Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

Baley îşi muşcă buza inferioară. Nu se afla pe Pământ. Nu era susţinut de nici o autoritate oficială, iar în joc se afla mai mult decât prestigiul lui profesional. Spuse:

— Îmi cer scuze, dr. Fastolfe, dacă ţi-am rănit sentimentele. N-am vrut să insinuez că nu eşti sincer sau că nu vrei să mă ajuţi. Cu toate astea, nu pot lucra dacă nu cunosc întregul adevăr. Să-ţi sugerez răspunsul posibil pe care-l caut şi dumneata să-mi spui dacă am nimerit-o, dacă sunt pe aproape sau dacă mă înşel. Se poate să i-l fi dat pe Jander Gladiei, ca ea să-si îndrepte asupra lui energia sexuală şi să nu aibă astfel ocazia să ţi se ofere dumitale? Poate că n-a fost ăsta motivul dumitale conştient, dar gândeşte-te acum la el. E posibil ca un asemenea sentiment să fi contribuit când ai făcut cadoul?

Fastolfe ridică un bibelou uşor şi transparent de pe masa din sufragerie. Îl întoarse pe toate părţile, iar şi iar. Cu excepţia acestei mişcări, dr. Fastolfe părea încremenit. În sfârşit, spuse:

— S-ar putea, domnule Baley. Sigur, după ce i l-am împrumutat pe Jander — apropo, n-a fost chiar un cadou — m-a preocupat mai puţin ideea că ea mi s-ar putea oferi.

— Ştii dacă Gladia s-a folosit de Jander în scopuri sexuale?

— Ai întrebat-o pe Gladia dacă l-a folosit, domnule Baley?

— Asta n-are nici o legătură cu întrebarea mea. Ştii? Ai fost martor la vreun act sexual între ei? Te-a informat vreunul dintre roboţii dumitale despre aşa ceva? Ţi-a spus ea însăşi?

— Răspunsul la toate întrebările astea, domnule Baley, este nu. Dacă mă gândesc, nu e nimic neobişnuit în folosirea roboţilor în scopuri sexuale, fie de către bărbaţi, fie de către femei. Roboţii obişnuiţi nu sunt tocmai adaptaţi pentru asta, dar fiinţele umane au multă imaginaţie în această privinţă. Cât despre Jander, el este adaptat pentru că are aspect uman atât cât am putut să-l facem…

— Ca să poată lua parte la un act sexual.

— Nu, nu ne-am gândit niciodată la aşa ceva. Era vorba de problema abstractă de a construi un robot cu aspect absolut uman, pe care am pus-o în aplicare răposatul dr. Sarton şi cu mine.

— Dar aceşti roboţi cu aspect uman sunt ideal proiectaţi pentru actul sexual, nu-i aşa?

— Cred că sunt şi, dacă stau să mă gândesc — şi, recunosc, m-am gândit chiar de la început — Gladia l-ar fi putut folosi pe Jander aşa. Dacă a făcut-o, sper ca operaţia să-i fi oferit plăcere. Dacă da, voi considera împrumutul făcut ei o faptă bună.

— Ar fi putut fi mai mult decât o faptă bună?

— În ce fel?

— Ce-ai zice dacă ţi-aş spune că Jander şi Gladia erau soţ şi soţie?

Mâna lui Fastolfe, care mai ţinea încă bibeloul, se încleştă, îl ţinu strâns o clipă, apoi îi dădu drumul.

— Cum? E ridicol. E imposibil din punct de vedere legal. Nu se pune problema copiilor, aşa că e de neconceput o cerere pentru ei. Fără intenţia unei astfel de cereri, nu poate fi vorba de căsătorie.

— Aici nu se pune problema legalităţii, dr. Fastolfe. Adu-ţi aminte că Gladia e Solariană şi nu are concepţia de pe Aurora. E vorba de sentiment. Chiar Gladia mi-a spus că l-a considerat pe Jander ca fiind soţul ei. Cred că acum se consideră văduva lui şi că a suferit altă traumă sexuală — şi încă una gravă. Dacă ai contribuit în vreun fel, cu bună ştiinţă, la această întâmplare…

— Pe toate stelele, izbucni Fastolfe cu neobişnuită emoţie, n-am făcut-o. Orice ar fi fost în mintea mea, nu mi-am închipuit niciodată că Gladia şi- ar putea imagina căsătoria cu un robot, oricât de asemănător cu omul ar fi fost acesta. Nici un Aurorian nu şi-ar fi putut închipui aşa ceva.

