Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Ca folosirea lor pe Pământ.

— Nu, acela a fost un experiment scurt, cu care am fost de acord şi de care am fost încântat, chiar. Putea Daneel să-i păcălească pe Pământeni? Până la urmă s-a dovedit că putea, deşi, sigur, ochii Pământenilor nu sunt prea pătrunzători când e vorba de roboţi. Daneel nu-i poate păcăli pe Aurorieni, deşi îndrăznesc să spun că viitorii roboţi cu aspect uman ar putea fi îmbunătăţiţi într-atât, încât să poată face şi asta. Oricum, au fost propuse alte sarcini.

— Ca de pildă?

Fastolfe privi gânditor în depărtare:

— Ţi-am spus că Lumea asta a fost îmblânzită. Când mi-am început mişcarea pentru încurajarea unei noi perioade de explorări şi colonizări, nu am căutat conducători la Aurorienii comozi peste măsură, şi nici la alţi locuitori ai Spaţiului. M-am gândit mai degrabă că ar trebui să-i încurajăm pe Pământeni să ia conducerea. Cu Lumea lor oribilă — scuză-mă — şi cu durata de viaţă scurtă, au atât de puţin de pierdut, m-am gândit, încât ar fi bucuroşi de această şansă, mai ales dacă i-am ajuta din punct de vedere tehnologic. Ţi-am vorbit despre ceva asemănător când te-am văzut pe Pământ, acum trei ani. Ţii minte?

Îl privi pe Baley dintr-o parte.

Baley spuse cu indiferenţă:

— Îmi aduc aminte foarte bine. De fapt, mi-ai stârnit o înlănţuire de gânduri, care a avut drept rezultat o mică mişcare pe Pământ chiar în sensul ăsta.

— Adevărat? Îmi închipui că nu va fi uşor. Există claustrofobia voastră, a Pământenilor, aversiunea voastră de a ieşi dintre patru pereţi.

— Luptăm cu ea, dr. Fastolfe. Organizaţia noastră are de gând să plece în spaţiu. Fiul meu este unul dintre conducătorii mişcării şi sper că va veni ziua când va părăsi Pământul în fruntea unei expediţii de colonizare a unei Lumi noi. Dacă primim şi ajutorul tehnologic de care vorbeai… aruncă Baley momeala.

— Adică, dacă vă dăm navele?

— Şi alte utilaje. Da, dr. Fastolfe.

— Sunt probleme. Mulţi Aurorieni nu vor ca Pământenii să plece în spaţiu şi să colonizeze Lumi noi. Se tem de răspândirea rapidă a culturii de pe Pământ, de Oraşele ca nişte stupi, de haos.

Se agită stânjenit şi spuse:

— De ce ne-am oprit aici? Să mergem mai departe.

Înaintă încet şi zise:

— Am susţinut că nu aşa trebuie să fie. Am arătat că Pământenii colonizatori nu vor fi cei de tip clasic. Nu vor fi închişi în Oraşe. Venind într-o Lume nouă, vor fi asemenea întemeietorilor Aurorei când au venit aici. Vor crea un echilibru ecologic flexibil şi vor avea o atitudine mai apropiată de cea a Aurorienilor, decât de a Pământenilor.

— Nu vor dezvolta toate punctele slabe care există în cultura din Spaţiu, dr. Fastolfe?

— Poate că nu. Vor învăţa din greşelile noastre… Dar asta e teorie, pentru că a apărut ceva care face ca subiectul să fie controversat.

— Ce anume?

— Păi, robotul cu aspect uman. Vezi, sunt unii care văd în robotul cu aspect uman un colonizator perfect. Aceştia vor construi noi Lumi.

— Aţi avut întotdeauna roboţi, spuse Baley. Vrei să spui că ideea asta nu s-a mai discutat?

— O, ba da, numai că a fost întotdeauna de nerealizat. De la roboţii obişnuiţi, fără aspect uman, fără controlul nemijlocit al omului, care construiesc o Lume ce s-ar potrivi numai personalităţilor lor neumane, nu te poţi aştepta să supună şi să creeze o Lume potrivită cu mintea şi corpul fiinţelor umane, mai delicate şi mai flexibile.

— Cu siguranţă că Lumea pe care ar crea-o ar fi doar un prim model acceptabil.

