Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Pe Iehova! murmură pentru el.

Drumul spre casa Gladiei păru mai scurt decât cu o zi înainte. Afară era însorit şi frumos din nou, dar priveliştea părea alta. Soarele arunca raze piezişe din partea opusă, desigur, iar culoarea era puţin diferită. Poate că plantele păreau altele dimineaţa faţă de seara — sau miroseau altfel. Baley îşi amintea că se gândise uneori la asta, pe Pământ.

Daneel şi Giskard îl însoţeau şi de data asta, dar mergeau mai aproape de el şi păreau mai puţin îngrijoraţi.

Baley întrebă alene:

— Aici soarele străluceşte tot timpul?

— Nu, partenere Elijah, răspunse Daneel. Dacă s-ar întâmpla aşa, ar fi un dezastru pentru lumea plantelor şi, prin urmare, pentru umanitate. Prognoza este, de fapt, că soarele va fi acoperit de nori în timpul zilei.

— Ce-a fost asta? întrebă Baley uimit.

Un animal mic, cafeniu deschis, se ghemuise în iarbă. Văzându-i pe ei, fugise cam fără grabă.

— Un iepure, domnule, zise Giskard.

Baley se linişti. Îi văzuse şi pe câmpurile de pe Pământ.

De data asta, Gladia nu-i aştepta la uşă, dar era clar că îi aştepta. Când un robot îi pofti înăuntru, ea nu se ridică, ci spuse, cam iritată şi obosită:

— Dr. Fastolfe mi-a zis că trebuie să mă vezi din nou. Ce mai e?

Purta o rochie strânsă pe corp şi se vedea că nu mai are nimic pe dedesubt: Părul îi era dat pe spate, lins, iar chipul îi era palid. Arăta mai obosită decât cu o zi înainte şi era evident că dormise puţin. Daneel, amintindu-si ce se întâmplase în prima zi, nu intră în cameră. Totuşi, Giskard intră, privi atent în jur, apoi se retrase într-o nişă din perete. Un robot al Gladiei stătea în altă nişă.

Baley zise:

— Îmi pare nespus de rău, Gladia, că trebuie să te deranjez încă o dată.

— Aseară am uitat să-ţi spun, vorbi Gladia, că, după ce Jander va fi ars, va fi, bineînţeles, reciclat pentru refolosire în fabricile de roboţi. Cred că va fi amuzant să ştiu că, de fiecare dată când voi vedea un robot nou construit, mă voi putea gândi că e alcătuit din mulţi atomi ai lui Jander.

— Şi noi suntem reciclaţi când murim, zise Baley, şi cine ştie ce atomi şi ai cui sunt în tine sau în mine în clipa asta, ori în ai cui vor fi ai noştri cândva.

— Ai foarte multă dreptate, Elijah. Şi îmi aduci aminte cât de uşor este să filozofezi asupra necazurilor altora.

— Aşa e, Gladia, dar n-am venit să filozofez.

— Atunci, fă lucrul pentru care ai venit.

— Trebuie să pun întrebări.

— N-au fost destule ieri? De atunci ţi-ai petrecut timpul gândindu-te la altele noi?

— În parte, da, Gladia. Ieri ai spus că şi după ce erai cu Jander — ca soţ şi soţie — au existat bărbaţi care ţi s-au oferit şi că tu i-ai refuzat. Despre asta trebuie să te întreb.

— De ce?

Baley ignoră întrebarea.

— Povesteşte-mi, zise, câţi bărbaţi ţi s-au oferit în timpul cât erai măritată cu Jander?

— Nu mi-am notat, Elijah. Trei sau patru.

— A fost vreunul dintre ei insistent? S-a oferit cineva mai mult decât o dată?

Gladia, care îi evitase privirea, i se uită drept în faţă şi întrebă:

— Ai vorbit cu alţii despre asta?

Baley dădu din cap:

— N-am vorbit decât cu tine despre acest lucru. Oricum, din întrebarea ta îmi dau seama că a existat cel puţin unul care a fost insistent.

— Unul. Santirix Gremionis, oftă ea. Aurorienii au nume atât de neobişnuite şi el era neobişnuit — pentru un Aurorian. N-am mai întâlnit niciodată unul aşa de stăruitor ca el. Întotdeauna era politicos, întotdeauna îmi întâmpina refuzul cu un zâmbet şi cu o plecăciune demnă, şi apoi, ca şi cum n-ar fi fost nimic, încerca din nou în săptămâna următoare sau chiar în următoarele zile. Simpla repetare era o mică lipsă de respect. Un Aurorian cuviincios acceptă un refuz permanent în afară de cazul în care posibila parteneră îi dă de înţeles, destul de clar, că s-a răzgândit.

