Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

De câte zile fusese omorât Jander? Baley îşi dădu seama că nu ştie, dar fusese cu câtva timp înainte să-şi înceapă călătoria spre Aurora. Trecuse peste o săptămână şi nu era nici un semn de descompunere, nici vizual, nici olfactiv. Evident, o caracteristică a roboţilor. Baley ezită, apoi îşi petrecu un braţ pe sub umerii lui Jander şi altul pe sub şoldurile lui, întorcându-l pe o parte. Nu se gândi să-i ceară ajutor Gladiei — asta era imposibil. Îl ridică şi, cu oarecare efort, îl întoarse pe Jander cu faţa în jos, fără să-l dea jos din pat. Patul scârţâi. Gladia ştia, desigur, ce face el, dar nu se întoarse. Nici nu se oferise să-l ajute, dar nici nu protestă în vreun fel.

Baley îşi retrase braţele. Jander era cald la pipăit. Probabil că sursa de energie continua să realizeze un lucru atât de simplu ca menţinerea temperaturii, chiar şi fără funcţionarea creierului. Corpul era viguros şi elastic. Probabil că nu trecuse deloc printr-o etapă asemănătoare cu rigiditatea cadaverică.

Un braţ îi atârna, acum, din pat, într-un mod aproape uman. Baley îl mişcă uşor si-i dădu drumul. Acesta se legănă încoace şi încolo, apoi se opri. Îndoi un picior din genunchi şi studie o labă, apoi pe cealaltă. Şezutul era modelat perfect şi exista chiar şi un anus.

Baley nu putea scăpa de un sentiment de jenă. Ideea că viola intimitatea unei fiinţe umane nu-i dădea pace. Dacă ar fi fost un cadavru de om, răceala şi rigiditatea lui l-ar fi privat de caracterul omenesc.

Se gândi tulburat: „Un cadavru de robot este mult mai uman decât un cadavru de om.”

Se aplecă din nou deasupra lui Jander, îl ridică şi-i întoarse. Netezi cearşaful cât putu de bine, apoi puse cuvertura la loc aşa cum fusese şi o îndreptă. Se dădu înapoi şi hotărî că e ca la început- sau aproape ca la început.

— Am terminat, Gladia, spuse.

Ea se întoarse, îl privi pe Jander cu ochii umezi şi întrebă:

— Atunci, putem pleca?

— Da, desigur, dar, Gladia…

— Ei bine?

— Îl vei ţine în continuare aşa? Îmi închipui că n-o să se descompună.

— Are vreo importantă dacă-l ţin?

— Într-un fel, da. Trebuie să-ţi oferi o şansă ca să-ţi revii. Nu poţi petrece trei secole jelind. Ce s-a terminat e bun terminat. (Expresia sună fals până şi în urechile lui. Cum trebuia să fi sunat în ale ei?)

Ea spuse:

— Ştiu că ai intenţii bune, Elijah. Mi s-a cerut să-l ţin pe Jander până ce se termină cercetarea. Apoi va fi ars, la cererea mea.

— Ars?

— Pus sub o flacără de plasmă şi redus la elementele de bază, ca şi cadavrele umane. Am holograme de-ale lui… şi amintiri. Asta te mulţumeşte?

— Desigur. Acum trebuie să mă întorc la casa doctorului Fastolfe.

— Da. Ai aflat ceva de la corpul lui Jander?

— Nu mă aşteptam să aflu, Gladia.

Ea îl privi în faţă:

— Şi, Elijah, vreau să afli cine a făcut asta şi de ce. Trebuie să ştiu.

— Dar, Gladia…

Ea dădu din cap cu violenţă, ca şi cum ar fi vrut să evite ceva ce nu era pregătită să audă:

— Ştiu că tu poţi face asta.

Baley ieşi din casa Gladiei când soarele apunea. Se întoarse către ceea ce credea el că este vestul şi găsi soarele Aurorei, de culoare stacojiu închis, străjuit de fâşii înguste de nori roşcaţi, pe un cer verde deschis.

— Pe Iehova, murmură.

Era clar că soarele Aurorei, mai rece şi mai portocaliu decât cel al Pământului, era şi mai deosebit la apus, când lumina lui trecea prin atmosfera mai groasă a planetei.

Daneel era în spatele lui; Giskard, ca şi mai înainte, mult în faţă.

Vocea lui Daneel îi răsună în urechi:

— Te simţi bine, partenere Elijah?

