Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Atunci, de ce se mai ostenesc să se căsătorească?

— Există unele avantaje sociale. E destul de complicat şi, nefiind de pe Aurora, nu sunt sigură că înţeleg.

— Ei bine, nu contează. Vorbeşte-mi despre copiii doctorului Fastolfe.

— Are două fiice de la două mame. Bineînţeles că nici una dintre ele nu e Fanya. Nu are fii. Fiecare fiică s-a zămislit în pântecele mamei, cum e obiceiul pe Aurora. Acum ambele fiice sunt mari şi au propria lor locuinţă.

— Este apropiat de fiicele lui?

— Nu ştiu. Nu vorbeşte niciodată despre ele. Una este robotician şi presupun că trebuie să ţină legătura cu ea prin munca ei. Cred că cealaltă candidează pentru un post în consiliul unuia dintre oraşe sau a intrat, deja, în posesia postului. Nu ştiu exact.

— Ştii dacă există tensiuni în familie?

— Nici una de care să ştiu eu, dar asta s-ar putea să nu însemne prea mult, Elijah. După câte cunosc, este în relaţii civilizate cu toate fostele lui soţii. Nici un divorţ nu s-a făcut la supărare. Nu e dr. Fastolfe omul ăsta, sunt sigură. Nu mi-l pot imagina întâmpinând ceva în viaţă decât cu un suspin de resemnare. O să glumească până şi pe patul de moarte.

Asta, cel puţin, părea adevărat, se gândi Baley. Spuse:

— Şi relaţia dintre dr. Fastolfe şi tine. Adevărul, te rog. Nu ne putem permite să ocolim adevărul pentru a evita încurcăturile.

Ea îşi ridică privirea şi o întâlni pe a lui. Spuse:

— Nu avem ce încurcături să evităm. Dr. Han Fastolfe este prietenul meu, prietenul meu foarte bun.

— Cât de bun. Gladia?

— Cum am spus — foarte bun.

— Aştepţi divorţul ca să fii următoarea lui soţie?

— Nu.

Vorbise cu foarte mult calm.

— Atunci, sunteţi amanţi?

— Nu.

— Aţi fost?

— Nu. Te surprinde?

— Trebuie să ştiu, zise Baley.

— Atunci, să-ţi răspund la întrebări pe rând, Elijah, şi nu te mai răsti la mine de parcă ai vrea să mă faci să-ţi spun un lucru pe care, altfel, l-aş ţine secret.

Spuse toate astea fără urmă de mânie. Părea mai degrabă amuzată. Baley, roşind uşor, avea de gând să spună că nu asta îi era intenţia, dar ea avea dreptate, bineînţeles, şi n-ar fi câştigat nimic dacă nega. Mârâi încet:

— Păi, dă-i drumul.

Între ei, masa era plină cu resturile de la ceai. Baley se întrebă dacă, în condiţii normale, ea nu si-ar fi ridicat un braţ şi dacă robotul Borgraf n-ar fi intrat în linişte ca să strângă tot.

Oare dezordinea o indispunea pe Gladia şi o determina să dea răspunsuri mai puţin gândite? Dacă era aşa, atunci mai bine să rămână dezordine, dar Baley nu se aştepta la prea mult, fiindcă nu vedea nici un semn la Gladia că ar fi deranjat-o sau că ar fi observat, măcar, deranjul.

Gladia privea din nou în jos, iar trăsăturile feţei îi căzuseră şi i se înăspriseră, de parcă ar fi ajuns într-un trecut pe care l-ar fi vrut mai degrabă anulat.

Spuse:

— Ai văzut câte ceva din viaţa mea de pe Solaria. N-a fost fericită, dar alta n-am cunoscut. Când am simţit o fărâmă de fericire, eu am ştiut imediat şi cu exactitate, cât de mult, şi de intens, fusese nefericită viaţa mea de dinainte. Primul fior a venit din partea ta, Elijah.

— Din partea mea?

Baley era surprins.

— Da, Elijah. Ultima noastră întâlnire pe Solaria — sper că îţi aminteşti de ea, Elijah — m-a învăţat ceva. Te-am atins! Mi-am scos mănuşa, una asemănătoare cu cea pe care o port acum, şi ţi-am atins obrazul. Atingerea n-a durat mult. Nu ştiu ce a însemnat pentru tine — nu, nu-mi spune, nu contează — dar pentru mine a însemnat mult.

