Isaac Asimov - Roboţii de pe Aurora

— Dacă nu te superi, domnule Baley, voi ieşi primul. Numără încet până la o sută, apoi vino după noi.

După ce numără până la o sută, Baley ieşi sigur pe el şi se îndreptă spre Fastolfe. Chipul îi era încordat, fălcile prea încleştate, spatele prea drept.

Privi în jur. Peisajul nu era prea diferit de ceea ce văzuse în Personală. Probabil că Fastolfe îşi folosise drept model propriul fundal. Totul era verde şi undeva un izvor se scurgea pe o pantă. Poate era artificial, dar nu era o iluzie. Apa era adevărată. Când trecu pe lângă ea îi simţi stropii.

Totul părea cumva domesticit. Exteriorul de pe Pământ părea mai sălbatic şi de o frumuseţe mai impunătoare, atât cât văzuse Baley din el.

Fastolfe spuse, dând uşor din mână şi atingându-l pe Baley pe braţ:

— Vino în direcţia asta. Priveşte!

Între doi copaci se zărea un luminiş.

Pentru prima oară, se simţea depărtarea şi la orizont se zărea o locuinţă: cu acoperişul jos, întinsă şi atât de verde, încât aproape că se contopea cu peisajul.

— Aceasta e o zonă rezidenţială, spuse Fastolfe. S-ar putea să nu ţi se pară aşa, pentru că eşti obişnuit cu furnicarele îngrozitoare de pe Pământ, dar noi ne aflăm în oraşul Eos de pe Aurora, care este, de fapt, centrul administrativ al planetei. Aici locuiesc douăzeci de mii de fiinţe umane, ceea ce înseamnă că e cel mai mare oraş, nu numai de pe Aurora, ci din toate Lumile din Spaţiu. În Eos se află oameni cât pe toată Solaria.

Fastolfe vorbise cu mândrie.

— Câţi roboţi, dr. Fastolfe?

— În zona asta? Poate o sută de mii. Pe toată planeta se află, în total, cincizeci de roboţi pentru fiecare fiinţă umană, în medie, nu zece mii de om, ca pe Solaria. Majoritatea roboţilor noştri se află în ferme, în mine, în fabrici, în spaţiu. Dacă se poate spune aşa, suferim de o insuficienţă de roboţi, mai ales de roboţi casnici. Cei mai mulţi Aurorieni se descurcă şi cu doi sau trei roboţi de acest fel, unii doar cu unul. Totuşi, nu vrem să ajungem ca pe Solaria.

— Câte fiinţe umane nu au nici un robot casnic?

— Nici una. Asta nu ar folosi interesului public. Dacă, dintr-un motiv oarecare, o fiinţă umană nu-şi poate permite un robot, lui sau ei i se va oferi unul care, dacă trebuie, va fi întreţinut pe cheltuiala publică.

— Ce se întâmplă dacă populaţia creşte ca număr? Mai adăugaţi roboţi?

Fastolfe scutură din cap:

— Populaţia nu creşte ca număr. Populaţia Aurorei este de două sute de milioane şi aşa a rămas de trei secole. Este numărul dorit. Cu siguranţă că ai citit asta în cărţile pe care le-ai vizionat.

— Da, am citit, recunoscu Baley, dar mi se pare greu de crezut.

— Te asigur că e adevărat. Asta ne dă fiecăruia mult pământ, mult spaţiu, multă intimitate şi o mare cotă din resursele naturale. Nu sunt nici atât de mulţi oameni ca pe Pământ, nici atât de puţini ca pe Solaria.

Îi întinse un braţ lui Baley şi continuară să meargă împreună.

— Ceea ce vezi, spuse Fastolfe, este o Lume îmblânzită. Asta am vrut să vezi, când te-am adus afară, domnule Baley.

— Nu e nici un pericol în ea?

— Întotdeauna e puţin pericol. Avem furtuni, alunecări de teren, cutremure, viscole, avalanşe, un vulcan sau doi… Niciodată nu putem elimina în totalitate moartea accidentală. Mai există şi pasiunile persoanelor furioase sau invidioase, nebuniile celor tineri şi nebunia celor mărginiţi. Aceste lucruri sunt, totuşi, foarte puţin enervante şi nu prea afectează liniştea civilizată care domneşte în lume.