Baley încuviinţă şi ridică o mână:

— Te cred. Nu cred că poţi juca atât de bine teatru ca să mimezi sinceritatea. Dar trebuia să ştiu. La urma urmei, era cât se poate de posibil…

— Nu, nu era. Posibil să previn situaţia? Să creez intenţionat această stare de văduvie, dintr-un motiv oarecare? Niciodată. Era de neconceput, aşa că n-am conceput-o. Domnule Baley, orice aş fi avu în minte când l-am plasat pe Jander în locuinţa ei, am avut intenţii bune. Nu m-am gândit la asta. Intenţia bună e o apărare slabă, ştiu, dar e tot ce pot oferi.

— Dr. Fastolfe, să nu mai vorbim despre asta, zise Baley. Ceea ce ofer eu acum, este o posibilă rezolvare a misterului.

Fastolfe respiră adânc şi se rezemă de scaun:

— Ai lăsat să se înţeleagă asta de când te-ai întors de la Gladia. Îl privi pe Baley cu o uşoară ferocitate în ochi:

— Nu puteai să-mi vorbeşti de la început despre „cheia” misterului? Era nevoie să trecem prin toate… astea?

— Îmi pare rău, dr. Fastolfe. Cheia nu face nici doi bani fără toate… astea.

— Bine, atunci. Dă-i drumul.

— În regulă. Jander era într-o situaţie pe care dumneata, cel mai mare teoretician în robotică din toate Lumile, n-ai prevăzut-o, cum ai şi recunoscut. El îi plăcea atât de mult Gladiei, încât ea îl iubea nespus şi îl considera soţul ei. Şi dacă reiese că, plăcându-i, îi şi displăcea?

— Nu sunt sigur că te-am înţeles.

— Păi, uite, dr. Fastolfe. Ea e cam secretoasă în privinţa asta. Am aflat că pe Aurora problemele sexuale nu sunt ceva de ascuns cu orice preţ.

— Nu le difuzăm pe hiperunde, zise Fastolfe sec, dar nu facem din ele un secret mai mare decât oricare altă problemă strict personală. În general, ştim cine a fost ultimul partener al cuiva şi, dacă suntem între prieteni, ajungem la ideea de cât de bun, sau cât de înflăcărat, sau cât de mult în sens invers a fost un partener — sau amândoi. E un subiect de flecăreală, uneori.

— Da, dar dumneata nu ştiai nimic despre legătura Gladiei cu Jander.

— Bănuiam…

— Nu-i acelaşi lucru. Ea nu ţi-a spus nimic. Dumneata n-ai văzut nimic. Şi nici vreun robot n-a putut relata ceva. Ea ţinea asta secret până şi faţă de dumneata, cel mai bun prieten al ei pe Aurora. E clar că roboţii ei primiseră indicaţii atente să nu discute niciodată despre Jander şi Jander însuşi trebuie să fi fost perfect instruit să nu divulge nimic.

— Cred că asta e concluzia logică.

— De ce-ar face ea asta, dr. Fastolfe?

— Un punct de vedere Solarian despre intimitatea sexului?

— Nu e ca şi cum ai spune că-i era ruşine?

— N-avea de ce să-i fie, deşi faptul că-l considera pe Jander soţ ar fi făcut-o de râs.

— Ar fi putut ascunde partea asta foarte uşor, fără să ascundă tot. Să presupunem că, în felul ei solarian, îi era ruşine.

— Ei, şi?

— Nimănui nu-i place să-i fie ruşine — şi ea ar fi putut să-l învinuiască pe Jander pentru asta, după obiceiul destul de lipsit de sens pe care-l au oamenii de a căuta să-i invinuiască pe ceilalţi pentru neplăceri care sunt, evident, din propria lor vină.

— Da?

— Poate au fost ocazii când Gladia, care are un temperament iute, a izbucnit în lacrimi, să zicem, şi l-a dojenit pe Jander că este cauza ruşinii şi nenorocirii ei. Poate că n-a durat mult şi a trecut repede la scuze şi mângâieri, dar Jander n-ar fi prins ideea că, de fapt, el era cauza ruşinii şi nefericirii ei?

— Poate.

— Şi nu s-ar fi putut să însemne pentru Jander că, dacă ar continua relaţia, ar face-o nefericită, şi dacă ar pune capăt relaţiei, ar face-o nefericită? Orice ar fi făcut, ar fi încălcat Prima Lege şi, incapabil să mai acţioneze fără această încălcare, nu s-a putut refugia decât în inactivitate — şi aşa a intrat în degajare mentală. Îţi aminteşti povestea pe care mi-ai spus-o mai devreme, despre robotul legendar care citea gândurile şi care a fost oprit de acea înaintaşă a roboticii?