Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Ale oraşului?

Lui Baley nu-i venea să creadă. Ştia şi el ce înseamnă un Oraş.

— Eos este cel mai mare şi mai important oraş de pe Aurora. Primul care a fost întemeiat. Adunarea Legislativă de pe Aurora îşi are sediul aici. Preşedintele Adunării Legislative îşi are proprietatea aici şi vom trece pe lângă ea.

Nu numai că era oraş, dar era şi cel mai mare. Baley privi în partea cealaltă.

— Aveam impresia că reşedinţele lui Fastolfe şi a Gladiei se află în suburbia oraşului Eos. Cred că de acum am depăşit marginea oraşului.

— Deloc, partenere Elijah. Trecem prin centrul lui. Marginea este la şapte kilometri de aici şi destinaţia noastră se află la aproape patruzeci de kilometri după aceea.

— Centrul oraşului? Nu văd nici o construcţie.

— Nu trebuie să se vadă de pe şosea, dar uite una pe care o poţi zări printre copaci. Aceasta e locuinţa lui Fuad Labord, un binecunoscut scriitor.

— Cunoşti toate locuinţele din vedere?

— Ele se află în banca mea de memorii, zise Daneel cu demnitate.

— Pe şosea nu e deloc circulaţie. De ce?

— Distanţele mari se străbat cu maşini aeriene sau cu maşini magnetice subterane. Legăturile tridimensionale…

— Pe Solaria sunt numite vizionări, zise Baley.

— Şi aici, în discuţiile neoficiale, dar mai exact T.V.C. Această formulă înglobează multe comunicaţii. În fond, Aurorienilor le place să meargă pe jos şi nu e neobişnuit să străbată câţiva kilometri pentru vizite sociale sau, chiar, pentru întâlniri de afaceri, când timpul nu contează.

— Iar noi trebuie să ajungem undeva unde e prea departe de mers pe jos, prea aproape pentru maşini aeriene şi unde vizionarea tridimensională nu este dorită — aşa că folosim o maşină de teren.

— Mai precis un vehicul portant, partenere Elijah, dar presupun că poate fi numit maşină de teren.

— Cât timp facem până la casa Vasiliei?

— Nu mult, partenere Elijah. Ea este la Institutul de Robotică, aşa cum poate ştii.

Urmară câteva clipe de tăcere, apoi Baley zise:

— Acolo, la orizont, parcă ar fi înnorat.

Giskard luă o curbă cu viteză mare, maşina înclinându-se la aproape treizeci de grade. Baley îşi înăbuşi un geamăt şi se agăţă de Daneel, care îşi aruncă braţul stâng pe după umerii lui Baley si-i strânse ca într-o menghină, cu câte o mână pe fiecare umăr. Baley începu să respire încet, pe măsură ce maşina se îndrepta.

Daneel spuse:

— Da, norii aceia vor aduce precipitaţii mai târziu, în timpul zilei, aşa cum era prognoza.

Baley se încruntă. ÎI prinsese ploaia o dată — o dată — în timpul experimentului pe câmp, în Exterior, pe Pământ. O clipă fusese în panică totală, când îşi dădu seama că nu are pe ce buton să apese ca s-o oprească. De sus curgea apă într-una! Apoi toată lumea a fugit şi a fugit şi el, îndreptându-se către Oraşul uscat şi uşor de controlat. Dar aici era pe Aurora şi n-avea idee ce-ar trebui să facă dacă plouă şi nu era nici un Oraş în care să se adăpostească. Să alerge la cea mai apropiată locuinţă? Refugiaţilor li se urează automat bun venit? Apoi urmă o altă întoarcere scurtă şi Giskard spuse:

— Domnule, suntem în parcarea Institutului de Robotică. Acum putem intra şi vizita locuinţa pe care dr. Vasilia o are în curtea Institutului.

Baley dădu din cap a încuviinţare. Călătoria durase vreo cincisprezece-douăzeci de minute (după cum apreciase el, timp Pământean) şi era bucuros că se terminase. Zise, gâfâind puţin:

— Vreau să ştiu ceva despre fiica lui Fastolfe înainte de a o întâlni. Tu n-ai cunoscut-o, nu-i aşa, Daneel?.

Daneel răspunse:

— Pe vremea când am luat eu naştere, dr. Fastolfe şi fiica lui se despărţiseră de multă vreme. N-am întâlnit-o niciodată.