— Cu siguranţă că aşa ar fi, domnule Baley. Totuşi, este un semn de declin pe Aurora, sentimentul copleşitor al locuitorilor ei că un prim model acceptabil este inacceptabil de insuficient. Pe de altă parte, un grup de roboţi cu aspect uman, cât mai asemănători cu oamenii la trup şi la minte, vor reuşi să construiască o Lume care, potrivindu-li-se lor, s-ar potrivi inevitabil şi Aurorienilor. Îmi urmăreşti explicaţia?

— În întregime.

— Înţelegi, vor construi o Lume atât de bine, încât, atunci când vor termina şi Aurorienii vor dori, în sfârşit, să plece, fiinţele noastre umane vor păşi de pe Aurora pe o altă Aurora. Nu vor pleca de acasă; pur şi simplu vor avea o altă casă, mai nouă, absolut ca şi cealaltă, în care îşi vor continua declinul. Îmi urmăreşti şi explicaţia asta?

— Îţi înţeleg punctul de vedere, dar deduc de aici că nu ţi-l înţeleg cei de pe Aurora.

— Nu li se permite să-l înţeleagă. Cred că pot să argumentez clar asta, dacă opoziţia nu mă distruge din punct de vedere politic prin această problemă a distrugerii lui Jander. Înţelegi ce motiv mi se atribuie? Se presupune că am început un program de distrugere a roboţilor cu aspect uman, în loc să aprob folosirea lor pentru colonizarea altor planete. Cel puţin aşa spun duşmanii mei.

Acum Baley se opri din mers. Îl privi gânditor pe Fastolfe şi zise:

— Înţelegi, dr. Fastolfe, că Pământul are interesul ca punctul dumitale de vedere să câştige în totalitate.

— Este şi în interesul dumitale propriu, domnule Baley.

— Şi în al meu. Dar dacă mă dau la o parte, deocamdată, tot e important pentru Lumea mea ca oamenii noştri să aibă voie, să fie încurajaţi să exploreze Galaxia; să păstrăm toate obiceiurile cu care suntem obişnuiţi; să nu fim condamnaţi la închisoare veşnică pe Pământ, pentru că acolo nu putem decât pieri.

— Unii dintre voi, spuse Fastolfe, cred că vor insista să rămână la închisoare…

— Sigur. Poate aproape toţi. Oricum, cel puţin câţiva dintre noi — cât mai mulţi posibil — vor scăpa, dacă li se va permite. De aceea, este datoria mea, nu numai ca reprezentant al legii pentru o mare parte a omenirii, ci ca Pământean, pur şi simplu, să te ajut la reabilitarea numelui, fie că eşti vinovat sau nevinovat. Cu toate acestea, pot să mă apuc de treabă cu tragere de inimă numai dacă ştiu că, de fapt, acuzaţiile împotriva dumitale sunt nefondate.

— Desigur! Înţeleg.

— În conformitate cu cele ce mi-ai spus, despre motivul care ţi se atribuie, asigură-mă din nou că nu ai făcut asta.

Fastolfe spuse:

— Domnule Baley, înţeleg perfect că nu ai de ales în această privinţă. Sunt conştient că-ţi pot spune, fără să fiu pedepsit, că sunt vinovat şi că vei fi totuşi silit de situaţia dumitale şi de cea din Lumea dumitale să conlucrezi cu mine ca să ascundem acest fapt. Într-adevăr, chiar dacă aş fi vinovat, m-aş simţi obligat să-ţi spun aşa, ca să poţi ţine seama de acest lucru şi, cunoscând adevărul, să lucrezi mai eficient ca să mă salvezi pe mine — şi pe dumneata. Dar nu pot face asta, pentru că, de fapt, sunt nevinovat. Oricât de mult ar fi aparenţele împotriva mea, eu nu l-am distrus pe Jander. Niciodată nu mi-a trecut prin minte aşa ceva.

— Niciodată?

Fastolfe zâmbi cu tristeţe:

— O, poate m-am gândit, o dată sau de două ori, că ar fi fost mult mai bine pentru Aurora dacă n-aş fi lucrat niciodată la noţiunile ingenioase care au dus la dezvoltarea creierului pozitronic asemănător cu al omului sau că ar fi fost mult mai bine dacă aceste creiere s-ar fi dovedit instabile şi uşor supuse degajării mentale. Dar acestea au fost gânduri fugare. Nici o frântură de secundă nu m-am gândit să-l distrug pe Jander din această cauză.

— Atunci, trebuie să distrugem motivul care ţi se atribuie.

— Bun. Dar cum?

— Putem arăta că nu serveşte nimănui. La ce bun să-l distrugi pe Jander? Pot fi construiţi mai mulţi roboţi cu aspect uman. Mii. Milioane.