Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

Fastolfe spuse:

— Nu există nici o locuinţă destul de aproape ca aşa ceva să fie posibil. Şi nici practica de a amesteca roboţii nu este tocmai încurajată. Gladia şi cu mine suntem un caz special, pentru că ea nu este de pe Aurora, iar eu mi-am asumat o… răspundere pentru ea.

— Chiar şi aşa. Şaptezeci şi şapte de roboţi, zise Baley. — Da, spuse Fastolfe, dar de ce insişti pe asta?

Baley zise:

— Pentru că asta înseamnă că există şaptezeci şi şapte de obiecte mişcătoare, fiecare vag uman ca formă, pe care eşti obişnuit să le vezi cu coada ochiului şi cărora nu le-ai da prea mare atenţie. Nu e posibil, Gladia, dacă ţi-ar intra în casă o fiinţă umană adevărată, cine ştie pentru ce, să nu-ţi dai seama de asta? Ar fi încă un obiect mişcător, vag uman ca formă, şi tu nu i-ai da nici o atenţie.

Fastolfe chicoti încet, iar Gladia dădu din cap, fără să zâmbească:

— Elijah, spuse ea, se vede că eşti Pământean. Îţi închipui că orice fiinţă umană, chiar dr. Fastolfe, aici de faţă, s-ar putea apropia de casa mea, fără ca eu să fiu informată de roboţii mei? Aş putea ignora un obiect mişcător, crezând că e un robot, dar nici un robot n-ar face asta. Te aşteptam chiar acum, când ai sosit, dar numai pentru că roboţii mei mă informaseră că te apropii. Nu, nu, când a murit Jander, nu mai era nici o altă fiinţă umană în casă.

— Cu excepţia ta?

— Cu excepţia mea. Aşa cum nu era nimeni în casă, cu excepţia mea, când a fost omorât soţul meu.

Fastolfe o întrerupse cu blândeţe:

— Este o deosebire, Gladia. Soţul tău a fost omorât cu un instrument bont. Prezenta fizică a ucigaşului era necesară şi, dacă tu erai singura de faţă, a fost grav. În cazul ăsta, Jander a fost scos din funcţiune printr-un program vorbit, subtil. Prezenţa fizică nu era necesară. Prezenţa ta aici, singură, nu înseamnă nimic, mai ales pentru că tu nu ştii cum să blochezi mintea unui robot cu aspect uman.

Se întoarseră amândoi şi-l priviră pe Baley, Fastolfe curios, Gladia tristă. (Pe Baley îl enerva faptul că Fastolfe, al cărui viitor era la fel de nebulos ca al lui Baley însuşi, părea să înfrunte asta cu umor. Pentru Dumnezeu, ce avea situaţia de faţă de-l făcea să râdă ca un prost? se gândi Baley morocănos.)

— Ignoranţa, spuse Baley, poate că nu înseamnă nimic. O persoană poate să nu ştie cum să ajungă într-un anumit loc şi, totuşi, poate să ajungă acolo orbecăind. Oricine poate să vorbească cu Jander şi, fără să vrea, să apese pe butonul pentru degajarea mentală.

— Ce şanse sunt pentru aşa ceva? întrebă Fastolfe.

— Dumneata eşti expertul, dr. Fastolfe, şi presupun că-mi vei spune că sunt foarte mici.

— Incredibil de mici. O persoană poate să nu ştie cum să ajungă într-un anumit loc, dar dacă singurul drum constă dintr-o serie de frânghii legate strâns, cotind în unghiuri neaşteptate, ce şanse are să ajungă la el mergând la întâmplare, legată la ochi?

Gladia îşi frământa mâinile, foarte nervoasă. Îşi strânse pumnii, parcă vrând să le oprească, şi le aşeză pe genunchi:

— Accident sau nu, n-am făcut-o eu. Nu eram cu el când s-a întâmplat. Nu eram. Dimineaţa am vorbit cu el. Era bine, absolut normal. Când l-am chemat, după câteva ore, n-a venit. M-am dus după el, să-l caut. Stătea în locul lui obişnuit, părând foarte normal. Problema a fost că nu mi-a răspuns. N-a răspuns deloc. De atunci, nu a mai răspuns.

Baley întrebă:

— I-ar fi putut provoca degajarea mentală, la numai câteva ore după ce ai plecat, să zicem o oră, ceva ce-i spuseseşi tu, chiar şi în treacăt?

Fastolfe întrerupse brusc:

— Absolut imposibil, domnule Baley. Dacă trebuie să se producă o degajare mentală, aceasta se produce imediat. Te rog să n-o sâcâi pe Gladia astfel. Este incapabilă să provoace degajarea mentală intenţionat şi este de neimaginat ca ea s-o provoace accidental.

