Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Aprinde din nou lumina, Daneel!

Camera fu inundată de lumină.

— Daneel, zise Baley, nu vreau nimic din toate astea. Nu vreau stele, nori, zgomote, copaci, vânt — nici măcar miresme. Vreau întuneric — întuneric inexpresiv. Poţi aranja asta?

— Sigur, partenere Elijah.

— Atunci, fă-o. Şi arată-mi cum să sting singur lumina când sunt gata să mă culc.

— Sunt aici ca să te apăr, partenere Elijah.

Baley spuse, morocănos:

— Sunt sigur că poţi s-o faci de pe cealaltă parte a uşii. Cred că Giskard o să fie afară, la fereastră, dacă sunt, într-adevăr, ferestre în spatele draperiilor.

— Sunt. Dacă treci acest prag, partenere Elijah, vei găsi o Personală rezervată pentru tine. Această parte a peretelui nu este materială şi vei trece uşor prin ea. Lumina se va aprinde imediat ce vei intra şi se va stinge cum vei ieşi — şi nu există decoraţiuni. Vei putea face duş, dacă vrei, sau orice altceva înainte de culcare sau după o plimbare.

Baley se uită în direcţia arătată. Nu văzu nici o spărtură în perete, dar felul în care era modelată podeaua în acel punct arăta o îngroşare, ca şi cum ar fi fost un prag.

— Cum văd în întuneric, Daneel? întrebă el.

— Acea parte a peretelui — care nu este de fapt perete — se va lumina uşor. Cât despre lumina din cameră, iată această adâncitură în căpătâiul patului tău în care, dacă pui degetul, camera se întunecă dacă e luminată şi invers.

— Mulţumesc. Acum poţi pleca.

După o jumătate de oră, terminase cu Personala şi se ghemui sub pătură, cu lumina stinsă, învăluit într-un întuneric liniştitor.

Aşa cum spusese Fastolfe, fusese o zi lungă. Era aproape de necrezut că sosise pe Aurora doar în dimineaţa aceea. Aflase o mulţime de lucruri şi, totuşi, nici unul nu-i fusese de folos. Stând în întuneric, trecu în revistă întâmplările zilei, sperând să-i vină vreo idee care-i scăpase până atunci, dar nu se petrecu nimic de felul ăsta. lată cine era cugetătorul, perspicacele, subtilul Elijah Baley din dramatizarea de pe hiperunde.

Salteaua îl cuprinse din nou pe jumătate şi se simţea ca într-un adăpost cald. Se răsuci puţin şi se întinse, apoi îşi schimbă poziţia. N-avea nici un rost să recapituleze evenimentele zilei cu mintea obosită şi adormită, dar tot încercă s-o facă, revăzând pas cu pas cu mintea prima lui zi pe Aurora — de la cosmodrom până la locuinţa lui Fastolfe, apoi la Gladia, apoi iar la Fastolfe.

Gladia — mai frumoasă decât şi-o amintea, dar dură… avea ceva dur… sau era numai o aparentă, ca să se apere… biata femeie. Se gândi cu căldură la reacţia ei când i-a atins lui obrazul… dacă ar fi putut rămâne cu ea, ar fi învăţat-o… Aurorieni proşti… atitudine dezgustător de indiferentă faţă de sex… merge orice… de fapt, nu merge nimic… nu merită… proşti… la Fastolfe, la Gladia, înapoi la Fastolfe.

Se mişcă puţin şi simţi cum salteaua ia altă formă. Înapoi la Fastolfe. Ce s-a întâmplat pe drumul de întoarcere la Fastolfe? Ceva ce s-a spus? Ceva ce nu s-a spus? Şi pe navă, înainte să ajungă pe Aurora — ceva care se potrivea cu…

Baley se afla pe tărâmul viselor, pe jumătate adormit, când gândul e liber şi se conduce după alte legi. Corpul parcă ar zbura, înălţându-se în aer, scăpat de gravitaţie. Lua întâmplările cum voia el, aspecte nesemnificative pe care Baley nu le observase, le aduna… una după alta… zornăind… formând o ţesătură… o alcătuire…

Apoi lui Baley i se păru că aude un sunet şi reveni la starea de veghe. Ascultă, nu auzi nimic şi se lăsă iar în voia somnului, ca să-şi reia gândul, dar îl pierduse. Era ca şi cum o capodoperă s-ar fi scufundat într-o mlaştină. Îi vedea contururile. Amestecul de culori. Acestea deveneau tot mai întunecate, dar e! ştia că sunt acolo. Şi chiar dacă o căuta cu disperare, dispăruse de tot şi el nu-şi mai amintea nimic de ea. Absolut nimic. Chiar se gândise la ceva, sau amintirea că ar fi făcut-o era o iluzie născută din tulburarea unei minţi adormite? Iar el era, într-adevăr, adormit.

