Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Canalul tridimensional al doctorului Vasilia este deschis pentru recepţie. Sunteţi pregătit, domnule?

— Mai pregătit de-atât nici că se poate, zise Baley posac. Refuzase să se aşeze, gândindu-se că în picioare ar putea fi mai impozant. (Cât de impozant putea fi un Pământean?)

Ecranul începu să strălucească, pe când restul încăperii se întuneca, şi apăru o femeie — mai întâi cu un contur imprecis. Îl privea în faţă, cu mâna dreaptă odihnindu-se pe o masă de laborator încărcată cu seturi de diagrame. (Fără îndoială că şi ea plănuise să fie impozantă.) Pe măsură ce imaginea se accentua în centru, marginile ecranului păreau să se topească şi figura Vasiliei (dacă ea era) se contură mai bine şi deveni tridimensională. Se afla în cameră, absolut reală, doar că decorul camerei în care se afla nu se potrivea cu încăperea în care stătea Baley şi diferenţa era mare.

Era îmbrăcată într-o fustă-pantalon de culoare maro închis, largă, semitransparentă, astfel încât picioarele i se zăreau de la jumătate în jos. Bluza era strâmtă şi fără mâneci, iar braţele îi erau goale până la umăr. Decolteul era adânc iar părul, foarte blond, era creţ. N-avea nimic din urâţenia tatălui ei şi cu siguranţă că n-avea urechile lui mari. Baley ar fi putut, doar, să presupună că avusese o mamă frumoasă şi că fusese norocoasă cu distribuirea genelor. Era scundă, iar Baley observă o asemănare uimitoare cu Gladia la trăsăturile feţei, deşi expresia ei era cu mult mai rece şi părea să aibă caracteristicile unei personalităţi dominante.

Vorbi tăios:

— Dumneata eşti Pământeanul venit să rezolve problema tatălui meu?

— Da, dr. Fastolfe, răspunse Baley la fel de tăios.

— Poţi să-mi spui dr. Vasilia. Nu vreau să fiu confundată cu tatăl meu.

— Dr. Vasilia, trebuie să am ocazia de a vorbi cu dumneata faţă în faţă, o perioadă de timp acceptabilă.

— Sigur că ai vrea. Dar eşti Pământean şi reprezinţi o oarecare sursă de infecţii.

— Am fost tratat medical şi nu prezint nici un pericol. Tatăl dumitale stă cu mine de mai bine de o zi.

— Tatăl meu susţine că e un idealist şi trebuie să facă, din când în când, anumite lucruri care să întreţină amăgirea. Eu nu-l voi imita.

— Înţeleg că nu-i doreşti răul. Îi vei face rău dacă refuzi să mă primeşti.

— Pierzi timp. Nu vreau să te primesc decât astfel, şi a trecut o jumătate din timpul acordat. Dacă doreşti, ne putem opri acum, în cazul în care nu eşti mulţumit.

— Giskard e aici, dr. Vasilia, şi ar vrea să te roage să mă primeşti.

Giskard păşi în câmpul vizual:

— Bună dimineaţa, Mică Domnişoară, zise el încet.

O clipă, Vasilia păru încurcată şi, când vorbi, o făcu pe un ton ceva mai blând:

— Mă bucur să te vizionez, Giskard, şi te primesc oricând vrei, dar nu vreau să-l văd pe acest Pământean, nici măcar la rugămintea ta.

— În acest caz, zise Baley, folosindu-şi cu disperare toate rezervele, trebuie să aduc în faţa publicului cazul lui Santirix Gremionis, fără să te mai întreb.

Vasilia făcu ochii mari şi îşi strânse în pumn mâna de pe masă:

— Cine mai e şi Gremionis ăsta?

— Un tânăr chipeş care te cunoaşte bine. Trebuie să mă ocup de treburile astea fără să aud ce ai de spus?

— Îţi spun chiar acum că…

— Nu, zise Baley tare. Nu-mi vei spune nimic, dacă nu te văd personal.

Ea îşi strâmbă gura:

— Atunci, te voi primi, dar nu voi sta cu dumneata nici o clipă în plus. Te previn. Şi adu-l pe Giskard.

Legătura tridimensională se întrerupse cu un pocnet şi Baley se simţi ameţit la schimbarea bruscă de fundal. Căută un scaun şi se aşeză.