— Cât despre tine, Giskard, tu şi cu ea vă cunoaşteţi bine. Aşa-i?

— Aşa e, domnule, zise Giskard netulburat.

— Şi ţineţi unul la altul?

— Cred, domnule, că fiica doctorului Fastolfe se simţea bine cu mine.

— Tu te simţeai bine cu ea? Giskard păru că-şi alege cuvintele:

— Îmi dă senzaţia pe care cred că fiinţele umane o denumesc „plăcerea de a fi cu altă fiinţă umană”.

— Dar mai mult cu Vasilia, cred. Am dreptate?

— Faptul că ea se simţea bine cu mine, domnule, zise Giskard, părea, într-adevăr, să stimuleze acele potenţiale pozitronice care mie îmi produc reacţii asemănătoare cu cele pe care le produce plăcerea în fiinţele umane. Cel puţin aşa mi-a explicat dr. Fastolfe odată.

— De ce şi-a părăsit Vasilia tatăl? întrebă brusc Baley.

. Giskard nu răspunse.

— Ţi-am pus o întrebare, băiete, zise Baley, pe tonul dintr-o dată categoric al Pământeanului ce se adresează unui robot.

Giskard întoarse capul şi-l fixă pe Baley, care se gândi o clipă că strălucirea din ochii robotului era o izbucnire de indignare la auzul cuvântului jignitor.

Giskard vorbi, totuşi, calm şi în ochi nu i se citea nimic:

— Aş vrea să răspund, domnule, dar domnişoara Vasilia mi-a dat ordin, atunci, să nu spun nimic referitor la această separare.

— Dar eu îţi dau ordin să-mi răspunzi şi pot s-o fac foarte sever… dacă vreau.

— Îmi pare rău, zise Giskard. Domnişoara Vasilia, chiar de atunci, era talentată în robotică, iar ordinele pe care mi le-a dat au fost suficient de puternice ca să reziste, orice aţi spune dumneavoastră, domnule.

Baley spuse:

— Trebuie să fi fost foarte talentată în robotică, fiindcă dr. Fastolfe mi-a spus că ea te reprograma uneori.

— Nu era periculos, domnule. Dr. Fastolfe în persoană putea corecta, oricând, orice greşeală.

— A trebuit s-o facă?

— N-a trebuit, domnule.

— Care era specificul reprogramării?

— Probleme minore, domnule.

— Poate, dar fă-mi pe voie. Ce anume făcea ea?

Giskard ezită, iar Baley ştiu imediat ce înseamnă asta. Robotul spuse:

— Mă tem că nu pot răspunde la nici o întrebare referitoare la reprogramare.

— Ţi s-a interzis?

— Nu, domnule, dar reprogramarea şterge automat ce a fost înainte. Dacă mi se schimbă ceva anume, mi se pare că am fost întotdeauna schimbat şi nu mai am amintirea a ceea ce a fost înainte de a fi schimbat.

— Atunci de unde ştii că reprogramarea a fost minoră?

— De vreme ce dr. Fastolfe n-a simţit niciodată nevoia să corecteze ce făcea domnişoara Vasilia — cel puţin aşa mi-a spus odată — pot presupune, doar, că schimbările au fost minore. Puteţi s-o întrebaţi pe domnişoara Vasilia, domnule.

— O voi întreba, zise Baley.

— Mi-e teamă, totuşi, că nu va răspunde, domnule.

Lui Baley i se strânse inima. Până acum pusese întrebări doar doctorului Fastolfe, Gladiei şi celor doi roboţi, toţi având motive întemeiate să-l ajute. Acum, pentru prima oară, va înfrunta o problemă neplăcută.

Baley ieşi din vehiculul portant, care se odihnea pe un petic de iarbă şi simţi o plăcere deosebită să aibă pământul sub picioare. Privi surprins în jur, deoarece clădirile erau destul de înghesuite, iar în dreapta lui se afla una foarte mare, simplă, mai degrabă un bloc dreptunghiular din metal şi sticlă.

— Asta e Institutul de Robotică? întrebă.

Daneel spuse:

— Acest întreg complex este Institutul, partenere Elijah. Acum vezi doar o parte din el, construită mai înghesuit decât se obişnuieşte pe Aurora, pentru că este o entitate politică de sine stătătoare. Conţine locuinţe, laboratoare, biblioteci, şcoli publice şi aşa mai departe. Construcţia cea mare este centrul administrativ.