Când se trezi o clipă în timpul nopţii, îşi spuse: „Am avut o idee. O idee importantă.” Dar nu-şi amintea nimic, în afară de faptul că fusese ceva.

Rămase treaz o vreme, privind în întuneric. Dacă fusese ceva — cu siguranţă că va reveni, în timp. Sau s-ar putea să nu revină! (Pe Iehova!)

… Şi adormi din nou.

Baley se trezi brusc şi adulmecă bănuitor aerul. Se simţea un miros slab şi necunoscut, care dispăru după câteva respiraţii.

Daneel stătea serios lângă pat. Spuse:

— Sper, partenere Elijah, că ai dormit bine.

Baley privi în jur. Draperiile erau tot trase peste ferestre, dar era clar că în Exterior era zi. Giskard aranja nişte haine, de la pantofi până la sacou, total diferite de cele pe care le purtase cu o zi înainte. Răspunse:

— Foarte bine, Daneel. M-a trezit ceva?

— S-a făcut o injecţie cu antisomnină în aerul din încăpere, partenere Elijah. Activează sistemul de trezire. Am folosit o cantitate mai mică decât cea normală, pentru că nu ştiam cum vei reacţiona. Poate că ar fi trebuit să folosim o cantitate şi mai mică.

— Mie mi s-a părut ca o izbitură în spate. Cât e ora?

— E 07.05, după unitatea de măsură de pe Aurora. Fiziologic. Micul dejun va fi gata peste o jumătate de oră.

Spusese toate astea fără urmă de bună dispoziţie, deşi o fiinţă umană ar fi considerat potrivit un zâmbet.

Giskard zise, cu o voce mai inflexibilă şi mai puţin nuanţată decât a lui Daneel:

— Domnule, prietenul Daneel şi cu mine nu putem intra în Personală. Dacă dumneavoastră veţi intra şi ne veţi anunţa dacă vă trebuie ceva, noi vă vom servi imediat.

— Da, bineînţeles.

Baley se ridică, se răsuci şi se dădu jos din pat.

Giskard începu deîndată să strângă patul:

— Vă rog să-mi daţi pijamaua dumneavoastră, domnule.

Baley ezită doar o clipă. Un robot îi cerea asta, nu altceva. Se dezbrăcă şi-i întinse pijamaua lui Giskard, care o luă cu o înclinare uşoară şi demnă a capului.

Baley se privi cu dispreţ. Observă dintr-o dată un corp de vârstă mijlocie, foarte probabil în stare mai proastă decât al lui Fastolfe, care era de aproape trei ori mai bătrân.

Îşi căută din obişnuinţă papucii şi descoperi că nu existau. Pesemne că nici nu-i trebuia. Podeaua se simţea caldă şi moale la mers. Intră în Personală şi ceru indicaţii. De pe cealaltă parte a peretelui amăgitor, Giskard îi explică, serios, cum funcţionează aparatul de ras, pasta de dinţi, îi spuse cum să treacă dispozitivul de spălat pe comandă automată, cum să regleze temperatura duşului.

Totul era mai mare şi mai minuţios decât pe Pământ şi nu existau despărţituri pe partea cealaltă prin care să audă agitaţia şi zgomotele involuntare ale altcuiva, pe care el trebuia să le ignore cu încăpăţânare ca să întreţină iluzia intimităţii.

Era inutil, se gândi Baley posac în timp ce îndeplinea ritualul somptuos, dar era o inutilitate cu care (ştia deja) s-ar fi putut obişnui. Dacă ar sta aici, pe Aurora, o perioadă oarecare, şocul întoarcerii pe Pământ ar fi dureros de puternic, mai ales în privinţa Personalei. Spera ca readaptarea să nu dureze mult, dar mai spera că pământenii care vor coloniza Lumi noi să nu se simtă obligaţi să se agaţe de ideea Personalelor Comune.

Poate că, se gândi Baley, aşa ar trebui definit inutilul : ceva cu care te poţi obişnui repede.