta până ce întrebarea este asimilată, apoi vor răspunde. Niciodată nu erau prinşi pe picior greşit.

Daneel vorbi:

— După cum a spus dr. Fastolfe, el nu e membru al Institutului şi crede că nu s-ar cuveni să-l viziteze neinvitat.

— Dar de ce nu e membru?

— Motivul nu mi s-a spus niciodată, partenere Elijah.

Baley îşi îndreptă privirea spre Giskard, care spuse imediat:

— Nici mie, domnule.

Nu ştiau? Li s-a spus să nu ştie? Baley dădu din umeri. N-avea importanţă. Fiinţele umane pot minţi şi roboţii pot fi instruiţi. Desigur, fiinţele umane pot fi terorizate sau manevrate printr-o minciună-dacă cel ce pune întrebările este destul de îndemânatic sau de brutal — iar roboţii pot fi manevraţi prin instruire — dacă cel care întreabă este destul de îndemânatic sau de lipsit de scrupule —, dar abilităţile necesare erau diferite, iar Baley n-avea nici una referitoare la roboţi. Zise:

— Unde am putea-o găsi pe dr. Vasilia Fastolfe?

— Aceasta e locuinţa ei, chiar în faţa noastră, răspunse Daneel.

— Deci ai fost instruit cu privire la localizarea ei?

— Asta a fost înregistrat în banca noastră de memorii, partenere Elijah.

— Bine, atunci, arată-mi drumul.

Soarele portocaliu era acum în înaltul cerului şi era clar că se apropia miezul zilei. Venind înspre casa Vasiliei, păşiră în umbra clădirii şi Baley se înfioră puţin, simţind cum coboară temperatura.

Îşi strânse buzele la gândul de a ocupa şi coloniza Lumi fără Oraşe, unde temperatura nu era controlată, ci supusă modificărilor neprevăzute şi prosteşti. Şi observă cu nelinişte că linia de nori dinspre orizont înaintase puţin. Putea să şi plouă oricând, cu cascade de apă venind de sus.

Pământul! Îi era dor de Oraşe.

Giskard intrase primul în casă şi Daneel întinse un braţ ca să-l împiedice pe Baley să-l urmeze. Desigur! Giskard făcea o recunoaştere. La fel şi Daneel, de altfel. Ochii lui străbătură peisajul cu o atenţie de care nici o fiinţă umană n-ar fi fost capabilă. Baley era sigur că acelor ochi de robot nu le scăpa nimic. (Se întreba de ce roboţii nu erau prevăzuţi cu patru ochi, distribuiţi în mod egal în jurul capului — sau cu o bandă optică de jur împrejur. Daneel n-ar fi fost obligat, normal, pentru că trebuia să semene cu un om, dar Giskard de ce nu? Sau asta ar fi creat complicaţii ale vederii pe care conexiunile pozitronice nu le-ar fi putut descurca? Baley avu, o clipă, o viziune palidă a problemelor care îngreunau viaţa unui robotician.)

Giskard ieşi în prag şi făcu semn cu capul. Braţul lui Daneel îl împinse uşor, iar Baley înaintă. Uşa era întredeschisă.

Nu exista încuietoare la casa Vasiliei, dar nu fusese vreuna (Baley îşi aminti brusc) nici la Gladia şi nici la dr. Fastolfe. O populaţie rară şi izolarea ajutau la asigurarea intimităţii şi ajuta, fără îndoială, şi obiceiul neamestecului. Dacă stai să te gândeşti, paznicii roboţi omniprezenţi erau mai eficienţi decât orice încuietoare.

Apăsarea mâinii lui Daneel pe braţul lui Baley îl făcu pe acesta să se oprească. În faţa lor, Giskard vorbea încet cu doi roboţi, care semănau cu el. Un val de răceală îl izbi pe Baley în coşul pieptului. Ce-ar fi dacă; printr-o manevră rapidă, Giskard ar fi înlocuit cu un alt robot? Ar fi el în stare să observe înlocuirea? Să deosebească doi roboţi de acest tip? Dacă ar fi lăsat cu un robot fără indicaţii speciale, care să-l păzească, unul care l-ar putea atrage cu inocenţă în pericol şi care ar reacţiona cu insuficientă iuţeală când ar fi nevoie de protecţie?

Stăpânindu-şi glasul, îi zise calm lui Daneel:

— E remarcabilă asemănarea dintre aceşti roboţi, Daneel. Tu îi poţi deosebi?

— Sigur, partenere Elijah. Desenul hainelor lor e diferit şi sunt diferite şi numerele lor de cod.

— Mie nu mi se par diferite.

— Nu eşti obişnuit să observi asemenea amănunte.

Baley făcu ochii mari:

— Ce numere de cod?

— Sunt uşor de văzut, partenere Elijah, când ştii unde să priveşti şi când ai ochii mai sensibili la infraroşu decât oamenii.

— Păi, atunci, aş avea probleme dacă ar trebui să-i identific, nu-i aşa?

— Deloc, partenere Elijah. Nu trebuie decât să-l întrebi pe robot care îi este numele întreg şi numărul de serie. El îţi va spune.

— Chiar dacă a fost instruit să-mi dea un răspuns fals?

— De ce ar fi un robot instruit astfel?

Baley se hotărî să nu explice.

Oricum, Giskard se întorcea. Îi spuse lui Baley:

— Domnule, veţi fi primit. Pe aici, vă rog.

Cei doi roboţi ai casei arătau drumul. În urma lor veneau Baley şi Daneel, acesta din urmă menţinându-si, protector, apăsarea mâinii pe braţul celuilalt. La urmă venea Giskard.

Cei doi roboţi se opriră în faţa unei uşi duble care se deschise, evident automat, în ambele părţi. Încăperea din spatele lor era inundată de o lumină slabă, cenuşie, lumina zilei pătrunzând prin draperii groase. Baley distinse vag o siluetă omenească mică, aşezată pe jumătate pe un scaun înalt, cu un cot sprijinit pe o masă ce se întindea pe toată lungimea peretelui.

Baley şi Daneel intrară, Giskard veni în spatele lor. Uşa se închise, lăsând camera şi mai întunecată.

O voce de femeie spuse tăios:

— Nu veni mai aproape! Rămâi unde eşti!

Şi în cameră explodă lumina zilei.

Baley clipi şi privi în sus. Tavanul era de sticlă şi, prin el, se vedea soarele. Acesta părea, totuşi, ciudat de întunecat şi putea fi privit, chiar dacă faptul nu influenţa calitatea luminii dinăuntru. Probabil că sticla (sau orice alt material transparent ar fi fost) difuza lumina fără s-o absoarbă.

Coborî privirea asupra femeii, care rămăsese în continuare pe scaun, şi spuse:

— Dr. Vasilia Fastolfe?

— Dr. Vasilia Aliena, dacă vrei tot numele. Nu împrumut numele altora. Îmi poţi spune dr. Vasilia. Este numele cu care mă ştiu toţi în Institut.

Glasul, care îi fusese destul de aspru, se înmuie:

— Şi ce mai faci, vechiul meu prieten Giskard?

Giskard răspunse cu o intonaţie ciudat de diferită de cea obişnuită:

— Te salut…

Se opri, apoi zise:

— Te salut, Mică Domnişoară.

Vasilia zâmbi:

— Şi acesta, presupun că este robotul cu aspect uman de care am auzit — Daneel Olivaw?

— Da, dr. Vasilia, zise Daneel vioi.

— Si în sfârşit, îl avem pe… Pământean.