Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

Ea continua să vorbească:

— Aveam succes. Unele concerne producătoare de roboţi îmi plăteau bine proiectele şi au fost numeroase cazurile în care roboţii existenţi au fost îmbrăcaţi după sfaturile mele. Toate acestea îmi ofereau o anumită satisfacţie care, în mică măsură, compensa golul emoţional din viaţa mea. Când dr. Fastolfe mi l-a dat Jander, acesta purta, bineînţeles, îmbrăcămintea obişnuită. Dragul de doctor a fost, desigur, foarte bun şi mi-a dat câteva rânduri de haine pentru Jander. Nici una dintre ele nu era deosebită şi m-a distrat să cumpăr ce am considerat eu mai modern. Asta însemna să-i iau măsurile cât mai corect, pentru că voiam ca modelele mele să fie făcute de comandă — şi asta a însemnat să-l pun să-şi dea hainele jos. Aşa a făcut — şi de-abia când a fost complet gol mi-am dat seama cât de bine semăna cu un om. Nu lipsea nimic şi acele părţi care trebuie să fie erectile erau, într-adevăr, erectile. Desigur, se aflau sub ceea ce, la un om, s-ar putea numi control conştient. Jander putea să fie în erecţie şi în repaus la comandă. Aşa mi-a spus când l-am întrebat dacă penisul lui era funcţional în privinţa asta. Am fost curioasă, iar el mi-a arătat. Trebuie să înţelegi că, deşi semăna foarte bine cu un om, ştiam că e robot. Am o anumită reţinere când trebuie să ating un om — înţelegi — şi n-am nici o îndoială că asta a avut un rol în incapacitatea mea de a avea relaţii sexuale reuşite cu Aurorienii. Dar el nu era om şi stătusem toată viaţa printre roboţi. Îl puteam atinge pe Jander fără reţineri. Nu mi-a trebuit mult ca să-mi dau seama că îmi place să-l ating şi nici lui nu i-a trebuit mult ca să-şi dea seama că îmi plăcea. Era un robot bine reglat, care respecta cu grijă cele Trei Legi. Să nu ofere bucurie când ar fi putut s-o facă însemna să dezamăgească. Dezamăgirea putea fi considerată un rău şi el nu putea face rău unei fiinţe umane. A avut nespusă grijă să-mi ofere bucurie şi, pentru că am văzut la el dorinţa de a oferi bucurie, ceva ce n-am văzut niciodată la bărbaţii de pe Aurora, am fost, într-adevăr, bucuroasă şi am aflat, în sfârşit, cred că pe deplin, ce înseamnă un orgasm.

Baley întrebă:

— Deci ai fost pe deplin fericită?

— Cu Jander? Bineînţeles. Absolut.

— Nu v-aţi certat niciodată?

— Cu Jander? Cum aş fi putut? Singurul lui scop, singura lui raţiune de a exista, era să-mi facă mie plăcere.

— Asta nu te deranja? Îţi făcea plăcere doar pentru că era obligat.

— Ce motiv ar avea cineva să facă orice, în afară de ceea ce trebuie să facă, dintr-o cauză sau alta?

— Şi n-ai avut niciodată dorinţa să încerci realitatea… să încerci cu Aurorienii, după ce ai învăţat ce înseamnă orgasm?

— Ar fi fost un surogat nemulţumitor. Îl voiam numai pe Jander. Şi, acum, înţelegi ce am pierdut?

Expresia lui Baley, serioasă de la natură, deveni solemnă. Spuse:

— Înţeleg, Gladia. Dacă mai devreme te-am făcut să suferi, iartă-mă, pentru că atunci nu te-am înţeles în întregime.

Dar ea plângea şi el aşteptă, incapabil să mai spună ceva, incapabil să găsească o cale de a o linişti. În cele din urmă, ea dădu din cap şi îşi şterse ochii cu dosul mâinii. Şopti:

— Mai e ceva?

Baley spuse, împăciuitor:

— Câteva întrebări despre un alt subiect, pe urmă nu te mai necăjesc. Deocamdată, adăugă prevăzător. Ce este?

Părea foarte obosită.

— Ştii că există oameni care, se pare, cred că dr. Fastolfe e răspunzător de uciderea lui Jander?

— Da.

— Ştii că dr. Fastolfe însuşi recunoaşte că numai el posedă capacitatea tehnică de a-l ucide pe Jander aşa cum a fost el ucis?

— Da. Dragul de doctor mi-a spus-o chiar el.