— Foarte bine, răspunse Baley, mulţumit de el însuşi. Mă descurc bine cu Exteriorul, Daneel. Pot chiar să admir apusul soarelui. Întotdeauna e aşa?

Daneel privi fără interes la soarele care apunea şi zise:

— Da. Dar hai să mergem repede înapoi înspre casa doctorului Fastolfe. În această perioadă a anului, partenere Elijah, amurgul nu durează mult şi aş vrea să ajungem cât mai poţi vedea cu uşurinţă.

— Sunt gata. Să mergem.

Baley se întrebă dacă n-ar fi mai bine să aştepte întunericul. Nu va fi plăcut să nu vadă, dar va da iluzia că e ocrotit — şi în sinea lui nu era sigur cât va dura această euforie provocată de admirarea unui apus de soare (un apus de soare, bagă de seamă, Exteriorule). Dar asta însemna să fie slab de înger, şi el nu voia să recunoască aşa ceva.

Giskard veni spre el fără să facă vreun zgomot şi spuse:

— Aţi dori să aşteptaţi, domnule? Întunericul v-ar conveni mai mult? Pe noi nu ne-ar incomoda.

Baley observă şi alţi roboţi, mai la distanţă, de o parte şi de alta. Îşi trimisese Gladia roboţii pe teren să-l păzească, sau şi-i trimisese Fastolfe pe ai lui? Asta sublinia modul în care toată lumea avea grijă de el, dar el se încăpăţâna să nu-şi recunoască slăbiciunea. Spuse:

— Nu, să mergem.

Şi porni în pas vioi spre locuinţa lui Fastolfe, pe care o zărea printre copacii din depărtare.

„Roboţii n-au decât să vină sau nu, dacă vor”, se gândi cu curaj. Ştia că, dacă îşi îngăduia să se gândească la asta, o părticică din el se va agita la ideea că se află pe scoarţa altei planete, fără altă protecţie decât aerul dintre ei şi marele vid, dar nu se va gândi la asta.

Bucuria că a scăpat de teamă făcu să-i tremure fălcile şi să-i clănţăne dinţii. Sau era de vină vântul rece al serii că i se făcuse pielea de găină pe braţe.

Nu era Exteriorul de vină.

Nu era.

Spuse, încercând să-şi descleşteze fălcile:

— Cât de bine l-ai cunoscut pe Jander, Daneel? Daneel răspunse:

— Am fost împreună un timp. De când a fost construit prietenul Jander, până ce a trecut în locuinţa domnişoarei Gladia, am fost împreună în mod continuu.

— Te supără că Jander îţi seamănă atât de bine, Daneel?

— Nu, domnule. Noi doi ne cunoşteam între noi şi nici dr. Fastolfe nu ne încurca. Deci, eram doi indivizi, partenere Elijah.

— Şi tu puteai să-i deosebeşti, Giskard?

Acum se apropiaseră de el, poate şi pentru că alţi roboţi preluaseră sarcina de a păzi de la distanţă.

Giskard răspunse:

— Din câte îmi amintesc, nu a existat nici o împrejurare în care să trebuiască s-o fac.

— Si dacă ar fi existat, Giskard?

— Atunci aş fi putut s-o fac.

— Care este părerea ta despre Jander, Daneel?

— Părerea mea, partenere Elijah? răspunse Daneel. În legătură cu ce caracteristică a lui Jander doreşti părerea mea?

— De exemplu, îşi îndeplinea sarcinile bine?

— Desigur.

— Era mulţumitor în orice privinţă?

— După câte ştiu eu, în orice privinţă.

— Dar tu, Giskard? Care e părerea ta? Giskard spuse:

— N-am fost niciodată atât de aproape de prietenul Jander, cum a fost prietenul Daneel, şi nu s-ar cuveni să formulez o părere. Pot spune că, după câte ştiu, dr. Fastolfe era foarte mulţumit de prietenul Jander. Părea la fel de mulţumit de prietenul Jander şi de prietenul Daneel. Totuşi, nu cred că programarea mea îmi permite să fiu sigur în această privinţă.

Baley întrebă:

— Dar perioada în care Jander a intrat în gospodăria domnişoarei Gladia? Atunci l-ai mai văzut, Daneel?

— Nu, partenere Elijah. Domnişoara Gladia îl ţinea la ea acasă. Când îl vizita pe dr. Fastolfe, el nu era niciodată cu ea, după cum mi-am dat seama. Când îl însoţeam pe dr. Fastolfe în vizită la locuinţa domnişoarei Gladia, nu-l vedeam pe prietenul Jander.