Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

(Baley dădu din cap, neîndrăznind s-o privească.)

— Deci, nu m-am trădat. Am spus „Mulţumesc, Elijah.” Am spus-o pentru ceea ce făcuseşi pentru mine în legătură cu moartea soţului meu. Dar am spus-o mai mult pentru că mi-ai luminat viaţa, fără ca măcar să ştii, şi mi-ai arătat ce e viaţa; pentru că mi-ai deschis o uşă; pentru că mi-ai arătat o cale; pentru că mi-ai deschis ochii. Gestul fizic n-a însemnat nimic. Doar o atingere. Dar a fost un început pentru tot.

Vocea îi slăbise şi tăcu o clipă, amintindu-şi.

Apoi ridică un deget:

— Nu. Nu spune nimic. Încă n-am terminat. Înainte îmi imaginam foarte vag anumite lucruri. Un bărbat şi cu mine, făcând ceea ce făceam, soţul meu şi cu mine, dar cumva altfel — nici măcar nu ştiam cum altfel — şi simţind altceva — ce nici nu-mi puteam imagina, chiar dacă îmi dădeam toată silinţa. Aş fi putut trece prin viaţă încercând să-mi imaginez inimaginabilul şi aş fi putut muri, aşa cum presupun că fac, adesea, femeile de pe Solaria — şi bărbaţii fără să ştie vreodată, nici după trei sau patru secole. Fără să ştie vreodată. Având copii, dar fără să ştie. Dar ţi-am atins obrazul, Elijah, şi am ştiut. Nu e ciudat? M-ai învăţat ceea ce mi-aş putea imagina. Nu mecanismul, nu apropierea plictisitoare şi respingătoare a corpurilor, ci un lucru cu care n-aş fi conceput că am vreo legătură. O privire, strălucirea unor ochi, sentimentul de… blândeţe… bunătate… ceva ce nici măcar nu pot să descriu…, încuviinţarea… coborârea cumplitelor obstacole dintre indivizi. Dragoste, cred — un cuvânt care le cuprinde pe toate şi ceva în plus. Am simţit dragoste faţă de tine, Elijah, pentru că am crezut că şi tu m-ai putea iubi. Nu spun că m-ai iubit, dar mie mi s-a părut că puteai s-o faci. N-am întâlnit niciodată aşa ceva şi, chiar dacă în literatura veche se vorbeşte despre ea, nu ştiam despre dragoste altceva decât că bărbaţii din acele cărţi pomeneau de „onoare” şi se omorau pentru ea. Am acceptat cuvântul, dar nu i-am înţeles niciodată sensul. Nici acum nu i-l înţeleg. şi aşa au stat lucrurile cu „dragostea” până ce te-am atins pe tine. După aceea mi-am putut imagina şi am venit pe Aurora amintindu-mi de tine, gândindu-mă la tine, vorbind neîncetat cu tine în sinea mea şi crezând că pe Aurora voi întâlni un milion de Elijah. Se opri, adâncită în gânduri o clipă, apoi continuă brusc:

— N-am întâlnit. S-a dovedit că pe Aurora era, oarecum, la fel de rău ca pe Solaria. Pe Solaria, sexul era greşit. Era urât şi-noi toţi ne îndepărtasem de el. Nu puteam iubi, din cauza urii pe care o trezea sexul. Pe Aurora, sexul era plictisitor. Era acceptat în linişte, cu uşurinţă — cu uşurinţa cu care respirăm. Dacă simţi nevoia, te îndrepţi spre oricine care pare potrivit şi, dacă persoana respectivă nu este ocupată cu ceva urgent, urmează actul sexual, după voie. Ca respiraţia. Dar ce extaz există în respiraţie? Dacă te-ai sufoca, probabil că prima reacţie după reţinerea aerului ar fi o încântare şi o mângâiere copleşitoare. Dar dacă nu te sufoci? Şi dacă n-ar mai fi vorba de act sexual în silă? Dacă i-am învăţa asta pe tineri, o dată cu cititul — şi cu programarea? Dacă i-am învăţa pe cei mici că e ceva de la sine înţeles, iar cei mari ne-ar ajuta? Actul sexual — permis la voia întâmplării — nu are nimic în comun cu dragostea pe Aurora, la fel cum actul sexual — interzis şi ruşinos — nu are nici o legătură cu dragostea pe Solaria. În ambele cazuri sunt copii puţini şi rezultă, doar, după o cerere oficială. Apoi, dacă permisiunea este acordată, urmează un interludiu de act sexual destinat numai zămislirii, plictisitor şi greţos. Dacă, după timpul cuvenit, nu urmează fertilizarea, bunul-simţ se revoltă şi se recurge la inseminarea artificială. Cu timpul, la fel ca pe Solaria, ectogeneza va fi totul, astfel încât fertilizarea şi dezvoltarea fătului vor avea loc în case de naşteri, iar actul sexual va deveni o formă de relaţie socială şi de distracţie, care n-au de-a face cu dragostea nici cât polo-ul spaţial. Nu mă puteam adapta la mentalitatea de pe Aurora, Elijah. Nu fusesem educată aşa. Îngrozită, am căutat actul sexual şi nimeni nu m-a refuzat — şi nimănui nu i-a păsat. Privirile bărbaţilor erau indiferente când mă ofeream şi rămâneau inexpresive când acceptau. Încă una, spuneau, ce mai contează? Erau doritori, dar nu mai mult. Iar pentru ei, atingerea nu însemna nimic. Puteam să-l ating pe soţul meu. Mă învăţasem să îndur, să mă iau după ei, să le accept principiile — şi toate acestea nu însemnau nimic. N-am dobândit nici măcar dorinţa s-o fac pentru mine şi prin mine. Sentimentul pe care mi-l dăruiseşi tu n-a mai revenit si, cu timpul, am renunţat.