— Mai spune-mi… Cei care ţi se ofereau ştiau de relaţia ta cu Jander?

— Ăsta nu era un lucru pe care să-l pomenesc în conversaţiile ocazionale.

— Bine, atunci să-l luăm anume pe acest Gremionis. El ştia că Jander e soţul tău?

— Nu i-am spus-o niciodată.

— Nu îndepărta subiectul de discuţie, Gladia. Nu e vorba dacă i-ai spus-o. Spre deosebire de alţii, el s-a oferit în mod repetat. Apropo, de câte ori ai spune? De trei ori? De patru? De câte ori?

— N-am numărat, zise Gladia obosită. Se poate să fi fost de vreo douăsprezece ori sau mai mult. Dacă n-ar fi fost o persoană plăcută în alte privinţe, ar fi trebuit să-mi pun roboţii să-i împiedice intrarea în locuinţa mea.

— A, dar n-ai făcut-o. Şi cere timp să faci multiple oferte. El a venit să te vadă. Te-a întâlnit. A avut timp să observe prezenta lui Jander şi cum te purtai cu acesta. Nu putea să-şi dea seama de relaţie?

Gladia negă din cap:

— Nu cred. Jander nu se amesteca niciodată când eu eram cu o fiinţă umană.

— Aşa erau indicaţiile tale? Cred că aşa trebuie să fi fost.

— Erau. Şi, înainte ca tu să sugerezi că îmi era ruşine din cauza relaţiei, era doar o încercare de a evita complicaţiile supărătoare. Am un oarecare instinct al intimităţii când e vorba de sex, pe care Aurorienii nu-l au.

— Mai gândeşte-te. Putea să-şi dea seama? Iată-l, un bărbat îndrăgostit…

— Îndrăgostit!

Sunetul pe care-l scosese ea semăna cu un sforăit:

— Ce ştiu Aurorienii despre dragoste?

— Un bărbat care se consideră îndrăgostit. Tu nu eşti impresionată. Nu e posibil ca el, cu sensibilitatea şi suspiciunea unui îndrăgostit dezamăgit, să fi ghicit? Gândeşte-te! A făcut vreodată o aluzie indirectă la Jander? Ceva care să-ţi provoace o bănuială cât de mică…

— Nu! Nu! Nu s-a mai auzit ca un Aurorian să vorbească de rău preferinţele sexuale sau obiceiurile altuia.

— Nu neaparat de rău. Un comentariu ironic, poate. Orice semn că bănuia relaţia.

— Nu! Dacă tânărul Gremionis ar fi rostit vreodată un asemenea cuvânt, n-ar mai fi intrat în casa mea şi eu aş fi avut grijă să nu se mai apropie niciodată de mine. Dar el n-ar fi făcut aşa ceva. Era de o politeţe plină de zel faţă de mine.

— Ai spus „tânărul”. Câţi ani are acest Gremionis?

— E cam de vârsta mea. Treizeci şi cinci. Poate chiar un an sau doi mai puţin.

— Un copil, zise Baley cu tristeţe. Chiar mai tânăr decât mine. Dar la vârsta asta… Să presupunem că a bănuit relaţia ta cu Jander şi n-a spus nimic — absolut nimic. N-ar fi putut, cu toate acestea, să fie gelos?

— Gelos?

Lui Baley îi trecu prin minte că pe Aurora sau pe Solaria cuvântul poate să nu însemne mare lucru:

— Mânios că ai putea să preferi pe altul în locul lui.

Gladia zise tăios:

— Ştiu ce înseamnă cuvântul „gelos”. L-am repetat doar din surprindere că eşti în stare să-ţi imaginezi un Aurorian gelos. Pe Aurora, oamenii nu sunt geloşi din cauza sexului. Cu siguranţă că pentru alte lucruri, dar nu din cauza sexului.

Pe faţă i se citi clar un rânjet:

— Chiar dacă era gelos, ce importantă ar avea? Ce putea să facă?

— Nu e posibil să-i fi spus lui Jander că relaţia cu un robot ţi-ar periclita situaţia pe Aurora…

— Asta n-ar fi fost adevărat!

— Jander putea să creadă, dacă i se spunea aşa — să creadă că-ţi dăunează, că-ţi face rău. Ar fi imposibil să fie ăsta motivul pentru degajarea mentală?