Giskard era cu o mână pe umărul lui, asigurându-se că a ajuns cu bine la scaun:

— Pot să vă ajut cu ceva, domnule? întrebă.

— N-am nimic, spuse Baley. Trebuie doar să-mi trag sufletul.

Dr. Fastolfe stătea în faţa lui:

— Încă o dată, scuzele mele pentru că nu-mi fac datoria de gazdă cum se cuvine. Am ascultat pe o derivaţie prevăzută pentru recepţie şi nu pentru transmitere. Voiam să-mi văd fiica, fie şi fără ca ea să mă vadă…

— Înţeleg, zise Baley, gâfâind uşor. Dacă manierele pretind că e nevoie de scuze pentru ceea ce ai făcut, atunci te iert.

— Dar ce e cu Santirix Gremionis ăsta? Numele nu-mi este cunoscut.

Baley îşi ridică ochii înspre Fastolfe şi spuse:

— Dr. Fastolfe, am auzit acest nume la Gladia, în dimineaţa asta. Ştiu foarte puţin despre el, dar am riscat când i-am spus fiicei dumitale. Condiţiile îmi sunt nefavorabile, dar rezultatele sunt aşa cum le doresc. După cum vezi, pot face deducţii utile, chiar dacă am informaţii puţine, aşa că mai bine m-ai lăsa în pace să continui tot aşa. Te rog ca pe viitor să mă ajuţi în totalitate şi să nu mai pomeneşti de un Sondaj Psihic.

Fastolfe tăcea, iar Baley simţi o satisfacţie cruntă pentru că-şi impusese voinţa — mai întâi asupra fiicei şi, apoi, asupra tatălui.

Nu ştia cât va putea continua să facă aşa.

Baley se opri la intrarea în vehiculul portant şi spuse cu hotărâre:

— Giskard, nu vreau ca ferestrele să fie acoperite. Nu vreau să stau în spate. Vreau să stau pe locul din faţă şi să văd Exteriorul. De vreme ce voi sta între tine şi Daneel, voi fi destul de păzit, doar dacă nu e distrusă chiar maşina. Iar în cazul ăsta, vom pieri cu toţii şi nu mai contează dacă stau în faţă sau în spate.

Giskard răspunse acestei declaraţii violente cu un respect şi mai mare:

— Domnule, dacă vă veţi simţi rău…

— Atunci veţi opri maşina, mă voi duce pe locul din spate şi vei putea să acoperi ferestrele. Nici nu va fi nevoie să opreşti maşina. Pot să sar peste locul din faţă în mers. De fapt, Giskard, e foarte important să mă acomodez cu Aurora cât se poate de bine şi, în orice caz, e important să mă acomodez cu Exteriorul. O spun ca pe un ordin, Giskard.

Daneel zise încet:

— Partenerul Elijah are foarte mare dreptate, prietene Giskard. Va fi în deplină siguranţă.

Giskard, poate fără tragere de inimă (Baley nu putea descifra expresia de pe chipul lui nu tocmai uman), cedă şi se aşeză la comenzi. Baley urcă după el şi privi prin parbriz mai puţin stăpân pe el decât îi sunase glasul. Totuşi, faptul că simţea câte un robot pe fiecare parte îl liniştea.

Maşina se ridică pe jeturile ei de aer şi se legănă puţin, de parcă şi-ar fi pierdut echilibrul. Baley simţi o greaţă uşoară în capul pieptului şi încercă să nu regrete demonstraţia de curaj făcută. N-avea nici un rost să-si spună că Daneel şi Giskard nu dădeau nici un semn de teamă şi că ar trebui să-i imite. Ei erau roboţi şi nu simţeau frica. Apoi maşina înaintă brusc, iar Baley se simţi împins cu putere spre spate. Într-o clipă căpătă o viteză mai mare decât avusese vreodată Expresul de pe Pământ, din Oraş. În faţă se întindea un drum larg, plin de iarbă. Viteza părea să fie şi mai mare, pentru că nu se zăreau, pe nici o parte, luminile cunoscute sau construcţiile Oraşului — erau numai suprafeţe mari de verdeaţă şi contururi neregulate.

Baley încercă să respire normal şi să discute cât mai firesc despre tot felul de lucruri. Zise:

— S-ar părea că nu trecem pe lângă nici o fermă, Daneel. Cred că e pământ nefolosit.

Daneel spuse:

— Acesta e teritoriul oraşului, partenere Elijah. Sunt grădini publice şi terenuri particulare.