— Nu este de neimaginat să fie provocată de o deviaţie pozitronică accidentală, aşa cum ai spus că trebuie să se fi întâmplat?

— Nu chiar de neimaginat.

— Ambele variante sunt foarte improbabile. Ce e atât de neimaginabil?

— Este. Îmi închipui că o degajare mentală din cauza unei deviaţii pozitronice accidentale poate avea o probabilitate de 1 la 10 12, iar cea din cauza unei indicaţii accidentale, de 1 în 10 100. Asta e doar o aproximaţie, dar una admisibilă. Diferenţa este chiar mai mare decât aceea dintre un singur electron şi întregul Univers — şi este în favoarea deviaţiei pozitronice.

Un timp se făcu tăcere.

Baley zise:

— Dr. Fastolfe, mai devreme ai spus că nu poţi sta mult.

— Am stat deja prea mult.

— Bun. Deci, acum pleci?

Fastolfe începu să se ridice, apoi întrebă:

— De ce?

— Pentru că vreau să vorbesc cu Gladia între patru ochi.

— Ca s-o sâcâi?

— Trebuie să-i pun întrebări fără să te amesteci dumneata. Situaţia noastră este mult prea serioasă ca să ne mai gândim la politeţe.

— Nu mi-e teamă de domnul Baley, dragă doctore, zise Gladia, adăugând cu tristeţe: Roboţii mei mă vor apăra dacă nepoliteţea lui întrece măsura.

Fastolfe zâmbi şi spuse:

— Foarte bine, Gladia.

Se ridică si-i întinse mâna. Ea i-o strânse scurt. El zise:

— Aş vrea ca Giskard să rămână aici pentru protecţie în general, iar Daneel va sta în continuare în camera alăturată, dacă nu te superi. Îmi poţi împrumuta unul dintre roboţii tăi, să mă însoţească înapoi la locuinţa mea?

— Sigur, spuse Gladia, ridicând mâinile. Cred că-l cunoşti pe Pandion.

— Bineînţeles! Un însoţitor zdravăn şi de încredere.

Ieşi, urmat îndeaproape de robot.

Baley aşteptă, urmărind-o pe Gladia, studiind-o. Ea se aşeză, privindu-şi mâinile încrucişate în poală.

Baley era sigur că ea mai avea multe de spus. Nu ştia cum s-o convingă să vorbească, dar de un lucru era sigur. Cât timp se aflase acolo Fastolfe, ea nu-i spusese tot adevărul.

Gladia îşi ridică, în sfârşit, privirea. Avea o înfăţişare de fetiţă. Întrebă cu un firicel de voce:

— Ce mai faci, Elijah? Cum o mai duci?

— Destul de bine, Gladia.

Ea zise:

— Dr. Fastolfe a spus că te va aduce aici prin aer liber şi că va avea grijă să te pună să aştepţi un timp în punctul cel mai critic.

— Zău? şi de ce, mă rog? Aşa, de distracţie?

— Nu, Elijah. Îi spusesem eu cum ai reacţionat la exterior. Ţii minte cum ai leşinat şi ai căzut în iaz?

Elijah dădu din cap repede. Nu putea nega întâmplarea sau faptul că-şi aducea aminte, dar nici nu putea fi de acord cu remarca. Spuse, morocănos:

— Nu mai sunt chiar aşa. M-am perfecţionat.

— Dar dr. Fastolfe a spus că o să te pună la încercare. A fost bine?

— A fost destul de bine. N-am leşinat.

Îşi aminti episodul de la bordul navei spaţiale, când se apropiau de Aurora, şi scrâşni din dinţi. Asta era altceva şi n-avea rost să aducă problema în discuţie.

Spuse, dorind să schimbe subiectul:

— Cum să-ţi spun aici? Cum să mă adresez ţie?

— Mi-ai spus Gladia.

— Poate nu se cuvine. Ţi-aş putea spune doamna Delmarre, dar nu ţi-ar…

Ea suspină şi-l întrerupse brusc:

— De când am venit aici, n-am mai folosit acest nume. Te rog să nu-l foloseşti nici tu.

— Atunci, cum îţi spun cei de pe Aurora?

— Îmi spun Gladia Solaria, dar asta numai ca să arate că sunt străină, şi nici aşa nu-mi place. Sunt Gladia, pur şi simplu. Un nume. Nu este un nume de pe Aurora şi nu cred că mai există altul pe planeta asta, aşa că ajunge. Eu voi continua să-ţi spun Elijah, dacă nu te superi.