Fastolfe păru să chibzuiască o clipă asupra propriilor cuvinte, apoi oftă şi spuse:

— Nici n-aş vrea să fie altfel, dar am unele reţineri de ordin intelectual. Noi am adus pe Aurora numai acele plante şi animale pe care le-am considerat folositoare, ornamentale sau şi una, şi alta. Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă ca să eliminăm ce am considerat buruieni, paraziţi sau sub nivelul dorit. Am selecţionat fiinţe umane puternice, sănătoase şi frumoase, în conformitate cu părerile noastre, desigur. Am încercat… Dar zâmbeşti, domnule Baley. Baley nu zâmbise. Gura de-abia i se mişcase.

— Nu, nu, spuse. N-am de ce să zâmbesc.

— Ai, pentru că ştiu tot atât de bine ca şi dumneata că eu însumi nu sunt frumos, după canoanele de pe Aurora. Necazul e că nu putem controla combinaţiile genelor şi influenţele intrauterine. În zilele noastre, sigur, când ectogeneza este din ce în ce mai răspândită — deşi sper că nu va fi niciodată la fel de răspândită ca pe Solaria — eu aş fi fost eliminat în stadiul de făt.

— În acest caz, dr. Fastolfe, Lumile ar fi pierdut un mare teoretician al roboticii.

— Absolut corect, spuse Fastolfe, fără să se fâstâcească, dar Lumile nu vor şti niciodată, aşa-i? În orice caz, am reuşit să stabilim un echilibru ecologic simplu, dar perfect realizabil, o climă temperată, un sol fertil şi resurse distribuite cât mai uniform posibil. Rezultatul este o Lume care produce tot ce ne trebuie şi noi considerăm că astea sunt — dacă-mi dai voie să spun — pretenţiile noastre. Să-ţi spun pentru ce ideal am luptat?

— Te rog, zise Baley.

— Ne-am străduit să obţinem o planetă care, luată în ansamblu, să respecte cele Trei Legi ale Roboticii. Nu face nici un rău fiinţelor umane, nici cu voie, nici fără voie. Se comportă cum vrem noi, atâta timp cât nu-i cerem să facă rău fiinţelor umane. Şi se protejează pe sine, cu excepţia cazurilor când trebuie să ne fie de folos ori să ne salveze cu preţul vătămării proprii. Nicăieri în altă parte, nici măcar pe Pământ sau în altă Lume din Spaţiu, acest lucru nu este atât de real ca aici, pe Aurora.

Baley spuse cu tristeţe:

— Şi Pământenii au tânjit după aşa ceva, dar ne-am înmulţit prea mult între timp şi am făcut prea mult rău planetei noastre pe vremea când eram neştiutori, ca să mai putem îndrepta ceva acum… Dar formele de viaţă originare de pe Aurora? Cu siguranţă că n-aţi venit pe o planetă moartă.

— Ştii că n-am venit, zise Fastolfe, dacă ai vizionat cărţi despre istoria noastră. Când am sosit noi, Aurora avea viaţă animală şi vegetală şi o atmosferă cu azot şi oxigen. Acest lucru era valabil pentru toate cele cincizeci de Lumi din Spaţiu. În fiecare caz, formele de viaţă caracteristice erau rare şi nu foarte diverse. Nu erau nici deosebit de tenace ca să reziste pe propria lor planetă. Am preluat totul, ca să spun aşa, fără luptă şi ceea ce a rămas din formele indigene de viaţă se află în acvariile noastre, în grădinile zoologice şi în câteva zone virgine, întreţinute cu grijă. Nu înţelegem prea bine de ce planetele cu forme de viaţă pe care le-au întâlnit fiinţele umane aveau aceste forme de viaţă atât de slab dezvoltate, de ce numai Pământul este inundat cu specii atât de rezistente, cu vietăţi care trăiesc în fiecare cotlon din mediul înconjurător şi de ce numai pe Pământ s-au dezvoltat fiinţe raţionale.

Baley zise:

— Poate e o coincidenţă, din cauza explorării incomplete. Până acum cunoaştem atât de puţine planete.

— Recunosc, spuse Fastolfe, că e explicaţia cea mai plauzibilă. Poate că undeva se află un echilibru ecologic la fel de complex ca şi cel de pe Pământ. Poate că undeva există fiinţe raţionale şi o civilizaţie tehnologică. Totuşi, viaţa şi raţiunea de pe Pământ s-au răspândit în exterior pe distanţă de parseci, în toate direcţiile. Dacă există viaţă şi raţiune în altă parte, de ce nu s-au extins şi în exterior… şi de ce nu ne-am întâlnit cu ele?