— În toată perioada asta, continuă Gladia, dr. Fastolfe mi-a fost prieten. El singur, de pe toată Aurora, ştia tot ce se întâmpla pe Solaria. Cel puţin, aşa cred. Ştii că n-a fost publicată toată povestea şi sigur n-a apărut în acel oribil program de pe hiperunde, despre care am auzit şi pe care am refuzat să-l privesc. Dr. Fastolfe m-a apărat împotriva lipsei de înţelegere din partea Aurorienilor şi împotriva dispreţului lor general faţă de Solarieni. M-a apărat şi împotriva disperării ce m-a cuprins după aceea. Nu, n-am fost amanţi. M-aş fi oferit, dar când m-am gândit că aş putea s-o fac, deja nu mai credeam că va reveni sentimentul pe care mi-l inspiraseşi tu, Elijah. M-am gândit că memoria îmi joacă feste şi am renunţat. Nu m-am oferit. Nici el nu s-a oferit. Nu ştiu de ce n-a făcut-o. Poate a înţeles că disperarea mea era mai mare decât eşecul de a nu fi găsit nimic folositor în actul sexual şi n-a vrut să-mi accentueze disperarea prin repetarea eşecului. Pentru el,. este caracteristic să aibă grijă de mine în felul ăsta — aşa că n-am fost amanţi. A fost, doar, prietenul meu când aveam mai multă nevoie de asta. Asta e, Elijah. Ai vrut răspunsuri complete la întrebările tale. Ai vrut să afli despre relaţia mea cu dr. Fastolfe şi ai spus că trebuie să ştii. Acum ştii. Eşti mulţumit?

Baley încercă să nu-şi trădeze nefericirea:

— Îmi pare rău, Gladia, că viaţa a fost aşa de crudă cu tine. Mi-ai dat toate informaţiile de care aveam nevoie. Poate că mi-ai dat mai multe informaţii decât crezi.

Gladia se încruntă:

— În ce fel?

Baley nu răspunse imediat. Spuse:

— Mă bucur, Gladia, că amintirea mea a însemnat atât de mult pentru tine. Nici o clipă nu m-am gândit, pe Solaria, că îţi produc o asemenea impresie şi, chiar dacă m-aş fi gândit, n-aş fi încercat… Ştii tu.

— Ştiu, Elijah, zise ea puţin mai blând. Nici nu ţi-ar fi ajutat, dacă ai fi încercat. N-aş fi putut.

— Ştiu asta. Nici nu iau drept invitaţie ceea ce mi-ai spus tu acum. O atingere, o clipă de delicateţe sexuală, nu trebuie să fie mai mult. E posibil să nu se poată repeta vreodată şi nu trebuie să ne stricăm viaţa cu încercări prosteşti de reînviere. Iată motivul pentru care eu acum nu… mă ofer. Faptul că n-o fac nu trebuie interpretat ca un alt sfârşit indiferent pentru tine. În plus…

— Da?

— Cum ţi-am mai spus, mi-ai povestit mai multe decât crezi. Mi-ai spus că povestea nu se termină o dată cu disperarea ta.

— De ce vorbeşti aşa?

— Când mi-ai vorbit despre sentimentul pe care ţi l-a inspirat atingerea obrazului meu, ai spus ceva de genul: „când am privit în urmă, mult timp după aceea, după ce aflasem, mi-am dat seama că trăisem un orgasm.” Dar pe urmă ai continuat să-mi explici că actul sexual pe Aurora n-a fost niciodată reuşit şi presupun că nici atunci nu simţeai orgasmul. Totuşi, trebuie să-l fi simţit, Gladia, dacă ai recunoscut senzaţia pe care ai avut-o la acea dată pe Solaria. Nu puteai privi în urmă şi s-o recunoşti, dacă nu învăţaseşi să iubeşti. Cu alte cuvinte, avuseseşi un iubit şi ai simţit dragostea. Dacă vrei să cred că dr. Fastolfe nu este iubitul tău şi n-a fost, atunci este — sau a fost — altcineva.