Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Dar orice ar fi fost şi oricât de fugar, sigur a lăsat o urmă.

— Aşa cred, dr. Fastolfe. În cazul ăsta, va reveni. Sunt sigur.

— Ar trebui să aşteptăm?

— Ce altceva putem face?

— Există Sondajul Psihic.

Baley se rezemă de scaun şi-l privi fix pe Fastolfe, o clipă. Zise:

— Am auzit de el, dar poliţia de pe Pământ nu-l foloseşte.

— Nu suntem pe Pământ, domnule Baley, spuse Fastolfe încet.

— Poate dăuna creierului. N-am dreptate?

— Nu prea, în mâinile cui trebuie.

— Dar nu e imposibil, nici măcar în mâinile cui trebuie, zise Baley. Înţeleg că pe Aurora nu poate fi folosit decât în condiţii foarte stricte. Cei asupra cărora se exercită trebuie să fie vinovaţi de crimă sau…

— Da, domnule Baley, dar asta se referă la Aurorieni. Dumneata nu eşti Aurorian.

— Adică, pentru că sunt Pământean trebuie să fiu tratat ca un neom?

Fastolfe zâmbi şi-şi desfăcu braţele:

— Haide, domnule Baley. A fost doar o idee. Aseară erai destul de disperat ca să sugerezi rezolvarea dilemei noastre prin punerea Gladiei într-o situaţie îngrozitoare şi tragică. Mă întrebam dacă eşti destul de disperat ca să rişti chiar dumneata.

Baley se frecă la ochi şi rămase tăcut câteva clipe. Apoi spuse, cu vocea schimbată:

— Aseară greşeam. Am recunoscut. Cât despre ce discutăm acum, nu sunt deloc sigur că lucrul la care m-am gândit, când eram pe jumătate adormit, ar avea vreo importantă. Se poate să fi fost o amăgire — o prostie fără sens. Poate că n-a fost nimic. Nimic. Consideri că ar fi înţelept ca, pentru o posibilitate atât de mică de reuşită, să risc să-mi distrug creierul, fiindcă îţi închipui că aşa vei găsi soluţia problemei?

Fastolfe încuviinţă:

— Îţi aperi cauza cu elocinţă… iar eu n-am vorbit prea serios.

— Mulţumesc, dr. Fastolfe.

— Dar acum ce vom face?

— Deocamdată, vreau să vorbesc din nou cu Gladia. Sunt anumite lucruri pe care vreau să le clarific.

— Ar fi trebuit să le discuţi aseară.

— Aşa ar fi trebuit, dar aseară am înghiţit mai mult decât puteam să asimilez şi anumite idei mi-au scăpat. Sunt detectiv, nu computer infailibil. Fastolfe zise:

— Nu te condamn. Doar că nu vreau ca Gladia să fie deranjată degeaba. După câte mi-ai spus aseară, presupun că e într-o stare de nefericire profundă.

— Fără îndoială. Dar este şi foarte dornică să afle ce s-a întâmplat — cine, dacă a existat cineva, l-a omorât pe cel pe care ea îl considera soţul ei. Şi asta e de înţeles. Sunt sigur că mă va ajuta. Şi vreau să mai vorbesc cu o persoană.

— Cu cine?

— Cu fiica dumitale, Vasilia.

— Cu Vasilia? De ce? La ce bun?

— E robotician. Aş vrea să vorbesc şi cu alţi roboticieni, în afară de dumneata.

— Eu nu vreau acest lucru, domnule Baley.

Terminaseră de mâncat. Baley se ridică:

— Dr. Fastolfe, din nou trebuie să-ţi aduc aminte că mă aflu aici la solicitarea dumitale, nu am nici o însărcinare oficială să desfăşor munca de poliţist. Nu am nici o legătură cu autorităţile de pe Aurora. Singura şansă pe care o am ca să ajung la capătul acestei încurcături nefericite este să sper că anumiţi oameni mă vor ajuta de bunăvoie şi-mi vor răspunde la întrebări. Dacă mă opreşti, atunci e clar că nu pot merge mai departe decât sunt acum, adică nicăieri. Şi va fi destul de rău pentru dumneata — si, deci, pentru Pământ — aşa că te rog să nu-mi stai în cale. Dacă îmi înlesneşti întâlnirea cu cine doresc eu — sau dacă măcar încerci s-o înlesneşti, intervenind în numele meu — atunci locuitorii de pe Aurora vor considera acest fapt ca pe un semn de conştiinţă a nevinovăţiei din partea dumitale. Pe de altă parte, dacă îmi stinghereşti cercetările, la ce concluzie pot ei ajunge, decât că eşti vinovat şi te temi să nu se afle?