Privi în sus, înfruntându-i privirea:

— Pentru mine a însemnat totul. Mi-a schimbat viaţa. Tine minte, Elijah, că până atunci, după copilăria mea scurtă, nu atinsesem un bărbat — de fapt, nici o fiinţă umană — cu excepţia soţului meu. Iar pe soţul meu puneam foarte rar mâna. Văzusem bărbaţi în tridimensional, desigur, şi aşa mă obişnuisem pe de-a-ntregul cu aspectul fizic al bărbaţilor, cu orice amănunt. în privinţa asta, nu aveam ce învăţa. Dar n-aveam nici un motiv să cred că un bărbat ar fi diferit de altul. Ştiam cum e pielea soţului meu, cum sunt mâinile lui când mă ating, cum… totul. N-aveam nici un motiv să cred că alt bărbat ar fi altfel. Nu simţeam nici o plăcere când mă atingeam de soţul meu, dar de ce-aş fi simţit? Simt, oare, vreo plăcere deosebită când ating masa cu degetele, în afară de faptul că îi apreciez netezimea? Contactul cu soţul meu făcea parte dintr-un ritual ocazional, pe care îl îndeplinea pentru că asta i se pretindea, şi el, ca un bun Solarian, îl îndeplinea în ziua, la ora, pe durata de timp şi în modul recomandat de o educaţie aleasă. Numai că, în alt sens, nu era o educaţie aleasă, fiindcă, deşi acest contact periodic presupunea anume relaţii sexuale, soţul meu nu făcuse cerere pentru un copil şi cred că nici nu-l interesa să facă. Iar eu îl respectam prea mult ca să fac o cerere, aşa cum aş fi avut dreptul. Dacă mă uit în urmă, îmi dau seama că experienţa mea sexuală era superficială şi mecanică. N-am avut niciodată orgasm. Nici măcar o dată. Că exista aşa ceva, am citit în cărţi, dar descrierea mai mult m-a încurcat şi — pentru că exista numai în cărţile importate, cele de pe Solaria neocupându-se de sex — n-am avut încredere în ele. M-am gândit că e doar o metaforă exotică.

După o scurtă pauză, Gladia continuă:

— Nici cu autoerotismul n-am reuşit. Mi se pare că „masturbaţie” e cuvântul obişnuit. Cel puţin aşa am auzit pe Aurora. Bineînţeles că pe Solaria nu se discută niciodată vreun aspect legat de sex, nici nu se foloseşte vreun cuvânt de acest fel în societatea civilizată. Pe Solaria nici nu există alt fel de societate. Dintr-o lectură întâmplătoare, mi-am făcut o idee despre cum te poţi masturba şi am încercat de câteva ori, fără tragere de inimă, să fac la fel. Nu m-am descurcat. Interdicţia de a atinge corpul uman făcea să mi se pară şi al meu interzis şi dezgustător. M-am mângâiat, mi-am încrucişat picioarele, am simţit apăsarea unei coapse pe cealaltă, dar acestea erau atingeri întâmplătoare, fără importantă. Era altceva să transformi atingerea într-un instrument al plăcerii intenţionate. Fiecare părticică din mine ştia că nu trebuie să fac asta şi, pentru că şi eu ştiam, nu simţeam plăcere. Şi nu m-am gândit nici măcar o dată că ar putea exista plăcere în atingere, în alte împrejurări. De ce să mi se întâmple? Cum să mi se întâmple?…Până ce te-am atins pe tine, atunci. De ce am făcut-o, nu ştiu. Am simţit un şuvoi de afecţiune pentru tine fiindcă, datorită ţie, nu eram o criminală. Si, mai ales, nu-mi erai total interzis. Nu erai Solarian. Nu erai — iartă-mă — bărbat. Erai o fiinţă de pe Pământ. Semănai cu oamenii, dar aveai viaţă scurtă şi erai predispus la infecţii, ceva despre care puteai spune, cel mult, că e semiuman. Aşa că, pentru că mă salvaseşi şi nu erai tocmai bărbat, te-am putut atinge. Şi, ce e mai important, nu m-ai privit cu duşmănia şi dispreţul soţului meu — sau cu indiferenţa studiată a cuiva care mă vedea în tridimensional. Erai acolo, palpabil, iar ochii tăi erau calzi şi îngrijoraţi. De fapt, te-ai înfiorat când mi-am apropiat mână de obrazul tău. Am văzut asta. De ce, nu ştiu. Atingerea a fost atât de fugară şi senzaţia fizică nu era deloc diferită de ce-ar fi fost dacă îl atingeam pe soţul meu sau pe oricare alt bărbat — sau dacă aş fi atins chiar o femeie. Dar a fost ceva mai mult decât senzaţia fizică. Erai acolo, te-ai bucurat, mi-ai dat unele semne despre ceea ce am crezut eu că este afecţiune. Şi când mâna mea şi obrazul tău s-au atins, a fost ca şi cum aş fi atins o flacără blândă, care mi-a trecut deodată prin mână şi prin braţ şi m-a aprins toată. Nu ştiu cât a durat — nu se poate să fi fost mai mult de o clipă, două — dar pentru mine timpul s-a oprit în loc. Mi s-a întâmplat ceva ce nu mi se mai întâmplase vreodată şi, privind în urmă mult timp după aceea, când aflasem despre asta, mi-am dat seama că trăisem aproape un orgasm. Am încercat să nu mă trădez…