— Ei bine, Gladia, atunci, tu crezi că dr. Fastolfe l-a omorât pe Jander?

Ea îl privi brusc, tăios, apoi spuse, mânioasă:

— Bineînţeles că nu. De ce ar fi făcut-o? Întâi si-ntâi, Jander era robotul lui, de care avea foarte mare grijă. Tu nu-l cunoşti pe dragul de doctor aşa cum îl cunosc eu, Elijah. E o persoană blândă, care n-ar face rău nimănui şi care n-ar face niciodată rău unui robot. Să bănuieşti că el ar omorî vreunul ar însemna să bănuieşti că o stâncă s-ar prăbuşi în sus.

— Nu mai am întrebări, Gladia, şi singura treabă pe care o mai am aici este să-l văd pe Jander — ce-a mai rămas din Jander — dacă-mi dai voie.

Ea era din nou bănuitoare, duşmănoasă:

— De ce? De ce?

— Gladia! Te rog! Nu mă aştept să-mi fie de vreun folos, dar trebuie să-l văd pe Jander şi să ştiu că n-are nici un rost să-l văd. Voi încerca să nu fac nimic din ce ţi-ar putea răni sensibilitatea.

Gladia se ridică. Rochia ei simplă, strânsă pe corp, nu era neagră (cum ar fi fost pe Pământ), ci de o culoare ciudată, fără nici o lucire. Baley, deşi necunoscător în materie de îmbrăcăminte, îşi dădu seama cât de bine simboliza doliul.

— Vino cu mine, şopti ea.

Baley o urmă pe Gladia prin câteva încăperi, ale căror pereţi străluceau ciudat. De câteva ori observă o mişcare uşoară şi se gândi că e un robot care se dă repede la o parte din drum, de vreme ce li se spusese să nu deranjeze. Merseră printr-un coridor, apoi pe un şir de trepte, până într-o cămăruţă în care o parte dintr-un perete sclipea ca un reflector. În cameră se aflau un pat şi un scaun — nici o altă mobilă.

— Aceasta era camera lui, zise Gladia.

Apoi, parcă răspunzând gândului lui Baley, continuă:

— Era tot ce-i trebuia. Îl lăsam singur cât puteam de mult — şi toată ziua. Nu voiam să mă plictisesc de el vreodată.

Dădu din cap:

— Acum aş vrea să fi stat cu el în fiecare clipă. Nu ştiam că vom fi atât de puţin împreună. Iată-l.

Jander zăcea pe pat, iar Baley îl privi cu seriozitate. Robotul era acoperit cu un material moale şi strălucitor. Peretele sclipitor îşi reflecta strălucirea pe capul lui Jander, care era neted şi aproape inuman în seninătatea lui. Ochii erau larg deschişi, dar opaci şi lipsiţi de strălucire. Semăna mult cu Daneel, destul ca să justifice stânjeneala Gladiei în prezenta lui. Gâtul şi umerii goi îi ieşeau de sub cuvertură.

— Dr. Fastolfe l-a controlat? întrebă Baley.

— Da, în întregime. M-am dus la el, disperată, şi, dacă l-ai fi văzut alergând încoace, îngrijorarea pe care o simţea, durerea… teama, nu te-ai gândi o clipă că el ar putea fi răspunzător. N-a mai putut face nimic.

— E dezbrăcat?

— Da. Dr. Fastolfe a trebuit să-i dea jos hainele pentru un control amănunţit. N-avea rost să i le pun la loc.

— Îmi dai voie să dau cuvertura la o parte, Gladia?

— Trebuie?

— Nu vreau să fiu învinuit că am sărit peste un lucru esenţial.

— Ca-ai putea afla, în afară de ceea ce a aflat dr. Fastolfe?

— Nimic, Gladia, dar trebuie să Ştiu că n-am ce afla. Te rog să mă ajuţi.

— Bine, atunci, dă-i drumul, dar te rog să pui cuvertura la loc exact aşa cum e acum, când termini.

Se întoarse cu spatele la el şi la Jander, se sprijini cu braţul stâng de perete şi-şi rezemă fruntea de el. Nu scotea nici un sunet, nu făcea nici o mişcare, dar Baley ştia că ea plânge din nou.

Corpul nu era tocmai omenesc. Conturul muşchilor era cumva simplificat şi cam schematic, dar nu lipsea nimic: mameloanele, buricul, penisul, testiculele. părul pubian şi aşa mai departe. Până şi părul fin, subţire, de pe piept.