Fastolfe zise, mascându-şi cu greu enervarea:

— Înţeleg asta, domnule Baley. Dar de ce Vasilia? Mai sunt şi alţi roboticieni.

— Vasilia este fiica dumitale. Ea te cunoaşte. Ar putea avea păreri autorizate privind posibilitatea ca dumneata să distrugi un robot. Pentru că e membră a Institutului de Robotică şi se află de partea duşmanilor dumitale politici, orice mărturie favorabilă pe care ar putea-o depune ar fi convingătoare.

— Şi dacă depune mărturie împotriva mea?

— Vom vedea atunci. Vrei să iei legătura cu ea şi s-o rogi să mă primească?

Fastolfe vorbi cu resemnare:

— O să-ţi fac plăcerea, dar te înşeli dacă îţi închipui că o pot convinge uşor să te primească. S-ar putea să fie prea ocupată — sau să creadă că este. Poate fi plecată de pe Aurora. S-ar putea ca, pur şi simplu, să nu dorească să fie amestecată. Am încercat aseară să-ţi explic ce motive are — crede că are — ca să mă duşmănească. Dacă o rog să te primească, s-ar putea să fie silită să refuze, doar pentru că nu mă înghite.

— Vrei să încerci, dr. Fastolfe?

Fastolfe oftă:

— O să încerc, după ce te duci la Gladia. Presupun că vrei s-o vezi direct? Ţi-aş sugera că ar fi suficientă o vedere tridimensională. Imaginea este de calitate destul de bună, aşa că nu trebuie să vorbeşti cu ea în persoană.

— Îmi dau seama, dr. Fastolfe, dar Gladia este Solariană şi are amintiri neplăcute despre vizionarea în tridimensional. Si, oricum, eu sunt de părere că eficienţa este mult mai mare dacă eşti la faţa locului. Situaţia actuală este prea delicată şi problemele sunt prea mari pentru mine ca să renunţ la această eficienţă.

— Ei bine, o voi anunţa pe Gladia.

Plecă, ezită şi se întoarse din nou.

— Dar, domnule Baley…

— Da, dr. Fastolfe?

— Aseară mi-ai spus că situaţia este destul de gravă pentru dumneata ca să nesocoteşti orice neplăcere pe care i-ai putea-o provoca Gladiei. Ai explicat că sunt lucruri mai importante în joc.

— Aşa este, dar poţi fi sigur că n-o deranjez, dacă mă descurc.

— Nu vorbesc de Gladia acum. Te previn, doar, că această părere strict a dumitale ar trebui extinsă şi asupra mea. Nu mă aştept să te îngrijoreze bunăstarea sau mândria mea, dacă ai posibilitatea să vorbeşti cu Vasilia. Nu aştept cu nerăbdare rezultatele, dar dacă vorbeşti, într-adevăr, cu ea, voi suporta orice neplăcere care va decurge de aici şi nu eşti obligat să încerci să mă cruţi. Înţelegi?

— Ca să fiu cinstit, dr. Fastolfe, n-am avut nici o intenţie să te cruţ. Dacă pun neplăcerea sau ruşinea dumitale faţă în fată cu politica voastră şi cu bunăstarea Lumii mele, n-aş ezita nici o clipă să te fac de ruşine.

— Bun! Şi, domnule Baley, trebuie să extindem această atitudine şi asupra dumitale. Bunăstarea dumitale nu are voie să ne stea în drum.

— N-a fost vorba de bunăstarea mea, când te-ai hotărât să mă chemi aici fără să mă întrebi.

— Mă refer la altceva. Dacă după un timp — nu mult, dar un timp oarecare — nu progresezi deloc în aflarea unei soluţii, va trebui să ne gândim la Sondajul Psihic, la urma urmei. Ultima noastră şansă ar fi să aflăm ce cunoaşte mintea dumitale şi dumneata nu ştii că ea ştie.

— Poate nu ştie nimic, dr. Fastolfe.

Fastolfe îl privi pe Baley cu tristeţe:

— De acord. Dar, aşa cum ai spus referitor la posibilitatea ca Vasilia să depună mărturie împotriva mea — vom vedea atunci.

Se întoarse iar şi ieşi din încăpere.

Baley se uită după el, gânditor. Acum i se părea că, dacă ar face vreun progres, ar înfrunta represalii fizice necunoscute — dar, poate, periculoase. Şi dacă n-ar progresa, ar înfrunta Sondajul Psihic, şi ăsta nu putea fi mai bun.